[Povesti de fotografi] Andreea Mitran: Fotografia poate crea relații sincere între oameni

Ne putem ascunde intr-o fotografie? Probabil ca da, daca o facem in orice alt context, de ce n-am putea sa ne purtam mastile pret de o secunda, cat dureaza declansarea? Masti de 'totul e bine', de 'arat cum trebuie sa arat' si de 'oare cate like-uri voi primi pe insta'. Chiar daca sunt usor de share-uit sunt tot atat de usor de depistat. Dar de ce vorbim noi despre ele cand noi vrem sa vorbim de fapt despre fotografie? Despre cea care surprinde oamenii asa cum sunt, on and off camera. 

Andreea Mitran crede ca fotografia poate crea relații sincere între oameni. Poate de asta isi permite de multe ori sa transforme sedintele foto in intalniri, cu sau fara cafea. Dar cu "muzica pe fundal, always!". Apoi, publicul, are la randul lui intalniri cu ceea ce a vrut artistul sa transmita. Si atunci, ce scuza avem sa ne mai ignoram unii pe altii? Deocamdata avem de-a face cu o pandemie, dar poate vom reconfigura lumea intr-o zi si ne vom schimba lentilele prin care ne privim unii pe altii. Sau acum e cel mai bun moment?

"Niciodată n-am simțit o bucurie mai mare decât atunci când cineva mi-a spus că a văzut o fotografie și a știut că e făcută de mine – cred că e cel mai frumos compliment pe care l-aș putea primi vreodată. Mă hrănesc cu asta de fiecare dată."

Povestim in continuare cu Andreea despre primul ei aparat foto si primele fotografii ramase doar in amintirile ei, despre cum comunica cu modelele la shootinguri si ce trenduri observa in zona ei de interes.

Pasiunea pentru fotografie

Pasiunea pentru fotografie a venit atât de natural și de neplanificat, încât tind să cred că a fost mereu acolo și că aș fi descoperit-o oricând, oricum.

Dar s-a întâmplat pe la 14-15 ani, când părinții mei au decis să ne ia (mie și surorii mele) un aparat foto digital. Până atunci nu țin minte să fi fost vreodată interesată în mod special de aparatul pe film al familiei, deși era prezent în toate vacanțele noastre. Țin minte și acum: un Kodak digital argintiu, mic, superb.

Primele fotografii

Prima oară am început să fotografiez florile din grădină și pisicile din curte. Apoi am început să fac portrete prietenei mele cele mai bune. Mulți ani de zile fotografia a rămas doar atât pentru mine – un hobby și un instrument să surprind lucruri/obiecte/oameni care mă inspirau. Abia mai târziu, după ce am venit în București la facultate, am vrut să învăț mai multe, să îmi iau un aparat mai bun, să experimentez.

Din păcate, nu mai am foarte multe fotografii de atunci, le port și le privesc cumva doar în minte. Dar de atunci și până acum simt că am evoluat și mă bucur că am făcut-o. Pe atunci, mă uitam la creațiile altor artiști și simțeam că eu nu voi ajunge niciodată să fiu mândră sau mulțumită de ce fac.

Cel mai tare mă bucură că pot spune, în sfârșit, că sunt împăcată de drumul pe care sunt, oricare ar fi el și oriunde mă va duce. Știu că mai am multe lucruri de învățat și sper că nu o să mă opresc curând din asta.

Tehnica fotografiei

În timpul liceului citeam foarte mult despre fotografi celebri. Dar eram axată mai degrabă pe partea artistică din spatele fotografiilor lor, nu mă interesa foarte mult partea tehnică. Nu-mi puneam întrebări de genul: „Oare cum a făcut tehnic fotografia asta?”, ci mai degrabă „Ce l-a făcut să declanșeze în momentul ăla, ce a simțit?”.

Așa că am început să învăț care e treaba cu expunerea, iso, diafragmă, încadrare și așa mai departe, de la băiatul care urma să devină partenerul meu (de viață și de business): Andrei Purcărea. 

Pe Andrei l-am cunoscut chiar prin intermediul fotografiei, e ceva ce ne-a adus aproape și probabil că e și acel ceva care ne-a ținut aproape de atunci. După nici o lună după ce ne-am cunoscut, Andrei mi-a luat de ziua mea un aparat foto pe film și mi-a explicat cum funcționează. Apoi, am descoperit post-procesarea și Photoshopul. Acum avem împreună un studio de creație, Fascicul Visuals – împreună spunem povești vizuale cu ajutorul fotografiei și video-ului.

