[Profesori altfel] Emanuela Patrichi: Programele noastre suferă de grandomanie, iar oferta de discipline e săracă, îngustă.

Mai multă creativitate a profesorilor în predare, mai mult accent pe individ, mai multă atenție la talentele și aptitudinile ficărui elev în parte. Apoi cultivarea lor chiar în interiorul școalii. Așa ar putea arăta un mediu de învățământ care să răspundă nevoilor elevilor de astăzi și să îi pregătească pentru cerințele societății actuale. Suntem mult în urma altor țări, de la dotarile materiale, până la conținutul programelor școlare, nealiniate nevoilor noilor generații. Cu toate acestea, există dascăli români care inovează, iar printre ei se află și profesoara de învățământ primar Emanuela Patrichi.

"Va fi nevoie de oameni independenți și adaptabili. Fie că vor fi mecanici, doctori, brutari, scriitori, președinți, trebuie să știe să ia decizii chiar de la cel mai mic nivel, să aibă curaj, să aibă o voce, ceva de spus, să se implice, să le pese. Părerea mea e că acum mai mult ca oricând elevii pot învăța și trebuie să fie autonomi, independenți și adaptabili".

Emanuela Patrichi povestește în cele ce urmează despre vremuri ale învățământului românesc în care nici nu se punea problema de inovație. A început să predea imediat după revoluție, la 20 de ani, primind reparțiție la o școală așezată într-un vârf de munte. Lucrurile s-au schimbat între timp, iar acum îmbină tradiționalul cu metode moderne de predare pentru a-și stimula elevii dintr-o școală din Târgu Mureș. Are și un canal de Youtube, EmaLaScoala.

Biografie pe scurt

Eu sunt Emanuela Patrichi, profesor pentru învățământ primar. Predau la Școala Gimnazială Dacia din Târgu Mureș. După ce m-am perindat prin țară și am încercat și sistemul traditional și alternative, acum predau la Tîrgu Mureș. Și aici m-am perindat prin câteva școli, de fiecare dată în urma unui examen de titularizare. La școala la care sunt acum am ajuns tot prin titularizare. Am avut cea mai mare notă, am ales prima.

Am urmat Scoala Normală la Bacău, apoi, mult mai târziu, cursurile Universității Petru Maior din Tîrgu Mureș, Facultatea de Litere. Am un doctorat în critică literară. Îmi place mult să citesc, să croșetez, nu știu să desenez dar îmi place și mă preocupă acest lucru, îmi place muzica – am învățat singură să cânt la chitară când eram în liceu și mai târziu am învățat la flaut dulce.

Drumul către meserie

Mama mea a vrut să devin învățătoare. În viziunea ei, în anii 80, liceul pedagogic și cel sanitar ne dădeau imediat o meserie și erau de viitor. Aveam de ales între 3 meserii, spunea ea : învățătoare – pentru că vor fi mereu copii de învățat, medic sau asistentă – pentru că mereu vor fi oameni bolnavi, coafeză – pentru că mereu oamenii vor avea nevoie să se tundă. La acestea eu am adăugat la un moment dat, după ce citisem o mulțime de cărți Agatha Christie și Georges Simenon, că aș vrea să mă fac detectiv. Am ajuns cu detectivul până la probele de la Academia de Poliție, însă acolo ne-am oprit deoarece mama nu avea bani pentru a ne duce la București și pentru a sta acolo o săptămână.

Primii ani la catedră

Primii ani au fost grei. Am primit repartiție în vârful muntelui, la o școală în pădure. Ca să ajung acolo mergeam vreo 50 minute cu o mașină care ducea minerii la lucru. Era un camion imens cu bănci de lemn, drumul nu era asfaltat, când ajungeam la școală miroseam a benzină și a praf. Într-o iarnă drumul s-a acoperit de zăpadă, mașinile nu au mai circulat, eu și colegele ne-am dus pe jos și ne-am întors tot așa, prin nămeți.

Nu îmi amintesc prima zi la catedră, probabil nu a fost ceva care să îmi placă. Colegele mele erau minunate, m-au sprijinit, m-au ajutat și le sunt recunoacătoare și acum (deși nu m-am mai întâlnit cu ele de atunci). Clasa mea era foarte, foarte mică, se făcea focul cu lemne, se încălzea greu. Copiii erau puțini, nu veneau toți, nu știau prea multe.

