Pe de o parte, 2020 a forțat școala românească să folosească tehnologia. Pe de altă parte, încă se aude ecoul plânsetului părinților, din toate colțurile țării, profund marcați de școala online. Ne-am obișnuit să vorbim despre slăbiciunile educației din România atât de mult, încât nici nu le mai dăm prea multă importanță, decât la nivel retoric. Dar pandemia ne-a obligat să ne uităm iar la școala românească și să ne îngrozim. Când profesorii și toți colegii copilului tău se află în camera de alături, e mai greu să îi ignori.
Să vorbim, deci, despre școala românească, cu toate ale ei. Iar de data asta aducem în discuție și o urmă de optimism. Ce am putea face ca educația din România să nu mai fie plânsă pe la colțuri, de copii, părinți și profesori? Dragoș Iliescu, specialist in psihologie organizationala si masurare psihologica, cu 22 de ani de experiență în proiecte de testare psihologică și educațională, în România și în alte țări, a hotărât să nu mai aștepte să se întâmple lucruri, ci să le dea chiar el un impuls. Așa a fondat platforma de testare și evaluare online Brio.
Evaluarea în România e tributară unor principii de acum 50-100 de ani. Asta e una din problemele fundamentale: cei care fac evaluarea (profesorii adică) nu sunt formați în această direcție deci sunt lipsiți de competențele necesare.
Vorbim în continuare cu Dragoș Iliescu și Gabriela Bartic, COO și Director al Diviziei Consumer Brio, despre analfabestismul funcțional, evaluarea cunoștințelor în România și care sunt pașii înspre schimbarea atât de mult dorită. Ne oprim puțin și la propriile lor povești cu școala, așa că vedeți mai jos ce fel de elevi (tocilari) au fost:
Povestea Brio
Dragoș: Trei lucruri le am de spus aici. Pe de o parte povestea a început din îngrijorarea unui părinte care trăiește în România și vede ce se întâmplă în jurul său. O îngrijorare cu notă personală, normal, căci am copii și e important pentru mine ca ei să facă școală serioasă – dar dincolo de orizontul propriei familii și de interesul direct, din ce în ce mai mulți oameni văd și deplâng starea în care este astăzi educația din România.
Pe de altă parte, povestea a început de la oportunitatea grozavă dată de specialitatea mea: de 22 de ani eu sunt implicat în proiecte de testare psihologică și educațională, în România și în alte țări. În lista lucrurilor pe care le fac bine și cu recunoaștere internațională, testarea psihologică și educațională se află în frunte.
În fine, impulsul ultim a venit de la Tom Oakland, mentorul meu profesional, un mare psiholog american specializat în zona de educație, care mi-a insuflat spiritul acesta mesianic: dacă nu rezolvăm noi această problemă, cine să o rezolve? Nu știu daca e un microb american acesta, dar l-am mai văzut și la alții din prietenii mei de peste ocean: nu așteaptă să ”se” întâmple, ci pun mâna și fac să se întâmple.
Gabi: Aici e în întregime povestea lui Dragoș. Eu am apărut în cloud-ul generat mai târziu de „believeri” în Brio. Dar o să-ți zic povestea mea cu Brio. Am ajuns față-către-față cu Dragoș și cu Aneta Bogdan datorită unui bun prieten (și extrem de vechi colaborator din industrie) care mi-a spus „Gabi, cred că e cazul să faci ceva cu sens. Mergi și vezi ce-ți spun!”. Și în întâlnirea cu ei am văzut tot sensul următorilor mei ani. Profesional, dar și personal, îmi trăiesc acum cea mai frumoasă perioadă.
Care au fost cele mai importante etape
Gabi: Cred că cea mai importantă (și cea mai grea etapă) a oricărui produs este atunci când, după ce tu te-ai uitat la el din toate unghiurile și în toate felurile posibil (prețios spus „în laborator”), îl pui pe piață. Și îl vezi cum funcționează acolo, lăsat liber, în fața celor care-l folosesc. Atunci, produsul nu mai e, brusc, produsul tău, utilizatorul nu-l mai utilizează neapărat cum te-ai gândit tu că o va face, îi găsește scopuri și forme pe care tu nu neapărat i le-ai găsit. Este al lor, pot face ce vor cu el, pot să fie necruțători cu el sau pot să-l placă. Tu poți cel mult spera că l-ai făcut bine și că ei vor găsi în el ce le-ai promis tu că e acolo. Pentru mine, om de marketing, momentul începutului comunicării serioase a Brio a fost momentul cel mai fain. La pachet cu niște revelații și cu niște confirmări care ne-au dat front de lucru pentru încă mult timp de-acum încolo.
