Ne-am obisnuit atat de mult cu termenul 'pandemie' incat am uitat de celebrul 'storytelling', care era desemnat in mod oficial, dar si la cafea, cuvantul anului in comunicare. In orice an. Dar pandemia e si drama, e si suma de povesti. Am ales sa o spunem pe cea a Alinei Al Hamdani, in prezent Regional Director IMAGO. O poveste care incepe intr-un liceu bucurestean si ajunge la 5500+ km distanta, a carei protagonista revine apoi de la coordonarea unor echipe de zeci de oameni pe platourile de filmare din Emirate, pana in spatele unui ecran din bucataria unui apartament, in Otopeni.
Am povestit cu Alina despre cultura muncii si competitivitatea pietei de content din Dubai, despre proiectele ei dragi si fiasco-ul pandemic, resimtit in viata personala si profesionala:
"Anul asta a fost cu siguranta cel mai dificil fiindca a inceput cu necesitatea gestionarii unor emotii care imi erau straine. Nu stiu cum s-a simtit la nivel individual pandemia sau la nivel de comunitate/tara aici, insa atunci cand esti atat de departe de toti ai tai, intr-o tara in care esti expat chiar si timp de 12 ani – situatia este exacerbata din punct de vedere emotional."
Nimic surprinzator in raspunsul Alinei sau al celor cu care am povestit in alte interviuri despre cum a fost anul 2020 pentru ei. Alina ne-a raspuns, de fapt, altfel: fotografia care o reprezinta cel mai mult in acest an este de la tara, dintr-o vizita la bunica ei, unde s-a plimbat la pas cu sotul si cu fiul ei, si s-au bucurat de simplitatea locului, reamintindu-si ca "fericirea e in lucrurile marunte". Oricat de grele au fost intrebarile pe care ni le-a pus pandemia fiecaruia dintre noi, o fotografie ca ei pare a fi cel mai bun raspuns. O regasiti mai jos.
Bio pe scurt
Eu sunt Bucuresteanca si pana la 21 de ani am trait in Capitala, asadar aici am si studiat. Pot spune ca din punct de vedere educational m-am format cel mai mult in timpul liceului. In momentul in care trebuia sa optez pentru un anumit liceu, as fi putut alege oricare dintre liceele de top, insa am fugit toata viata mea de toceala si am preferat sa imi urmez instinctul, alegand Liceul National Bilingv George Cosbuc.
De aici mi se trage dorinta de a fi complet deschisa catre lumea larga, de a nu ma incadra in tipare perimate, de a ma simti libera si a-mi da frau liber creativitatii, de a face lucruri din pasiune. Am beneficiat aici de o experienta absolut unica si formatoare studiind cu profesori exceptionali, multi dintre ei vorbitori nativi de limba engleza, am facut ore de Public Speaking sau Teatru.
Colegii mei de generatie sunt acum oameni extrem de capabili in domenii diverse, raspanditi prin toata lumea si ma uit cu admiratie si cu mandrie la fiecare dintre ei.
Apoi, mi-am dorit mult sa devin Jurnalist, insa acest plan nu a mers intocmai cum mi-am imaginat. Desi mediile mari imi permiteau sa aleg Universitatea de stat, eu am preferat sa imi platesc facultatea pentru a ma angaja in paralel si a avea independenta financiara, asadar am ales Universitatea Hyperion, angajandu-ma totodata in echipa de HR a agentiei de publicitate Mercury 360.
Eram fascinata de viata de agentie la cei 20 de ani ai mei si poate as fi incercat sa imi fac loc acolo in timp, daca viata nu ar fi avut alte planuri din nou pentru mine. Un lucru era cert, in Romania anului 2008 nu m-as fi angajat in presa nici in ruptul capului.
Dubaiul si Emiratele mi-au devenit casa spontan, neasteptat si din nou cauza principala a fost faptul ca desi sunt un om statornic si foarte responsabil, nu mi-a fost teama sa-mi urmez instinctele. De data aceasta motivele au fost mai degraba personale, urmandu-mi partenerul, care urma sa studieze acolo.
