[Art & Magic] Mădălina Andronic: Dacă nu spunem lumii la ce suntem buni, nu vine nimeni să ne bată la ușă ca să descopere ce frumoși și pricepuți suntem

”Unde-s mulți puterea crește”, iar alegerile pe care fiecare individ ce aparține unei comunități le face o ajută să devină mai puternică sau, dimpotrivă, să se destrame. Sectorul artistic este în faza de supraviețuire momentan, iar contextul nu ajută deloc la consolidarea breslei ilustratorilor, așa spune Mădălina Andronic.

”Există din ce în ce mai multă afinitate pentru această zonă, ceea ce mă bucură nespus; dar în același timp cred că o proliferare anarhică pe un fond al lipsei de educație, a banilor sau a unei scări de valori de bun simț poate naște anomalii și practici dăunătoare”.

Vorbim cu artista Mădălina Andronic mai departe. Despre încercări, reconfigurări de traseu personal și artistic, și despre ce a observat ea anul trecut în piața de ilustrație.

Despre tine

Sunt un ilustrator care a sărit direct din școală în freelance, care lucrează cu clienți din toată lumea pe proiecte de toate felurile (ilustrație editorială, de carte, pentru publicitate sau produse), și care, în paralel, a dezvoltat un business personal - să-i zicem “de familie” - cu un magazin online cu produse ilustrate (cărți, printuri de artă, papetărie, ceramică, wearables); este, în același timp, un ilustrator (și un om) fugit în Puglia în 2018 în căutarea unei vieți mai dulci și mai liniștite.

Proiectele care îți plac cel mai mult

Recunosc că îmi place mult de tot să lucrez la proiecte personale, care mă fac să mă simt stăpână pe timpul meu. Insă mă bucur de orice propunere frumoasă care vine către mine pentru ceea ce fac eu, care nu mă forțează în niște matrițe care nu se potrivesc, doar de dragul de a mai adăuga un nume la campanie. Și dincolo de proiect în sine, cel mai mult îmi place să lucrez cu oameni educați (sau măcar deschiși la educație), care respectă și înțeleg omul din partea cealaltă și își fac treaba profesionist.

Inspirația și blocajele

Inspirația mea vine fie din treburi vechi și magice, specifice țării în care m-am născut, fie din viața nouă de zi cu zi, din experiențele pe care le am, din locurile pe care le văd și din emoțiile pe care le trăiesc, pe care mi le “notez” vizual în caietul de schițe, ca să le am la îndemână mereu. În ceea ce mă privește, inspirația e un mușchi care trebuie antrenat constant, nu se pogoară așa ușor pe o rază, la nevoie, dacă-l dor șalele. Și pentru că mi-am format un obicei din a-l antrena zi de zi, nu prea am blocaje, mă descurc destul de bine să accesez ce a învățat de-a lungul anilor. Însă, evident, și pauzele au rolul lor - mai limpezesc rămășițele, mai golesc sertare. Când chiar nu mai știu ce să fac, mă îndepărtez de lucru, fac cu totul altceva care să îmi distragă atenția în alte moduri și las mintea să lucreze sngură - de cele mai multe ori ideile apar mai repede decât mă aștept pentru că le-am dat spațiu.

Resurse și rutină pentru menținerea creativității

Accesez resursele “binge-watching Grey’s Anatomy”, “proză scurtă de Rodica Ojog-Brașoveanu” și “plimbările lungi prin centrul vechi al orașului în care locuiesc”. Mai accesez si resursele “hai că vine primăvara și o să se deschidă de tot restaurantele și barurile în Puglia” și “la vară nu ne dăm jos de pe barcă”.

În același timp încerc să păstrez o comunicare constantă cu ilustratorii cu care împart aceleași valori și e de folos că ne strângem din ce în ce mai tare în jurul intereselor comune; totodată mi-am dat seama că mă ajută foarte tare să-mi pun ordine în gânduri atunci când scriu pentru MANUAL.

