[Art & Magic] Lavinia Fălcan: Pentru mine culoarea e totul, la prima mea expozitie internationala la New York am fost desemnata “The Queen of Color”

[Art & Magic] Lavinia Fălcan: Pentru mine culoarea e totul, la prima mea expozitie internationala la New York am fost desemnata “The Queen of Color”

In lumea Laviniei Falcan, culorile exista de cand avea 4 ani, atunci a descoperit ca are talent la pictura. Cu anii, creatia a devenit limbaj de exprimare a trairilor si emotiilor proprii, iar din viata ei fac parte acum ilustratia, pictura de sevalet si cea murala. Anul trecut a fost unul complicat din toate punctele de vedere, insa, ca de obicei, pictura si desenul au salvat-o, si merge inainte.

"2021 e un reset pentru multe laturi ale artei si in Romania, si la nivel global. Pe scurt, pot spune ca simt mai multa directie in latura emotionala, in simplitate si emotii. Prin linii simple si de impact putem sa transmitem un mesaj puternic si cred ca vom merge o vreme pe “keep it simple, but personal” si pe trairile personale pentru a da mai mult sens ilustratiilor."

Despre creatie si experiente personale, mai departe, cu Lavinia Falcan, care ne povesteste cu mult curaj despre cele mai grele blocaje prin care a trecut. Toti artistii traiesc asa ceva mai devreme sau mai tarziu, iar atunci cand se intampla sa fie aruncati intr-un intuneric de unde nu pot crea, isi amintesc faptul ca inspiratia se regaseste tot lucrand.

 

Despre tine

Un artist nelinistit, constant in cautarea lui “the best of everything”. Lucrarile mele redau o vie impresie de continua miscare a jocului de ganduri si de sentimente intr-o placuta simfonie coloristica, metamorfozata. Doresc sa aduc in pictura o noua gandire a imaginii si a compozitiei spatiului , o prospetime plina de sonoritate, dand frumosului o stare de echilibru prin folosirea unei cromatici sanatoase, bine alese.

 

Procesul creativ catre produsul final

Mi-am extins pe mai multe arii procesul creativ, de la ilustratie, la pictura de sevalet si pictura murala si cumva le am pe toate in sufletul meu, fac parte din mine, intr-un tot unitar. Iubesc sa realizez ilustratii dupa o poveste sau sa am niste cerinte bine puse la punct, dupa nevoile si dorintele beneficiarului.

Procesul creativ tine foarte mult si de starea mea, tine mult de rabdare, viziune si deschiderea beneficiarului la ideile mele si cooperarea de comun acord. Incep prin a cunoaste povestea sau beneficiarul (depinde de ceea ce lucrez), am o prima intalnire in care discutam, ne cunoastem, ascult si in mintea mea fac schite.

 

In ultimul timp, am schitat direct ilustratia finala dupa ce am rumegat-o in mintea mea, imi este mai usor sa lucrez asa. Uneori petrec si zile bune, fara sa pun nimic pe foaie, insa totul se petrece in capul meu, pana nu sunt eu decisa , nu astern nimic. Apoi trimit beneficiarului poze cu etapele de lucru din timpul lucrarii, tocmai pentru a ne pune de acord si de a face modificari din timp, pe parcurs, nu cand e finalizat proiectul. Asa ma ajuta sa pastrez si o buna comunicare pe tot parcursul proiectului, dar de multe ori citesc, recitesc povestea sau brief-ul si imi place sa tin cont de detaliile cerute pe parcursul proiectului.

 

Inspiratia

Se spune ca inspiratia trebuie sa te gaseasca lucrand. In general, tot ce se intampla in jurul meu, aleg sa ma inspire. Cel mai mult ma inspira evenimentele din viata mea sau a celorlalti, pentru ca acelea au trairi, emotii si un sens pe care numai sufletul il poate simti, e ceva ce nu se vede,doar se simte. Sa transpui ceea ce e in interiorul tau, te ajuta si pe tine,dar si ce ceilalti.

 

Blocajele cele mai grele

Blocajele au facut si fac parte din viata mea de artist, au fost legate de probleme de sanatate sau in familie, desi mi-as fi dorit sa nu fie acolo si am sa vorbesc de ultimul blocaj: mama mea sufera de cancer si doua AVC-uri au facut-o sa nu mai fie mama mea asa cum o stiam. E un eveniment traumatizant si mi-a luat cateva luni sa scap de acest blocaj. Cum? Cum am spus la inceput, inspiratia trebuie sa te gaseasca lucrand :)

Am inceput o serie de schite cu gandul la ea in timp ce lucram la un curs online, mazgaleam niste hartii A4 si fara sa vreau, fara intentie, mi-au iesit o serie de 11 lucrari pe care le voi expune anul acesta. A fost eliberator, la finalul cursului am plans mult, dar m-am si regasit pe mine in toata durerea pe care o simteam.

