Ce este o linie? Dincolo de definiția matematică, întrebarea poate fi motiv de explorare cât pentru mai multe vieți. Delia Zahareanu, artist vizual, pleacă de la lucrurile elementare pentru a descoperi lumi întregi, generoase în semnificații și profunzime. Delia este graficiană specializată în artă abstractă, caligrafie şi graphic design, doctorandă a Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti cu o temă despre caligrafia experimentală în arta abstractă contemporană. După o serie de stagii cu maeştri caligrafi internaţionali, cum ar fi John Stevens, Monica Dengo sau Yves Leterme, Delia sustine propriul ei curs de Introducere in caligrafie in cadrul Atelierelor Fundatia Calea Victoriei.
Îmi place rigoarea artei caligrafice, îmi place libertatea pe care o aduce însușirea temeinică a regulilor sale care cer mult exercițiu, multă răbdare și multă disciplină. Literele caligrafice îmi vorbesc într-o limbă numai a lor, care mă transportă într-o realitate diferită și miraculoasă, de fiecare dată când mă întâlnesc cu ele în orele de exercițiu.
Așa că în mijlocul unei zile de luni, când eficiența, randamentul și ”trebuie” de toate felurile ne umplu timpul și mintea, facem o pauză excentrică și vorbim cu Delia Zahareanu despre scrisul de mână, manuscrise din Evul Mediu, calea regală a caligrafiei, libertate și disciplină, inspirație, artă și descoperire.
Scurtă istorie personală
Până în mijlocul lui iulie, mai am încă 41 de ani. Iar în acești 41 de ani am făcut tot felul de lucruri. De la vioară și desen în copilărie, la științe politice, jurnalism, branding, grafică și caligrafie, la vârsta adultă. Constanta a reprezentat-o mereu interesul meu pentru artă. Niciodată nu mi-e prea clar dacă desenez scrierea sau scriu desenând în lucrările mele, însă cred că e o incertitudine fertilă.
Cât despre pașii cei mai importanți în viața mea, cei care m-au format așa cum sunt acum: primii i-au reprezentat anii de licență și master în științele politice, la Cluj, prima facultate, în care lecturile și cursurile riguroase mi-au structurat un anumit stil de gândire și mi-au nuanțat capacitatea de analiză. Tot la Cluj am legat prietenii care durează de mai bine de 20 de ani. Apoi a fost întoarcerea în „Regat” și începutul în jurnalismul de externe, la București.
Am învățat să gestionez proiecte de amploare, să trăiesc într-o cursă nebună a timpului care niciodată nu era suficient și să apreciez în mod deosebit weekend-urile alcătuite din două zile libere. După jurnalism a venit experiența în branding. Moment foarte important, căci la Brandient, unde am lucrat timp de doi ani și jumătate, mi-am dat seama fără drept de apel că vreau să-mi urmez visul din adolescență și să fac grafică.
Așadar, la 32 de ani deveneam studentă iar, la Facultatea de Arte Plastice a Universității Naționale de Arte din București, la grafică. După licență și master, am decis că e momentul pentru doctorat. În prezent, sunt doctorandă a aceleiași universități cu o temă de cercetare legată de caligrafie și scrierea experimentală în arta abstractă contemporană. Tot în prezent, mă ocup mai departe de scriere și de cărți (care au mereu un loc privilegiat în sufletul și în spațiile locuințelor mele de-a lungul timpului), în calitate de redactor în redacția de carte pentru copii a editurii Litera. Așadar, scrierea mă însoțește în viață în mai multe feluri. Ca vocație în artele vizuale și ca fermecător ritual cotidian profesional.
