[Regizor în 30 sec] Raya al Souliman: Meseria aceasta și advertisingul te consumă foarte mult, poți ajunge destul de repede să lucrezi pe pilot automat, să te repeți, să te aplatizezi

[Regizor în 30 sec] Raya al Souliman: Meseria aceasta și advertisingul te consumă foarte mult, poți ajunge destul de repede să lucrezi pe pilot automat, să te repeți, să te aplatizezi

Cum faci să împaci pe toată lumea pe platou, în același timp să-ți păstrezi integritatea ca regizor? Am vrut să aflăm de la Raya al Souliman cum au fost pentru ea anii de început în advertising și cum a reușit să se adapteze unui mediu în care te poți aplatiza ușor dacă ți se cere mereu același lucru. Și mai ales cum faci să-ți păstrezi stilul fără teama de a rămâne un regizor de nișă.

Primele proiecte lucrate prin Carnation Studio, XXX, Prosper Center, premiate la Bucharest Fahsion Film Festival sau clipul pentru Golan i-au adus și primele briefuri de advertising, iar de acolo lucrurile au mers natural. Va trebui însă să mai treacă o perioadă, crede Raya al Souliman, până când nivelul pieței va permite clienților să-și dorească o abordare vizuală mai laxă, în care lucrul cu oameni noi sau outsideri să fie o opțiune.

"Nu voi nega, de multe ori am simțit că nu mai e loc și pentru mine pe piață, în continuare cred că lucrez mai puțin decât aș putea și că sunt percepută într-un soi de nișă, însă inevitabil lucrurile vor evolua înspre mai bine."

 

Gata, mă fac regizor

În liceu, prin clasa a 11-a mi-a venit ideea acestei alegeri. Știam că vreau să fac ceva în domeniul vizual, făceam fotografii, mă uităm la filme. Însă când am descoperit meseria de regizor am știut imediat că acesta este rolul care îmi va permite să mă folosesc de toate interesele și pasiunile mele.

 

Prima oară pe platou

După facultate, a durat câțiva ani până să intru în industria publicitară, mai întâi prin diferite poziții de asistență de regie (3rd, 2nd, 1st). Apoi am început să realizez proiecte personale (fashion films, videoclipuri) alături de Horațiu Șovăială, o dinamică de lucru care apoi s-a transformat în Carnation Studio.

După un oarecare succes sau expunere a acestor proiecte, lumea a început să ne solicite pentru reclame într-un stil asemănător cu ceea ce făcusem până atunci, iar apoi lucrurile au evoluat.


(câștigător “Fresh Perspectives” la Bucharest Fashion Film Festival, selectat la Milano Fashion Film Festival)

 


(câștigător “Best local production” la Bucharest Fashion Film Festival, selectat la Milano Fashion Film Festival)

 


Golan-September Fall

 

Sinceră să fiu, nu mai știu care este prima reclamă la care am lucrat din postura de regizor. La început am avut proiecte mai mici, digital content, tutoriale, clipuri unde nu aveam foarte mare spațiu de creativitate sau amprenta personală. Prima reclamă pe care am realizat-o ca și Carnation Studio și unde am putut exprima limbajul nostru vizual a fost cea la Carmol, în 2018.

 

Briefuri noi și vechi

Așa cum am spus, erau proiecte mici, pe bugete mici, încercăm să facem cât mai mult cu cât mai puțîn, în limitele date. Clipuri corporate, testimoniale, interviuri - genul acesta de content, proiecte decente, însă nimic notabil. Desigur, la genul acesta de producții, există o presiune mai mică, alte așteptări. Întotdeauna am avut aceeași abordare, îmi doresc să fac ceva bun, peste medie, în care să îmi recunosc viziunea. Cu cât e miza mai mare, cu atât ai mai multe posibilități, și deci poți ținti mai departe și livra ceva mai special.

 

Câte ceva de învățat

Cred că pe măsură ce tot lucrezi, acumulezi experiență și învățături din cele mai aleatorii situații, conversații, momente. Nu aș putea numi pe cineva, nu am vreun mentor, procesul este unul organic. Anii de asistență m-au ajutat cu siguranță, să înțeleg ritmul unei filmări de reclamă, diferite stiluri de regie și producție, ierarhia, oamenii, presiunea.