 

Evolutia ta ca artist

Totul a inceput…de la doi autori. Doi autori minunati, Cristina si Alex Donovici, care au decis ca prima carte pe care o vor scoate pe piata sa fie ilustrata de mine. Eu am zis WOW, nu ma gandeam ca ar dori cineva sa ii fiu ilustrator, mai ales ca experienta mea era diferita pe partea asta, adica zero pana la momentul respectiv. Iubesc mult culoarea, formele exagerate, sensibilitatea personajelor , mai ales acolo unde le pot reproduce firave si naive, dar mai presus de orice, ilustrand si alb negru, am realizat ca eu doar prin culoare pot defini ilustratiile cu amprenta personala.

 

Pentru mine culoarea e totul , la prima mea expozitie internationala la New York am fost desemnata “The Queen of Color” pentru ca reuseam in lucrarile mele sa aduc toata frumusetea culorilor la un loc. Si asta m-a urmarit si in ilustratie, desi initial am folosit culori ultra-saturate, in timp m-am temperat si am cautat echilibrul intre ilustratie, pictura si desen. Inca le caut, pentru ca fiecare poveste e diferita si necesita constant tehnici noi. Dar avem timp si povesti nemarginite pentru asta :)

Sunt adepta ilustratiilor traditionale, insa sunt deschisa in ultimul timp sa aplic si putina tehnologie dupa ce ilustratia este finalizata, iar aici nu credeam ca voi reusi vreodata sa ajung.

 

Invataturile culorilor

Desenez, pictez, creez de la varsta de 4 ani si cred ca nu cunosc o lume fara arta si creatie. Am cautat toata viata mea albastrul ideal, portocaliul cel mai clar, movul cel mai pur, am cautat constant sa inteleg culorile, formele si cum au legatura toate aceste lucruri pe care le invatam la scoala cu fiinta noastra. Maturitatea in arta, am atins-o tarziu si inca simt ca mai am multe de invatat intr-un timp destul de scurt, dar am invatat sa dau culoare trairilor si tuturor lucrurilor din jurul meu pentru a capata sens.

Arta a venit in viata mea intr-un moment in care totul stagna, eram la Constanta cu parintii mei pentru ca eram foarte bolnava, un astm nu imi dadea pace. Stiam ca vom sta cateva luni acolo si am ales sa …fac ceva. M-am apucat de desenat cu niste carioci simpatice si am facut cateva lucrari pe zi, tocmai pentru a uita de toate acele tratamente pe care le faceam, insa asa am descoperit ca viata nu insemna doar acele luni si tratamente, ci mult mai mult si asa am inceput sa fiu mai atenta la detaliile din jurul meu.

 

Pe cont propriu ca ilustrator

Sunt freelancer de 14 ani. Desi initial am vazut totul ca pe o joaca, ca pe o continuare a studiilor mele, cu timpul am realizat ca fac ceva mult mai mult, nu doar o pasiune, ci o meserie. Pe care o dezvolt, o invat, o cresc. Ei, partea cea mai grea a venit cand a trebuit sa ma ocup de partea legala si anume facturi, contracte, foi, chitante iar eu nu sunt facuta pentru asa ceva. Sa nu uitam ca la arte nu am mai facut matematica din clasa a 10-a, deci stau prost cu calculele :)

A trebuit sa invat mult pe partea asta si fara un contabil nu m-as fi descurcat iar birocratia in tara asta nu prea e de partea artistului. Mi-a placut mult libertatea, faptul ca imi pot face singura programul, ca imi pot organiza munca, desi in ultimii ani deadline-urile sunt tot mai stranse. Nu inteleg unde e graba asta, nu stiu cum poate cineva concepe ca bati din palme si in cateva ore creativitatea a sosit, e gata schita. Asta e partea cea mai grea, atunci cand nu ti se respecta timpul, creativitatea, spatiul , cat sa lasi creativitatea sa se dezvolte armonios pentru fiecare proiect in parte.

 

Contributia online-ului in munca ta

Online-ul ajuta mult daca acceptam sa ne expunem. Artistul face o munca cat se poate de individuala si are teama de expunere. Si mie mi-a fost teama si inca imi este in unele zile in care Mercurul este in retrograd, dar am zis ca odata ce am facut pasul acesta, trebuie sa pastrez o constanta. Promovarea o fac prin fotografii, lucrarile mele pozate cat mai bine intr-un context in care cromatica este bine pusa in valoare si sunt fan Instagram ,Facebook si Pinterest.

Mai nou, am inceput de cateva luni o colaborare cu Ateliere Online unde sustin cursuri de pictura si desen pentru copii, asa m-a ajutat online-ul sa reiau cursurile pe care le sustineam si in trecut si va asigur ca emotia poate trece de orice ecran daca este sincera.

 

Despre anul 2020

A fost unul dintre cei mai dificili ani din viata mea cu sau fara CoVid. Un an plin de blocaje, desi aveam pregatite proiecte pe termen lung, inafara tarii. Mi-am mutat atelierul de trei ori si am suferit tare pe tema asta pentru ca de ultimul loc ma atasasem mult. Am fost nevoita sa fac asta pentru ca mama mea s-a imbolnavit si tot universul meu a capatat noi prioritati. Insa am invatat ce faceam gresit, am invatat ca sanatatea este pe primul loc si sa mi se repete pentru a mia oara ca este important sa fii constant in ceea ce faci.