Dragoș: Pentru mine cel mai greu a fost să ”let go”. Aveam rezonabil de multă experiență în business, cu mai multe inițiative antreprenoriale anterioare care se dovediseră de succes, cu un istoric de consultanță în business și management ... adică știam cum se joacă acest joc. Totuși, părți critice din expertiza necesară nu le aveam – de exemplu, tot jucasem B2B toată viața mea, aveam zero experiență în B2C și asta s-a văzut în prima formă a produsului. Aveam idei mai degrabă romantice despre comunicarea digitală și asta s-a văzut de asemenea în primele noastre tentative. Aș mai putea continua așa... cea mai dificilă parte a fost așadar să învăț să nu mă bag peste oamenii mai competenți decât mine care s-au adunat în jurul BRIO.
Provocări și surprize
Gabi: Am aflat ca Brio este un produs cu extrem de mare potențial de love-brand și de personal utility brand. Am citit recent un comment al unui tată care scria cam așa: „Copilul mi-a spus că citește ceva și apoi își face un brio la mate”. Voit l-am lăsat cu literă mică, așa cum a fost scris. Momentul când produsul tău, recent lansat, devine utilitate, cumva, substantiv comun în loc de propriu, atunci știi că posibil că el se „mufează” atât de bine pe nevoile utlizatorului, încât devine parte din viața lui în mod natural, ei bine, acel moment este, dacă-mi mai permiți efuziuni, priceless. Și atunci rolul tău, al omului din spatele produsului, devine mai greu, dar mai frumos, anume să asculți fiecare utilizator atât de bine încât să-i oferi un produs din ce în ce mai bun și mai potrivit cu nevoile lui.
Dragoș: Provocări sunt destule și le descoperim zi de zi – pentru mine cred că cele mai multe vin din zona de tehnologie și de roll-out digital a ideilor pe care le avem. În zona de ”science” și de ”digital comm” stăpânim altfel foarte bine lucrurile – știm exact ce e de făcut. Zona de tehnologie însă ne surprinde constant, pe de o parte pentru că evoluează constant și nu te poți opri niciodată din dezvoltare și rescriere și optimizare.
Surprize am avut, atât neplăcute cât și plăcute. Printre cele neplăcute al menționa nivelul de literație digitală al unor segmente de audiență importante pentru noi; capacitatea de a interacționa cu un produs digital e evident critică pentru noi și o găsim la un nivel mult mai jos decât ne-am fi așteptat în anumite zone ale publicului. Printre cele plăcute o să menționez înțelegerea faptului că putem să oferim acest serviciu critic pentru educație more or less independent de sistemul formal de educație, adică de minister și de inspectorate.
Echipa. Vă cunoșteați dinainte?
Gabi: NU. În sensul că, știam că există Dragoș Iliescu, îi știam activitatea, dar nu fusesem niciodată în situația să lucrăm împreună. E foarte greu de spus cum lucrăm împreună, eu aș îndrăzni să apun că excelent. Asta în sensul că eu încă mă fâstâcesc (probabil mai mult on the inside acum) când vorbesc cu Dragoș unele lucruri, în egală măsură cu momentele când discut strategie cu Aneta sau Kit, partenerii noștri de la Brandient, însă pentru mine e extrem de bun contextul în care, chiar și după mai bine de 20 de ani de profesie, încă mai am a-ha moments și mai învăț de la fiecare dintre oamenii care acum sunt Brio. Legat de echipă, well, avem echipa Brio care acum e formată din 8 oameni full-time (client service, marketing, product development, dezvoltare) și echipa Brandient care e echipa cu care lucrăm „on a daily basis” și unde avem norocul fantastic să avem alături cei mai buni profesioniști alături de noi. Am început să tot adăugăm oameni în echipă pe măsură ce am crescut și a devenit absolut clar că trebuie să ieșim din gândirea de oameni care știu și fac tot legat de Brio. Și aici, întâlnirea cu Ionut Pătrăhău de la Seedblink și programul Innovators for Children al celor de la Impact Hub au fost două alte milestone-uri extrem de importante în creșterea Brio.
