Campanie de sustenabilitate BAT: device-urile anterioare glo™ reciclate devin vouchere

Campanie de sustenabilitate BAT: device-urile anterioare glo™ reciclate devin vouchere

Viața unui produs depinde de versiunile lui mai bune. Iar companiile sunt în căutare continuă de produse mai bune și mai eficiente, inovația fiind cuvântul cheie al acestui circuit de dezvoltare și lansare. Dar ce facem cu celelalte versiuni? Ce lăsăm în urmă? Aceasta e întrebarea importantă a societății din ultimii ani. Echilibrul dintre cele două - tehnologie și natură, progres și mediul înconjurător - este miza acestor ani. Iar companiile răspund cum pot mai bine provocării, prin programe de sustenabilitate și protecție a mediului înconjurător. 

Campania British American Tobacco, „ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT”, constituie o astfel de inițiativă. Compania încurajează consumatorii să recicleze versiunile anterioare ale aparatului glo și le oferă recompensă, contribuind astfel, împreună, la protejarea mediului. 

 

Alegeri asumate

Cea mai mare schimbare a ultimilor ani în comportamentul consumatorilor este alegerea asumată, conștientă. Cumpărarea unui produs devine un parteneriat, alături de compania producătoare, bazat nu doar pe calitățile produsului, ci și pe relația cu mediul, la fel de importantă. Iar brandurile, la rândul lor, încurajează, provoacă și educă publicul în legătură cu alegerile sustenabile pe care le poate face. 

ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT” este programul prin care British American Tobacco, liderul pieței de produse cu nicotină din România, încurajează consumatorii să recicleze versiunile anterioare glo™, cel mai inovator dispozitiv al companiei. 

Anul trecut, BAT a lansat pe piața din România glo™ hyper, un produs nou și ușor de utilizat, bazat pe o tehnologie nouă și cu un nou format al consumabilelor – neo™, oferind o experiență îmbunătățită consumatorilor. 

Versiunile anterioare ale dispozitivului glo™, precum și consumabilele dedicate acestora vor dispărea în curând de pe piață, așa că BAT Romania a lansat acest program de colectare separată și reciclare, derulat cu sprijinul ECOTIC și al rețelelor de magazine InMedio și Xpress.

Vor fi disponibile 350 de puncte de colectare în toată țara, iar consumatorii adulți care vor returna versiunile anterioare ale glo™ vor fi recompensați cu un voucher de 50 de lei, disponibil pentru utilizare în magazin pentru produse din gama glo™. Numărul de vouchere este limitat, iar regulamentul campaniei este aici. 

Eforturile companiei se concentrează pe cercetarea și dezvoltarea unor produse ca glo™ hyper, care să ofere consumatorilor adulți posibilitatea unor alegeri satisfăcătoare și cu potențial de risc redus. Dar o alegere la fel de importantă este aceea de a proteja mediul în care trăim și de a reduce cantitatea de deșeuri pe care fiecare dintre noi le produce. De aceea, prin programul de colectare și reciclare a versiunilor anterioare ale glo™ ne dorim să le ușurăm utilizatorilor noștri decizia de a trăi într-un oraș mai curat”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice, Aria Europa Centrală și de Sud din cadrul British American Tobacco

 

Un oraș mai curat

Alegerile asumate și informate au un impact real, măsurabil, asupra mediului și comunității. Alături de programul de colectare și reciclare a versiunilor anterioare ale dispozitivelor glo™, campania include și componenta de colectare separată a chiștoacelor, prin scrumierele stradale speciale disponibile în sectorul 3 din București, în Iași și în Constanța.

Aproape 1,2 tone de chiștoace au fost colectate selectiv și valorificate energetic datorită programului ”Alege Asumat un Oraș Curat”, lansat în octombrie 2019. 

Dezvoltarea programului de colectare și reciclare a versiunilor anterioare ale dispozitivului glo™, în parteneriat cu ECOTIC, reprezintă soluția sustenabilă pentru ca aceste dispozitive să fie colectate separat și reciclate, protejând astfel mediul și dezvoltarea sustenabilă a comunităților.

”ECOTIC se alătură acestui proiect dezvoltat de BAT prin colectarea dispozitivelor electrice predate spre reciclare în cele 350 de locații. Acest tip de dispozitiv face parte din categoria deșeurilor electrice de mici dimensiuni care din păcate ajung de cele mai multe ori la groapa de gunoi.

Prin acest proiect vrem să reamintim publicului larg atenția pe care trebuie să o acorde inclusiv echipamentelor de mici dimensiuni care trebuie să ajungă în fluxul de reciclare”, a declarat Valentin Negoiță, Președintele ECOTIC.

Prin astfel de programe de sustenabilitate, BAT își definește parteneriatul cu consumatorii și relația cu comunitate, dând o componentă nouă produselor sale, ca parte dintr-un ecosistem social. 

 

Despre BAT & glo™

British American Tobacco, lider de piață cu peste 53% din piața tutunului din România, a lansat în România în 2018 dispozitivul glo™, cel mai inovator produs al companiei care încălzește, oferind astfel o consumatorilor adulți o alternativă cu potențial de risc redus la fumat.

neo™, consumabilele pentru glo™, sunt produse în fabrica BAT de la Ploiești. Fabrica de la Ploiești este de asemenea singurul furnizor de neo™ pentru restul Uniunii Europene.

 

Despre ECOTIC

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni inclusiv surse de lumină și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. 

(18+)  glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Sectiune



Branded


Related