[Noii artizani] Alina & Loredana Popescu: Ne dorim o comunitate unita, care sa daruiasca atat produse prietenoase cu mediul, cat si frumos

[Noii artizani] Alina & Loredana Popescu: Ne dorim o comunitate unita, care sa daruiasca atat produse prietenoase cu mediul, cat si frumos

Printre Noii Artizani, continua sa apara dintre cei care creeaza obiecte din materie prima naturala si vorbesc despre relatia noastra cu natura, despre sustenabilitate si sanatatea mediului inconjurator. Alina Popescu si Loredana Popescu sunt si ele artizane prietene cu natura si se gandesc ca, prin ceea ce infaptuiesc pentru Green Hugs, sa reconecteze oamenii si orasul cu verdele.

Schimbarile importante se fac atunci cand tot mai multi dintre noi aderam la un stil de viata si consum responsabil, care sa restabilieasca echilibrul mediului.

“Produsele nostre sunt lucrate din plante si materiale naturale, din dorinta de a aduce mai mult verdele in mediul urban, dar si cu grija de a proteja mediul inconjurator. Nu folosim plastic, pe cat posibil, etichetele produselor sunt din carton reciclat, oferim seturi cadou in cosuri tricotate din material natural, care pot fi refolosite”

In cele ce urmeaza, povestim cu Alina si Loredana Popescu despre artizanat si despre cum si-au dat timp si rabdare in procesul de creare a celor mai bune produse Green Hugs.

 

Despre voi

Suntem Alina si Loredana, doua surori cu studii economice si mare drag de natura. Calea antreprenoriatului este foarte noua in vietile noastre, inceputa acum aproximativ jumatate de an. Si tocmai de aceea a fost o provocare continua in aceste luni, si din cauza perioadei dificile pe care o traversam la nivel mondial, dar si a nevoii de a invata din mers si a testa multe lucruri noi.

Dragostea de natura o avem amandoua de mult, aparuta in copilaria petrecuta la tara, la bunici, si incurajata de tatal nostru. Din fericire, desi anii au trecut, nu am pierdut deloc aceasta legatura cu natura, ba dimpotriva, cu timpul am devenit mai constiente de ea si de beneficiile ei.

Green Hugs a a parut din dorinta de a reconecta oamenii si orasul cu natura, intr-un moment in care pare ca este nevoie de acest lucru mai mult ca oricand.

Ne dorim asadar sa exprimam acest drag de natura prin produsele si proiectele noastre – plante diverse in ghivece de ceramica si sticla, rame cu flori si frunze presate, buchetele din flori naturale uscate, alte obiecte decorative handmade. Incercam sa lucram doar cu materiale naturale, prietenoase cu mediul, si sa colaboram cat mai mult cu producatori romani cu valori similare.

 

Primele incercari de produse

Primele incercari care stau la baza produselor de azi au fost mai demult, cand ne-am dorit sa crestem flori din seminte. Incet-incet balcoanele noastre au devenit neincapatoare si un mic rai urban pentru fluturi, gaze si albine. Nu a mers totul cu usurinta, dar natura a avut rabdare cu noi sa invatam de ce o anumita planta are nevoie de mai mult soare pentru a inflori, de ce alta nu trebuie udata prea mult. Intr-un ritm alert de viata, job, traind intre cladiri, pentru noi acest proces a fost ca o redescoperire, ca o terapie. Am reinvatat rabdarea si sa privim in jurul nostru mai mult, sa ne bucuram de o floare nou aparuta sau o gargarita care ne viziteaza balconul.

 

Produse naturale si sustenabile

Produsele nostre sunt lucrate din plante si materiale naturale, din dorinta de a aduce mai mult verdele in mediul urban, dar si cu grija de a proteja mediul inconjurator. Nu folosim plastic, pe cat posibil, etichetele produselor sunt din carton reciclat, oferim seturi cadou in cosuri tricotate din material natural, care pot fi refolosite. Ne alaturam si noi unui numar din ce in ce mai mare de voci pentru a transmite un mesaj ca relatia noastra cu natura trebuie sa se imbunatateasca si ca trebuie sa devenim mai atenti la impactul pe care ceea ce facem sau consumam il are asupra mediului inconjurator.

 

Inspiratia

Inspiratia pentru produsele nostre vine in mare parte din natura, fie ca e vorba de o minigradina sau de un aranjament din plante sau de un buchet de flori presate inramate in sticla. Noi incercam sa oferim, practic, mici bucati de natura pentru casele, birourile, orasele noastre mult prea sarace in spatii verzi.

 

Clientii

Noi ne adresam tuturor iubitorilor de natura si sunt din ce in ce mai multi. Oamenii simt nevoia sa se detaseze chiar si pentru cateva minute de agitatia de zi cu zi ingrijind o floare, sau gradinarind, sa se incarce pozitiv daruind un cadou viu, care te poate bucura ani la rand.

Green Hugs nu intamplator se numeste asa, ne dorim o comunitate unita, care sa daruiasca atat produse prietenoase cu mediul, cat si frumos, experienta faina, un zambet, ganduri bune.

In aceste luni de inceput, si ca urmare a perioadei pe care o traversam cu totii, cand targurile si evenimentele in format fizic au fost putine, am incercat sa gasim comunitati cu valori similare si ne-am indreptat catre acestea – spatii de coworking, magazine, firme. Le multumim tuturor si pe aceasta cale pentru increderea si sprijinul pe care ni le-au aratat.

Cel mai frumos e cand vezi bucuria celui care a cumparat sau cand primesti un mesaj de apreciere.

 

Promovarea

Suntem prezente si pe Facebook si Instagram unde postam constant cu si despre natura, astfel incat cat mai multi oameni sa aiba acces la ce facem noi. Mesajele pe care le transmitem nu sunt strict referitoare la produse. Ne dorim foarte mult ca si cei care nu cumpara produsele noastre, sau nu inca, sa gaseasca macar o informatie utila despre natura, despre lumea fascinanta a plantelor, dar si despre modul in care putem deveni mai constienti de alegerile noastre si de impactul asupra mediului in care traim.

 

Comunitatea de artizani

Suntem in plin proces de a descoperi comunitatea de artizani din Romania. In aceste luni, am aflat de o multime de oameni talentati, creativi, pasionati de mestesuguri diverse si ne-a surprins foarte placut acest lucru. Cu o parte din ei am si colaborat pentru ghivecele din lut pe care le folosim, etichetele de produs, produsele din lemn.

Ne dorim ca oamenii sa ajunga sa-I cunoasca mai bine si cand opteaza pentru un produs, oricare ar fi el, sa aleaga si povestea din spate.

Probabil ceea ce ne uneste in primul rand este tocmai aceasta pasiune pe care fiecare dintre noi o avem pentru ceea ce facem.

 

Ganduri pentru acest an

Pentru urmatoarea perioada ne dorim sa ajungem cu produsele si proiectele noastre la cat mai multi oameni, dar si sa aducem putin mai mult verde in orase, atat cat e posibil. Ne vom extinde oferta la plante de exterior pentru gradini, balcoane si terase.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related