[2020. Ghid de supravietuire] Camelia Cavadia: Ca mulți alți oameni, am avut impresia că totul e un scenariu de film în care suntem actori fără voia noastră

Ceea ce părea un scenariu neverosimil s-a transformat în realitate și 2020 a devenit un experiment colectiv. Unii încearcă să îl uite, alții speră că, într-un fel miraculos, convenția timpului și a unui nou an ne va scăpa și de pandemie. Noi continuăm să vorbim de 2020, cu toate experiențele și poveștile lui. Nu ne temem de el. Din contră, credem că e necesar să îl exorcizăm așa, povestindu-l. Camelia Cavadia, Managing Partner at Fabrica de PR, își amintește încă perfect sentimentul de ireal pe care l-a experimentat la începutul pandemiei, pentru prima oară în viață. 

Nu voi uita niciodată liniștea care se așternuse deasupra bulevardului ca un fel de zăpadă invizibilă, menită să antifoneze orice zgomot ar fi putut ieși din adâncurile pământului. 

 Vorbim cu Camelia în rândurile de mai jos despre experiența ei din pandemie, ce îi lipsește cel mai mult din vechea normalitate și ce speră de la 2021. 

Ce a fost cel mai greu, ce a fost usor, ce a fost bun, ce a fost urât

Cele mai grele au fost primele zile ale stării de urgență. Îmi aduc aminte perfect sentimentul de ireal pe care l-am experimentat atunci pentru prima oară în viață la acele dimensiuni. Pustietatea străzilor, fie noapte, fie zi îmi crea impresia unei alte dimensiuni a timpului și spațiului. Nu voi uita niciodată liniștea care se așternuse deasupra bulevardului ca un fel de zăpadă invizibilă, menită să antifoneze orice zgomot ar fi putut ieși din adâncurile pământului. Liniștea care zăcea între pământ și cer, ca o plapumă pufoasă, la fel de invizibilă, dar de data asta densă, ca ceva de nepătruns. Și nici liniștea cerului, ce-mi părea îngăduitor cu noi, dar dinspre care nu cobora decât un fel de singurătate în care eram nevoiți să ne retragem fiecare dintre noi. Câteva zile am avut un acut sentiment de apocalipsă, ca o pierdere a ceva ce nu vom mai recupera niciodată, iar acel ceva era însăși omenirea.  În plus, sunetul ascuțit al sirenelor salvărilor tăia în carne vie și-mi accentua sentimentul de neliniște. Ca mulți alți oameni, am avut impresia că totul e un scenariu de film în care toți suntem actori fără voia noastră. Iar mesajele transmise la megafoane din mașinile de poliție, singurele ce se-ncumetau să traverseze străzile pustii, aproape că dădeau veridicitate filmului SF în care mi se părea că se transformase viața noastră.

Urât a fost faptul că boala a ucis atât de mulți oameni, printre care și cunoscuți, chiar apropiați. Urât a fost sentimentul că se strange lațul și că mai devreme sau mai târziu boala va ajunge și la noi, la cei dragi nouă.

Nimic nu a fost ușor, deși îmi aduc aminte că a existat o perioadă în care pur și simplu nu-mi (mai) era frică de boală, fără vreun motiv anume. Aveam sentimentul că și dacă mă îmbolnăvesc, o să fie bine. Dar, în general, perioadele au alternat între ele: cele în care mă temeam cu altele în care mă gândeam că dacă ne protejăm, nu avem cum să ne îmbolnăvim.

Ce a fost bine  – faptul că am putut sta împreună cu fiica mea, cu mama mea, cu familia, mai mult decât am făcut-o în ultimii ani la un loc. Chiar dacă am avut mai puțin timp liber ca niciodată, l-am petrecut în compania unor oameni lângă care de obicei nu apuc s-o fac decât sporadic. A fost bine, după părerea mea, că ne-am oprit din caruselul în care eram cu toții urcați și ne-am gândit, fiecare la ale lui. Eu cred că ne-a ajutat (sper să se vadă asta pe termen lung) faptul că ne-am oprit la unison și ne-am gândit nu numai la problemele noastre, personale, ci și la nivel macro, la problemele întregii omeniri. Am înțeles cât suntem de fragili, cât de mult rău am făcut planetei, cât de iresponsabili am fost și suntem. În ultima vreme e tot mai prezent sentimentul că probabil trăim cea mai bună perioadă din istoria omenirii, dar că ea e pe cale să se sfârșească. Cu toate progresele pe care le va înregistra, lumea nu va deveni mai bună, dimpotrivă, iar lucrurile frumoase se vor transforma în istorie. Ne vom gândi la ele cu nostalgie, ca la paradisul pierdut – pe care am fi putut să continuăm să-l trăim dacă am fi avut mai multă grijă de noi, de sufletele și aspirațiile noastre, de planetă. Din păcate, uneori am impresia că oamenirea merge înainte, fără, însă, să fie atentă la toate lucrurile pe care le pierde și pe care, poate, le-ar fi putut păstra, dacă ar fi luptat pentru asta.