Lectii invatate pe parcurs

Fotografia m-a învățat cum să mă uit mai bine la oameni. Cum să îi cunosc și să le citesc gesturile înainte și în momentul declanșării.

Dar cel mai mult, am învățat că fotografia poate crea relații sincere între oameni. Cu ajutorul fotografiei mi-am cunoscut aproape toți prietenii pe care îi am acum și oamenii la care țin cel mai mult, în afară de familie.

Primii bani ca fotograf

Primii bani pe care i-am câștigat ca fotograf au fost chiar când nu mă gândeam/așteptam că voi câștiga ceva din asta. Mult timp am crezut că fotografia va rămâne pentru mine doar un hobby. Că o să caut refugiu în ea atunci când simt nevoia să creez sau să evadez din viața de zi cu zi.

Primii clienți au fost un cuplu care urmau să se căsătorească într-un loc tare frumos din Transilvania. Voiau să fie ceva intim, în familie și să fie fotografiați de oameni pe care să îi considere de-ai lor. Așa ne-au propus nouă (mie și lui Andrei) să fim alături de ei, deși nu prea ne cunoșteam – dar ne urmăreau pe Internet și le plăcea mult ce facem.

Inițial i-am refuzat - le-am spus că noi nu facem fotografie de nuntă, că nu am făcut niciodată și că probabil nici nu vom face pe viitor, nu era ceva ce ne vedeam făcând în viitorul apropiat. Dar ulterior ne-am dat seama câtă încredere aveau în noi și cât de mult își doreau să fim acolo pentru ei – nu neapărat ca acei clasici fotografi de nuntă, ci ca niște prieteni care să le imortalizeze sincer ziua. Așa că am acceptat. Atunci au fost primii bani făcuți din fotografie, acum 5-6 ani de zile.

Subiecte si teme preferate

În general fotografiez oameni. Aș zice că fac portrete și editoriale, unde creez povești vizuale cu ajutorul modelelor pe care le fotografiez sau cu o echipă de artiști cu care lucrez la proiectul respectiv (make-up artists, stylists etc.)

Dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că temele pe care le-am explorat au variat de-a lungul timpului, în funcție de ce m-a inspirat în perioada respectivă. Acum ceva timp eram interesată mai mult de luminozitate, de simplitate, de curat. De ceva timp, însă, vânez lumina naturală, sunt curioasă să explorez intimitatea și feminitatea.

Inspiratie

Mă inspiră oamenii, mâinile lor, lumina, cărțile, alți artiști, florile și plantele. Mă mai inspiră sinceritatea și feminitatea.

Stilul tau

Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre mine – cred că de asta nu pot niciodată să-mi definesc stilul neapărat. Mă bucură enorm când îmi spun oameni care mă urmăresc că ei îl văd, îl observă, îl simt. Niciodată n-am simțit o bucurie mai mare decât atunci când cineva mi-a spus că a văzut o fotografie și a știut că e făcută de mine – cred că e cel mai frumos compliment pe care l-aș putea primi vreodată. Mă hrănesc cu asta de fiecare dată.

model & actress Aida Economu

Aparatul tau foto despre tine

Ar spun că sunt o persoană puternică, la propriu. Ceea ce nu e neapărat adevărat, nu reușesc să mă mobilizez des să fac sport. Mi-am schimbat recent aparatul, așa că încă mă obișnuiesc cu greutatea lui, care e considerabil mai mare. De cele mai multe ori, a doua zi după un shooting mai lung, mă trezesc cu febră musculară.

Cum comunici cu oamenii din fata camerei

Îmi place să mă conectez cu modelele mele. Să povestim sau să stăm la o cafea înainte de un shooting – sau poate chiar în timpul lui, dacă nu e timp înainte (și de cele mai multe ori nu e, așa că o sesiune foto devine ca o ieșire între prieteni, dar cu câteva ore de muncă). Le spun mereu să fie ele însele și să rămână sincere.

Dacă e vorba de un shooting pentru un client, se aplică aproape aceleași reguli, însă am mereu o rugăminte – să fie muzică pe fundal! Always.

model Alexandra Miclescu

Povesti atipice de la shooting-uri

Fiecare shooting e diferit de cel anterior, dar cu siguranță cel mai neobișnuit de până acum a fost cel la care abia puteam să merg. Tocmai ce mă pricopsisem cu o entorsă (era proaspătă de o săptămână și mergeam doar cu cârje), iar clientul nu a vrut să facă shootingul cu alt fotograf. Așa că m-am dus, pe picioarele mele, dar toată sesiunea foto m-am deplasat ca un zombie.

