[Netflixizarea] Anca Maco: Pe streaming se amestecă bulele și timeline-urile, iar trendigul e influențat de popularizare și activitatea de masă

De cand am început seria [Netflixizarea] am adunat multiple păreri, din multiple perspective, despre raportul dintre cinema și streaming. De multe ori, avem tendința să favorizăm extremele si să analizăm polarizarea publicului sau trivializarea conținutului. Anca Maco, specialistă în comunicare și PR de film, atrage atenția asupra importanței pe care streaming-ul o are pentru educația cinematografică - prin accesul aproape nelimitat la conținut - dar și asupra impactului și modului în care ne influențează “ca indivizi, grupuri sau nații”.

"Publicul nu se împarte între streaming surferi care mai ies din când în când la un popcorn în fața unui ecran de mall pe care rulează un blockbuster și cinefili care stau la coadă la cinematecă, nici între activiști și mâncători de semințe", spune ea.

Vorbim despre aspectele mai degrabă pozitive ale streaming-ului și mai ales despre avantajele pe care le are pentru public cu Anca Maco (Macoviciuc), devoratoare de filme și seriale, licențiată în filmologie și posesoarea unui master în comunicare audio-video, pasionată de tehnologie, marketing digital și pop cult.

Intrarea în era Netflix

Când creatorii și spectatorii deopotrivă privesc lucrurile dincolo de convingeri și temeri (generate în mare parte de felul în care s-a vorbit până acum despre un soi de concurență, de pericolul uniformității și al conformității, de propovăduirea unei agende, de cantitate în detrimentul calității, de algoritmi care dictează decizii de realizare) orientați spre soluții, modalități inteligente și colaborare, lucrurile se pot schimba și în cinema.

Apetența publicului pentru a vedea divertisment și cultură online, indiferent de anul producției, conform dorințelor, posibilităților și stilului de viață, în strânsă legătură cu evoluția tehnologiei, reprezintă cel mai important semn că publicul devine jucătorul activ, nu doar potențialul fan. Expus constant și simplu la povești din întreaga lume, nu doar ca instrument de escapism, publicul devine mai receptiv, uneori mai informat și mai deschis la minte, indiferent de felul în care arată lista sau experiența de vizionare a fiecăruia, trendurile sau colecția de sugestii.

Pentru cinema, e importantă lecția diversității conținutului, conversația, investiția în calitate, genuri diverse, experiențe (în locații și online) și strategii noi în modelul de business, marketing și comunicare, sprijin pentru creatori, alături de utilizarea creativă a tehnologiei și urmărirea inovației în domeniu, cu emoție și apropiere de oameni. În ecuația asta, filmul independent a avut destul de mult de suferit în ultimii ani și e timpul să iasă din izolare, să aibă parte de sprijin real. Pentru că publicul nu se împarte între streaming surferi care mai ies din când în când la un popcorn în fața unui ecran de mall pe care rulează un blockbuster și cinefili care stau la coadă la cinematecă, nici între activiști și mâncători de semințe.

Promisiuni și impresii uneori fără acoperire

Azi savurez un ecler comandat online, mâine mănânc o ciorbă, în weekend merg la cofetăria preferată pentru prăjitura AIA, o dată pe lună la un restaurant, să încerc ceva nou. În fiecare zi, însă, ronțăi câte ceva. Uneori domol, alteori ca haplea. Uneori, ceva gătit în casă, alteori niște chimie la pungă. În ultimii ani, am căpătat acces la toate, cu câteva clickuri. Dar în obiceiul meu de consum - alimentar sau cinefil - chiar dacă e o comparație nefericită, își face loc mereu experiența, fie că e individuală sau împărtășită cu alții. În pandemie, însă, chiar dacă mă încumet să merg la o cofetărie și să stau la o terasă, nu mă pot încumeta să merg să văd un film decât în aer liber. Am mai purtat mască, fiind răcită, la cinema și la teatru, și înainte de pandemie.

Not-so-funny story: la premierele colectiv și Urma, cu câteva săptămâni înaintea declarării stării de urgență, am purtat mască și îmi spuneam că aș face orice să ajung la cinema să văd titlurile care mă interesează. Iată că, un an mai târziu, în locul binge-urilor de cinema lunare sau trimestriale (zilele în care vedeam 5 titluri super comerciale de dimineață până seara la cinema), al premierelor și avanpremierelor la cinema-urile independente, am urmărit filme pe marele ecran doar la festivaluri de profil (mai ales filme românești) și în rest exclusiv online, pe noul mare ecran din casă.