Ce a ajutat cel mai mult

Faptul că am fost mai mult timp alături de familie, de casă, că am avut de lucru, că am simțit că lucrurile merg înainte.

Seriale & filme

2020 cred că este anul în care am văzut cele mai puține filme și seriale. De revăzut, nici atât. Este, însă, anul în care am muncit cel mai mult. Mă uitam pe Facecook, pe Instagram și vedeam oameni plângându-se că se plictisesc și nu știu cum să-și mai umple timpul sau, dimpotrivă, oameni care aveau timp pentru pasiuni și îndeletniciri noi, prieteni scriitori care aveau vreme să creeze în tihnă, să experimenteze, să termine cărți și să înceapă altele. Numai eu nu aveam. Iar asta mi-a creat un acut sentiment de frustrare.

Cărți

Lectura a fost singurul meu răsfăț în această perioadă. Era practic singura activitate pe care puteam s-o mai fac la finalul unor zile epuizante, parcă interminabile. Cu toate astea, nu am reușit să citesc pe cât de mult mi-am dorit și n-am putut ține ritmul cu cărțile cumpărate. Am visat să recuperez acum, în zilele libere de sărbători, când tot ce mi-am dorit a fost să citesc, să dorm și să scriu (dacă pot), însă n-am excelat nici de această dată la niciunul dintre capitole.

Dacă ar fi să mă opresc la o singură carte dintre lecturile lui 2020, aș numi „Autobiografia” lui José Luís Peixoto, o adevărată bijuterie literară, după părerea mea, care m-a făcut (ca probabil pe mulți alții care au citit-o) să-l recitesc pe Saramago. Mi s-a părut momentul perfect pentru „Eseu despre orbire” al lui Saramago, pe care acum am „simțit-o” altfel decât la prima lectură. Urmează să citesc și celelalte două cărți ale lui Peixoto, doar că deocamdată sunt în sacii pe care n-am apucat să-i despachetez după renovare. Și da, pot spune că pentru mine José Luís Peixoto a fost revelația finalului de an.

Cât de mult ai îmbrățișat online-ul  

Munca mutată aproape exclusiv în online are multiple avantaje: de la o valorificare mai bună a timpului, o optimizare a acestuia, la folosirea resurselor și energiei consumate altfel în trafic în munca efectivă, în proiecte. Am descoperit beneficiile muncii de acasă și chiar cred că specificul activității noastre ne permite să lucrăm de oriunde ne place și ne face bine. Așa că, dacă ar fi să numesc un avantaj al acestei perioade, atunci acesta este, cu siguranță, lucrul remote, care nouă ni s-a potrivit și ni se potrivește foarte bine.

Dar n-aș putea să trăiesc pe termen lung numai în online. Am nevoie de întâlniri cu prietenele, de îmbrățisări, de discuții simple sau palpitante printre pahare ciocnite, mâncăruri apetisante, mirosuri, zâmbete, glume, discuții ivite ad-hoc din însăși bucuria întâlnirii, a revederii. Am nevoie să văd natura, să mă bucur de ea chiar din mijlocul ei, să beau cafea într-un loc de poveste, să mă plimb pe străzi fără restricții, să merg la lansări de carte sau la diverse evenimente unde să întâlnesc oameni și să mă bucur de ei, de emoțiile ce se nasc între oameni, de atingerile mâinilor, ale ochilor. Am nevoie să știu că situația de acum e temporară și că în momentul în care vom scăpa de pandemie vom ști să prețuim mai mult ceea ce am fost obișnuiți să luăm de-a gata.

Shopping

Elefant.ro, libris.ro, vivre.ro. Cărți, cărți, cărți și lucruri pentru casă.

Nu cred c-am cumpărat nimic inutil. Am cumpărat mult mai puțin decât în anii trecuți și mi-am dat seama de inutilitatea multor cumpărături pe care le făceam înainte, aiurea.

