Avea 9 ani când a început să joace. Cu naivitate, curaj extrem și libertate. Apoi, fără să își dea seama, au început să intervină barierele obișnuite auto impuse, povestește Ana Ularu: teama de ridicol, un pic din pierderea magiei. A reușit însă să își recâștige bucuria de a juca, așa cum o arată și rolurile recente și proiectele diverse în care s-a implicat: filme și seriale internaționale, teatru, fotografie, muzică. Anul acesta, în februarie, a apărut în distopia Tribes of Europa, pe Netflix, unde a interpretat rolul unei războinice. Anul trecut a jucat în serialul Alex Rider, produs de Sony Pictures Television.
Toată lumea o cunoaște pe Ana Ularu, dar sunt multe lucruri despre ea pe care le știu prea puțini. Pe lângă română și engleză, vorbește spaniolă, franceză și italiană și a interpretat peste 50 de roluri în filme şi seriale, în ţară sau în producții internaționale. A jucat alături de Keanu Reeves (în Siberia), Tom Hanks (în Inferno), Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence (în Serena), a interpretat unul dintre rolurile principale din Emerald City, serialul de succes produs de NBC. Lista filmelor în care a jucat este luuungă, dar notăm aici Hârtia va fi albastră, al lui Radu Muntean, Tinereţe fără tinereţe, în regia lui Francis Ford Coppola, Sunt o babă comunistă, al lui Stere Gulea, Charleston, în regia Andrei Crețulescu, și, recent, în scurtmetrajul de animație Death and the Knight, regia Radu Gaciu (2020).
Sunt un actor vesel și ludic, mă bucur să descopăr un rol, să îl construiesc, să îi găsesc limbajul corporal unui personaj, vocea, tonalitățile, povestește Ana
De curând, a creat Asociația Actorilor Licențiați, alături de Adrian Titieni, Constantin Dogioiu, Matei Arvunescu, Vlad Stanciu și Denis Hanganu, care își propune să apere drepturile actorilor. Despre toate acestea, dar și despre fotografie, muzică, pandemie, normalitate, ne-esențiali și viitor, vorbim cu Ana în rândurile de mai jos:
Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra actoriei, de la primul tău rol până acum
Frumoasă întrebare. Cred că am pornit în meserie cu o naivitate minunată și un curaj extrem (nu mai vorbesc de ludism și libertate). Aveam 9 ani. Apoi au început să intervină toate barierele stupide auto impuse, teama de ridicol, un pic din pierderea magiei. Și apoi, undeva, am recâștigat libertatea și bucuria și neînfricarea totală. Joc cu abandon inteligent, aș zice. Și cu respect uriaș față de meseria mea.
Foto ©Marc Rissmann
Despre ne-esențiali, pe timp de pandemie
Am avut noroc și sunt recunoscătoare cu voce tare zi de zi. Noroc de: companie și iubire - cel mai important, de economii, de grija unui stat decent (altul), de propriul optimism. Am scris recent despre asta - sfiala de a te plânge, artist fiind, în condițiile în care lumea e scufundată în haos, personalul medical de pretututindeni trăiește cu scarificări de mască pe chip și probabil tare permanente, apropo de cum au trebuit să funcționeze în perioda asta, iar boala asta joacă „țară, țară, vrem ostași” direct către cimitir cu umanitatea.
Ana Ularu și François Arnaud în The Man Who Was Thursday ©Timea Saghy
Mai departe de nevoia artistului de expresie și aplauze există nevoia artistului de a trăi, de exemplu, și aici trebuia prietenul guvern să se ocupe un pic de „ne-esențiali”. Nu să ne explice că arta e un răsfăț, în timp ce alții sar rândul, ca de obicei, ba ca să pupe cartilaje sous vide, ba ca să păcănele.
Ce m-a ajutat să îi fac față a fost rigoarea și o rutină plăcută. De sport, de creat chestii - am scris un scenariu și jumate, adică un treatment pentru spec commercial ușor de transformat în scurtmetraj -, de bucurat de plimbări în natură, de citit și învățat chestii. Pentru mine a fost o perioadă de mega creativitate, de relaxare și realiniere.
Menirea Asociației Actorilor Licențiați
Ne propunem să instituim un dialog civilizat și egal între angajator și actor. Să protejăm și să normalizăm drepturi de bun simț, recunoscute internațional, vizavi de colaborări și negocieri contractuale. Să fim alături de colegii noștri și să îi susținem în aspectele mai puțin „artistice”, dar absolut esențiale ale profesiei noastre. Și să minimalizăm tendințele mai puțin galante vizavi de tratamentul financiar și logistic al colegilor, într-o țară în care conceptul de agent e încă privit cu ostilitate.
Inspirația
Inspirația are legatură cu multe căutări și muncă. Cu mult săpat și investigat. Așa că am organizat un teren propice pentru ca inspirația să aterizeze și hop, succes. Am și filmat, ceea ce a fost bizar și interesant. Practic, am folosit scuza filmărilor pentru un road trip în VW-ul nostru mult încercat cu drumul prin toată Italia, când lumea era relativ mai deschisă, toamna trecută.