Indiferent de mărimea și calitatea sistemului de home cinema, experiența vizionării unui film într-o sală de cinema sau la un festival, în sală sau în aer liber, e una specială. Să vezi un film la cinema e altceva. Și mi-e dor de cinema. Cu tot cu disconfortul creat de acel „ți-a plăcut?” care venea peste mine înainte să se termine genericul la care se ridică majoritatea oamenilor din sală. Cu tot cu „îmi cer scuze” când îmi pocnea plasticul recipientului de băutură. Pentru mine, abonamentele de streaming au fost un pas firesc care a înlocuit câteva instrumente de care mă foloseam de foarte mulți ani pentru a fi la curent cu serialele și filmele difuzate de televiziuni de prin toată lumea.

Cele 3-4 abonamente de streaming constante, alte vizionări cu plată sporadice, alături de accesarea paginilor oficiale cu sau fără plată ale unor titluri distribuite pe-afară și de pe la noi, n-au înlocuit decât în această perioadă pandemică mersul constant la cinema. Mă uit în continuare la anumite seriale și show-uri la TV și pe YouTube sau prin alte părți online (pentru că formate ca American Idol, The Voice sau Survivor de exemplu, nu sunt disponibile pe rețelele de streaming). Avantajele streamingului, pe lângă comoditate, sunt: posibilitatea de accesa de absolut oriunde ai net, conținuturi din diverse țări, după genuri, audiență, format, distribuție, mood; familiarizarea publicului larg cu filmele și serialele care n-au fost difuzate în anumite țări într-o anumită perioadă (dar despre care mulți dintre noi vorbeam constant doar prin bule); revederea unor producții vechi, multe dintre ele iconice (serialele din universul Star Trek, spre exemplu, pe lângă multe filme bune); posibilitatea de a-ți customiza listele de vizionare și sugestie; expunerea la formate noi.

Creșterea interesului pentru stand-up comedy și filmul documentar se datorează în mare parte VOD-ului. Îmi amintesc o discuție în provincie, de acum vreo 13 ani, când am fost nevoită să explic unor amici și unor necunoscuți care-i treaba cu stand-up comedy, vorbindu-le de Teo, Vio, Costel și Micuțu care deja făceau super treabă, propovăduind vremuri în care-i vom vedea la TV, online și peste tot în țară pe scenă, nu doar în cluburi, nu doar cu referințe comune de tip Seinfeld. Acum vedem comici buni din țările nordice, Germania, Italia, Africa de Sud, Franța, Australia, Canada etc La capitolul ăsta o să dau din casă, cu voia colegei Simona Rădoi: ne-a plăcut atât de mult specialul lui Francesco De Carlo în 2019 încât i-am scris fiecare (fără să ne vorbim înainte) mesaje de felicitare și încântare pe Facebook, la care omul ne-a și răspuns simpatic, așa că ne-am bucurat o zi ca niște școlărițe făcând schimb de impresii și comentarii.

La capitolul avantaje, aș mai zice de popularizarea documentarului, asociat multă vreme cu canalele dedicate producțiilor despre natură și animale, și care acum, pe lângă hype-ul din festivaluri și gale, are fani pe genuri (politic, true crime, social etc) și scoate din când în când capul la cinema. Streaming-ul vine, însă, deseori, pentru anumite categorii de public, la pachet cu promisiuni și impresii fără acoperire. „Dacă nu e pe rețeaua x… înseamnă că nu e bun.” e una din replicile pe care le-am auzit deseori. Pentru alții, e fix invers: „Îmi arată numai bullshit, m-am plictisit, dar îl țin acolo… că nu mă fac pe mine niște euro.” Într-adevăr, producțiile la kilogram au fost mai vizibile decât investițiile în conținut original către creatori capabili sau pentru debutanți interesanți, asamblate după teme și interese comerciale, însă, asta e și una din diferențele dintre biblioteca publica, sala de lectură, anticariate și librăriile de nișă sau dintre predispoziția pentru junk food vs gourmet. Câtă vreme nu uiți unde intri și pentru cine, nu participi la discuție, ci doar consumi fără noimă, pentru un strop de distracție, însoțire la treburile casnice sau evadare din cotidian, n-o să vezi mai mult decât niște rafturi colorate de pe care scoți ce-ți sare în ochi.