Nu am mai dat bani pe haine, încălțări, genți (mi-am dat seama că tot ceea ce am în dulapuri mi-ajunge pentru trei vieți, nu una și că pot trăi fără multe dintre lucrurile pe care altădată dădeam bani fără să mă gândesc prea mult).

Singurele mele plăceri sunt cărțile (unde n-am de gând să fac rabat) și vacanțele (care, anul acesta au fost practic inexistente).

Gătit, renovat și alte pasiuni

Mâncare asiatică (într-o perioadă am stat la fiica mea, care împreună cu soțul ei gateau foarte des mâncare thailandeză, adaptată gusturilor mele (eu nemâncând deloc picant). În rest… nimic nou, mă descurc bine în bucătărie, îmi și place foarte mult să gătesc, așa că dacă îmi place să mănânc ceva, mă pricep să-mi fac fără probleme. 

De renovat, da! Aveam de multă vreme în plan să fac modificări în apartamentul în care stăm, iar anul acesta a fost foarte potrivit, deoarece mi-am adaptat camera astfel încât să includă și un birouaș de la care să-mi pot face liniștită treaba. Am în plan și rafturi nenumărate pentru cărțile care deja nu prea-și mai găsesc locul și alte dulapuri pentru haine.

Altfel, am aceleași vechi pasiuni: cititul, scrisul.

De la job

Încă din primele zile de pandemie, ne-am implicat în două proiecte de voluntariat cu care am rezonat foarte mult. Este vorba despre platforma ajutorspitale.ro, lansată la începutul crizei provocate de noul coronavirus, care a funcționat zi-lumină pentru a procesa cererile venite din partea spitalelor din toată țara și pentru a atrage parteneri din mediul de business care să ofere soluții pentru aceste nevoi. Companii mai mici sau mai mari au răspuns prompt apelului lansat de #ajutorspitale, prima platformă de legătură între companii și sistemul medical, lansată în luna martie, iar acest sentiment de solidaritate m-a emoționat foarte mult.

Al doilea proiect în care ne-am implicat cu Fabrica de PR a fost comunicarea acțiunilor Narada, o comunitate formată din antreprenori, manageri, oameni de acțiune al cărei scop a fost și este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației. La scurt timp de la declanșarea pandemiei, Narada a lansat împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul Cora România, inițiativa „Reacție pentru educație”, o platformă digitală menită să ușureze accesul la educația la distanță pentru profesori și elevi. De atunci și până acum, Narada a oferit sprijin pentru mii de elevi și profesori și continuă să atragă tot mai mulți oameni din mediul de business care să ajute la găsile și implementarea celor mai eficiente și rapide metode de modernizare a educației. Reprezentanții Narada sunt de părere că un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar forța a mii de astfel de proiecte, DA.

Datorită acestor două proiecte de voluntariat am cunoscut oameni extraordinari, cu suflet mare, cu resurse și energie inepuizabile atunci când vine vorba de a ajuta și a veni în spijinul comunității, ceea ce a fost și este, în continuare, un mare câștig pentru noi. 

Inspirațional de final

Cred că voi putea spune lucrurile acestea abia după ce vom reveni la normal sau după ce ne vom îndepărta de perioada asta și vom putea vedea, cu adevărat, ce învățăminte am tras, ce am reușit să ducem cu noi mai departe. Acum sunt destul de încărcată emoțional și trec de la o părere la alta cu destulă ușurință. Eu cred că efectele a ceea ce am trăit se vor vedea abia mai târziu.

Am citit pe Facebook bilanțurile pentru 2020 și planurile pentru 2021 ale multor oameni și deși majoritatea spune că a învățat foarte multe lucruri în 2020, că s-a (re)descoperit, că a avut timp să se asculte și să asculte lumea din jur, că a avut adevărate revelații - sunt curioasă câți dintre noi vom reuși să nu uităm și să schimbăm cu adevărat ceea ce am constatat că era greșit la modul în care vedeam lucrurile, cum ne petreceam viața, ce vom reuși să facem, cu adevărat.

Ce ți-a lipsit, ce îți dorești pentru 2021

Întâlnirile cu prietenele mele mi-au lipsit cel mai mult. Iar cel mai greu am suportat imprevizibilul.

Mi-ar plăcea ca în 2021 să reușesc să delimitez mai bine timpul alocat serviciului de timpul liber, să-mi fac planuri de vacanță fără a mă teme, să ne recâștigăm libertatea de a face planuri, în general, să mă pot vedea oricând cu cei dragi, să mă bucur mai mult, să am timp să scriu.