Relația ta cu desenul
În gimnaziu, am avut un profesor extraordinar de desen, este vorba de domnul Ion Mărculescu. Până la 10-11 ani, nici măcar nu știam că pot desena cu adevărat. Însă dânsul m-a făcut să pun creionul pe hârtie de drag. Și nu m-am mai oprit de atunci, cu excepția câtorva ani, când nu am mai desenat prea mult. Însă ulterior mi-am luat revanșa cu ajutorul unor oameni extraordinari care m-au pregătit pentru admiterea la Arte. Este vorba de profesorul și maestrul meu în artă, Matei Șerban Sandu (care mi-a devenit și coleg de an la doctorat), și de „Draga mea Profă”, cum o alint pe Irina Crivăț, cea care m-a făcut să mă împac iar cu desenul și mi-a dăruit o viziune clară și precisă asupra fundamentelor lui. În facultate, profesorii Carmen Apetrei și Eugen Gustea (cel care acum îmi este și coordonator de doctorat), profesorii mei de atelier la licență și master, mi-au încurajat și mi-au susținut viziunea, proiectele mele care se îndreptau încă de pe atunci înspre zona abstracției și a literei, gestuală sau construită.
Inițierea în caligrafia europeană am făcut-o prin cursurile ținute de Carmen Nistor, de la Academia de Caligrafie. Așadar, îmi văd mereu relația cu artele vizuale prin prisma întâlnirii cu oameni care au știut ce și cum să-mi spună ca să îmi trezească noi întrebări despre temele imaginii.
Cum te-ai întors la caligrafie
Nu știu dacă m-am întors, mai degrabă am înaintat către ea. Tema mea de licență la grafică a fost una de explorare a valențelor expresive ale liniei, ale posibilităților gestului, ale abstracției, cu influențe din tradițiile artelor asiatice. Interesul pentru litere a existat mereu, așa că drumul spre caligrafie a fost unul firesc, în retrospectivă. După cum am spus deja, introducerea în caligrafie am făcut-o prin cursurile de la Academia de Caligrafie, ținute de Carmen Nistor, iar în 2019 și 2020, prin cursuri individuale cu ea.
Etapa următoare a fost aprofundarea cunoștințelor tehnice, prin participarea la o serie de cursuri online susținute de mari caligrafi contemporani, precum John Stevens, Monica Dengo, Christopher Haanes, Yves Leterme și Brody Neuenschwander. Ultimele două sunt încă în desfășurare. Desigur, sunt cursuri care au venit la pachet cu multe revelații, cu muncă multă, cu exerciții dificile și cu momente în care simțeam că o iau iar de la zero. Deci dacă vorbim de o întoarcere la caligrafie, vorbim în acest context, în care fiecare mare etapă de evoluție aduce enorm de multe lucruri noi și enorm de multe de învățat. Ceea ce e bine, pentru că e un „reality check” care semnalează ce e de aprofundat pe viitor.
Ținta mea pe termen lung e să devin o graficiană care stăpânește riguros și creativ limbajul caligrafic, folosindu-l pentru a crea lucrări și proiecte consistente de artă. Îmi doresc să înglobez caligrafia ca unul dintre mediile care pot duce la rezultate inedite în practica mea artistică.
Prima experiență cu scrisul
Chinul cu litera S. Când am ajuns la S, mi s-a părut că lumea e complet anapoda. Primul meu S a fost scris invers. Copilul de 7 ani de atunci găsea lucrul acesta firesc. Oricum, predarea scrierii în clasa I în acele vremuri era una deloc atractiv. Nu am amintiri prea plăcute de atunci. Și până la Grafică, m-am resemnat cu ideea că scrisul meu de mână e unul urât. Abia când Carmen Apetrei mi-a zis că îi place scrisul meu de mână și m-a pus să scriu direct pe pereți, sub fiecare planșă a colegilor, numele lor, la una dintre expozițiile de final de semestru, prin anul I, am început să mă uit altfel la literele care îmi ieșeau de sub instrumentul de scris. Și în toți cei trei ani de licență, am scris pe pereți numele colegilor mei și numele meu, la fiecare expoziție. A fost o experiență care mi-a plăcut tare mult. A fost un gest de încredere colectivă care m-a emoționat. Poate că în mintea mea a lucrat mereu comparația cu scrisul de mână al mamei, care deși e medic, are un scris cursiv de o frumusețe uimitoare. Așa că scrisul meu e unul mai rebel. Dar redescoperirea lui acum, prin filtrul caligrafic, e o adevărată explorare personală. Fiindcă sunt o fire analitică, îmi place să văd cum evoluează el în timp și în funcție de experiențele de viață pe care le parcurg.
