[Oameni de TV] Florin Negruțiu: Ne-ar fi ușor să săltăm audiența cu emisiuni despre conspirația cipurilor, dar ne amintim că avem discernământ și acel lucru mărunt numit responsabilitate

Primii jurnaliști pe care i-a cunoscut, prin anii ’90, erau dintre cei care nu terminaseră Jurnalismul, dar îl practicau cu pasiune și se luau de guler cu autoritățile locale, dacă era cazul. Ei l-au sfătuit pe Florin Negruțiu să deprindă mai întâi o meserie, apoi să învețe jurnalism din teren. S-a făcut, așadar, profesor de limba română și a lăsat presa pe mai târziu, când a constatat că nu îi ajungeau banii din salariul de dascăl.

20 de ani a învățat presă ca reporter de teren, editor, jurnalist care a scris pe hârtie, apoi editorialist în online. În televiziune a ajuns ca realizator de emisiune destul de târziu și, cu toate că nu a fost dragoste la prima vedere, a rămas.

Florin Negruțiu a fost redactor-șef la Gândul. Acum realizează „În fața ta” la Digi24, alături de Claudiu Pândaru și scrie pe Republica.ro. Despre televiziunea românească din prezent spune că este prea reactivă pentru gustul său.

”Politicienii sunt vedetele platourilor de televiziune, pentru că-și dau cu părerea despre orice și sunt „ieftini”. În sensul că „e mai ieftin” pentru televiziune să-i aducă în emisiune pe doamna senatoare sau pe domnul deputat, care au păreri despre medicină, agricultură și astrofizică, decât să caute experții relevanți pentru fiecare domeniu în parte”

Cu Florin Negruțiu povestim pe îndelete despre cât a modificat criza din ultimul an jurnalismul de televiziune și cum se practică această meserie acum. Florin pune în discuție și faptul că publicul așteaptă o speranță, iar știrile care fac cel mai mare rating în această perioadă sunt cele pozitive.

Către jurnalism

Acum 100 de ani, când eram eu la liceu, la Șaguna, în Brașov, m-am dus prin clasa a X-a la ziarul nostru din oraș. Era cel mai mare, cel mai citit, cel mai influent. M-am dus cu două texte și-am bătut la ușă. Oamenii ăia mi s-au părut foarte cool, știi, tipul ăla de jurnaliști din anii ‘90, care beau și fumau în redacție, care se luau de guler cu polițiștii, cu autoritățile, cu primarul, cu miniștrii. În tot acel du-te - vino, câțiva au avut vreme să stea de vorbă cu mine. Le-am zis că vreau să fiu ca ei, că vreau să dau „la Jurnalism”. Au început toți să râdă. „Păi nimeni n-are Jurnalism aici, uite, cea mai bună reporteriță de investigație a făcut Chimie, eu am făcut Matematică, ăsta e inginer…”. Pe vremea aia Jurnalismul încă era asociat cu Ștefan Gheorghiu.

Prin urmare, primii jurnaliști pe care i-am cunoscut m-au trimis să-mi termin școala și să învăț „o meserie”, pentru că „jurnalismul se învață pe teren”. Așa că am făcut Literele la București și un masterat în Lingvistică, ceea ce mi-a permis să fiu o perioadă profesor de limba română la un liceu și apoi cercetător la Institutul de Lingvistică de la Academia Română. Presa a venit mai târziu, am făcut-o de foame, pentru că nu mă ajungeam cu banii din salariul de profesor. Am învățat presă în vreo 20 de ani de reporter de teren, de editor și după câteva burse de jurnalism în State. Iar în televiziune am ajuns târziu, după ani de jurnalism de hârtie, cerneală și apoi pixeli.

Începuturile în televiziune

Eram reporter la Gândul. Uneori mă invitau pe la televizor să explic lucruri politice care se întâmplau pe la partide, prin Parlament. Atunci am văzut cum arată marele TVR pe dinăuntru, PRO TV, Antena 3 și Realitatea, care puneau miniștri pe coji de nucă în platou. Mai târziu, am ajuns să lucrez la Digi24, unde sunt și acum. Fac emisiunea „În fața ta” și comentarii în jurnalele de știri. Dar nu pot să spun că a fost o poveste de dragoste la prima vedere între mine și televiziune. Ba, dimpotrivă. Mi se părea că jurnalismul adevărat, profund, în adâncime nu poate fi făcut decât pe o pagină de ziar. La TV mi se părea că, mai important decât „ce spui”, e „cum spui”.