Dragoș: Nu, nu ne știam. Căutam de mai mult timp un om cu backgroundul și expertiza lui Gabi – alergam și eu și discutam cu profesioniști care ar fi avut profilul corect, alergau și partenerii mei din Brandient ... până la urmă Aneta, Kit și Mihai au primit această recomandare și Gabi a fost destul de drăguță să se vadă cu noi – probabil a făcut-o mai degrabă ca să nu refuze: avea un job foarte bun și nu cred că se gândea să plece. Dar uite, i-a plăcut proiectul, i-au plăcut oamenii și acum este parte din echipă. Ha, ce zic: ea conduce echipa. Și da, lucrăm excelent, în sensul că eu îmi cunosc limitele și am făcut cât de repede s-a putut pasul înapoi din multe activități. Ea conduce businessul, fără doar și poate – avem un board în care ne sfătuim și evident colaborăm în toate lucrurile unde e necesar. Dar Gabi a construit o echipă excelentă (și continuă să o extindă) și ea conduce echipa asta în day-to-day, cu foarte mult succes.
Ce înseamnă Brio
Gabi: Brio înseamnă Testare școlară standardizată. La Mate și Română pentru clasele I-XII în acest moment, materii pe lângă care am mai adaugat diverse alte teste (cel mai recent este cel de literație) și lângă care vom mai adăuga materii (istoria e în planul nostru pentru 2021).
Ce oferă Brio este acel reality-check de care are nevoie orice părinte (dar și copil, dacă e nițel mai mare și mai self-aware): cât știe, real și necosmetizat, copilul. Analogia pe care o fac des când vorbesc despre Brio este cea cu analizele medicale: cum știi cât de sănătos ești? Păi, totul începe cu un set de analize. Atunci știi unde ai carențe, ce poate și îmbunătățit, cum poti să repari ceva. Ei, la fel e și cu testele Brio: afli exact cât știe copilul la materia testată, care sunt punctele slabe și care – cele tari, cât mai are de lucrat pe un capitol sau altul pentru a ajunge mai bun. Toate acestea sunt informații pe care simpla notă (fie ea și de 10) de la școală nu ți le dă.
Dragoș: Nimic de adăugat aici – da, asta înseamnă BRIO. Și foarte foarte curând o să însemne artificial intelligence și generare automată de itemi – o culegere fără sfârșit.
Obiectivele & planurile pentru 2021
Gabi: Țintim ca la finalul anului 2021 să ajungem la mai mult de 10.000 de abonamente active pe platformă. Dar altfel, în afară de cifre seci, 2021 trebuie să fie un an de creștere a notorietății, a permisivității pieței față de categoria noastră de produs, care e o categorie cu totul nouă, să educăm cât putem de mult piața aceasta educațională pentru adopția de produse de bună calitate. Preferabil autohtone.
Dragoș: După cum ziceam și anterior, avem și obiective la nivel de produs. Cele două cele mai importante țin de dezvoltarea de noi teste și de dezvoltarea de nouă tehnologie. Ca teste noi, am început lucrul la testele de istorie, la testele de literație numerică (numerație) etc. În dezvoltarea de tehnologie nouă, suntem foarte foarte avansați cu procedurile de generare automată de itemi – generare procedurală de itemi a căror valoare în măsurare va fi apoi estimată prin algoritmi de clasificare sofisticați – ceea ce în mod normal se numește ”inteligență artificială”. Cu siguranță că 2021 va vedea apărând atât itemii generați automat cât și noile teste.
Evaluarea elevilor în Romania
Gabi: Asta e o întrebare grea. E extrem de greu să măsori obiectiv ceva fără instrumentele potrivite. În mod firesc, orice profesor din România va spune „notele mele sunt obiective”. Probabil că jumătate dintre ei vor adăuga la această propoziție ceva de genul „în condițiile date”. Ei, dar noi toți știm că un 7 la Vianu la mate nu e comparabil cu un 7 la mate într-un sat din Teleorman. Și asta nu o spun eu, Gabi Bartic de la Brio, o spun TOATE rezultatele testelor de Evaluare Națională și BAC, care sunt singurele momente în care toți copiii acestei țări au în față același test. Și atunci, când ai de comparat mai multe obiectivități din acestea subiective, îți cam trebuie un arbitru imparțial. Ei, acest arbitru imparțial este Brio. Ce ar trebui schimbat cât mai repede în evaluarea copiilor este exact acest sistem de referință: Nu măsurăm aceleași lungimi dacă măsurăm „din ochi”.