Ce înseamnă pentru tine caligrafia
Caligrafia reprezintă pentru mine un sistematic demers vizual de cunoaștere, atât la nivel intelectual, artistic, cât și personal. E un fel de a trăi imaginea și de a construi vizualitatea cu resurse minime: un instrument de scris, linia și suprafața de lucru. Atât. Însă ele conțin o lume infinită și generoasă. Îmi place rigoarea artei caligrafice, îmi place libertatea pe care o aduce însușirea temeinică a regulilor sale care cer mult exercițiu, multă răbdare și multă disciplină. Îmi place faptul că, odată ce te-a prins în mrejele sale, caligrafia îți așază în față o adevărată „cale regală” care nu se sfârșește niciodată. Nu mă simt nicio clipă singură cu un instrument de caligrafie în mână și cu o hârtie bună în fața ochilor. Drumul e mereu deschis înainte. Iar literele caligrafice îmi vorbesc într-o limbă numai a lor, care mă transportă într-o realitate diferită și miraculoasă, de fiecare dată când mă întâlnesc cu ele în orele de exercițiu.
Atelierul de introducere in caligrafie
Anul trecut, în toamnă, doamna Sandra Ecobescu, președinta Fundației Calea Victoriei, m-a contactat, întrebându-mă dacă aș fi interesată să țin un curs de caligrafie în cadrul portofoliului online de cursuri pe care fundația le oferă în această perioadă. Am acceptat entuziasmată, era o ocazie foarte potrivită pentru practica mea în domeniul cercetării caligrafiei și totodată pentru că m-a onorat invitația domniei sale. Cursurile Fundației Calea Victoriei sunt deja bine cunoscute la noi și se bucură de un renume pe drept câștigat.
M-a bucurat perspectiva de a putea întâlni, fie și online, oameni pasionați de caligrafie, în această perioadă de restriște socială. Așadar, am decis împreună cu doamna Ecobescu o formulă de curs care să se adreseze celor ce doresc să se inițieze în caligrafie, este un curs adresat începătorilor. Împreună cu Livia Gyongyosi, coordonatoarea cursurilor Fundației Calea Victoriei, am început etapele de planificare și prezentare a structurii cursului, de „bucătărie internă”. Profit de ocazie să le mulțumesc amândurora pentru deschidere, încredere și ajutor.
Cursul este alcătuit din cinci ședințe săptămânale și are drept scop transmiterea fundamentelor caligrafice prin intermediul studiului practic a câtorva dintre scrierile istorice majore care au marcat tradiția caligrafică europeană. Ideea de la care pleacă toată structura cursului este că familiarizarea cu tehnicile corect transmise și cu stilurile istorice importante oferă o bază solidă de plecare pentru fiecare cursant care își dorește să studieze mai departe domeniul. Iar pentru cei care se limitează doar la experiența cursului, este în sine un bun dobândit dacă au informații din surse de calitate și sunt familiarizați cu marile tradiții caligrafice europene. Ceea ce le spun cursanților la fiecare întâlnire este bazat pe ceea ce am învățat la rândul meu de la cursurile la care am participat și din cărțile de caligrafie scrise de nume cu greutate în domeniu.
În plus, atenția asupra scrierii în această epocă a tehnologiilor de ecran, în care manualitatea se pierde, împreună cu o bună parte din corporalitatea noastră, aduce beneficii de adaptare și poate naște noi interese personale, hobby-uri și deprinderi. Una e să scrii un mesaj sec de „La mulți ani!” pe o aplicație și alta e să petreci niște ore construind același mesaj în litere italice sau unciale, pe care să-l poți trimite destinatarului. Câștigurile sunt de ambele părți. Iar eu sunt sigură că oricine s-ar bucura să primească un plic scris frumos și o felicitare cu text caligrafic. Mesajele de pe aplicații se șterg sau ajung într-o arhivă în care nu mai intrăm decât mult prea rar sau niciodată. Mesajul caligrafic rămâne mereu atât în prezența fizică imediată și în memoria emoțională a celui căruia i-a fost destinat, cât și în fondul afectiv al celui care l-a scris.
