”Stăteam plictisiți pe marginea istoriei. Nu știam că e o prăpastie. În spate era nebunul secol XX, în față necunoscutul secol XXI. Unul apunea, altul răsărea. Eram obosiți de atâta luptă. Noi nu am luptat, dar purtam oboseala părinților în noi. Ne plictisiserăm să mai construim comunismul. Stăteam şi cântam un soi de punk-rock”.
Ne-am gândit ca azi, fără niciun motiv, să vă facem cadou acest pasaj din cea mai recentă carte a lui Vasile Ernu, Sălbaticii copii dingo. Cartea adolescenței, apărută anul acesta la Polirom. O carte pe care Vasile a terminat-o în pandemie, deși lucrează la ea de mai mulți ani. O carte a adolescenței, cu desene de Roman Tolici. O carte despre maturizarea trăită în timp ce se dizolvă un imperiu, despre prietenie, iubire și teribilismul istoriei.
Eu o numesc docu-ficțiune. Adică scriu povești care au o bază documentară dar în care-mi permit să ficționalizez. Pentru că primar este sensul istoriei, nu exactitatea informației.
Ernu povestește mai jos cum a fost scrisă această carte, la granița istoriei cu autobiografia și ficțiunea, cum a colaborat cu Roman Tolici și de ce a simțit nevoia de desene, iar la final, bonus pentru că este luni, ne dă și continuarea pasajului de la început.
Despre carte
Lucrez de câțiva ani la ea, la documentare. S-a născut însă varianta finală în pandemie. Nu știam acum un an cât va ține pandemia. Credeam că va trece ca o răceală. Nu a trecut. Aveam altceva în plan – o carte despre moarte, despre ritualurile morții. Dar au urmat un cumul de întâmplări, depresii și vise. Și am decis să scriu această carte – Sălbaticii copii dingo.
Este o carte a adolescenței – o carte generațională. Dar mult mai complicată pentru că ea prinde mai multe paliere. Ai complicațiile adolescenței, ale corpului care se transformă, ale copilului care se maturizează. Acele emoții unice ale adolescenței. În paralel ai schimbările imense care au loc în jur: sunt anii 87-90. Ai în doar câțiva ani atâtea evenimente câte uneori se întâmplă în câteva secole. Se destramă jumătate de glob. Se năruie o lume. Și noi ne maturizăm: noi construim prietenii, iubiri și imperiul se dizolvă. Dragostea pe ruinele imperiului.
Desene de Roman Tolici
Despre desene
Desenele din carte și coperta sunt făcute de Roman Tolici. Eu îl consider unul dintre cei mai talentați și inteligenți pictori ai generației lui. Suntem din aceeași generație, avem experiențe similare, istorii de viață comune: am trăit în epoca sovietică în aceeași perioadă la Chișinău.
Nu mi-a fost greu să-i explic ce fac și ce aș dori. Firește că el a găsit o linie stilistică și a ales subiectele. Știam că Roman va găsi ceva pe măsură. A făcut 22 de desene, inclusiv desenul special pentru copertă la care eu țineam să fie ”citat” din stilistica unui vinil Kino, trupa de rock sovietică care ne-a marcat adolescența. Tolici a găsit perfect soluția mult mai bună decât mi-aș fi imaginat eu. Îi mulțumesc mult pentru asta.
Desene de Roman Tolici
De ce cărți cu imagini
Ultimele mele patru cărți au desen sau fotografie. Când eram mic adoram cărțile cu desene. În adolescență era o industrie de carte sovietică pentru adolescenți destul de bună și toate aveau desene de o înaltă calitate vizuală. Am rămas fanul acestui gen. Desenul, imaginea e ca o oază de odihnă în lunga călătorie a lecturii. O odihnă care are legătură cu cartea dar e imagine, nu text. Cred că toate cărțile pe cere le voi scoate le voi ilustra cu ceva. Următoarea mi-ar plăcea să o fac cu Andrei Gamarț.
Desene de Roman Tolici
Docu-ficțiunea lui Ernu
Eu lucrez programatic: știu bine care vor fi subiectele următoarelor cărți. Genul pe care-l folosesc este greu de definit pentru că nu este nici eseu, nici proză clasică, nici documentaristică. Cum bine observa amicul Dan Ungureanu, unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care-i cunosc: ”Nu îmi dau seama, dar ceea ce scrii tu nu aparține de nici un gen - e analiză culturală, simbolică, istorică, și chiar morală și filozofică, dar toate într-o sinteză extrem de strânsă. Cred că așa cum Montaigne a inventat eseul, tu ai inventat un gen nou.”