Faptul ca pentru cateva luni nu am fost constanta, s-a simtit si s-a vazut in proiectele acestui an. Insa am ramas cu oameni minunati langa mine, chiar beneficiarii cu care am colaborat si au inteles situatia acestui an, au fost rabdatori cu mine si au avut incredere, ceea ce conteaza cel mai mult si doar asa am avut taria de a merge mai departe.

 

Cum ti-ai mentinut creativitatea vie?

Resursele mele constante sunt oamenii si evenimentele din jurul meu. Cu ocazia asta, 2020 a fost un an zbuciumat, dar cu evenimente pe masura sa inspire orice artist cat pentru 10 ani de acum incolo. Important este sa te si apuci :)

Creativitatea se mai si educa, cunoscandu-ma, am invatat in timp ca functionez in ritmul meu, timpul meu, nu dupa un anumit program sau tipar. Iubesc cafeaua fara de care nu imi pot incepe ziua si as aprecia linistea ca procesul creativ sa fie complet, insa cu doi copii sub 3 ani, e mai greu.

Asa ca, mai nou, creativitatea o gasesc in zilele grele si in ochii lor sinceri si prin modul prin care mi-au schimbat viata.

 

Cele mai importante proiecte

Unul dintre cele mai importante proiecte a fost la spitalul INSMC “Alessandrescu – Rusescu” din Bucuresti, unde am pictat holul si cele 11 saloane de la Sectia Clinica Pediatrie I cu compartiment de hematologie si fibroza chistica. Are o importanta masiva pentru mine pentru ca am pictat saloane pentru copii, acei copii bolnavi, unii dintre ei, care stau cu orele si nu se pot misca , uitandu-se pe pereti. Am pictat acei pereti , acum nu mai sunt goi, am folosit culori mai temperate pentru a nu obosi ochiul si pentru a oferi o stare buna privitorului. Sper din suflet ca am contribuit macar cu un zambet sau sa fiu o parte mica din procesul lor de vindecare.

 

Piata de ilustratie din Romania

Vad multi ilustratori talentati. Foarte multi, insa putini platiti cum trebuie la adevarata lor valoare. Si vad ca e o lipsa mare de informatii spre binele artistului in domeniul acesta, insa sper sa se schimbe. Putini stiu cum functioneaza drepturile de autor, cum ne putem proteja lucrarile prin contracte , cum sa ne evaluam corect preturile etc. In Romania , este un defect foarte mare. Defectul acela cu mult si pe gratis aproape, de care trebuie sa scapam odata. In primul rand, cred ca lucrurile vor avea un mers mai bun pentru ilustratori daca nu mai acceptam comportamentul beneficiarului clasic “munca multa pe bani putini/ gratis/fa-mi o ilustratie si eu iti dau like-uri , etc”. De la noi porneste totul, daca acceptam sau nu, prin educarea beneficiarului, prin informarea corecta a acestuia vom putea inchide acest cerc vicios.

 

Trendurile lui 2021

2021 e un reset pentru multe laturi ale artei si in Romania si la nivel global. Pe scurt, pot spune ca simt mai multa directie in latura emotionala, in simplitate si emotii. Prin linii simple si de impact putem sa transmitem un mesaj puternic (vezi logo-ul popular 2020) si cred ca vom merge o vreme pe “keep it simple, but personal” si pe trairile personale pentru a da mai mult sens ilustratiilor.

 

Manierisme si clisee

Observ o inclinatie spre abstractizare insa nu multi realizeaza ca si pe fundalul unei arte abstracte, de fapt e mult sens. Asta nu inseamna doar aruncarea unei pete de vopsea si gata, ai facut arta abstracta. Trebuie sa recunoastem linia fragila intre cat de mult muncim si investim in ceea ce cream, pentru ca succesul nu se naste peste noapte, ci in ani de munca.

 

Brief-urile

Pentru ca nu mi-am putut stapani prea tare iubirea pentru culoare si asta s-a vazut in cateva ilustratii pe care le-am realizat, am inceput sa nu mai am cereri de ilustratii simpliste, cuminti din punct de vedere cromatic, clientii au cerut ca ilustratiile sa fie mai vii, sa abordez stilul meu, un lucru care m-a m-a incantat pentru ca m-a apropiat mai mult de ceea ce ma reprezinta pe mine cel mai puternic, culoarea. Deschiderea clientilor catre stilul meu plin de culoare mi-a dat mult curaj sa merg mai departe cu ilustratia si sa o dezvolt asa cum stiu pictura de sevalet si pictura murala.

 

Dorintele tale pentru 2021

Sper sa nu cer prea mult de la 2021 :) Cam toata omenirea si-a pus bazele in acest an dupa coplesitorul 2020. O sa am asteptari doar de la mine pentru ca prima persoana in care trebuie sa am incredere, eu sunt. Iar pe partea de creatie as dori ambitie si putere, dar si curaj sa expun tot ceea ce am adunat in anul anterior in rollercoasterul de trairi ciudate. Trairile astea, nasc cele mai frumoase opere de arta :)

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related