Cum comunicăm publicului

Streaming-ul a făcut mai evidentă importanța folosirii comunicării personale și personalizate, multi-channel, cu accentul pe confort, accesibilitate, conversație. Rolul comunicării online (în special video) în mix, pe toate rețele sociale, cu conținut de making of, interviuri, campanii personalizate pe teritorii, show-uri, meme-uri, clip-uri cu actori, echipe, scene, a devenit mult mai vizibil și important - uneori esențial în susținerea unei campanii coerente.

Așteptările publicului au crescut și datorită expunerii de care s-au bucurat titlurile promovate de streameri și companiile cu bugete mari, în general. Nu e de ajuns să anunți orice „coming soon” pe toate gardurile cu tot arsenalul din dotare, indiferent de buget sau de perioada de promovare (ideal de la începutul producției). Felul în care atingi oamenii sau vorbești cu ei la nivel individual și de grup, în orice campanie, dincolo de aura premiilor, cu sau fără sprijinul comercial al unor branduri prin campanii asociate tematice, e super important. Astfel, dincolo de folosirea inspirată a instrumentelor potrivite (pentru media și pentru public deopotrivă), multe din producțiile prezentate exclusiv pe streaming au fost însoțite de campanii de awareness pentru subiecte importante, cum ar fi sănătatea mintală, sinucidere, abuz - vorbim aici de site-urile și hotline-urile pentru adolescenți în primul rând, dar și de campaniile Netflix de tipul „Get Up” - o pledoarie pentru mișcare în rândul copiilor sau „You Will Work in this Town Again” - campanie dedicată muncitorilor esențiali, în cadrul căreia au promovat membrii echipelor de filmare.

HBO a avut, de asemenea, multe campanii faine, cel mai recent exemplu din România fiind realizarea studiului „Semaforul moralității”, studiul care și-a propus să afle cum se raportează românii din mediul urban la moralitate și implicare civică, realizat cu ocazia lansării serialului „Bani negri (pentru zile albe)”.

Sinonimie între streaming și seriale?

Am suferit pentru sinonimia asta odată cu dezvoltarea streaming-ului, să știi. Pentru că voiam să văd, în egală măsură, filme noi și vechi, seriale de la HBO, ABC, Sci-Fi, ITV, BBC, Starz, AXN, NBC, FX, AMC etc show-uri TV noi și vechi, mă săturasem să stau cu zeci de linkuri, proxys, să văd totul fără subtitrare pe un ecran de laptop. Dar s-a dus destul de repede sinonimia asta, streaming-ul e mai degrabă sinonim pentru mine, pe de o parte cu binge-ul extrem. Și recunosc că am excelat la binge extrem urmărind diverse categorii (mai ales pe Netflix, unde period drama, french comedies, irreverent, australian shows, stand-up comedy, movies based on books, sunt doar câteva exemple de content epuizat rapid), pe de altă parte cu „și-așa nu aveam cum să mai folosim dvd-urile, bine că sunt filmele astea aici…”

Streaming-ul mi-e sinonim cu „disponibil acum, dacă am chef”, pe ce ecran vreau, cu cast now sau download for later. Uit, totuși, că filmele alea, scurte sau lungi, nu stau o viață arhivate-n bilioteca de streaming, așa că îmi pun reminders. Sau dimpotrivă, am învățat că pot avea răbdare „până se adună”, dacă e vorba de episoade săptămânale ale unui serial sau chiar de podcasturi și vloguri.

„Când și unde văd filmul online?”

E deseori prima întrebare care apare după ce se anunță un titlu nou sau vede cineva un trailer. Era asta a adus o schimbare de paradigmă pentru tot ce înseamnă arte vizuale, de fapt, nu doar în ce privește cinemaul și televiziunea. Utilizatorii își însușesc, în mare parte, produsul vizual, ca pe un bun de consum care le poate satisface o curiozitate sau o nevoie și vor să se asigure că ajung ușor și ieftin la el. Deseori atitudinea asta vine și cu „mi se cuvine, distrează-mă cum vreau eu” și cu terfelirea în online a unui titlu înainte de vizionare. Treaba asta era mai degrabă apanajul fanilor înrăiți ai unor universuri, companii, benzi desenate sau ai unor seriale care au stârnit afinități mari: filme de la DC, Marvel, Disney, seriale HBO precum Game of Thrones, titluri trecute și apuse (dar mereu vizionabile) ca Heroes, Flash Forward, Battlestar Galactica, Stargate și altele. Dacă nu-ți satisface nevoia x în momentul t1 sau dacă sinopsisul are un trigger care te enervează instant și te determină să crezi că Y vrea să-ți bage pe gât ceva cu care nu ești de acord sau percepi o intenție ascunsă sau directă, produsul video e pe pauză sau la ignore. Boicotul sau efuziunea se manifestă și cresc mult mai repede, lipsa de răbdare și de concentrare la fel.