Inceputurile in Dubai
Am plecat catre Dubai la doar 21 de ani, mi-am convins profesorii sa imi permita sa dau toate examenele de an si Licenta in sesiunea din vara si uite-ma ajungand intr-o lume complet noua direct in postura de angajat. Am cautat joburi toata vara cat eram inca in tara, am aplicat asiduu si am avut norocul sa fiu acceptata pentru un interviu. Astfel ca, la doar 5 zile dupa ce am aterizat in Dubai am mers la interviul la care am fost acceptata instant si care mi-a schimbat viata.
Glumesc si acum ca numar pe degetele de la o mana de cate ori am participat la un interviu de angajare pana acum.
Ah, si colegii mi-au mentionat ca modul in care am raspuns la intrebarea “Cum te vezi peste 5 ani” i-a convins ca sunt persoana potrivita; acum nu imi aduc aminte ce am raspuns pe moment, insa stiu sigur ca eram convinsa ca voi pica interviul fiindca am fot nevoita sa lucrez demonstrativ in Word, Excel si Powerpoint pe un MAC, pe care nici nu il vazusem inainte in fata ochilor, daramite sa il folosesc cu succes.
Parcursul tau in industria de content
Primei companii cu care am lucrat in Emirate, arabianEye, ii datorez mult din cum sunt eu din punct de vedere profesional, dar si ca om. Aceasta este o librarie de imagini creata de o fotografa de origine britanica, care a pus bazele firmei din “capul patului”, in dormitorul casei ei, inainte cu mult ca antreprenoriatul sa fie ce este acum. O librarie de nisa, creatoare de continut specific pentru zona Orientului Mijlociu, care ani de zile s-a situat pe acelasi loc in regiune cu colosi precum librariile internationale.
Am lucrat cu fotografi de renume international pe partea editoriala, precum unul dintre membrii stafului foto al Presedintelui George Bush, fotografi National Geographic si fotojunalisti cu premii importante in domeniu.
Am inceput timid, contactand clientii si ajutand echipa de client service, insa am avut prilejul sa cresc extraordinar de mult fiindca firma era mica, iar eu plina de idei, pe care nu ma sfiam sa le vocalizez si avand un entuziasm fantastic de a participa trup si suflet la dezvoltarea acestui business, pe care l-am simtit de parca ar fi fost al meu, mult dupa ce am incetat colaborarea cu ei.
Compania apoi s-a dezvoltat atat de mult incat a devenit parte dintr-un grup de firme creatoare de continut, ceea ce a insemnat ca rolul meu a devenit unul instrumental in a prezenta clientilor intregul grup si portofoliul de firme din cadrul acestuia.
Rolul de Business Development nu a fost unul care sa imi aduca multe satisfactii in afara celor de performanta. Mergeam la 5 meetinguri pe zi si devenise neinteresant rolul in sine, nu simteam ca este loc de creativitate in aceasta pozitie si am avut norocul ca mi s-a oferit o alternativa.
Atunci a inceput aventura in activitatea profesionala facuta cu cea mai mare pasiune pana atunci in viata mea: aceea de content production.
Producatoare de continut
Am inceput cu continutul pentru libraria de imagini cu tematica regionala, al arabianEye, faceam tot de la a consulta clientii asupra continutului necesar, pana la a crea briefurile creative, a alege fotografii si staful necesar, a negocia bartere cu locatii si a organiza permise cu autoritatile statului, selectie de modele, styling etc. A fost cea mai creativa, libera si eliberatoare perioada profesionala pe care am avut-o, iar lucrul cu care ma mandresc cel mai mult a fost organizarea unui shoot de cateva zile in Romania.