Dragoș: Evaluarea în România e tributară unor principii de acum 50-100 de ani. Asta e una din problemele fundamentale: cei care fac evaluarea (profesorii adică) nu sunt formați în această direcție deci sunt lipsiți de competențele necesare. Asta este frâna principală în adopția unor produse precum BRIO, care în alte țări nu sunt deloc atât de teribil de exotice. În mod cert, există internațional o întreagă știință a evaluării, se știe acum după mai mult de 100 de ani de studii în domeniu ce funcționează bine și ce nu funcționează și multe state spre care noi ne uităm aspirațional au adoptat de mult timp aceste principii în evaluarea școlarilor – România este însă în afara acestor evoluții, la noi evaluarea școlară nu s-a modificat perceptibil în ultimii 70 de ani.
Ca să menționez și o parte bună: chiar dacă interesul din școli este mai puțin entuziast decât mi-ar fi plăcut să fie, interesul părinților este masiv: aceasta era de fapt speranța noastră și pariul nostru - că există un stakeholder în tot procesul educațional care să fie în mod real interesat de date corecte și obiective despre copil. Cred că acesta este valul care poate schimba abordarea și în școală și în organizațiile care formal gestionează evaluarea în școală.
Cu ce abordare vine Brio
Dragoș: Ce trebuie spus din start este că ce facem noi este fundamentat în știință serioasă și că din punct de vedere al tehnologiei de măsurare, ce facem la BRIO este ”world class”. Nu avem aici timpul să intrăm în detaliile tehnice din spate, ar fi o prelegere de sine stătătoare, pentru că abordarea e destul de sofisticată. Există o întreagă știință a măsurării competențelor și în general a unor constructe intangibile în psihologie și educație – psihometrie se numește acest domeniu: cum se scriu itemii, cum se calibrează, cum se generează testele, cum se scorează ... dar e probabil reconfortant pentru toată lumea să știe că da, avem acum în România aceeași tehnologie de măsurare care stă la baza testelor PISA, TIMSS, SAT, ACT, GRE, GMAT, TOEFL și altele similare.
Gabi: Abordarea Brio este una științifică. Ce spun eu tuturor celor care mă întreabă lucrul ăsta e simplu: e obiectiv, imparțial și testat științific, astfel încât atât pe un singur copil să putem monitoriza progresul de la o testare l a alta, ele fiind diferite ca subiecte dar perfect comparabile ca dificultate. Aceeași abordare o avem și în testarea instituționalizată – avem conturi de școală sau de profesor care permit profesorului să pornească un test de, să zicem clasa a 6-a pentru toți cei 30 de copii. Fiecare dintre copii primește alt test, eliminând astfel posibilitatea de a se discuta între copii, dar testele și rezultatele sunt perfect comparabile între ele.
Cum a fost școala pentru voi
Gabi: E o întrebare faină. Mie școala mi-a cam plăcut, nu m-a apăsat defel necesitatea asta de a „acumula cunoștințe care nu-ți trebuie” și n-o înțeleg nici azi. Personal, găsesc simpatic inclusiv faptul că , undeva în creierul meu, sunt Lantanidele și Actinidele pe care le pot recita (le-am învățat ca pe o poezie), găsesc ok și faptul că știu încă multe zeci de poezii după ce am uitat alte câteva sute, cred că dacă nu ne exersăm creierul el își cam pierde funcțiile – chiar și pe cele de bază. Să revin, am făcut un liceu de Mate-Fizică în Suceava, în vremea aia cel mai bun, cred.
Am știut de prin clasa a 10-a că nu profil real trebuie să fac, dar am perseverat dintr-un soi de încăpățânare pe care azi nu mi-o explic, dar căreia îi sunt recunoscătoare: cu mâna pe inimă spun, nu am citit mai puțin, nu am învățat mai puține limbi străine pentru că am parcurs o secție de Mate-Fizică. În plus, uite, încă știu ce e inegalitatea lui Schwartz-Cauchy-Buniakowsky, râd superior când aud că unii celebri prin media nu știu cum se măsoară debitul și mai știu și niște multicele formule și teoreme. Și niște astronomie, care acum, când vorbesc cu copilul, îmi e de folos.