În același timp, mulți spun că sunt dispuși să plătească pentru ceva bun, pentru o experiență și în afara platformei, la cinema. Ce este acel ceva bun, cum arată acea experiență? E un film ultra mediatizat cu super eroi, e un musical, o comedie spumoasă, o dramă cu bocete, un horror cu exorcizare, un film bun de autor, un film sau serial cu anumiți actori populari? Câtă vreme răspunde la măcar câteva întrebări mai simple: spune frumos și interesant o poveste? spune coerent ceva relevant/nou?; spune o poveste în loc să țină o prelegere? stârnește atenție și reacție/ emoție individuală sau măcar relaxare și distracție?, acel ceva poate ajunge la inima publicului. Pe lângă calitatea execuției, are nevoie și de un spațiu potrivit în care să transmită, să se audă și să se vadă bine ca oamenii să se simtă la fel. Pentru acel inefabil „ceva” există o declarație de răbdare. Dacă așteptarea nu corespunde cu realitatea personală, cutuma răbdării la cinema până la finalul unui film dispare, așa cum dispare și în obiceiurile de pe streaming.

În ce privește preferințele și nevoile, ofertele diverse au ajutat la popularizarea unor genuri și povești care aveau mare nevoie de ajutor și care au fost văduvite de expunere în cinema, cum sunt documentarele. Pe alocuri, s-a întâmplat asta și în cazul scurtmetrajelor, care merită o mai mare atenție decât primesc. Însă, supraexpunerea la produse de calitate slabă creează niște efecte triste, la nivel individual - fie dacă devii dependent de comfort food fără să știi, dacă erai predispus și conform cu alegerile tale anterioare sau dimpotrivă, dacă te aștepți să primești în fiecare zi artă și trufe, la preț de parizer pe ziar. În ce privește difuzarea (atât pe streaming cât și în cinema), prevalența titlurilor sclipicioase cu potențial validat de vânzare ușoară (genuri, teme, distribuții) a lăsat prea puțin loc multor titluri bune, comerciale și independente de artă deopotrivă. Cu atenția stăm cu toții mai prost. Zic asta în timp ce pe finalul unei piese de pe Spotify o domnișoară din playlist-ul de indie releases, căreia nu i-am reținut numele, face un ASMR respiratoriu demn de un premiu pe Twitch.

Conținut original, nu reșapat

Accesul, dispoziția, disponibilitatea, noutatea și inovația (artistică și tehnologică, deopotrivă) - pentru toate genurile și toate categoriile de public - sunt o parte din lucrurile de care trebuie să țină cont creatorii, producătorii, distribuitorii, difuzorii, fiecare în funcție de profil și piața pe care activează, cu ochii către public, pentru a-i prinde privirea și a-i reține interesul. Cinema-ul e presat să ofere experiențe diverse, pentru toate categoriile de public pe lângă prăjiturile alea minunate și speciale, dar și lucruri de ronțăit. Important e ca toate să fie din ce în ce în ce mai bune, nu să bifeze rețete. Streaming-ul, alături de rețelele sociale și aplicațiile care pun accentul pe conținut video (viața de la Vine la TikTok :)) și crearea unei competiții pentru popularitate din punctul ăsta de vedere între utilizatori sau lansarea unor trenduri, se alătură presiunii pentru inovație, moduri noi și atractive de a spune povești. Serializarea și mini serializarea conținutului, simplificarea, sintetizarea temelor și mesajelor și insistența asupra vulnerabilității și fragilității în cadrul majorității acestora, diversitatea în montaj și animație, alături de cele câteva încercări de interactivitate, au dus mai degrabă la tematizări și clasificări în materie de conținut și o mai mare atenție asupra imaginii.

