[Oameni de TV] Mihai Bobonete: Umorul vindecă și vinde bine așa că, oriunde l-ai pune, în orice rețetă, va fi elementul de bază care va aduce succes și unicitate

[Oameni de TV] Mihai Bobonete: Umorul vindecă și vinde bine așa că, oriunde l-ai pune, în orice rețetă, va fi elementul de bază care va aduce succes și unicitate

Nu și-a dorit să facă televiziune în anii 2000, ci stand-up comedy și spectacole live. Dar a apărut în clipurile lui Mărgineanu și asta i-a deschis drumul către TV. Mihai Bobonete a apărut mai întâi la Național, apoi a devenit celebru cu personajul Bobiță din Las Fierbinți și a rămas la PRO TV, unde a prezentat și emisiunile Sunt celebru, scoate-mă de aici! și Pe bune.

"Sunt multe talk-show-uri politice, de încărcătură dramatică și cu iz de război meschin între opinanți de tot felul. Sunt multe bazaconii care fac rating bazându-se pe faptul că omul gustă și din fructul interzis. Se livrează en gross, dar nu en detail".

Povestim în continuare cu Mihai Bobonete, despre televiziune și umor, social media, public, rutină, România și viitor. 

 

Începuturile în televiziune

Pentru mine nu a fost un țel de la început, nu îmi doream neapărat televiziune în 2003, speranțele mele erau îndreptate doar spre stand-up comedy și spectacole live. Mai apoi am apărut în clipurile lui Mărgineanu și de acolo Național TV, la Neața cu Răzvan și Dani, apoi PRO TV. Am învățat cam de pe la toți pentru că am avut norocul să lucrez cu oameni foarte pricepuți, fiecare în dreptul lui.

 

De ce este nevoie ca să fii un bun om de TV

Greșeli am făcut multe, căci doar așa am reușit să învăț ce e bine și ce e rău. Dar nu pot, nici măcar acum, să dau sfaturi despre meseria asta, pentru că nu am suficientă experiență ca să pot sfătui pe cineva. Tot ce pot să spun este că am făcut totul dedicându-mă peste 100% fiecărui proiect de televiziune din care am făcut parte, e poate și asta o cheiță a succesului meu nesperat.

 

Cum te-a schimbat televiziunea

Am să fiu veșnic recunoscător perioadei acesteia în care am muncit în televiziune. Fie că am prezentat lucruri, precum emisiunea Pe Bune, că am făcut personaje, că live-uri, că serial Las Fierbinți de mega succes, toate astea m-au “modificat” în bine.

 

Comunitatea care te urmărește online

Este un amalgam care coexistă de comun acord între ei, dând paginii mele o efervescență ieșită din comun la doar 500.000 de like-uri. E o nebunie totală în ceea ce privește Facebook, lucrurile au luat-o razna. Nu știu cine sunt urmăritorii mei de acolo. Pe Instagram pare că e mai curat, am undeva aproape la 300.000 de urmăritori, și de multe ori mă implic în comentarii care sunt de bun simț sau care denotă curiozități diferite asupra mea sau asupra lucrurilor pe care le fac. Cred că “friends” în engleză și pe social media, se traduce în limba română ca fiind „prieteni”, dar nu înseamnă același lucru.

 

Valorile de la care nu te abați niciodată în social media

Nu mă cobor niciodată la nivelul comentariilor fie ele și doar cu nuanțe răutacioase. Nu răspund la provocări și am mare grijă să livrez în social media fix ce vreau să afle social media despre mine. Nu confund niciodată viața mea reală cu virtualul și comunicarea către publicul larg.

 

Televiziunea din zilele noastre

Umorul vindecă și vinde bine așa că, oriunde l-ai pune, în orice rețetă va fi elementul de bază care va aduce succes și unicitate.

Sunt multe talk-show-uri politice, de încărcătură dramatică și cu iz de război meschin între opinanți de tot felul. Sunt multe bazaconii care fac rating bazându-se pe faptul că omul gustă și din fructul interzis. Se livrează en gross, dar nu en detail, și asta afectează lățimea diagonalei care, indiferent cât de mare o ai, e greu să găsești un pixel cu adevarăt bine luminat.

 

Rutina ta înainte de o emisiune

Aici fiecare cu piticii lui. Eu în Africa nu vorbeam înainte de live cu 3 ore și deloc acasă.

NU am chestii de ghinion sau ce să nu faci în anumite momente, iar rutina ține de proiectul în sine.

Una este să vin de acasă în fiecare zi, 10 ani la rând, și să intru în personajul Bobița din Las Fierbinți și alta e să stai cu orele într-un birou și să te gândești la ce tonalitate să ai atunci când prezinți nu știu ce emisiune.

 

Televiziunea în viitor

Nu o văd nicicum. Nici nu stiu cum aș vrea să fie. Cred că online va fi noua televiziune, nu acum, nu peste 10 ani, nu știu când, dar clar războiul va fi câștigat de online.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related