Ana Ularu în Oz ©NBC
Adaptarea la noul normal
Cu umor. Și răbdare. Și optimism.
Cum ai ajuns în Triburile Europei
Dând probe. Una, pe când filmam „Alex Rider” în Londra - am făcut un self tape în beciul locației din ziua respectivă (chiar momentele când personajul meu e captiv, spoooiler), scenele de casting învățate pe repede înainte, pentru că mai aveam încă o probă, pentru altceva, de făcut și filmare a doua zi. Pe vremea pre-ciumei aveam des aglomerări din astea. A doua probă am dat-o la Berlin, cu Henriette, față în față.
Cum ți s-a părut scenariul
Mi se pare o premiză cât se poate de interesantă - reîntoarcerea la un soi de primordial, în absența tehnologiei. Plus că mă bucur ca un copil la science fiction; când ești ancorat doar de imaginație și de niște reguli impuse ideatic poți fi cât se poate de expansiv.
Temeri & anxietăți vizavi de personajul tău
Temeri și anxietăți? Slavă lui Odin, nu am așa ceva, sunt chiar recunoscătoare. Sunt un actor vesel și ludic, mă bucur să descopăr un rol, să îl construiesc, să îi găsesc limbajul corporal unui personaj, vocea, tonalitățile. Am făcut două săptămâni pregătiri cu cascadorii pentru scena de luptă care inițial trebuia să fie one shot, ceea ce însemna enorm de mult efort logistic. Am discutat cu regizorii mei. Am căutat prin imaginația mea și așa s-a născut Grieta. În general, mă apuc de lucru la rol cu documentare de orice fel, dacă e cazul. Aici, însă, e mai mult o colaborare între fantezie și impulsuri vizuale.
Experiența pe platourile de filmare
Heh, mereu m-am întrebat cum ar fi să răspundă cineva la întrebarea asta cu plângeri și reclamații. A fost plăcut și haios și greu, și uneori chinuitor de frig, și ore lungi, cu multe glume și râsete și momente de cumpănă. Camaraderie și miștouri, inside jokes și multă cafea. Ca la orice filmare.
Cea mai grea parte
Provocarea e mereu rolul însuși și ceea ce aduce el la suprafață, cum te modifică înspre a-i face cinste atunci când îl joci. Eu pornesc mereu într-un mod cât se poate de umil și în reverență față de personajele mele. Le dau atenție și le consider mereu ceva pe care trebuie să descifrez și merit. Cred că cea mai grea a fost responsabilitatea scenei de luptă. Grija față de partener, teama de pericol - ne luptam, totuși, pe un pod suspendat de piatră, foarte îngust și inegal, deasupra unei căderi în gol pe un bazin de piatră.
Ce ai simțit când ai văzut serialul. Reacții
M-am bucurat să văd că ajunge munca noastră la public. Și dacă a plăcut, iată motiv de dublat senzația aia bună. Dar nu monitorizez.
Meteorologia lui Oigăn. Povestea piesei
Mi-a plăcut piesa în sine. Foarte mult. Misterul ei. Senzualitatea de acolo... mă bucur dacă am surprins ideea inițială a lui Oigăn. Am fost flatată și onorată că un muzician pe care îl apreciez și ascult de atâta vreme mi-a cerut vocea. Iar mai departe a intervenit micul geniu al inspirației colective și marea bibliotecă de material filmat pe care l-am adunat cu minunatul Alex Gâlmeanu de-a lungul a 15+ ani de diverse colaborări.
Mi-aș dori foarte mult să revin la muzică. Aștept și accept colaborări.
Îți place să fotografiezi. Ce camere ai?
Alături de partenerul meu am pus laolaltă cele două colecții și suntem cam la 30 și ceva de camere, împreună. Multe, mai degrabă piese de muzeu. Dar operăm cam tot pe un Leica M6 (a mea), Leica R8 (a lui), Widelux F8 (mea), Widelux FIV (lui) și Hasselblad, cu care încă mă lupt, dar am avut bătălii câștigate deja.
Consolidation of authority @Ana Ularu
Ce urmează
Urmează să termin niște filmări pentru un serial Amazon. Eu sunt mereu FBI-level discretă cu ceea ce fac până nu aduc la bun sfârșit. E modul meu de a opera.
În Inferno
Viitorul
Sunt sceptică și precaută vizavi de viitor. Încerc să nu văd potențialul apocaliptic, deși se prefigurează chestii destul de sumbre în ritmul în care funcționăm.
Ana Ularu în Oz, alături de Jordan Loughran ©David Lukacs_NBC
E destul de greu să ne întoarcem la lucrurile „primare” - atmosfera, oceanele, pământul suferă toate bolile evoluției noastre tehnologice și pasiunii cu care respirăm și defecăm plastic și deșeuri toxice. M-aș bucura tare să ne întoarcem la respectul și teama față de natură din momente primordiale, plus avantajul de a avea penicilină și internet. :)