Multe filme și seriale proaste de pe streaming arată mult mai bine decât filme foarte bune pe care le apreciam în special pentru asta în urmă cu ceva ani. Faptul că Netflix, spre exemplu, a adunat 35 de nominalizări la Premiile Oscar 2021 la 7 ani de la prima nominalizare pentru documentarul The Square arată implicare în diversitate (ficțiune, animație, documentar, dincolo de subiecte) și teme curente.

Streamingul a adus mai multe biopics, ecranizări (mai ales young adult fiction), filme originale (pseudo)-sf cu conținut similar despre evoluția și impactul tehnologiei, adaptări de filme, seriale și formate de show-uri pentru diverse teritorii, filme și seriale despre droguri, crime, abuzuri, boli, sexualitate, sport, dar și povești de epocă. Majoritatea și-au găsit locul în trending datorită temelor sau viziunii interesante, în istoria popcult rămânând doar titlurile care au fost în prim plan prin execuții tehnice spectaculoase, prestații și campanii bune (Game of Thrones, pe alocuri The Expanse, The Crown). Popularitatea pasageră a unor titluri a atras câteva producții similare după rețetă, însă, succesul a venit de partea celor au încercat primii într-un mod atractiv sau au știut cum să călărească valul. Creatorii n-ar trebui să fie demoralizați dacă li se pare că algoritmizarea prevalează, ci să se asigure că au conținut original, nu reșapat, relevant pentru oameni și că îl prezintă într-un mod cool, generând conversații și participând la ele.

Analytics-urile, în slujba filmului

Când nu pornește de la algoritmizare, ci se folosește înțelept de tot ce poate obține relevant din big data și de tehnologie pentru coerența și eficiența realizării, filmul nu iese din zona de proces artistic, indiferent de cât de bun sau prost este sau pare. Când pornește de la ideea de a arăta sau bifa ceva, urmărind doar efectul x pe targeturile y și z, bazându-se exclusiv pe concluzii ale unor căutări matematic formulate sau focus grupuri pentru validarea unor teorii, în dauna aducerii la viață a unui conținut, filmul își poate rata misiunea, ca orice altceva în artă.

Instrumentele și rezultatele de data mining (de comportament sau conținut), blockchain și machine learning sunt pentru a fi consultate, utilizate și îmbunătățite și de creatori, de consultanții de scenariu, de producători, editori, directori de casting, responsabili din toate departamentele, nu doar de oameni de marketing, directori de programe sau curatori. Analytics-urile trebuie să fie în slujba filmului, a creației și realizării ei, în funcție de necesitatea și oportunitatea lor. Istorie au făcut, fac și vor face filmele și creatorii cu viziune, indiferent de suportul obținut de la studiouri sau streameri.

Trenduri în 2021

De la procesul de creație până la întâlnirea de pe ecranul de cinema și/ sau al device-ului preferat din casă, e de muncit la strategii de creație, producție, execuție, distribuție, marketing și comunicare, iar pentru asta filmele și cinematografele au nevoie nu doar de oamenii buni și inspirație, ci mai ales de resurse. Streamerii au accelerat nevoia de job-uri și specializări noi și în cinema, în general, nu doar în propriile companii. Industria de cinema se transformă, dar nu peste tot în același ritm. Resursele și cunoștințele diferă, iar colaborarea cu oamenii specializați și potriviți, de la bun început, e importantă. Deschiderea difuzorilor spre propunerile distribuitorilor și realizatorilor, solidaritatea de breaslă a acestora din urmă e iarăși un aspect de care ar trebui să se țină cont pentru scopul comun: public și bani din cinema, dar și din streaming.