Revenind, am fost cumva average, nici cel mai prost copil, dar nici cel mai bun, probabil mult peste medie la materiile umaniste. Ce mi-a rămas esențial din școală este nu neapărat o sumă de cunoștințe, ci conștiința că pot, cu puțin efort, înțelege orice sau aproape orice (ca să glumesc, din acest „orice” exclud avocații, știința lor de carte e ceva ce realmente mă depășește și mă lasă mută de fiecare dată, lucru destul de dificil, ar spune oamenii din jurul meu). Sigur că nu aș avea inconștiența să spun că aș putea înțelege în detaliu ce face un doctor în fizică nucleară. Dar aș putea înțelege, măcar așa, din elicopter, cu ce se ocupă aproape orice om din jurul meu, dacă nu e avocat. Faptul că mă simt ne-proastă în orice conversație e cel mai bun lucru pe care mi l-a dat mie școala.
Dragoș: Eu am fost un elev silitor – nu un tocilar, nu mi-a plăcut niciodată să tocesc, dar învățam. Îmi plăcea să citesc și îmi plăcea să învăț, am fost dintotdeauna fruntaș la învățătură. Am făcut liceul de Mate-Fizică (informatică) la Brașov și deși mă pregăteam să dau la fizică am ajuns să fac alte lucruri în viață. Deh, tot cu multă matematică – ce fac eu acum, psihometria, e un domeniu puternic matematizat. Și cercetarea serioasă în acest domeniu nu poate fi făcută fără un aparat matematic solid, deci asta mi-a prins bine.
Ce profesori v-au marcat
Gabi: M-au marcat vreo 3 profesori. Profa de Română din gimnaziu, de la care am învățat realmente să citesc. Cărți, adică. Să le trec prin filtrul propriu și să le înțeleg. Așa nu am avut nicio apăsare să declar, sus și tare, că nu-mi place un autor sau altul și să iau note mari ulterior, chiar și la BAC, argumentând clar și coerent. Apoi în mod ciudat, proful de Mate din liceu. Pentru el, într-o clasă de eminenți în Mate și Fizică, cred că am fost mereu o mirare. Dar mă lua așa, mă lăsa să mai glumesc uneori, ba chiar mi-a dat un 10 odată pentru că știam mai mult din Luceafărul decât el. Sigur că m-a forțat să învăț la Mate și sigur că am și făcut asta. Dar era cumva o convenție tăcută între noi, plus că-l cam distram. Și el pe mine. Aveam spatele caietului de Mate mereu plin cu „perle” de-ale lui de care râdeam copios cu colegii în pauze. El era un fel de geniu prea puțin atent la exprimare, eu – un fel de corp străin în clasă de Mate-Fizică cu mult prea multă atenție la limba vorbită. Și m-a mai marcat un profesor de Biologie, care mi-a plăcut foarte mult. Și proful, dar și materia. Pe undeva m-a suspectat mereu că vreau să dau la Medicină și nu vreau să-i spun. Nu dădeam la Medicină, dar mi-a plăcut mereu complimentul implicit că aș ști atâta materie cât să pot spera la Medicină. În facultate și la master am reținut prea puțini oameni din spatele catedrei. Din păcate spun.
Dragoș: Măi, nu am avut noroc de profesori inspiraționali nici la mate și nici la fizică, din păcate. Dar m-a marcat masiv proful de română. Niciodată suficient încât să mă gândesc serios la o carieră în acest domeniu, dar suficient încât să rămân toată viața cu dragul de citit opere mai lirice, proză mai sofisticată și cu nostalgia acelui ”ce-ar fi fost dacă”.
Primii pași în schimbarea școlii românești
Gabi: Eu aș miza enorm pe calitatea oamenilor din sistem și pe modul în care școala ca instituție în care să lucrezi este marketată și poziționată „în piață”. Am metehne de om de marketing aici. Dar dacă noi nu vom reda școlii presitgiul instituțional de care școala trebuie să se bucure, ea nu va atrage mereu vârfurile. Calitatea oamenilor și modul în care ei nu și-ar vedea jobul de profesor ca pe „just another job” mi se par esențiale. Vorbeam zilele trecute cu un prieten care spunea „OK, dar legislația?”. Well, ați văzut vreodată o firmă în care 80% dintre oameni sunt super-deștepți și entuziaști? Ați văzut cum ei schimbă regulile jocului sau le transformă? Cam așa e și cu școlile. În scurte vorbe, miza mea în școli și oriunde altundeva e pe oamenii care populează domeniul.