Cand arabianEye a devenit MENA Representative a unei librarii de talie internationala, am continuat sa fiu producator pentru echipele lor, producand continut international de data aceasta in Dubai si din nou in Romania, alaturi de art directori de talie mondiala. Good times.
ultima scena dintr-un shoot in desert, care s-a incheiat cu toata echipa la vreo 5 km departare de drumul unde lasasem masinile si avand un singur 4x4 care sa ne ia unul cate unul inapoi
”Aventura vietii mele”
Una dintre companiile din grupul de firme in care lucram s-a rebranduit si a unit departamentele de Productie Film si Productie Foto si a devenit una dintre principalele case de productie din Dubai: Magnet Production. Avand nevoie de Content Producer pentru clientul lor cel mai mare, Dubai Tourism si cunoscandu-ma din cadrul grupului ca fiind o persoana organizata si cu un ego nu prea mare, m-au gasit potrivita sa conduc acest proiect.
Cu toate ca aveam zero experienta in a produce pentru clienti si zero experienta in productia Video, m-am afundat direct in managerierea acestui client si un shoot foto&video care a durat o luna si jumatate, cu echipe multiple aflate pe teren simultan, care creeau continut cu turn-around de 24 de ore. Eu, care nici nu stiam nici macar termenii precum DOP sau gaffer ce insemnau!
A fost un an ireal, in care am invatat mai mult decat as fi crezut vreodata posibil, in care m-am confruntat cu probleme nesfarsite, temperamente greu de suportat la toate nivelurile, nopti nedormite si un amalgam de sentimente in privinta challenge-ului constant pe care l-a semnificat acest rol.
dimineata dinaintea unui shoot din zona industriala a Dubaiului, cateringul era aproape imposibil de organizat, asa ca am apelat la chioscul favorit al muncitorilor din zona si a fost mai memorabil decat breakfastul la un hotel de 5 stele
Cea mai pregnanta amintire din acea perioada
A fost un shoot “de foc” pe care l-am organizat timp de 3 zile, cu un cuplu de influenceri Rusi (ea fosta gimnasta, el comedian in voga), in care tot ce se putea intampla rau s-a intamplat: cei doi aveau temperamente si cerinte greu de inteles si manageriat, echipa de productie cumva devenise extrem de solicitanta de asemenea, locatiile precum Dubai Mall (cel mai mare mall din lume) puneau probleme neasteptate, regizorul ales pentru cunostintele de limba rusa si mai putin datorita talentului s-a dovedit a fi mai mult decat neexperimentat, culminand cu faptul ca operatorul angajat in desert pentru a conduce cuplul in masini 4x4 decapotabile a “reusit” sa se impotmoleasca in nisip si apoi sa loveasca cu masina din neatentie pe regizor, rupandu-i piciorul!
Asta fix la mijlocul proiectului, pe care in ciuda acestor impedimente l-am dus la bun sfarsit, iar in momentul in care am vazut video-ul editat, am izbucnit in plans.
Apoi a urmat o noua perioada profesionala si ultima in Dubai de altfel, aceea de Senior Producer pentru Magnet, lucrand mult cu echipa de regizori in house a agentiei noastre, care a fost o perioada extrem de frumoasa, de creativa, nelipsita de challenge-uri, insa foarte rewarding la nivel de satisfactie profesionala, a lucrului facut la nivel ridicat, din pasiune si cu destul de multa libertate, desi am lucrat pentru clienti foarte mari: Grupul Hotelier Jumeirah, Emaar (cel mai mare grup de Real Estate si Hospitality din regiune), Emirates Airlines, sau proiecte internationale precum Sotheby’s sau Ferrari.
Cu fiecare proiect incheiat si video editat pe care il priveam ma simteam din ce in ce mai mandra de mine, de deciziile luate in viata si de experientele pe care mi le-am daruit nefiindu-mi suficient de frica incat sa spun nu, atunci cand ceva mi se parea dificil.