Dacă vorbim de experiența de vizionare, intră în scenă investițiile și strategiile de marketing care să atragă spre cinematografe, să loializeze, să formeze și să completeze noi obiceiuri (nu doar cele de tip subscription) on location & online. Locul unde se arată un film unui public numeros nu mai poate rămâne doar un spațiu cu scaune în fața unui ecran la care se ajunge după cozile la bilete și la popcorn. Locul unde se arată un film unui public restrâns trebuie să fie top notch. Dor și dorință din partea publicului pentru cinema și mers la cinema există. N-o dovedesc doar festivalurile de film, postările online sau faptul că în pandemie s-au cumpărat niște bilete și nu doar pentru vizionări online. În ce privește streamingul, chiar dacă piața asta fragmentată pare condusă de câțiva jucători OTT premium (Netflix, HBO, Amazon Prime, Disney +, Apple TV, Hulu, Peacock), e loc de soluții noi, consumul in-home va crește, la fel bugetele pentru dezvoltarea de conținut digital și concurența în materie de producție și distribuție de conținut, nu doar pentru SUA, China, Australia, Coreea de Sud, India, Turcia, Spania, Franța, Germania, țările nordice, ci și pentru țările europene al căror conținut e mai puțin cantitativ acum. Distribuția producțiilor mai vechi de autor la pachet pe streaming, premiere în cinema urmate de premiere pe streaming, negocierea de premiere pe streaming la prețuri decente, investiții în producții originale și formate teritoriale cu potențial de adaptare, streaming 4K de show-uri, filme, seriale, concerte, spectacole de teatru, investiții pentru îmbunătățirea user experience, monetizarea prin pay-per-view și competiția între soluțiile de hosting (cloud-based), precum și dezvoltarea VR ar fi doar o parte din lucrurile la care ar trebui să fim atenți.

Streaming-ul amestecă bulele și timeline-urile

Câteva milioane care s-au uitat la niște producții populare la care aveau acces, uneori în același timp, după noroc și resurse, cu alte milioane (poate jumate aceleași) care au descărcat în draci de pe torenți și s-au uitat pe tot felul de platforme free, cu alte milioane care au început s-o ardă legal de oboseală și altele din curiozitate și accesibilitate, iaca s-au făcut sute de milioane. Și pentru sutele astea de milioane timeline-urile au fost deseori diferite. Nu toți s-au uitat în același timp la aceleași lucruri, în afară de câteva sitcom-uri și telenovele. Nu avem aceleași referințe, interese, nici aceeași înțelegere, deschidere, curiozitate sau disponibilitate și nici același timp. Dar ni se pare, pentru că am trăit niște vremuri care ne-au adus împreună cumva în fața unor titluri și ne înconjurăm de oameni cu care avem interese comune sau urmărim anumite producții pentru a participa la conversații.

Streaming-ul s-a așezat, mai degrabă, pe niște obiceiuri de vizionare TV, dar și de piraterie, pe care le-a transformat, încetul cu încetul. Pe streaming se amestecă bulele și timeline-urile, iar trendigul e influențat de popularizare și activitatea de masă. Ca în media online - azi vorbim de titlul x, mâine de z și ț, ajunge vorba și la mase despre x și ah, ce tare e cutare sau nașpa e asta, huo devine subiect cu vizibilitate în malaxor. Selecția pe streaming pare mai dificil de făcut decât la cinema, fiind mai vastă oferta, dar nu e pentru toată lumea la fel - și la cinema mulți se duc țintit la titlul x, alții aleg ce li se pare ok la momentul pentru care fac rezervarea.

Evit generalizările, pentru că mi se par periculoase, dezarmante și deseori nedrepte categorisirile rezultate, pentru că nu iau în calcul felul în care se manifestă și apoi se afișează preferințele. Că se uită 1,8 milioane de oameni joia la Las Fierbinți, că se uită jde milioane în ziua premierei la Zack Snyder’s Justice League pe HBO sau la Malcolm & Marie pe Netflix nu înseamnă chiar același lucru și nu se măsoară la fel. Iar pagini și grupuri pe care se discută online filme și seriale sunt destule și diverse, e loc de mai multe vloguri și podcasturi bune de profil. Mulți văd în continuare filme și seriale înainte să apară pe platforme, de-aia e importantă comunicarea titlurilor „originale” sau achiziționate recent. Sunt, de asemenea, multe titluri interesante pe-afară care lipsesc din conținutul afișat la noi.

Între cei pentru care consumul de streaming e ce-o fi în trending și ce-mi mai recomandați, bună dimineața la cafeluță (pentru care am o slăbiciune, sunt absolut delicioase, așa am ajuns la niște telenovele fantasy coreene), se fac în continuare schimburi de recomandări, la fel și între consumatorii ocazionali dar interesați de lucruri bune, snobeala ah am ajuns la capătul netflixului și n-am altă idee de postare pentru engagement, precum și între hărtăniți de vizionare cu jde abonamente, proxy-uri și aviditate.

