Unele dintre cele mai frumoase și mai solide proiecte de artă recentă sunt despre orașele monoindustriale. Îmi vin în minte Ioana Cârlig și Marin Raica, cu Post-Industrial Stories, Ilinca Păun Constantinescu, cu Shrinking cities în România, apoi Ion Barbu în Petrila/ Andrei Dăscălescu și Planeta Petrila, Festivalul de film Victoria sau Mina de Idei Anina. Din “Din subteran la suprafață”, banda desenată concepută de Petra Dobruska și Dalesia Cozorici, despre orașul minier Anina, completează aceste proiecte, încercând să atragă un public nou de bandă desenată. Petra și Dalesia s-au cunoscut în 2018, la One World Romania, unde Petra coordona atelierele pentru adolescenți la care Dalesia a participat. S-au văzut, s-au plăcut și colaborează de atunci. Ideea benzii desenate a venit după Atelierul de Documentare din Anina, în 2019 iar, după aproape un an și jumătate, povestea e gata să fie împărtășită publicului.
“Fără să stai în acest loc, fără să te pierzi pe străduțe, fără să urci în etajul cinci al unui bloc părăsit, fără să atingi fiarele vechi ale puțului unu sau fără să schimbi o vorbă cu localnicii, nu ai cum să scrii un scenariu despre un loc ca Anina. Rezultatul nu este o analiză profundă, e despre orașul Anina așa cum l-am văzut noi. E o carte care te lasă pe gânduri și nu este numai despre Anina dar și alte locuri cu o soartă asemănătoare”.
Despre crowdfundingul acestei benzi desenate, orașele mici, care tind să devină invizibile și sufletul lor care merită îngrijit, desen, artă prin colaborare și prietenie, vorbesc Petra & Dalesia, după cum urmează:
BD-urile copilăriei. BD-uri actuale
Petra: Eu sunt fascinată de banda desenată documentară, bazată pe povești reale ale oamenilor de rând. Deseori e și un mijloc terapeutic pentru autorii care transmit poveștile lor personale, altelor sunt bazate pe cercetare. Banda desenată publicată în România care pe mine m-a atins este „SOFIA Z-4515”, povestea unei fetițe rome din Polonia, care a fost deportată în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. E vorba despre niște fapte istorice, care nu ar trebui sa fie uitate. În plus cartea este bilingvă - în afară de limba română apare și versiunea în limba romani. „Arabul de mâine” e o trilogie din care poți înțelege o grămadă de lucruri despre Siria. Dar pentru a rămâne fidelă și proiectului pe care l-am coordonat, cărților în care uneori se ascund și poveștile din viața mea, aș dori să recomand orice carte din colecția „Relații ceho-romane în banda desenata", de exemplu ați știut de arhitectul ceh al familiei regale Karel Liman și de amprenta lui în România? Dacă da sau ba, oricum e de citit cartea Mariei Surducan „Karel Liman #arhitect.”
Dalesia: Am descoperit destul de târziu benzile desenate, romanele grafice și tot ce derivă. Prin liceu am început să mă interesez de ele pentru că mă aflam prin bibliotecă și mi-au ajuns în mână puținele reviste pe care le deținea liceul. Încă sunt în căutare de benzi desenate și momentan îmi plac cele lansate deja de Petra și Ileana Surducan. Mi-ar plăcea să văd totuși mai multe proiecte românești și mult mai promovate.
Povestea “Din subteran la suprafață”
Petra: Idea de personajul ficțional i-a venit lui Theodor Nicolae în cadrul Atelierul de documentare creativă la Anina. A și desenat prima lui versiune. Iris Nedea apoi a lucrat la primele schițe de scenariu, care au fost expuse la MNAC în cadrul expoziției Anti-instagram. Asta a fost cumva începutul poveștii. După mai mult de un an de la atelier am reluat cu Dalesia munca la scenariu și l-am rescris semnificativ, am conturat personajul principal Băiețel, care de fapt a devenit istoria și memoria a orașul Anina. Am folosit mai multe materiale din cercetarea antropologică pe care am făcut-o acolo, dar ne-am și consultat cu specialiști de la Mina de Idei Anina, mai ales Oana Țiganea, care ne-a ajutat enorm de mult.