De asemenea, ca experienta memorabilia din aceasta perioda imi voi aduce mereu aminte de un shoot pentru Emirates Airlines la bordul celebrului avion Airbus A380, Emirates fiind clientul pentru care se bateau toti creatorii de continut. In ciuda dificultatilor, a faptului ca o saptamana intreaga am trecut 80 de membri ai echipei de productie prin controale de aeroport insuportabile care ne fortau sa lucram cate 18 ore pe zi, avand 3 echipe de productie care lucrau simultan intr-o aeronava, care in ciuda faptului ca este cea mai mare aeronava de pasageri din lume, devenise neincapatoare pentru noi, proiectul a fost extrem de bine primit de client, iar apoi am plecat in Romania intr-o binemeritata vacanta de Craciun.
Proiectul cel mai misto din 2020
Inainte ca pandemia sa fie declarata si ca restrictiile sa se activeze, am avut un proiect de cateva zile de filmare intr-un lant de hoteluri din Dubai, o serie de videouri create in jurul unei personalitati din lumea fine-diningului si fost director al ghidului Michelin.
A fost ultimul proiect cu intreaga mea fosta echipa de productie, cu unul dintre principalii mei clienti si ultimul proiect care s-a desfasurat intr-o oarecare stare de normalitate. Imi aduc aminte amuzata cum ne feream ca niste copii prostuti de chinezii veniti in vacanta la Burj Al Arab atunci cand ne cereau sa le facem poze, neintelegand ce urma sa se intample. De atunci inainte, nimic nu a mai fost la fel.
Piata de content din Emirate
Industria de acolo este una dintre cele mai competitive din lume. Cu totii stim deja suficient de multe lucruri despre Dubai – orasul care se prezinta si se vrea vazut doar la superlativ: cea mai inalta cladire, cel mai mare mall, etc. Contentul a fost si este principala arma a acestui loc, iar creatorii de continut sunt multi, diferiti si extrem de competitivi.
Toate marile agentii de publicitate ale lumii au sedii acolo, numeroase agentii din Europa lucreaza pentru marile branduri din zona. Totodata Dubaiul este un important nod de transport intre Europa si Asia, ceea ce a facilitat spre exemplu ca multi regizori de talie internationala sau fotografi mari sa vina sa lucreze acolo la proiecte de anvergura.
Aceasta a insemnat ca, pentru companii locale doar lucrul bine facut, reputatia si profesionalismul, dar si bugetarea aproape nefireasca si munca asidua in a-si crea relatii cu clientii lor pe termen lung, le-au ajutat sa razbeasca. Asta pana cand a venit pandemia si industria s-a oprit - 4 luni in care Guvernul nu a dat drept de functionare pentru nicio productie si care a dus din pacate la inchiderea multor agentii de productie, disponibilizari masive si un reboot al industriei din punctul meu de vedere. A coincis cu momentul in care si eu am pus stop aventurii “in the desert pit” cum i se mai spune orasului.
Cultura muncii in Dubai
Lucrurile care in prisma muncii mele si a industriei din care am facut parte le-am vazut pe plus au fost, spre exemplu, faptul ca femeile sunt pe pozitii de producator in proportie de 90%. La fel companiile de productie sunt majoritar fondate sau conduse de femei.
Per total, am observat ca rolul femeilor in societate si in campul muncii este unul extrem de apreciat, iar asta se simte, in ciuda stereotipurilor create despre lumea araba. Tara asta in mai putin 50 de ani de la infiintare a crescut de la nivelul de triburi dispersate prin desert la ce se vede acum, bineinteles prin petrol, cu mult ajutor din afara, cu munca celor ce au construit fizic zgarie-norii pe care ii vedem acum.
un shoot in care am stat la modele acasa si am fost intampinati cu un barbeque pe covor in fata casei, cu copiii si pisicile familiei jucandu-se printre noi, si o ospitalitate cum rar intalnesti. Omanul este un loc magic, cu oameni deosebiti si locuri cu adevarat speciale
Insa asta a creat si extrem de multe oportunitati pentru cei pe au lucrat acolo, de-a lungul timpului. Am lucrat si co-existat acolo timp de 12 ani cu peste 200 de nationalitati, iar experienta aceasta nu mi-o poate lua nimeni si nu mi-ar fi putut-o da niciun alt loc. Mai mult, am apreciat ca la doar 21 de ani mi s-a dat sansa unui job desi eram proaspat venita acolo, si stiu sigur ca in tara mi-ar fi luat dublu sa acumulez aceasi experienta profesionala, in cel mai fericit caz.