Dragoș: Cred că omul sfințește locul. Schimbările de succes în organizații pleacă în totdeauna de la oameni – inclusiv de la schimbarea oamenilor, în ambele sensuri, de schimbare a felului în care sunt oamenii și de schimbare a oamenilor cu alți oameni. Deci da, schimbarea pleacă de la oameni. Dar eu nu cred că asta e posibil în România, în contextul pe care îl avem astăzi nu doar în școală ci în general în societatea românească. Și din acest motiv sistemul public va fi greu sau imposibil de schimbat – de aceea îmi pun speranța în educația privată, care se dezvoltă din ce în ce mai mult în această perioadă: educația face acum pașii pe care serviciile de sănătate le-au făcut acum 20 de ani.
Analfabetismul funcțional
Gabi: Este, dar pe bună dreptate. Analfabetismul funcțional înseamnă că, de fapt, citești, dar nu reușești să operezi cu informația pe care o citești. Lectura e o simplă alăturare de litere a căror alăturare nu produce nicio informație în capul tău. De câte ori nu ni s-a întâmplat să dăm un mail simplu, cu o cerință simplă, iar interlocutorul să răspundă altceva sau să spună că nu a înțeles cerința? Acesta e analfabetismul funcțional. Și acesta nu se oprește când copilul a terminat școala și și-a dat (nu știu cum, e și aici de discutat) ultimul examen. Ci îl urmărește pe tot parcursul vieții. Știți oamenii aceia de pe grupurile de whatsapp care întreabă de 3 ori ceva ce e scris 2 rânduri mai sus? Ei, acest fenomen cred că trebuie în primul rând diagnosticat. Pentru asta, Brio a lansat recent un test de literație gratuit pentru clasele I-VIII. Și urmează și celelalte grupe de vârstă: liceu și adulți. Cu acest rezultat, se poate interveni: pot fi implementate intervenții care să ajute copilul să se concentreze pe conținut, nu pe procesul de a citi, și să internalizeze conținutul. Și, cumva să poată și opera cu el când vine vremea lui.
Dragoș: Analfabetismul funcțional este de fapt o explicație validă pentru o mare parte a eșecului școlar. Alfabetizarea este fundamentul pe care construiești restul competențelor, mai avansate. Alfabetizarea are o parte de bază – înțelegerea sistemului de reprezentare, de exemplu în ceea ce privește utilizarea limbii această bază e dată de capacitatea de a citi, în utilizarea matematicii de capacitatea de a înțelege numere, semne ale operațiilor, modalități de organizare a datelor în tabele și grafice etc. Dincolo de această parte de bază, alfabetizarea are o componentă de funcționalitate: capacitatea de a utiliza cunoștințele din componenta de bază, pentru a funcționa în societate – adică a interacționa funcțional cu alte persoane, cu sisteme sociale, cu organizații, autorități etc.
Ei, numărul persoanelor care au componentele de bază, dar care nu au capacitatea de a funcționa în viața cotidiană utilizându-le e foarte mare în România. Când cineva e în această situație numim această persoană ”analfabet funcțional”. Adică nu e la drept vorbind analfabet – căci știe să citească. Dar e analfabet funcțional, căci nu poate funcționa în relație cu societatea. De exemplu îi pui sub nas acestei persoane un afiș care promovează un concert – pe afiș ai informație codificată lingvistic, prin coduri de culoare, numeric etc. Și lași persoana să citească afișul și întrebi apoi cine va cânta, unde va avea loc, când va avea loc, de la ce oră, de unde se pot cumpăra bilete, cât costă biletele cu reducere etc ... și observi că la o parte din aceste întrebări nu poate răspunde: nu poate decodifica această informație. Sigur, exemplul e trivial aici ca na, e spre ilustrare.
Dar despre asta e vorba în problema analfabetismului funcțional. România are cote alarmante ale acestei probleme, studii diferite ne dau cote plasate între 22 și 43% din populația școlară de 14-15 ani. Problema se rezolvă rezonabil de rapid și simplu prin educație remedială, însă la o problemă masivă intervenția trebuie să fie și ea masivă (și investiția care să susțină această intervenție). Iar asta nu e simplu deloc.