Dalesia: Am vrut să păstrăm o ordine cât mai documentaristică, dar pe o parte personajul și firul roșu al poveștii este pur ficționalizat. Am construit un personaj în care ne regăsim, își pune întrebările pe care le-am avut și noi în vară din 2018 și redescoperă orașul total schimbat de cum știa el că arată. Călătoria lui pune în valoare pasaje din trecut și situația actuală, de care e surprins, dar pe care încearcă să o înțeleagă. Cred că asta îl face unic pe Băiețel (precum se autointitulează), mixul dintre copilărie și maturitate și întrebările la care se răspund greu, dar pe care trebuie să le pună cineva.
Cum s-au cunoscut
Dalesia: Am cunoscut-o pe Petra în 2018 la festivalul One World Romania, când aveam 17 ani și de atunci am participat la multe ateliere și proiecte coordonate de ea. Ultimul a fost chiar atelierul din Anina, în care simt că ne-am apropiat mai mult și am descoperit că pe o parte avem și interese comune, pe o parte și filosofii de viață asemănătoare. În foto-documentarea noastră și în lungile călătorii cu mașina ei roșie prin oraș, am observat că tindem să privim spre aceleași lucruri și la finalul zilei, povestea benzii desenate a venit foarte natural. Am știut că vrem să oferim o imagine cât mai veridică și că interviurile sau interacțiunile cu localnicii vor fi folosite cât mai conștient și identic cu putință.
Petra: Sunt complet de acord cu Dalesia! Mie îmi place super mult colaborarea cu ea și cu Octavian. Cu Dalesia ne-am apropiat și știm că putem să ne bazăm una pe cealaltă. Am învățat de la ea să am mai multă răbdare, să las lucrurile un pic să treacă și chiar mă bucur super mult de răbdarea ei cu mine. Nu a fost tocmai ușor să lucrez cu un bebe la sân și nu tot timpul eram disponibilă. În nicio clipă nu am simțit presiune și acest respect este ceva ce apreciez foarte mult. Aș vrea să mai subliniez faptul că finalizarea acestei cărți tot ei i se datorează. Eu voiam deja să renunț și cred i-am și zis asta, eram înainte să nasc și nu avea cine să termine cartea, scenariu nu stătea bine în picioare, era lung și nu începea, nu se termina. Nu avea de fapt o idee clară și bine conturată. Era mai mult vorba despre niște idei drăguțe care zburau în aer. Apoi am zis, dacă Dalesia a ținut până aici, nu pot s-o las baltă eu acum. Am încercat ultimul lucru care mai era realist, să găsim un ilustrator profesionist, care sa accepte proiectul. Ne-a ieșit. Doar că nu știam cât de multă munca ne mai așteaptă! (haha)
Viziuni comune. Aptitudini complementare
Dalesia: Cum spuneam, am avut de la început o viziune comună și aceea de a pune pe hârtie în primul rând experiențele noastre de cercetătoare, iar apoi de a scoate în față varianta văzută prin ochii noștri și de-a nu ne adânci în stigma și impresiile negative, pentru că viața din oraș continuă să existe ca în oricare altul. Petra a scris deja mai multe scenarii de bandă desenată care lansează discuții despre orașe și relațiile oamenilor cu ele, acest aspect m-a ajutat să înțeleg că de fapt micile gesturi și tradiții îți pot spune pulsul real al orașului și nu doar imaginea lui panoramică sau citirea unor știri scrise poate prea în grabă.
Petra: Abia acum îmi dau seama de aceste diferențe, când ai pus degetul pe ele. Plus că Octavian e din Republica Moldova. Dar totuși pare că avem ceva experiență comună care șterge aceste diferențe de spațiu și timp. Poate am eu am oarecum mai multă experiență în partea de cercetare și interpretare și Dalesia în schimb e mult mai poetică decât mine, dar de fapt asta e ce ne completează perfect! Poate sună prea plictisitor, dar noi chiar nu am avut nici un moment în care eu țineam la o variantă și Dalesia la altă și să nu ne înțelegem cum va fi.
Inspirație…restul muncă
Petra: Cred că acum nu mai e vorba de inspirație ci mai mult de parcurs ultimele schimbări. Ideea este că de fapt le-am putea adăuga la nesfârșit, așa că suntem în punctul în care mai îmbunătățim ce am făcut până acum și încercăm să trimitem cartea cu încredere în lume!