Prima intervenție live

Probabil că a fost una atât de memorabilă, că am uitat-o și eu.

Cum era televiziunea când ai început tu

Cum ar zice Barna: televiziunea era vie. Și multă: spre deosebire de alte țări cu o populație relativ asemănătoare, noi avem un număr mare de televiziuni centrale și locale. Aici e un lucru bun și un lucru rău. Pe de o parte ai diversitate, ai de unde alege, pe de altă parte ai o piață de publicitate relativ constantă care nu poate să hrănească decât o parte din televiziuni. Și atunci, multe televiziuni, în special locale, aleargă după surse „alternative”.

Învățături din practică

Nu bea apă rece când e caniculă și trebuie să intri în direct. Înțelegi de ce. Nu alerga pe scări înainte să intri în emisiune, că-ți pierzi suflul. Și una mai puțin frivolă: nu încerca să pari mai deștept decât invitatul.

Toată lumea are o poveste care merită să fie spusă, iar un jurnalist bun știe să scoată povestea și din piatră seacă.

Cum te-a modificat televiziunea?

În presa scrisă îți permiți să fii un lup singuratic. În televiziune, asta nu se întâmplă niciodată, pentru că întotdeauna depinzi de alții. În televiziune se descurcă mai bine oamenii de echipă.

Televiziunea românească acum

Din păcate, este prea reactivă pentru gustul meu. De prea multe ori agenda publică este făcută de autorități, nu de presă. Faptul că „Vorbește Iohannis la 19” e un breaking news la toate televiziunile de știri, indiferent de ce spune. Iar Iohannis e președintele țării și poate se justifică, dar breaking news e și când vorbește un ministru, un parlamentar sau un politician „de rang inferior”.

Politicienii sunt vedetele platourilor de televiziune, pentru că-și dau cu părerea despre orice și sunt „ieftini”. În sensul că „e mai ieftin” pentru televiziune să-i aducă în emisiune pe doamna senatoare sau pe domnul deputat care au păreri despre medicină, agricultură și astrofizică decât să caute experții relevanți pentru fiecare domeniu în parte. Pentru că a aduce rațiunea la TV este un risc, când știi că rețeta care merge și care e validată prin audiențe e cea a politicianului care face circ, scandal și se pricepe la toate.

Noile generații de pe sticlă

O să-ți spun un secret de care habar n-aveam până acum 5 ani, când stăteam pe canapea și mă uitam la televizor, făcând comentarii uneori tâmpite despre „prompteriste”. Încercați să faceți munca acestor oameni, băieți și fete care „prezintă știrile”: să vorbiți clar, în timp ce producătorul vă țipă în ureche că trebuie să luați pauză sau, din contră, că urmează un „breaking news”, să vă concentrați pe discuția cu invitatul în timp ce în paralel trebuie să vă ocupați mental de breaking news-ul care a venit din senin peste tine, să reușiți să puneți întrebări relevante într-un carusel de zeci de invitați câți trec într-o zi printr-un studio de televiziune.

Oamenii din televiziunile de știri trec prin zeci de stări diferite pe durata unui jurnal, e un dans permanent pe sârmă, e un consum uriaș de energie. Totul, în timp ce trebuie să arate impecabil pe sticlă, pentru că publicul e nemilos. De obicei sunt aruncați în gura publicului oameni tineri, care au stomac pentru ritmul ăsta infernal de muncă. Am un enorm respect pentru ce fac, pentru că eu n-aș putea niciodată să fac ce fac ei, să fiu atât de multitasking. Cine crede că a prezenta știrile e doar a citi de pe prompter nu a lucrat o zi în televiziune.

În era digitalului

Televiziunea este mediul preferat de români și va trăi mult și bine de acum încolo, chit că unii i-au prevestit moartea. Dar ce rămâne important e conținutul. Un conținut difuzat pe mai multe platforme de distribuție, că e TV, radio, online, social media… În definitiv, un conținut bun, o poveste bună ajunge la inima omului, indiferent că i-o livrăm prin sunet, imagini sau cu lasere pe cer. Experiența la „În fața ta” mi-a arătat că, dacă vrem audiență, trebuie să ne întoarcem în permanență la firul roșu al jurnalismului din toate timpurile, și anume la „Spune-mi o poveste!”