Stiu ca au fost multe lucruri spuse despre Emirate in privinta modului in care anumiti angajatori s-au comportat, mai ales Britanicii aveau grija intr-o perioada sa scoata la iveala multe din aceste cazuri negative, insa din proria-mi experienta pot spune ca am fost tratata corect, profesional si niciodata nu m-am simtit cenzurata, neincurajata dintr-un motiv sau altul sa imi spun parerile sau impiedicata sa evoluez.
De precizat ca acolo comunitatea de romani nu este mare, cred ca undeva la vreo 5000+ de romani, insa suntem bine vazuti si nu am auzit de cazuri de discriminare.
Din pacate insa, sunt multe “mafii” – amuzant termen in contextul actual – de oameni de diverse nationalitati care in mai toate domeniile aleg sa lucreze cu co-nationali doar din prisma acestui aspect, exista angajatori care profita de legislatie atunci cand schimba personalul si evita sa le ofere compesatia corecta la finalizarea contractului, sunt cazuri in care vizele de munca nu sunt procesate corect fata de angajati, profitandu-se de faptul ca doar pe baza unei astfel de vize poti locui in Emirate.
Sunt multe de spus, insa per total nu pot decat sa admir aceasta tara care mi-a fost casa mai bine de un deceniu si care mi-a oferit o experienta profesionala si de viata, inegalabila.
Intoarcerea in Romania
Izolarea in Dubai a fost extrem de dura si restrictiva, asadar, dupa cele doua saptamani impuse de carantina la domiciliu din Romania, m-am bucurat intens de vremea de vara de la noi, de faptul ca puteam merge pe strada fara masca – desi eram in continuare foarte precauta in privinta locurilor in care am ales sa ies in acea perioada.
De exemplu am evitat litoralul, desi imi era dor, si am ales o mica escapada intr-o zona izolata de munte, cu un anturaj limitat. M-am reconectat cu cativa prieteni si amici, unii din ei din industria de productie de la noi, care am aflat ca si ea a suferit masiv, astfel incat nu am pornit cu multa speranta in cautarile pentru un job.
Din pacate nu am intrevazut oportunitati profesionale deosebite, desi in momentul respectiv nu aveam standarde inalte si nici macar nu ma limitasem la a gasi ceva obligatoriu in industrie. Pur si simplu vroiam sa muncesc, sa nu stau degeaba cum se zice, fiindca sunt un om care se simte implinit atunci cand are o activitate profesionala si eram obisnuita cu viata de birou, cu viata de pe platou.
Nu am suferit un soc cultural masiv fiindca, desi la 5000km+ departare timp de atatia ani, nu pot spune ca nu am ramas conectata la realitatile romanesti. Mi-am cules informatia atent din online de-a lungul timpului, vorbeam saptamanal cu familia si am venit o data pe an cel putin aici.
Poate sunt idealista si gandesc exagerat de pozitiv, insa eu vad Romania acum intr-un punct in care ar putea sa se dezvolte mult mai mult decat ar fi putut in anii anteriori. In ciuda faptului ca pandemia continua si ca uite, angajatorul meu este iarasi strain, sunt optimista ca lucrurile vor evolua in bine.
Din “vechea viata” imi lipseste teribil echipa cu care lucram si munca mea pe care o faceam cu multa pasiune.
Colaborarea cu IMAGO
Cochetam cu reintoarcerea in Romania din 2019, insa pandemia si caderea industriei de productie in Dubai m-au convins ca nu exista moment mai bun sa fac asta. Am ajuns cu greu in tara, prin zbor de repatriere si am cautat un job toata vara trecuta, fiind tare deznadajduita, cumva mi se parea ca pliat pe experienta mea si pe ce mi-as dori sa fac nu se gaseste nimic pe site-urile de joburi de la noi.