Dalesia: Deși am stat mai mult prin casă și așteptam să curgă inspirația, nu s-a întâmplat așa. Din contră parcă orice solicitare primită îmi încetinea dorința de a face orice. Dar pe o parte am avut timp împreună cu Petra și Octavian să reflectăm asupra proiectului nostru și am reușit să strecurăm schimbări majore și să primim feedback-uri constant.
Relația cu orașul
Petra: Eu am vizitat Anina de mai multe ori. Ne-am documentat mult înainte să mergem acolo cu adolescenții. Împreună cu Ioana Brăilescu ne-am întâlnit cu cei de la Mina de Idei Anina, care au petrecut cu noi mult timp, ne-au arătat toate locurile ascunse și ne-au povestit despre istoria lor. Am mai fost și după atelier și tot cu ei mă pierdeam prin oraș… Plus că pe mine mă interesează această zonă și personal. La o oră de la Anina este ascuns pe dealuri unu dintre satele cehești - Ravensca și în Anina, pe vremuri glorioase, exista colonia cehă. Anina e un loc fascinant din mai multe perspective ca cea socio-economică, poți să vezi acolo de foarte aproape cum politicile din centru influențează oamenii de rând. Iar patrimoniul industrial e absolut unic. Și e evident că, fără să stai în acest loc, fără să te pierzi pe străduțe, fără să urci în etajul cinci al unui bloc părăsit, fără să atingi fiarele vechi ale puțului unu sau fără să schimbi o vorbă cu localnicii, nu ai cum să scrii un scenariu despre un loc ca Anina. Rezultatul nu este o analiză profundă, e despre orașul Anina așa cum l-am văzut noi. E o carte care te lasă pe gânduri și nu este numai despre Anina dar și alte locuri cu o soartă asemănătoare.
Dalesia: Recunosc că nu am știut multe despre Anina și background-ul ei istoric, așa că am plecat la drum fără așteptări sau premise. Pe parcurs am reușit să mă simt ca în Satul Mare, orașul meu natal. Pe străzi oamenii discutau despre probleme obișnuite de zi cu zi, făceau cumpărături, discutau în fața caselor cu vecinii, își făceau timp pentru noi și emanau o atmosferă primitoare, care cu siguranță a fost de ajutor în procesul nostru lung. Pe lângă interacțiunile personale cu localnicii, ne-am inspirat din munca tuturor tinerilor de la atelier, adică din polaroide, fotografiile analogice, din subiectele de scurtmetraje, din interviurile înregistrate la care nu am ajuns să luăm parte sau din discuțiile pe care le aveam în fiecare seară și unde toți ajungeau să afle câte puțin din poveștile fiecăruia. Cred că era imposibil să cunoaștem orașul fără aportul lor.
Oamenii din Anina și transformările orașului
Petra: Eu nu aș exotiza oamenii de acolo și nici nu aș vrea să le pun etichete. E evident că orașul se află într-un punct dificil - spitalul e închis, migrația ridicată, viață culturală aproape inexistentă. Pur și simplu vezi acolo toate aspectele apusului economic, lipsei locurilor de muncă. Oamenii își trăiesc viața și au de luptat cu multe lucruri. Mulți dintre ei trăiesc acolo toată viața și eu pe de altă parte pot să-mi imaginez că Anina poate să fie pentru unii dintre ei un loc pe care îl numești acasă și te bucuri de el. Are o istorie lungă și o memorie prezentă în tot ce vezi în jur.
Dalesia: Se resimte o dispoziție melancolică dar asta se datorează și faptului că locuitorii își caută locuri de muncă în alte orașe, că o parte din tineri își fac planuri de a pleca sau restul vor să rămână dar nu știu exact ce vor să facă, precum menționa Petra. Oamenii mai în vârstă încă rememorează perioada de glorie și odată ce își amintesc, pot vorbi ore în șir despre ea. Cu siguranță înțeleg că situația orașului se află într-o evoluție incertă și încearcă prin turism și prin păstrarea unei atitudini optimiste (precum apare și în banda noastră desenată – întreținerea vieții culturale și grija pe care o depun în păstrarea obiectivelor turistice) să atragă atenția asupra Banatului.