Stilul tău artistic

Feminin, poetic, proaspăt, ca o vacanță. Stilul meu a evoluat o dată cu mine, încorporând în el toate experiențele și afinitățile mele apărute de-a lungul timpului, lepădându-se treptat de detalii care se străduiau să ascundă nepriceperi sau care nu îmi aparțineau. Pentru că formarea mea academică a fost în design grafic, abia la masterat ajungând în domeniul ilustrației, am crescut și am învățat singură, așa cum m-a tăiat capul - uneori mai prost, alteori mai bine, însă mereu cu obiectivul de a ajunge la un stil recogoscibil, unitar. Lucrez constant la partea tehnică, rafinez forme, volume, compoziții, palete cromatice - lucrurile nu se mai întâmplă oricum. Cred că ilustrațiile mele au căpătat în timp o ușurință și o lejeritate care a venit o dată cu vârsta și cu împăcarea mea cu cine sunt și ce îmi doresc de la viață.

Ce te-a învățat desenul?

Desenul m-a învățat să am răbdare, mai ales într-o vreme în care nicăieri în altă parte a vieții mele nu o aveam. Și m-a învățat să privesc ce e în jur cu alți ochi - “traduc” automat orice văd într-o posibilă lucrare, de cele mai multe ori fără să vreau. Nu știu dacă desenul mi-a schimbat percepția asupra lumii, dar cu siguranță mi-a oferit posibilitatea unor alternative imaginare.

Pe cont propriu ca ilustrator

Mie mi se pare că e un constant balancing act în care învârți tot felul de farfurii pe orice deget ai prinde liber - doar că legat la ochi și din auzite. Ca să ții pe picioare un business din care să trăiești trebuie să faci, în primă fază, de toate - și contabilitate, și PR, și comunicare, și artă, și vânzări, și client service, și psihopupu cu tine, și psihopupu cu alții, și tot. Asta până crești puțin și îți permiți să externalizezi din farfurii. Nu neg că apreciez capacitatea românului de a se descurca în tot felul de situații făcând din rahat bici, dar recunosc că este obositor. Și cel mai rău e că e obositor la cap, neștiind dacă mâine vei mai avea farfurii de învârtit. Rău cu rău, dar mai rău e fără rău, cum ar veni. Însă încerc să nu mă plâng decât uneori, în colțuri din capul meu, și îmi revin destul de repede pentru că îmi dau seama că sunt într-o poziție privilegiată, că trăiesc din ce îmi place și că nu aș supraviețui nici măcar o zi într-un birou, într-o companie.

Partea bună este că încep oamenii să deschidă gura, unii să întrebe, alții să împărtășească. Și chiar dacă primești și ocazionalele mesaje cu “dar noi suntem aici ca să vedem chestii drăguțe, nu ca să ne spui tu de chestii nasoale”, majoritatea oamenilor sunt interesați și de ce se întâmplă în spate. Cred că e o nevoie de a știi că nu ești singur și din asta, uite, se nasc lucruri bune.

Ajutorul online-ului în meseria ta

Online-ul face parte din aproape orice zilele astea, iar promovarea este extrem de importantă: dacă nu spunem lumii la ce suntem buni și cum putem să fim de folos, nu vine nimeni să ne bată la ușă ca să descopere ce frumoși și pricepuți suntem. Am avut încă de la început această disciplină de a îmi organiza și updata un portofoliu constant, curățându-l periodic de proiecte care nu mă mai reprezintă sau experiențe pe care nu mai doresc să le repet. Iar faptul că am un magazin online (care constituie o parte semnificativă a veniturilor familiei noastre) m-a forțat să fiu extrem de conștientă de componenta de social media și să iau decizii calculate, să pun cap la cap strategii de promovare și planuri de conținut editorial.

E un job în sine, unul pe care l-am externalizat deja în ceea ce privește magazinul, dar care rămâne valabil și în ceea ce privește prezența online a Mădălinei Andronic - artistul. Sunt foarte atentă la comunitatea pe care o strâng în jurul meu și cu care îmi doresc o relație foarte apropiată bazată pe încredere, respect și valori comune.

Anul 2020 pentru tine

2020 a fost o colivă, jur. Mintea mea a refuzat să-și ajusteze așteptările setate inițial pentru 2020 la realitate, așa că am dat rău cu dinții de asfalt - mental vorbind. În Italia a fost suferință mare cu lockdown și măsuri foarte stricte, așa că în prima jumătate de an a fost ca și cum aș fi asistat la un accident în slow-motion: lucrurile incepeau să se clatine și în shop pentru că prioritățile oamenilor se schimbau de la o zi la alta, iar proiectele veneau (dacă veneau) cu buget “de criză”, iar puțina energie pe care am avut-o am canalizat-o pe viața personală și pe a petrece o vară aproape normală. Și recunosc că mi-a fost greu să accept realitatea o bună perioadă.