Unii se uită acum pentru prima dată la serialele Star Trek și încep de la coadă, cu popularul Discovery (a se observa că nu i-am pus Star Trek: înaintea titlului), dar călătoresc înapoi în timp pentru celelalte pe care alții le revăd acum a șasea oară, cu alți ochi și bucurie, după ce l-au înjurat pe ultimul. Adolescenții descoperă Friends, Seinfeld, South Park, Gilmore Girls, Dawson Creek, Saved by the bell, Gossip Girl, X Files etc

Ce se câștigă, sper, e accesul instant la un trecut pop cult prin care ne putem înțelege mai bine între noi și între generații, la o istorie care nu ne-a prins mereu împreună și la prezentul pe care, fără experiența trecutului ăstuia, îl trăim tot pe bucăți și diferit, cu iluzia că ne întâlnim cu mânuța-n sus sau jos când apare cutare titlu pe o platformă. Poate suntem un strop mai aproape de titlurile de Oscar și de Emmy pe care ne chinuiam să le vedem pe interneți la calitate super proastă până acum vreo 10 ani și în continuare departe ca masă de consum de streaming de titlurile independente și artsy de pe la festivaluri de profil și din țări mai îndepărtate. Sper că se mai câștigă niște discuții în familie care n-au prea existat în vremea tinereții noastre. Ce se pierde e mult din spiritul critic, înlocuit de zgomotul recomandărilor de duzină și uneori de presiunea lor socială. Și se mai pierde câte puțin din și așa puținul timp acordat cititului - indiferent că vorbim de literatura cultă, cărțile de la baza ecranizărilor sau cele specializate (în special istorie, drept și psihologie).

Opinia critică vs. opinia publică

Dacă ne uităm la producția de uzină care face obiectul vânzării pentru mulți dintre jucătorii de piață cu valori comune, din dorința de a-și asigura încasări masive care să le aducă profit și alte investiții, putem vorbi de standardizarea gusturilor ca efect obținut și real - dar nu de neclintit. Ar fi absurd să blamăm streamingul pentru asta, când contextele socio-economice, libertatea de mișcare și comunicare, dar și felul în care a funcționat industria de cinema și televiziune în ultimii 50 de ani au contribuit masiv la o formă de standardizare de produs și de gust.

Pe de altă parte, avem o piață cu mai mulți și diferiți producători și difuzori de conținut, care clamează poziționări diferite. Dacă burgerii au fost pe val, nu înseamnă că toată lumea a mâncat doar burgeri, din același loc, cu același gust. Dacă majoritatea oamenilor se uită la un produs de divertisment sau cultural cu scopul de se abandona relaxării și distracției - comediile, sf-urile, sitcomurile, serialele soap sau show-urile culinare cu teme comune, de calitate similară, nu înseamnă că doar asta sunt dispuși să vadă și să aprecieze. Percepția asupra creației și motivațiile pentru valorizarea acesteia au separat deseori opinia critică de opinia publicului, dar acesta din urmă nu e o masă amorfă care consumă fără discernământ, indiferent cum combină în decizia de vizionare curiozitatea personală, popularitatea titlului și opinia critică, specializată sau nu, în care se încrede.

Expunerea filmelor independente

Pe lângă studiourile de producție și casele de distribuție, creatorii de filme și seriale independente își pot prezenta proiectele spre susținerea realizării sau licențiere online către platformele de streaming mai mari sau mai mici. Sumele obținute, însă, pentru proiecte concepute special pentru cinema și mai ales circulație festivalieră care au implicat costuri mari, fără sprijin anterior de producție din partea unui streamer, sunt mult prea mici și nu implică revenue din viewership nici investiții pentru popularizarea titlurilor. Astfel, creatorii trebuie să conceapă proiecte și pitch-uri atent croite pentru interesul streamerilor și publicului online, pe lângă cele pe care le au în vedere pentru cinema și pentru care din diverse motive nu pot obține deal-uri ok de producție sau distribuție.

Avem câteva exemple notabile de succes în materiale de filme și seriale co-produse de HBO Europe în România în ultima vreme (de menționat mai ales cele două documentare eligibile la Oscar si EFA - „colectiv” și „Acasă”, primul dublu-nominalizat la Premiile Oscar 2021 și câștigător al categoriei documentar la EFA, care au avut premiere cinematografice și apoi au intrat pe HBO și HBO GO). Pe Netflix sunt deja câteva zeci de filme românești, de la „Moartea domnului Lăzărescu” sau „Balanța” la „5Gang” sau „Miami Bici”. Posibilitatea nu vine, însă, întotdeauna la pachet cu oportunitatea sau niște încasări decente. Dar expunerea filmelor independente pe canale de streaming importante e utilă pentru a familiariza publicul cu titlurile și universul lor. Din filmele și seriale independente de pe platformele de streaming afli mai multe povești dintr-o grămadă de țări și expunerea asta facilă la călătorie virtuală e cât se poate de benefică, mai ales în perioada asta.