Importanța brandului personal în meseria ta

Da, brandul personal aduce audiență. Pe mine mă citea ceva lume de dinainte să lucrez în televiziune, la Gândul și pe urmă la Republica. E un public care mă urmărește și la televizor. Dar relația cu televiziunea este „a win-win situation”. Evident că televiziunea este cea mai înaltă platformă media de pe care te poți adresa publicului. Apari la televizor, ești cunoscut. Mă mai oprește lumea pe stradă să-mi spună că mă știe de la TV. Unii zic că mă știu de la PRO TV sau Kanal D, deși n-am lucrat niciodată în aceste televiziuni.

Valorile de la care nu te abați niciodată în social media

Nu candidez nicăieri, nu mă interesează concursurile de popularitate, prin urmare îmi permit să nu fiu populist și să spun ce-mi trece prin cap. Chiar dacă unii se supără. Și mai am un principiu: niciodată nu negocia cu trolii! Ei se hrănesc din scandal pe net și reușesc să deturneze orice fel de dezbatere. Pentru aceștia există o singură soluție: ban and delete.

Comunitatea care te urmărește online

Comunitatea e formată din oameni raționali care vor mai mult de la viață decât un citat motivațional sau o poză cu „Ce apus frumos!” Mă bucură mult sutele, uneori miile de comentarii pe care le strâng postările mele. Găsesc de multe ori în comentarii resurse, unghiuri de abordate diferite, probleme la care nu m-aș fi gândit, toate utile pentru editorialul meu de a doua zi de la televizor, de la 12:30, sau pentru articolele pe care le scriu în Republica. Uneori găsesc comentarii mult mai bune decât postările mele și atunci sunt nițel invidios. Dar și mândru, că-s la mine pe pagină.

Ce subiecte cauți?

Am alergie la știri apocaliptice, la șocuri și imagini care vă pot afecta emoțional. Cred că, după un an de pandemie, publicul așteaptă și o speranță. Le spun colegilor mei, mai în glumă, mai în serios, că pozitivul e noul negativ. Că știrile pozitive vând azi la fel de bine precum vindeau ieri știrile negative.

Rutina dinaintea unui interviu

Chiar dacă Larry King spunea că nu e bine niciodată să fii prea pregătit când intri într-un interviu, pentru că-ți dispare curiozitatea firească de a-l descoperi pe invitat, citesc și mă uit la toate interviurile pe care invitatul meu le-a dat înainte de a veni la mine.

O întâmplare funny de la un direct

Doamna Corina Chiriac a intrat în studio, s-a declarat plăcut impresionată de hangarul în care tragem emisiunea, de echipamentele profesioniste, de decoruri, după care a cerut să se aprindă și lumina. Noi i-am zis că aia e lumina, nu e mai multă. I-am explicat că acesta e conceptul emisiunii: pe fundal negru, cu lumini discrete. „Domnule, mi-a zis, eu am nevoie de o baie de lumini”. O oră ne-a luat s-o convingem pe Corina Chiriac că lumina nu-i răpește din farmec.

Cea mai provocatoare emisie din pandemie

A fost greu când am decis să intru cu mască în direct. Nu era nevoie, legea ne dădea voie fără mască în studiourile TV, însă am considerat că este o formă de a-i convinge și pe alții să poarte mască. Știi că nu e prea plăcut să fii ochelarist, să fii în „baie de lumină” și să porți mască. Nu mai vezi nimic. Plus că ai tendința să țipi când porți mască, pentru că invariabil „te auzi mai încet”.

Schimbări de criză în jurnalismul de televiziune

Cine și-a făcut treaba cinstit înainte de pandemie, și-a făcut-o și în pandemie. Crede-mă, ne-ar fi ușor să săltăm audiența cu emisiuni despre vaccinurile care ucid sau despre conspirația cipurilor, dar ne amintim că avem discernământ și acel lucru mărunt numit responsabilitate.

Televiziunea peste câțiva ani

Cred că e o foame atât de mare de jurnalism bun, încât televiziunile vor fi obligate să investească mai mult în anchete, reportaje și în materiale de autor.