Demnitatea clădirilor
Dalesia: Am surprins pe film multe clădiri interesante din punct de vedere arhitectural dar și multe care s-au dezintegrat odată cu trecerea timpului. Cred într-adevăr că fenomenul de shrinking e tot mai vizibil în România și se vorbește prea puțin de el. Dacă ne uităm mai atent, multe orașe împărtășesc destinul fostului oraș minier, dar nu doar din perspectiva forței industriale, ci datorită neglijării muncitorilor și a comunităților. Tocmai de asta am ales un mediu de artă accesibil pentru elevi și persoanele care nu sunt la curent cu aceste situații, care se răsfiră tot mai mult. Dispariția lor justificată în ultimele decenii, de închiderea minelor, a fabricilor sau a economiei trebui contra balansată de impactul social și de coloniile care au de suferit.
Libertate creativă
Dalesia: Ne-am pus deseori problema dacă putem eticheta un loc sau dacă putem intui ce s-ar putea întâmpla. Răspunsul este nu. Nu credem în dispariția acestor orașe, credem doar în trecerea dintr-o etapă în alta. În cazul Aninei, se observă o trecere din mediul poluat de activitățile de minerit din trecut spre o deschidere spre natură și turism. Noțiunile de viață, moarte, libertate, fericire sunt până la urmă destul de abstracte de articulat pentru orice alt oraș. Personajul poveștii este de altfel o proiectarea a conștiinței care face un pas în spate și privește orașul contemporan cu alții ochi. El poate reprezenta o schimbare care e pe punctul de a se petrece, dar pe care nu ne grăbim să o numim.
Petra: Eu am mare respect pentru toate proiectele despre care ai vorbit și cred ca sunt super importante pentru a deschide discuții despre orașele dezindustrializate. Și mai ales să se caute soluții odată pentru păstrarea patrimoniului industrial și mai ales pentru oamenii de rând care trăiesc în aceste locuri. Cartea noastra completează aceste înițiative și se adresează parțial publicului acestor proiecte dar și publicului nou ca cititor de bandă desenată sau oamenilor care poate nu au ajuns la timp la tot felul de evenimente organizate în trecut sau nu citesc neapărat texte academice.
Contribuția lui Octavian Curoșu la concept
Petra: Pe Octavian l-am cunoscut prin Ileana Surducan și ne-am super bucurat că a acceptat proiectul nostru! Octavian a văzut de la început că scenariul inițial nu stă bine și că trebuie în primul rând să știm clar cine e Băiețel și ce vrem să transmitem prin el și să construim mult mai bine toată povestea. Ne-a motivat să rescriem scenariu încă o dată. Faptul că nu a participat la Atelier de documentare creativă ne-a oferit o privire din exterior, de care aveam nevoie. A fost implicat și prezent în demersul nostru creativ în care aveam întâlniri dese și pline de inspirație care ne ajutau să ajungem în punctul de a modela o carte în care credem.
Dalesia: De acord cu Petra, Octavian ne-a făcut să regândim scopul și forma benzii. Primele drafturi de scenariu și de schițe erau mai obiectiv poziționate și grăbite în a livra o stare și un mesaj cu care nu eram împăcate până la capăt. Petrecând câțiva ani cu povestea în noi, experimentând pe marginea ei și alte evenimente personale și discutând despre noi dialoguri și scene, ne-a făcut mult mai conștiente de poziția în care ne aflăm, de oameni care încearcă să spună o poveste dificilă care să nu blameze dar care să prezinte realitatea.
Crowdfunding necesar
Dalesia: Deocamdată am primit reacții pozitive de la cei care au donat sau pre-comandat benzi desenate pe platforma sprijină.ro dar și de la cei care au discutat despre ea pe platformele de social media. Cred că vizibilitatea pe care o primim este importantă și ca validare a subiectului. Ne bucurăm că sunt persoane deschise spre povestea Aninei și poate după ce va fi posibil, să o viziteze, dar totodată să descopere și alte orașe asemănătoare.
Petra: Nu este ușor să obții fonduri pentru bandă desenată. Prin campania de crowdfunding lansată recent suntem abia la 20% din suma necesară printării ei. Deocamdată este un lucru foarte nișat în România, dar pentru asociația noastră Bloc Zero, e doar un început în acest domeniu, fiind prima noastră acțiune de strângere de fonduri. Sperăm să primim suficientă susținere de la oameni și că vom continua și cu alte proiecte. Chiar le gândim serios deja de acum!