Lecții și învățături

Primii ani au fost de supraviețuire, de stat în sistem cu capul sus și de înțeles cum funcționează lucrurile cu adevărat. Am învățat să mă descurc, să caut, să fiu altfel. Teoria din liceu mi-a prins foarte bine, și acum știu ce am învățat atunci și mi-e de folos. A fost însă mult prea puțin. E greu ca la 20 de ani să strunești o clasă de 25 de elevi și să-i și înveți ceva. Teoria m-a ajutat pe hârtie, în realitate nu știam cum să abordez, practic și eficient, lucrurile.

Cred că norocul meu a fost că și în gimnaziu și în liceu am învățat singură tot felul de lucruri. În liceu am fost profesor de chitară pentru colegele mele, pe toate le-am învățat să cânte. Și cred că fiind eu profesor altora m-a ajutat să îmi creez o strategie.

Învățământul românesc atunci

Am început să predau în primii ani după revoluție. Am predat așa cum am învățat în liceu, tradițional. Nu se punea problema de inovație, nici nu știam pe atunci că ai voie să fii creativ, că ai voie să faci altfel, că poți să fii diferit. Știu că mi-a fost greu, am dat mereu examen de titularizare să vin la o școală din oraș, mai aproape de casă, nu erau posturi, cele care apăreau erau tot la sat. Aveam foarte mulți copii în clasă la un moment dat, nu mi-a fost ușor. Nu îmi amintesc nici măcar un moment din acea perioadă, cred că mintea mea a șters amintirile care u mi-au plăcut.

La un moment dat o colegă mi-a spus despre cursurile alternativei Waldorf – ele se țineau în București și durau un an. Nici nu am stat pe gânduri. M-a atras faptul că pot să plec și mai ales faptul că alternativa propunea o abordare cu totul diferită de ce știam eu. Și așa a fost. Cursurile Waldorf erau pe atunci parcă de pe altă planetă. Într-un an am învățat filosofie, anthropologie, psihologie și pédagogie așa cum nu mi se predase în liceu, muzică și desen într-o manieră complet diferită, euritmie, teoria culorilor, despre temperamente. Profesorii erau din Germania, Austria, Italia – țări în care alternativa exista de mulți ani. Ei trăiseră déjà experiențele acelea, atât de inovatoare, atât de aproape de copii și de ceea ce înseamnă învățarea, iar noi habar nu aveam de toate acestea. Atunci mi-am dat seama că tot ce am învățat în liceu e 10% din ce aș fi avut nevoie ca să fiu o învățătoare ce reușește la clasă.

Elevii de astăzi

Tot spunem de câțiva ani că elevii de azi sunt altfel. În realitate fiecare generație a fost altfel, e și firesc. Problema nu e că ei sunt altfel, problema este că sistemul nu e și el altfel, nu s-a adaptat în toate punctele sale, nu a evoluat întotdeauna favorabil. Elevii mei din generația trecută sunt prima generație de clasă pregătitoare, generația fără manuale și cu o altă programă și iată că după 8 ani nu s-a schimbat mare lucru.

Elevii de azi caută să fie văzuți în unicitatea lor. Sistemul, din punct de vedere logistic și din punctul de vedere al profesorilor, nu îi poate vedea așa. Dacă i-ar vedea, am avea discipline adaptate, personalizate, opțiunea de a alege ce să studieze fiecare, opțiunea de a-și urmări interesele și pasiunile. Dacă un copil de 10 ani, spre exemplu, e pasionat de muzică, el trebuie să meargă în afara școlii ca să își urmeze pasiunea. Sigur, există școli vocaționale, însă eu mă refer la copiii prinși în școlile obișnuite. În străinătate școlile de stat au altfel structurat programul, se pune accent pe muzică, pe sport, pe arte, abordările îi scot pe copii din școală, temele sunt diferite, profesorii sunt altfel orientați. Sigur, nici în alte țări lucrurile nu sunt perfecte în sistemele lor de învățământ, peste tot există loc de mai bine. Aș vrea ca la noi să se pună accent pe meserii și pe pasiuni.

Stimularea elevilor

Îi putem stimula ocupându-ne de pasiunile lor, de ceea ce îi atrage și de lucrurile la care sunt ei pricepuți. Eu cred mult în descoperirea talentului, a priceperii. Dacă un copil e bun la istorie, atunci în această direcție să meargă de la cea mai mică vârstă și să facă acest lucru atâta timp cât consideră el necesar. Copiii de grădiniță și ciclu primar sunt pasionați de dinozauri. Nu avem o programă pentru acest segment. Oare câți paleontologi am pierdut ? Sigur, există în programă o mențiune despre acest subiect, dar la școală nu te poți opri la ea mai mult de o săptămână, o lună – dacă îți creezi o unitate tematică. Dar ce-ar fi dacă elevii aceia pasionați de dinozauri ar putea studia la școală mai mult pe această temă ? Eu cred mult în descoperirea talentului fiecăruia. Cred că în acest fel fiecare copil va ști pe ce drum să meargă încă din anii școlarității timpurii. Acum noi așteptăm în multe cazuri ca ei să termine un liceu ca să decidă ce vor face mai departe.