Luasem legatura cu recruiteri care ei insisi nu intelegeau cum sa ma indrume, asa ca intr-o zi, frunzarind LinkedIn-ul am dat peste o veche cunostinta – actualul CGO al IMAGO. I-am scris, desi il cunoscusem doar pentru 3 zile in Londra la un training pe care el l-a organizat pentru libraria internationala de imagini pe care arabianEye o reprezenta in lumea araba, undeva prin 2010. Mi-am spus ca “incercarea moarte n-are” si uite ca in Septembrie incepeam colaborarea cu IMAGO, cea mai mare agentie de continut din Berlin.
IMAGO se afla intr-un punct de maxima dezvoltare, un business precum agentiile de continut se dezvolta de regula in situatii precum a fost criza financiara din 2009, cand mi-am inceput eu activitatea in Dubai si la fel in timpul pandemiei acum. Faptul ca IMAGO este o companie nemteasca m-a incurajat, iar echipa internationala din care fac parte are membri in diverse puncte stategice din Europa: Spania, UK, Italia si in SUA. Prezenta in piata de la noi este asadar foarte recenta, dar sper ca efectul muncii mele in a face brandul cunoscut aici se va resimti curand – insa telul IMAGO si rolul meu nu au o pozitie geografica la nivel de tara, ci una globala.
Sunt foarte entuziasmata sa am sansa din nou sa fac parte dintr-o echipa care lucreaza cu profesionalism si pasiune si care este intr-un punct de dezvoltare. In acest fel pot continua sa invat si sa asimilez lucruri noi, dar si sa creez oportunitati, sa vin cu idei care sa contribuie la proiecte de succes.
2020 pentru tine
Of, anul asta a fost cu siguranta cel mai dificil fiindca a inceput cu necesitatea gestionarii unor emotii care imi erau straine. Nu stiu cum s-a simtit la nivel individual pandemia sau la nivel de comunitate/tara aici, insa atunci cand esti atat de departe de toti ai tai, intr-o tara in care esti expat chiar si timp de 12 ani – situatia este exacerbata din punct de vedere emotional.
Restrictiile din Emirate au fost dure si implementate dintr-o data. A trebuit sa ma adaptez peste noapte de la a imi petrece timp “furat” cu copilul si partenerul de viata cum era inaintea pandemiei, la a sta in casa 24 din 24 cu ei. Nu se stia cand si daca vom lucra din nou, ceea ce facea managerierea cheluielilor aproape imposibila.
Apoi a fost evident ca firma nu-si poate plati angajatii fara a avea activitate. Aveam oricum de gand sa revin definitiv in Romania la finalul verii, insa in Martie deja plecarea devenise necesara si urgenta. Abia in iunie am si reusit sa plecam, a fost o perioada foarte tumultoasa, culminand cu plecarea printr-un zbor confimat cu doar o zi inainte.
Punctul culminant a constituit-o pierderea unei persoane dragi cu cateva zile inainte de a ajunge in tara, apoi acest gol resimtit a exacerbat si celelalte pierderi: jobul si siguranta materiala, sentimentul ca am plecat de acolo fara a-mi putea macar lua ramas bun cum trebuie de la cei cu care am petrecut atat de multe momente.
Apoi aici au urmat aleragtura dupa acte, job huntingul care a fost pe alocuri exasperant, sentimentul ca o sa dureze mult pana ne vom gasi locul.
Acum toate acestea par dintr-o alta viata, insa anul asta a fost cel in care nepermis de multe sentimente negative s-au cuibarit pe alocuri in sufletul meu, cand in general eram obisnuita cu o viziune mult mai pragmatica si sigura pe sine.