Bogdan-Alexandru Stănescu care se pricepe mai bine la literatură îi zicea nonficțiune-narativă. Eu o numesc docu-ficțiune. Adică scriu povești care au o bază documentară dar în care-mi permit să ficționalizez. Pentru că primar este sensul istoriei, nu exactitatea informației. Aici îmi permit să introduc multe genuri: proză, eseu, documentaristică, poezie – practic de toate.
Temele cărții
Una dintre temele centrale este adolescența. Sălbaticii copii dingo are subtitlu Cartea adolescenței. Adolescența este o perioadă dificilă, complicată și tare stranie, greu de controlat – corpul se transformă, emoțiile sunt greu de controlat, totul pare exploziv. Când începe adolescența și când se termină copilăria. Când se termină adolescența. Cum se întâmplă ea?
Adolescența generației mele are loc în Chișinău în plină perestroika – se dizolvă un Imperiu, se descompune cel mai temut regim, se distruge o lume social-politică complicată și noi pe acest fond al descompunerii ne trăim adolescența. Cum?
Încerc să arăt prin ochii unui adolescent, prin viața grupurilor – povestesc despre multe grupuri sociale din centru și periferie – prin cultura timpului, prim modele timpului și transformările materiei. Și transformările noastre.
Sălbaticii copii dingo – cu trimitere la câinii dingo: cei care au fost sălbatici, au fost domesticiți, apoi lăsați liberi s-au reînsălbăticit. Cum, în ce fel?
Teaser
Anii ’80. Patru prieteni se întâlnesc în gara din Chișinău; vor pleca împreună în vacanță în Crimeea, la mare. Sunt entuziasmați și lipsiți de griji, nu se gândesc că în URSS sunt milioane de alți copii ca ei și nu au de unde să știe că sunt generația ultimilor copii sovietici. Știu doar că au același program în fiecare an: școală, vacanțe lungi, călătorii de la un capăt la altul al țării pentru a descoperi locuri extraordinare și populații ciudate. Brusc însă toată această rutină melancolică e dată peste cap: după moartea lui Brejnev, a lui Andropov și a altor comuniști de marcă vin Gorbaciov, glasnostul și perestroika, intervenția rusă în Afganistan, Cernobîlul, explozia drogurilor, SIDA și afirmarea contraculturilor sovietice.
Debusolați, văzând cum lumea pe care o știau se destramă, ultimii copii sovietici caută echilibru și refugiu în romanele lui Bulgakov, în poezia lui Arseni Tarkovski și în piesele formației Kino. Și, fără să vrea, se maturizează, redescoperă alte identități, și învață să trăiască în noua lume, în care Dumnezeu este foarte diferi de cel al bunicilor și părinților lor, iar ceea ce contează e să câștigi cât mai mult. O lume în care a avea este mai important decât a fi.
Sălbaticii copii dingo. Un fragment
Stăteam plictisiți pe marginea istoriei. Nu știam că e o prăpastie. În spate era nebunul secol XX, în față necunoscutul secol XXI. Unul apunea, altul răsărea.
Eram obosiți de atâta luptă. Noi nu am luptat, dar purtam oboseala părinților în noi. Ne plictisiserăm să mai construim comunismul. Stăteam şi cântam un soi de punk-rock.
Pe noi ne-au născut în sunet de marş!
Cântam triști, dar plini de speranță:
Suntem deja în al șaptezecilea an de război;
Că viața e o luptă ne-au învățat,
Dar după noile date ale serviciilor secrete
Noi cu noi înșine ne-am luptat.
Mărșăluiam plini de vise spre o nouă lume.
Privesc fotografia de grup. Johnny fumează. Ghenură toarnă un vin prost. Zan cântă ceva la chitară. Uri, cu căștile pe urechi, ascultă Zoopark. Ciobik încearcă să scrie cu fumul de țigară: Născuți în URSS. Îi iese bine numai URSS, care se destramă în bătaia vântului. Virginia și Sergiu îl privesc zâmbind. Nadia nu e în poză pentru că ea a făcut poza. Pe ea o iubeam toți. Și ea pe noi. Era vremea schimbării și a marilor iubiri. Eu eram cel mai optimist.
Nu aveam de unde să știm că peste un an temutul imperiu avea să se risipească precum fumul țigărilor Belomorkanal, iar noi ne vom pierde definitiv în timp, geografie şi istorie. În viaţă.
În spate era un secol pe care-l disprețuiam şi-l uram. În față era un secol pe care-l așteptam cu o speranță nebună. Eram ultimii copii ai imperiului – sălbaticii copii dingo.
(Fragment din Sălbaticii copii dingo. Cartea adolescenței – Vasile Ernu, Editura Polirom 2021)
