Online-ul a devenit viața noastră. De distracție sau de nevoie, precipitat sau forțat, cu inovații sau nostalgii, bucurie de a împărtăși lucrurile importante sau tensiuni și contradicții, aici suntem: în punctul din care nu ne mai putem întoarce. Viața noastră s-a schimbat mult în ultimul an, iar ca urmare a acestor modificări, online-ul s-a adaptat, au apărut platforme noi, nuclee speciale de conexiuni. Am transformat rețelele sociale după noile noastre nevoi de conectare. Iar una dintre cele mai importante fenomene recente în social media este Social Audio. Nevoia oamenilor de a se întoarce la esențial, la comunicarea reală, aceea în care ne auzeam vocile și nu ne dădeam cu seen. Unde e locul brandurilor în toată această nouă re-așezare? Dacă au curaj și vor să facă parte din noua conversație, brandurile își vor face loc în orice peisaj media. Așa cum Pepsi a dat deja startul discuțiilor pe Clubhouse, iar acum este partener oficial Social Media Live, prima conferință audio din România.
Teritorii noi
Vrem să fim văzuți, adunăm like-uri și inimioare, dar nu mai reușim să ne auzim. Asta a adus nou Social Audio, prin podcasturi și, mai nou, fenomenul Clubhouse: oamenii redescoperă plăcerea de a asculta.
Un exercițiu bun și pentru branduri, de altfel. De a asculta, de a descoperi teritorii noi și a crea conexiuni speciale cu consumatorii. Nu e surprinzător că Pepsi a fost printre primele branduri din România care au lansat room-uri de discuții pe ClubHouse și acum inspiră discuția despre noua viață pe internet la Social Media Live, prima conferință audio din România.
„Pentru brandurile de băuturi din portofoliul PepsiCo, comunicarea în zona de digital ține seamă doar de nevoile consumatorilor. În același spirit, Pepsi a dat startul conversațiilor pe Clubhouse prin intermediul unui nou tip de conținut, al cărui obiectiv e să genereze discuții libere cu și despre oameni. Așa că ne bucurăm, cu atât mai mult, să fim alături de Social Media Live, conferință în cadrul căreia vom da startul celei de-a treia camere de conversații facilitată de Pepsi”, spune Laurențiu Ion, Sr. Media and Digital Manager Beverages, PepsiCo.
Mereu pregătit de explorare, atent la pasiunile și interesele consumatorilor săi, Pepsi a dat startul la conversație pe Clubhouse cu două camere de discuție, una despre mâncare și alta despre muzică, la doar câteva luni de când a început să se vorbească despre Clubhouse în România.
Iar acum e parte din dezbaterea despre noile teritorii sociale, la Social Media Live. Conferința se adresează specialiștilor din marketing, comunicare, digital și social media și creatorilor de conținut care vor să fie la curent cu noutățile mediului online. Dezbaterile vor avea loc miercuri, 21 aprilie 2021, în intervalul 17:00 – 22:00, iar participarea este gratuită. Discuțiile pot fi ascultate prin aplicatia Clubhouse (iOS), pe Facebook sau online pe orice dispozitiv, fara nicio aplicatie, pe platforma IM.CITY.
Sound on!
De la prima conferință audio din România nu putea lipsi muzica. Așa cum nu poate lipsi din ADN-ul Pepsi. În cadrul Social Media Live, miercuri, de la ora 19.00, în Room 3, se va auzi o dezbatere despre muzică și branduri, powered by Pepsi.
Cum sună trendurile și conținutul brandurilor, care e ritmul lui 2021, ce fredonează consumatorii? Vor participa la dezbatere Marius Moga, Alexandru Negrea și Cristian Șimonca (Blogul lui Otrava), iar discuția va fi moderată de Alin Pandaru. Ei vor vorbi despre rolul muzicii în comunicarea de brand, cum percep consumatorii muzica în branded content și cum s-au dezvoltat trendurile în SoMe, plecand de la sounds/muzica.
Subiectul este cât se poate de familiar pentru Pepsi, brand care are o legătură istorică cu industria muzicală, de la parteneriatele legendare cu pop icons și sprijinul oferit artiștilor up-and-coming până la proiecte speciale, ca Pepsi Retro Studio, care să unească, prin muzică, toate generațiile de consumatori, indiferent de genul preferat sau artiștii favoriți.
Explorând noile platforme Social Audio, Pepsi continuă să își asculte consumatorii, să fie atent la preocupările lor și să îi întâlnească acolo unde se exprimă și se distrează în 2021, oriunde s-ar afla aceștia, pe Tik Tok, Insta sau Clubhouse.