Cum ajung elevii să îndrăgească o materie

Desigur, e nevoie și ar fi minunat dacă elevii ar îndrăgi o materie sau două sau mai multe. E ideal să se întâmple așa. Sunt și astfel de cazuri, destule astfel de situații, să nu dramatizăm. De obicei copiii îndrăgesc materiile la care se pricep, la care au talent, cele care îi interesează. Profesorul poate face ca elevii săi să îi îndrăgească materia prin felul în care predă, prin provocările pe care le aduce, prin cât de mult îi implică și cum îi implică pe elevi. Dacă noi, profesorii, înțelegem să avem o anume abordare a materiei, a disciplinei, o abordare centrată mai mult pe elevi, cred că elevii vor simți acest lucru și vor răspunde pozitiv, se vor implica. Școala este despre elevi, nu despre profesori.

Importanța chimiei profesor-elevi

Chimia dintre profesor și clasă e importantă. Cred însă că acesta e un drum cu sens dublu : vine și de la profesor către elevi, dar și de la fiecare elev către profesor. Dacă profesorul și clasa găsesc puncte comune, asta înseamnă că între ei funcționează, din ambele direcții, empatia, toleranța, grija, înțelegerea. Chimia aceasta e cumva o muncă de echipă.

Generațiile viitoare

Nu știu cum vor fi generațiile viitoare de elevi. Sau cum va fi aceasta peste câțiva ani. Pot să spun ce nevoi va avea societatea peste un număr de ani, atunci când copiii din clasa mea, de exemplu, vor fi oameni mari. Va fi nevoie de oameni independenți și adaptabili. Fie că vor fi mecanici, doctori, brutari, scriitori, președinți, trebuie să știe să ia decizii chiar de la cel mai mic nivel, să aibă curaj, să aibă o voce, ceva de spus, să se implice, să le pese. Părerea mea e că acum mai mult ca oricând elevii pot învăța și trebuie să fie autonomi, independenți și adaptabili. La nivel individual așa ar trebui să fie. A te adapta e cea mai importantă competență acum. Acest lucru vine la pachet cu o doză de creativitate și cu una de independență. În fața unei situații noi, copiii noștri trebuie să se adapteze, să fie inventivi, să găsească soluții și să ia decizii. La acestea aș adăuga empatia și toleranța față de ceilalți și abilitatea de a lucra în grup. Trebuie să știe când le e bine singuri și când să lucreze în grup.

Stilul tău de predare

Eu sunt un profesor jucăuș și creativ. Cred că în copilărie mi-a lipsit joaca în școală, nu se juca nimeni cu noi, orele erau foarte serioase și rigide. De aceea poate nici nu îmi amintesc orele din clasele primare sau din gimnaziu. Acum îmbin metodele tradiționale cu unele moderne și cred că pentru mine și pentru clasa mea aceasta e o abordare ce ni se potrivește. Pentru multe lecții mă pregătesc din timp, încep să lucrez la planificarea pentru anul următor din luna august și o vreme caut materiale, inspirație, mă gândesc la jocuri și la activități prin care să îmi ating obiectivele și care să se potrivească bine conținuturilor.

Apoi, de-a lungul anului, deși am totul stabilit, caut mai departe și răsucesc ceea ce mi-am propus inițial – asta deoarece clasa de elevi e dinamică, de-a lungul unei luni copiii descoperă că îi interesează ceva anume și atunci îmi adaptez activitățile ca să țin cont de preferințele lor. De exemplu, am descoperit că elevii mei joacă Minecraft și AmongUs. Le-am jucat și eu ca să văd de ce sunt atrași. Minecraft am folosit și la generația trecută, la matematică și la științe. Acum am adus AmongUs în clasă sub formă de joc la comunicare. Lucrul acesta nu mi-l propusesem la începutul anului, dar am adaptat acum.

Documentarea

Pentru unele lecții mă pregătesc mult, caut informații, mă documentez. Apoi, din multitudinea de informații decid ce pot folosi în funcție de obiectivele pe care le am, de interesele copiilor. Alteori abordez același conținut în mai multe feluri : de exemplu operațiile cu trecere peste ordin le-am explicat în mai multe zile în diferite moduri, cu exemple din viața reală, cu povești ușor de înțeles, cu manipulare de obiecte.