E vorba de un curs prietenos, în care parcurgem împreună o parte din istoria foarte frumoasă a literelor europene. E un curs care, pe lângă partea practică, de exerciții și demonstrații concrete, discută și despre istoria scrierii, despre tradițiile caligrafice de pe alte continente, așadar, pune în context caligrafia europeană. E o plimbare internațională, în care eu fac pe „ghidul” printre alfabete, stiluri și tipuri de scriere, detalii tehnice. Nu pot decât să sper că oamenii se vor simți bine pe parcurs. Dar asta o voi afla la sfârșitul cursului. Deocamdată, după primele ședințe, semnalele sunt îmbucurătoare.
Scrisul de mână. Ce s-a pierdut
Din păcate, după cum prea bine se știe, scrisul de mână a pierdut și pierde constant teren în fața scrierii computerizate în ultimele două-trei decenii. Asta înseamnă, printre altele, și pierderea unei capacități sporite de concentrare, implică un proces de scurtcircuitare a unor tehnici de memorizare care și-au dovedit eficiența timp de mii de ani. Efortul de a scrie fizic, cu minunata pleiadă planetară de instrumente dedicate acestei îndeletniciri, fixează mult mai adânc în mentalul nostru detalii și informații cotidiene și întreține suplețea și vigoarea memoriei pe termen lung. În plus, manualitatea scrierii dezvoltă procese complexe de coordonare motrică, mai ales la nivelul mâinilor și al brațelor, unde știm că există o complicată arhitectură musculară și osoasă.
Așadar, conul de umbră în care intră scrisul cursiv, de mână, este o pierdere incontestabilă pentru noi toți. Ca să nu mai vorbim de impactul emoțional scăzut pe care îl are scrierea pe ecrane, în comparație cu scrierea fizică. Ne impresionează mult mai puțin să scriem și să citim un mesaj pe Whatsapp, de exemplu, decât dacă am scrie/citi o scrisoare sau o felicitare scrisă de mână. Ecranele ne pun în fața unui design tipografic al literei făcut să funcționeze cu o maximă eficiență și lizibilitate. Nu putem relaționa emoțional prea mult cu fonturi care vin preinstalate în setările de bază ale unor aplicații și care sunt gândite să nu interfereze vizual cu procesul citirii și al scrierii, ci să îl faciliteze în mod discret și tăcut. Sigur, ele au un impact vizual, în funcție de cât de bine sunt construite sau nu. Însă cu siguranță vom vibra emoțional în fața unor litere atent scrise de mână, pentru că vedem în gesturile care le-au născut intenția, emoția, pasiunea, frumusețea și chiar personalitatea celui care le-a scris.
Inspirație
Îmi găsesc surse de inspirație în lecturi din domenii foarte variate, de la filosofie, la istoria spațiului cosmic, literatură, muzică, istorie, memorialistică, arhitectură, istoria artei, sau în fericite conversații de o anumită factură și substanță, în teme de reflecție, în explorarea artiștilor contemporani sau în studiul celor clasici. Evul Mediu târziu, Renașterea, secolele XVII-XVIII reprezintă pentru mine surse permanente de inspirație.
La fel și arta de după 1950. Deseori îmi imaginez propria minte ca pe un alambic alchimic, un athanor în care informațiile se metamorfozează pe parcurs și apar tot soiul de idei de proiecte care mă surprind uneori și mă bucură în egală măsură. Îmi mai găsesc surse de inspirație și în peregrinările de pe glob. Cel puțin, așa a fost până înainte de pandemie. Cele două călătorii pe care le-am făcut în 2008 și în 2019 în Japonia au avut un impact covârșitor asupra mea. Am regăsit în spațiul esteticii japoneze detalii și abordări care m-au fascinat iremediabil, cu care m-am identificat emoțional și vizual, înglobându-le treptat în practica și în stilul meu.
