[Noii artizani] Alexandra Tudose: Aici este visul meu, să îmi transform atât propriile ilustrații, cât și ale altor artiști, în broderii și obiecte

Au venit în București la facultate și au aflat că pot face un ban în plus din mărțișoare, pentru excursii și festivaluri. Și, care student nu vrea niște bani pe lângă cei primiți de acasă? Așa a început drumul în zona artizanatului pentru Alexandra Tudose, care a făcut primele produse handmade alături de prietena ei cea mai bună. Acum are atelierul ZADA, așezat într-un hub cultural din Brașov, unde meșteșugărește cu hănicie mărțișoare, dar brodează și tricouri din bumbac. Cele mai cautate în ultima vreme sunt cele pe care coase plante.

Alexandra își amintește starea de creație a începuturilor:

"Cred că de fapt asta m-a cucerit cel mai mult, starea pe care o am aproape de fiecare dată când lucrez cu mâinile. Care e un soi de introspecție, e un timp petrecut cu mine și cu gândurile mele și în același timp e o senzație că acolo, în tot acel proces, nu mai există muncă și nici timp. Poate și din această cauză am devenit cam workaholică"

Mai jos, Alexandra Tudose ne împărtășește detalii din drumul ei de artizan în România, de la un geamantan vechi din piele, până la visul de a-și transforma propriile ilustrații în broderii și obiecte din lemn.

Drumul către artizanat

Sunt din Constanța, acolo m-am născut și am locuit până am terminat liceul. Apoi m-am mutat la București, împreună cu prietena mea cea mai bună și pentru amândouă a început viața de student, pe care abia o așteptam.

Meșteșugăritul a început chiar în primul an de facultate, total neplanificat și neașteptat. Ne doream amândouă niște bănuți în plus de buzunar, pentru mers în excursii și la festivaluri. Și auzisem noi de la o prietenă de-a unei prietene de-ale noastre, care era studentă în Cluj, la Facultatea de Arte, secția Sculptură, că ea reușește să stea toată vara la mare din banii pe care îi face din mărțișoare. Și am zis să ne încercăm și noi norocul.

Așa că am fost la Hanul cu Tei și ne-am cumpărat niște pastă ceramică, niște tușuri, pensule și ce ne mai trebuia nouă să începem ”producția” de mărțișoare. Și am început. Țin minte că mai erau cam două săptămâni până la 1 martie.

Ne-am organizat în camera de cămin un mic atelier, adică am dat totul la o parte de pe biroul de pe care lucra prietena mea și am început să modelăm. Timp de două săptămâni numai asta am făcut, abia ne ridicam de la masă, pentru o pauză pe balconul camerei de cămin. A fost super fain. Ne-am povestit toate cele, am trecut din nou prin toate dilemele cu băieții, am râs, cred că am și plâns, mvai, a fost grozav.

Primele mărțișoare vândute la Universitate

Toată experiența a culminat în ziua de 1 martie, când am ieșit să vindem la Universitate, la fântână. Era după o noapte albă, în care a trebuit să facem fundițele pentru mărțișoare și să le capsăm pe bucăți de carton. A fost un episod hilar, aveam un geamantan vechi din piele, în care pusesem eșarfele noastre, iar peste ele mărțișoarele, fiind pregătite oricând să dăm un picior geamantanului, pentru a-l închide, în caz că venea poliția să ne întrebe ceva. Aveam emoții când vorbeam cu oamenii, ne era și frică de amendă, voiam să vindem și mărțișoarele, prin urmare, era o stare de adrenalină continuă pentru noi, care nu eram cele mai curajoase oricum.

Și așa a început totul pentru mine. Cu această poveste frumoasă și destul de amuzantă, în care pentru prima oară în viața mea simțeam că îmi place ce fac.

Lucram cu mâinile și în același timp mă gândeam la toate cele. Cred că de fapt asta m-a cucerit cel mai mult, starea pe care o am aproape de fiecare dată când lucrez cu mâinile. Care e un soi de introspecție, e un timp petrecut cu mine și cu gândurile mele și în același timp e o senzație că acolo, în tot acel proces, nu mai există muncă și nici timp. Poate și din această cauză am devenit cam workaholică, dintr-o leneșă, sau hai, semi-leneșă. Dar asta e o altă discuție.

Primele obiecte, acum, uitându-mă la ele sunt cam urâțele, nu am ce zice. Însă tot îmi sunt dragi, pentru că îmi reamintesc că totul va deveni mai frumos peste ceva timp. Iar aici îmi găsesc eu împlinirea.

Credit foto: Orsolya Balint

Echipa ZADA

Incredibil sau nu, în spatele ZADA suntem doar două fete, eu și Adriana, o super grozavă, care abia a făcut 22 de ani. Faptul că a apărut Adriana în viața mea, mi-a arătat încă o dată ce frumos este ce mi-am ales să fac. Lucrăm împreună de aproape un an, iar ea în tot acest timp, a învățat să coasă (și coase mai frumos decât mine), să brodeze, să împacheteze un colet (mai frumos decât mine) și să trimită comenzile clienților. Lucrând împreună, Adriana deja are planuri mari și a început să se pregătească pentru Facultatea de Design Vestimentar. Iar eu am mai mult timp să desenez și să mă gândesc la obiecte și broderii noi. Îi mulțumesc enorm pentru tot efortul depus până acum și pentru ambiție și curiozitate și OCD, fără ea, Zada ar fi arătat mult mai săracă.