Care este super-puterea ta la clasă

Superputerea mea este să fiu creativă. Îmi place să găsesc soluții și dacă nu se potrivesc o iau de la capăt, caut și încerc altele. I-am rugat recent pe elevii mei, la o oră de desen, să mă asocieze cu un animal sau cu un obiect. M-au desenat așa. Pentru unii sunt înțeleaptă ca o bufniță, pentru alții sunt rapidă ca un jaguar sau ca un avion.

Cred că mă plac pentru că în fiecare zi le spun că suntem o echipă și așa și lucrăm. Discutăm mult despre cum avem grijă unii de alții și cum ne ajutăm. Fac și eu lucrurile pe care ei le primesc la temă. Dacă ei au o provocare de citit, mă prind și eu în provocare. Îi încurajez constant și le văd chiar și cel mai mic efort. Avem și zile în care nu e totul roz și nici ei și nici eu nu reușim să gestionam tot felul de situații. Dar stam mult de vorbă și analizăm ce am fi putut face mai bine. Le cer feedback constant despre activitățile de la clasă și în funcție de acest lucru mă organizez.

O privire asupra școlii românești

Școala românească – cea din clase, din clădiri - e puternică, profesorii ei sunt puternici, elevii sunt răbdători. Școala noastră are o anume rigoare ce nu se găsește în școli din străinătate. Spun acest lucru pentru că am cunoscut și alte sistème și acum pot să le compar. Ca peste tot, și noi avem puncte slabe, dar și puncte forte. Cred că aspectele pozitive vin direct din munca profesorilor și din efortul elevilor. Atât.

Metehnele sale

Cumva școala românească a rămas cu multe lucruri în trecut. De la dotările materiale și până la programele ce nu sunt în concordanță cu vremurile și cu nevoile societății, școala noastră este oarecum învechită. Sunt școli care s-au renovat, dar nu e destul, renovate, decente, moderne sunt foarte, foarte puține. Sunt foarte mulți colegi în țară care inovează, care au schimbat mult abordarea, dar tot nu e destul.

Ce nevoi are societatea noastră? Eu cred că școala românească nu poate răspunde la această întrebare. Nici nu are răspunsul. Noi mergem haotic și după ureche. În fiecare an există un scandal al manualelor. Și unul al structurii anului școlar. Și unul al programelor. Sunt doar câteva exemple. Autoritatea educațională din România nu ascultă pe profesori, pe copii, pe părinți, nu există un dialog, o tatonare a nevoilor societății, dar mai ales a nevoilor și a dorințelor copiilor.

Cum ar putea fi reformat învățământul românesc

E nevoie de bani. O infuzie constantă de bani. E nevoie să se îmbunătățească baza materială, clădirile, spațiile, orice ar însemna acest lucru. E nevoie de o regândire a sistemului, de o reconfigurare din temelii. Sună dramatic, dar așa e. Nu poți reforma doar la clasele mici și la gimnaziu să lași așa, spre exemplu. Există lucruri ce nu pot fi făcute pe rând, ar dura prea mult. E nevoie ca profesorii să aibă cursuri de formare, periodic. E nevoie ca profesorii noi să urmeze cursuri adevărate de pédagogie și psihologie, nu doar niște module de un semestru. Programele noastre suferă de grandomanie, iar oferta de discipline e săracă, îngustă.

Școala în pandemie

E clar că această pandemie ne-a luat pe nepregătite. Toate domeniile în care nu s-a investit de-a lungul timpului sau asupra cărora nu au fost făcute reforme ori nu au fost respectate s-au întors acum împotriva noastră : lipsa dotărilor, clase cu mulți elevi, o abordare greoaie a profesorilor care nu au avut ocazia să predea online, fără digitalizare minimă – în foarte multe școli nu e semnal de internet, tocmai în țara care are cea mai mare viteză de internet și care se laudă cu cei mai buni programatori. Și după un an suntem doar cu foarte puțin în câștig. Nu mi se pare că s-a schimbat ceva.

Posibile scenarii mai departe

Nu știu să răspund la întrebarea aceasta. În contextual actual, totul pare că stă pe loc sau regresează. Sunt colegi în țară care au făcut minuni la clasele lor în cele mai dificile condiții, dar nu sistemul i-a ajutat, ci s-au descurcat singuri. Sunt colegi care au învățat singuri unii de la alții ce înseamnă să muți școala în online, nimeni nu le-a arătat cum și nu le-a pus la dispoziție know-how, tehnică, suport.