Ce am învățat? Să înlocuiesc cu evidentul și utilul “expect the best, prepare for the worst” mult prea boemul meu “expect the best, don’t prepare at all” :))

Cele mai importante proiecte de anul trecut

Cele cu însemnătate mare au fost cele personale - și constat acum că au fost conduse în mod evident de dorul de un “acasă” pe care nu l-am mai putut vizita din motive de pandemie, așa că l-am pus pe hârtie, așa cum m-am priceput mai bine.

În primul rând trebuie să menționez “terapia” mea de anul trecut: după o primă jumătate de an total anapoda, m-am adunat și în fiecare zi din luna Octombrie am pictat câte o ilustrație inspirată de o cămașă tradițională dintr-o zonă a României. A fost challenge-ul meu #inktober și o dorință de a sărbători moștenirea locului în care m-am născut și de a povesti lumii despre frumusețea și diversitatea cămășii românești. Am pictat doar în tuș negru și am filmat procesul fiecărei ilustrații, apoi l-am postat pe social media. A fost o mică nebunie, cu peste 90.000 de vizualizări, 20.000 de like-uri și mai bine de 2000 share-uri.

Apoi mi-am propus ca în fiecare an, de Dragobete, să ilustrez o poezie de dragoste scris de un poet român - să mut inspirația românească și în altă zonă, nu numai în cea tradițională sau folclorică. Așa că am început în 2020 cu poezia lui Minulescu, “Celei care minte”, iar anul acesta am continuat cu un “Cântec naiv” al lui Emil Brumaru.

Un alt pas important pe care l-am făcut în 2020 a fost să pornesc MANUAL împreună cu Paula Rusu - o resursă gratuită pentru ilustratori, clienți și alte părți implicate în procesul creativ, care să contribuie la normalizarea relațiilor dintre aceștia prin publicarea de materiale care explică cu ce se mănâncă meseria de artist grafic: de la drepturi de utilizare, la cum funcționează colaborarea cu o editură sau cum ar trebui să arate un brief, toate scrise prietenos și pe înțelesul tuturor. Suntem tare bucuroase de cum a luat avânt această inițiativă și de feedback-ul primit, semn că astâmpăra o sete destul de mare în piață și în comunitate.

Piata de ilustrație românească

Piața de ilustrație e în continuă creștere și există din ce în ce mai multă afinitate pentru această zonă, ceea ce mă bucură nespus; dar în același timp cred că o proliferare anarhică pe un fond al lipsei de educație, a banilor sau a unei scări de valori de bun simț poate naște anomalii și practici dăunătoare.

Mi se pare că mai multă grijă la alegerile pe care le facem individual vor ajuta întreaga comunitate pe termen lung. Și aici e un drum destul de lung, având în vedere că în România suntem încă în faza de supraviețuire în ceea ce privește sectorul artistic, pe lângă mult ego grăsuț și priorități variabile care încă nu ne dau voie să ne organizăm cum trebuie pentru a forma un front comun. Dar încet-încet sper că se vor mai ajusta lucrurile.

Trenduri în 2021

Am observat o tendință clară a clienților de a include o componentă de social media marketing în brieful trimis către ilustrator. Aproape toate joburile de publicitate doresc să apară și în feedul artistului acum. Totodată, 2020 a adus și treburi mai puțin fericite: concursuri de creație organizate de branduri - o practică deosebit de dăunătoare, mai ales în forma în care o găsim acum (muncă neplătită, solicitări speciale pe brieful clientului, cesionare totală de drepturi, lipsa remunerațiilor compensatorii, premii derizorii) sau joburi care implică de obicei echipe de producție video căzute în sarcina artistului, pe bugete de 10 ori mai mici.

Dorințe și așteptări

Încerc să nu mai am așteptări atât de bătute în cuie, ca să nu pățesc ca-n 2020. E o perioadă aglomerată din punct de vedere profesional, în care încercăm să facem damage control după întâmplările anului trecut, așa că nu-mi doresc decât să mă pot ține de treabă în continuare, să iau lucrurile pe rând și să vină căldura mai repede. Visez la sunete de pahare și tacâmuri, la vizitele prietenilor în Puglia și la seri târzii pe barcă cu panzerotti și un vin rece.