Credit foto: Orsolya Balint

Între libertatea creației și rigoarea antreprenoriatului

Bună întrebare. Munca mea conține atât procesul creativ, cât și manufacturarea produselor, fotografierea lor, întreținerea platformelor de social media, vânzarea produselor ș.a.m.d. E mult și învăț atât de greu că eu singură nu am cum să le fac pe toate. Astfel, din păcate, procesul creativ se desfășoară pe parcursul a câtorva săptămâni înaintea începerii manufacturării produselor, înainte de un eveniment (un târg, sărbători, venirea primăverii).

Însă, exact aici vreau să lucrez și să învăț să gestionez un pic mai bine situația, pentru a mă ocupa cât mai mult de procesul creativ și cât mai puțin de restul lucrurilor.

Procesul creativ

E un pic dificil să răspund aici, pentru că nu e de fiecare dată același parcurs. Dar, de cele mai multe ori, totul începe de la o listă cu ce îmi doresc să fac. Iar apoi, acea listă rămâne neatinsă pentru ceva timp. Ideile de pe listă încep să prindă o formă încetul cu încetul și așa apar primele schițe. După ce am schițele, fac un pic de research pe subiect, și mă apuc de prototipuri, pe care le modific, până când iese ceva cu care sunt mulțumită.

Credit foto: Orsolya Balint

Inspirația

Și aici e cam la fel, nu prea e o rețetă, aici de fiecare dată este diferit. Îmi place să lucrez oriunde, pot fi și singură, pot fi și la atelier cu ceilalți colegi ai mei, pot fi și în vacanță. Atât timp cât am căștile la mine, e totul bine.

Ce diferențiază obiectele tale?

Faptul că încerc, încetul cu încetul, să folosesc tehnologii noi (mașina de brodat și un CNC router) pentru ilustrație. Cred că atât mașina de brodat, cât și CNC router-ul pe care le folosesc la atelier pot depăși un pic zona asta de a face chestii brand-uite pentru firme (brodare logo-uri, debitat lemn sau alte materiale cu logo-ul firmelor). Toate aceste tehnologii folosesc desenul vectorial. Iar orice ilustrație poate fi transformată în desen vectorial, adică poate deveni broderie sau o bucată de lemn tăiată, așa cum a fost ea desenată. Iar acest lucru mi se pare fascinant. Aici de fapt este visul meu, să pot încet-încet să îmi transform atât propriile ilustrații, cât și ale altor artiști în broderii și obiecte faine din lemn.

Credit foto: Orsolya Balint

Clienții tăi

În general sunt oamenii care doresc să susțină micile afaceri locale, sau care doresc un produs din materiale naturale, care nu este fabricat industrial. Cel mai des cred că ajung eu la ei, prin târguri și reclame de pe facebook și instagram. Ei la mine ajung cel mai des prin intermediul Visssual, singurul hub cultural din Brașov, care și-a propus și muncește enorm pentru a susține, găzdui și promova comunitatea creativă din Brasov. Eu acolo am și atelierul, alături de alți colegi pasionați de meșteșugit și e cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla pentru proiectul meu, Zada.

Ce au căutat cel mai mult în acest ultim an?

Nu mi s-a părut că au căutat ceva mai mult decât altceva. În principiu, sunt bucuroși că folosesc materiale faine, de calitate și că se vede că sunt lucrate cu multă grijă și atenție.

Cele mai dorite produse

Cele mai dorite sunt tricourile brodate cu specii de plante, o colecție de broderii aplicate pe tricouri din bumbac 100%. Colecția a fost inspirată de Grădina din Visss, un proiect al celor de la Visssual care au amenjajat o terasă de vară, intervenind extrem de puțin peste vegetația crescută de ani de zile, din curtea clădirii, care este o fostă fabrică de pantofi. Terasa este absolut grozavă acolo, este vegetație aproape luxuriantă exact lângă o clădire industrială, cu tencuiala pe alocuri căzută. Say no more.

De ce sunt ele cele mai dorite? Cred că este un cumul de factori favorabili, dar cred sincer că decisiv este trendul în plină ascensiune cu tot ce înseamnă plante.

Credit foto: Orsolya Balint

Strategia de promovare

Aici pentru mine este un mare minus, la care lucrez. Îmi rămâne destul de puțin timp pentru social media. Cel mai prietenos mi se pare Instagram, care mi se pare mai ușor de folosit decât Facebook. Content-ul este format în general din fotografii și filmulețe din atelier și evident poze cu produsele.

Brandul tău în social media

Destul de slab, cred. Îmi e și rușine de faptul că nu reușesc să investesc suficient de mult timp pentru acest lucru super important, care știu că este esențial pentru viitorul atelierului meu.

Credit foto: Orsolya Balint

Comunitatea artizanilor

Comunitatea de artizani e din ce în ce mai dezvoltată, mai ales în privința resurselor umane. Din ce în ce mai mulți oameni optează pentru domeniul acesta, iar pe mine mă bucură enorm acest lucru.

E foarte lungă discuția aici, dar ca să fiu succintă, cred că această comunitate e pe drumul cel bun. Au început să apară aceste hub-uri culturale, cum este și cel de la Visssual, cu spații de co-working pentru artiști, meșteșugari, makeri, artizani în care oamenii vin și fac multe, muncesc mult în multe direcții, dar cel mai important este că ei prind curaj și se susțin unii pe alții, de la idei și concepte, până la munca propriu-zisă.

Pentru acest an

Cel mai mult îmi doresc să reușesc să obțin o finanțare, ca să îmi pot lua o mașină de brodat cu o suprafață mai mare și să îmi permit să angajez măcar doi oameni, care să mă ajute. Ar fi așa de frumos, mvai. În acest mod, aș putea să mă ocup aproape exclusiv de partea creativă și aș putea avea doi ucenici, pe care să îi învăț cam tot ce știu.