Sursa mea principală de inspirație este cinema-ul, apoi desigur sunt o avidă consumatoare de pop culture, tot ce însemna videoclipuri, fashion content, trash tv, spoturi, seriale. Urmăresc multe platforme, agenții și creatori din diferite țări.

 

Cum faci să fii un regizor de reclame bun

Un aspect foarte specific în această meserie cred că este abilitatea de a comunica și adaptabilitatea. De la un client la altul, cerințele și nevoile se schimbă, oamenii sunt diferiți, tu ca regizor trebuie să fii în stare să comunici cât mai eficient în orice situație. Pentru fiecare proiect, îmi doresc să livrez un produs la potențialul maxim, să îmi păstrez amprenta, să îmi placă și mie. De multe ori acest lucru este foarte greu de realizat, există o negociere constantă între gusturile noastre și cele ale clientului, compromisuri în diferite direcții, limitări. Înțeleg acest lucru, face parte din proces, pe măsură ce lucrezi mai mult, ți se ascut și acele calități despre care vorbeam mai sus, însă cred că este important și să nu uiți de intenția inițială și să încerci să împingi cât mai mult o elevare a produsului.

 

2020, probă de pandemie

Anul 2020 a fost destul de dificil și cu puține proiecte. Odată cu începutul stării de urgență s-au anulat multe proiecte pe care le aveam în plan, iar apoi a urmat o lungă stare de așteptare și inactivitate. Sperăm ca anul acesta lucrurile să se mai reașeze și să putem lucra în contexte mai favorabile. Un proiect din anul 2020 pre covid:

 

Noutăți pe platou

Discuțiile și pregătirile s-au mutat preponderent în online, lumea s-a adaptat. Nu mi se pare așa o schimbare majoră, procesul este același. Nu m-am lovit încă de nici o situație mai atipică, însă cu siguranță există un stres în plus, frică de a te îmbolnăvi și de a periclita filmarea sau posibilitatea ca un membru al echipei să nu mai poată participa brusc. Trebuie gândit mereu și planul B, este nevoie de o disciplină mai mare în locațiile de filmare sau la orice adunare cu mai mulți oameni.

 

E loc de sânge tânăr pe piață?

Cred că în absolut orice domeniu este mereu nevoie de young blood, este sănătos și necesar pentru evoluția pieței. Meseria aceasta și advertisingul te consumă foarte mult, poți ajunge destul de repede să lucrezi pe pilot automat, să te repeți, să te aplatizezi. Mai ales când ți se cere constant același lucru, cu aceeași oameni, în aceleași locații. Sau când proiectele vin unul după altul, într-un ritm prea rapid, în care nu îți mai permiți să acorzi fiecărui proiect timpul necesar de dezvoltare, iar apoi de livrare, lucruri care afectează major rezultatul final.

Nu voi nega, de multe ori am simțit că nu mai e loc și pentru mine pe piață, în continuare cred că lucrez mai puțin decât aș putea și că sunt percepută într-un soi de nișă, însă inevitabil lucrurile vor evolua înspre mai bine. România este o țară săracă, iar acest lucru se răsfrânge asupra oricărui domeniu, fiecare om ține cu dintii de poziția sa, dintr-o frică pentru ziua de mâine. Poate sună ușor dramatic, însă acest tip de mentalitate se traduce prin teama de a greși, teama de a alege ideea creativă în loc de cea safe, o atitudine suspicioasă față de orice new comer sau outsider.

 

Cum se întrevede 2021

Îmi e greu să spun, cred că e o perioada destul de nesigură și cu multe dubii despre viitor, iar eu cu siguranță nu am răspunsurile și nici nu îmi place să îmi dau cu părerea în necunoștință de cauză. Probabil se vor găși soluții alternative pentru multe producții de acum încolo, lumea se va adapta, echipele vor fi mai mici, briefurile vor fi gândite astfel încât să poată fi realizate cu resurse mai puține, în condiții de siguranță atât cât se poate. Cu venirea căldurii, sper să se lucreze mai mult în exterior, să se mențină testarea echipelor. Cred că producțiile mari întotdeauna vor exista, însă cu siguranță numărul lor a scăzut drastic și se va menține așa o bună perioadă.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Companii

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related