Fotografii preferate

Frozen flowers – intrasem de curând în lockdown și aveam o grămadă de flori în casă. O prietenă îmi aducea aproape în fiecare zi de luni câte un buchet imeeeens și superb, ca să îmi însenineze zilele care erau incerte și bizare, cam ca la toată lumea. Așa că m-am gândit că vreau să le conserv frumusețea și să mă bucur de ele mai mult de o săptămână. Atunci mi-am adus aminte cum în urmă cu 5 ani înghețasem niște flori, dar nu ieșise cum am vrut. 

Nu mă așteptam să însemne nimic mai mult decât pură terapie pentru mine, dar am postat fotografia cu florile înghețate și am primit o grămadă de mesaje de la oameni care mă urmăreau. Așa că am continuat să fac o întreagă serie – numită BLOOM INSIDE – cu flori înghețate și self portraits, prin care mi-am înseninat zilele și care m-a copleșit cu numeroasele mesaje și comentarii de la urmăritori.

Sea by my side – unul dintre cele mai dragi proiecte foto, alături de 2 surori pe care le îndrăgesc din cale afară. În februarie anul trecut ne-am urcat dimineața la 7 într-o mașină, am condus până la Cochilia și am făcut o serie de fotografii și un video-poem (realizat de Andrei). A bătut vântul, era un frig pe plajă de îți intra și se cuibărea în oase, începuse să plouă. Dar într-un final, a meritat 100%. 

Life of a peony – povestea unui bujor, pe parcursul a câteva zile. Același bujor. Mă leagă de florile astea o poveste pe care nu sunt pregătită să o spun cu voce tare, așa că primăvara trecută am documentat viața unui bujor care în doar câteva zile s-a schimbat în fața mea din roz, în pastel, iar la final, în alb. La scurt timp după mi-am tatuat pe mână un bujor care să rămână pentru totdeauna cu mine. Iar fotografia asta sper s-o fac curând primul meu print cu o fotografie personală.

Relatia dintre public si autor

Nu vreau să sune clișeic, dar trăim într-o eră a Instagramului și a vitezei. Suntem obișnuiți să scrollăm în neștire și nu mai suntem la fel de atenți la ce e în fața noastră, respectiv la fotografiile de pe telefon. Nu prea stăm asupra lor, ci dăm dublu tap, poate un save și am mers mai departe.

Dar cu toate astea, sunt de părere că relația dintre artist și cel care primește creația respectivă e una foarte strânsă. Artistul spune ceva despre el, iar privitorul e acolo ca să vadă acel ceva.

model Iuliana Nae

Ghid personal de etica

Nu urmăresc un ghid propriu-zis sau reguli stricte, însă consider că cel mai important lucru în a stabili o legătură puternică cu subiecții pe care îi fotografiez, este să să reușești să îți activezi latura de people person din tine.

E foarte important să poți simți genul de persoană cu care ești face to face, să fii atent la mimica și la subtilitățile din comunicare atunci când nu ai mai cunoscut persoana înainte, pentru că în asta simt eu că stă cheia de a fi pe „același film” cu cei cu care lucrez și totodată asta asigură întotdeauna colaborări faine și poate lega chiar prietenii.

De asemenea, un alt aspect foarte important e ca după un shooting, să confirm cu modelul că fotografiile pe care urmează să le folosim, surprind persoana în cauză în ipostaze cu care e și ea sau el de acord.

Trenduri in fotografie

Nu doar în România, ci și în străinătate, se sesizează trendul Instagram, dacă îi putem zice așa. Adică ori acel tip de fotografie perfectă (albă, luminoasă, minimalistă), ori perfectă prin imperfecțiuni.

Dar să luăm chiar perioada de lockdown: izolarea a provocat o serie de fotografi să renunțe la standardele de calitate și să continue să creeze sesiuni foto la distanță cu ajutorul webcam-urilor, lucru pe care dacă mi l-ai fi zis acum câțiva ani, nu m-aș fi gândit că o să se întâmple vreodată. Și la noi au fost fotografi care au trecut peste bariera fizică de a fi în același loc cu modelul său și au experimentat fotografia și astfel.

Recomandari de albume foto

Recunosc că, deși sunt pasionată și de fotografii și de cărți în același timp, albumele foto nu au fost (încă) pe radarul meu. Nu am fost multe acasă, așa că o să recomand două dintre cele pe care chiar mi le doresc: Irving Penn: Centennial (Metropolitan Museum of Art Series) și Flowers, tot de Irving Penn, un album din 1988, despre studii fotografice pe flori.

Ah, și cartea fotografei Iringo Demeter, pe care tocmai a publicat-o. Abia aștept să pun mâna pe ea.