Zodia, lună și dulciurile copilăriei

Dincolo de titlurile nominalizate la Oscar și alte premii sau festivaluri importante, precum și multe alte producții noi și destul de simpatice devorate din listele mele pe țări, genuri, formate sau trending, am apucat să văd și alte câteva care au avut parte de mai puțină atenție sau de unele pe care le-am rata la vremea premierei lor.

Și din varii motive, amintesc aici: „I’m Thinking of Ending Things” (r. Charlie Kaufman), The Meyerowitz Stories (r. Noah Baumbach), „I Don't Feel at Home in This World Anymore” (r. Macon Blair), „Good Time” al fraților Safdie - Netflix; „Minding the Gap” (r. Bing Liu), „Luce” (r. Julius Onah”), „The Assistant” (r. Kitty Green), „Kusama: Infinity” (r. Heather Lenz” - Hulu; „Upload” (r. Greg Daniels), „One Mississippi” (Diablo Cody, Tig Notaro), „The Farewell” (r. Lulu Wang), „Brittany Runs a Marathon” (r. Paul Downs Colaizzo), „Stop Making Sense” (r. Jonathan Demme), „Paterson” (r. Jim Jarmusch), „The Vast of Night” (r. Andrew Patterson”- unul din favoritele mele, pe Amazon Prime. Mi-au plăcut mult serialele „It’s a Sin”, „30 coins”, „Normal People”, „The Lady and the Dale”, „City on a Hill”, „Breeders” și „Dave” de pe HBO GO, pe lângă altele de pe această platformă sau „The Guitar Mongoloid” (r. Ruben Östlund), „Memoria de piatră” (r. Iosif Demian) sau „You, the Living (r. Roy Andersson) de pe TIFF Unlimited. Numesc bijuterii ascunse mai degrabă titlurile la care nu mă așteptam să ajung și să-mi rămână în minte, indiferent de calitate.

Mă bucur că am dat pe Neflix peste: „SanPa: Sins of the Savior” - miniseria documentară a lui Gianluca Neri despre întâmplările din comunitatea San Patrignano care-a adăpostit mii de dependenți de heroină în Italia din anii 80 și controversele din jurul fondatorul său Vincenzo Muccioli - , filmul „The Misadventures of Hedi and Cokeman” (nebunia de debut a lui Julien Hollande - o prăjeală de comedie după serialul mult mai bun „En passant pécho”) și serialul de comedie „Family Business” în care o puteți revedea pe superba și longeviva Liliane Rovère (Arlette din „Call My Agent”) în rolul unei bunici a cărei supă formidabilă ajută la creșterea pastraweed, când dorința nepotului de a transforma măcelăria familiei într-o afacere legală cu cannabis se transformă într-o serie de acțiuni ilegale și periculoase pentru toți cei implicați.

Recomandări mele țin, însă, de modul de folosire al platformei, iar pentru asta am un singur îndemn pentru public: să folosească toate instrumentele pe care le pune la dispoziție o platformă de streaming și să sugereze mereu îmbunătățiri. Butoanele de search și toate cuvintele cheie pe care poți da click sunt la vedere. Așa ajungi să vezi pe Netflix scurtmetrajul documentar georgian „The Trader”, scurtmetrajul polonez „Fanatyk”, serialele rusești ca „To The Lake” și „Better Than Us”, seriale braziliene bune ca „Nobody’s Looking” , „3%”, „Omniscient”, seriale și documentare despre rap, fotbal, mâncare sau orice te interesează, dar și titluri clasice și/ sau cult. Mai puțină lene și nițică responsabilitate în materie de căutare și verificare individuală în motoarele de search, platformele sociale și platformele de streaming, nu mai zic de fact checking, ar face bine. Dacă nu vă ies în cale titlurile potrivite după zodie, fazele lunii și dulciurile copilăriei, lăsați-mi un DM :)