Cât despre blocaje, eu cred că ele reprezintă perioade fertile. Ele ne spun, de fapt, că ceva se procesează încă în interior și nu e momentul să iasă la suprafață, în lumina tranșantă a soarelui acestei lumi. Nedefinirea, tenebrele, criza, rătăcirile au rolul lor foarte important în chimia noastră creativă. Așadar e nevoie de răbdare, de înțelegere și cu blocajele. Sigur, lucrurile stau mai puțin poetic atunci când am deadline-uri stringente. Atunci, singurul lucru pe care îl fac este să mă pun în fața hârtiei sau a calculatorului și să încep să fac ce am de făcut. Strâng din dinți și fac. Pe parcurs, lucrurile se clarifică.
Cum a evoluat stilul tău
Aș zice că am un stil destul de minimalist, cu atenție față de compoziție, ritm și execuție. Fiind captivată de resursele pe care arta abstractă le are pentru a transmite mesaje care pot fi decriptate de privitor prin propria sa grilă, mă pasionează explorarea gramaticii vizuale, elementele ei primare. În lucrarea mea de licență la grafică, mi-am adresat provocarea de a explora constant o singură întrebare: ce este o linie? Atât. Am constatat că o linie poate deveni în sine o oportunitate foarte generoasă. Și că linia se metamorfozează firesc în alte elemente de gramatică vizuală (pată, plan, volum, formă, în funcție de cum o tratezi) într-un tulburător ordin de creștere.
Proiectele mele de artă și de caligrafie pleacă mereu de la resorturile de bază ale limbajului vizual. Sunt interesată de aceste „building blocks” ale alfabetului vizual. Nu mă omor după ornament și arabescuri – ceea ce nu înseamnă că nu admir fără rețineri ornamentul bine executat și folosit într-un mod rafinat! – însă mai degrabă prefer simplitatea încărcată de concept și de emoție. Am avut surpriza ca oamenii să reacționeze foarte frumos la proiecte în care nu lucram decât cu intersecții de linie și cu un studiu cromatic minimalist, din două culori.
Așadar aș spune despre stilul meu că a evoluat constant către o simplitate crescută, care însă e mereu susținută de o idee, un concept, și de atenție față de privire, prin compoziție, prin raporturile dintre spațiul plin și spațiul gol. Recunosc că îmi repugnă să văd unele improvizații în stil abstract unde se vede de la o poștă că autorul nu stăpânește deloc limbajul vizual, dar caută o escapadă facilă în gestualitate.
Gestul are nevoie de ani lungi de pregătire și reflecție pentru a exprima consistența, profunzimea și prospețimea unei idei. E nevoie de o îndelungată exersare a tuturor elementelor de gramatică vizuală pentru ca subiectul unei compoziții abstracte, fie că e făcut prin metode caligrafice, fie prin aplicarea principiilor universale de desen, să se încarce de semnificație și de viață proprie.
Impostura e întotdeauna vizibilă, ea urlă mereu de pe foaie, chiar dacă se ascunde uneori în spatele unor titluri pompoase. E foarte dificil să lucrezi într-un stil minimalist, abstract. Nu ai la îndemână instrumentele și artificiile decorative tradiționale, nu te poți ascunde în iluzia cu care operează reprezentarea figurativă, cu a sa perspectivă geometrică, în materialitatea și ajustările optice aferente.
Proiectele mele de artă minimalistă, semi-figurativă sau abstractă sunt proiecte care nu țâșnesc pur și simplu din vârful pensulei, ci sunt proiecte care sunt prelucrate timp de ani în acel alambic mental și emoțional despre care vorbeam, iar punerea lor pe hârtie durează și ea tot niște ani. De aceea mă captivează atât de mult caligrafia. Implică un studiu riguros, constant și solicitant al liniei și al suprafeței. După cum spunea Matei Șerban Sandu într-o discuție recentă pe care am avut-o cu el, caligrafia e cea mai abstractă dintre artele contemporane. Iar pentru cei care o înțeleg ca artă, ea este și o cale de a înțelege mai multe despre misterioasa frumusețe a lumii în care trăim.