Mi-a oferit in schimb un nou inceput, pentru ca in mai putin de 6 luni am fost fortata sa schimb tot ce majoritatea oamenilor considera simboluri de stabilitate: tara, casa, jobul, anturajul, lifestyle-ul… si am reusit. Asadar, am tras o linie suficient de dreapta incat sa pot privi inainte cu optimism.
Lucrul de acasa
Acesta a fost cel mai greu aspect profesional cu care a trebuit sa ma lupt. Eu adoram atat viata de birou, un mediu foarte creativ cu oameni de la care primeam multa inspiratie, cat si cel de pe platou, unde manageriam departamente diverse si zeci de oameni la fiecare proiect. Sunt o fiinta care are nevoie de interactiune sociala, urasc sa vorbesc la telefon, nu sunt excelenta la a pastra legatura la distanta – cel mai bine comunic atunci cand am oamenii in fata, iar echipele mele mi-au dat mereu un feedback excelent referitor la mood-ul relaxat si creativ pe care reuseam sa il mentin la proiecte.
Ma hranesc cu energiile din jurul meu, asadar lucrul de acasa, oricat de necesar in aceasta perioada si poate bine primit de multi oameni, mie nu mi-a priit in mod deosebit. Mai ales ca jonglez scoala online a fiului meu si jobul, ajungand sa lucrez mai ineficient si deci mai mult decat mi-as dori. Am extrem de multa independenta in rolul meu si multa incredere de la superiorul direct, insa resimt o singuratate din spatele tastaturii care imi inhiba creativitatea si cred ca personalitatea mea este poate prea restransa si conditionata in prezent.
Echipa mea fiind localizata in diverse tari, perspectiva dupa pandemie ramane in mare parte work-from home, insa astept cu nerabdare sa socializez cu clientii la o cafea, sa le fac prezentari, sa pot beneficia de putin mai mult decat interactiunea prin Zoom calls si emailuri.
Cum ti-a schimbat 2020 perspectiva asupra lumii
Buna intrebare si cred ca indiferent de cum a resimtit fiecare dintre noi efectele pandemiei la nivel individual, este important sa gandim la o scara mult mai larga si sa tragem niste invataminte din tot ceea ce s-a intamplat.
Clar 2020 este un an intrat in istoria umanitatii. Pandemia, desi un scenariu extrem de plauzibil, a fost ceva pentru care nimeni nu a fost realmente pregatit din niciun punct de vedere.
In afara sentimentelor de cat de mici suntem, care m-au lovit privind imaginile cu Dubaiul si alte mari capitale ale lumii cu stazile complet goale, am realizat cat de important este timpul petrecut cu familia, cat de important este sa avem grija de sanatatea noastra fizica, dar si mintala, cat de mult conteaza pentru mine sa pot calatori si sa ma simt libera.
Am realizat totodata ca orice sfarsit este urmat de un inceput, ca suntem mai rezilienti decat credem, ca este important sa gandim mai mult la nivel de comunitate decat la cel de individ, pentru a putea face fata provocarilor moderne.
Meme-ul anului 2020
Sper ca poate fi publicat:
Fotografia care te reprezinta in 2020
In vara am fost la bunica mea la tara, unde imi petreceam toate vacantele de vara si locul meu preferat din toata lumea asta, care mi-a lipsit tot timpul atunci cand am fost departe. M-am plimbat la pas cu sotul si fiul meu si ne-am bucurat de simplitatea si linistea locului reamintindu-ne ca fericirea e in lucrurile marunte. Pentru mine a fost in plus un moment marcant de intoarcere la origini, acel fresh start care l-a reprezentat 2020, printre multe altele.
Asteptari in noul an
Avand in vedere cum a “iesit” 2020, nu am foarte mari asteptari. Sper doar sa pot calatori mai mult, fiindca imi lipseste si as vrea sa cred ca voi avea aceasi deschidere de a primi cu bratele deschise orice oportunitati imi ies in cale.
Un scenariu ideal ar fi unul in care sa putem resimti din nou libertatea, orice ar insemna aceasta pentru fiecare dintre noi, cu mai multa intelepciune si neincalcand libertatile altora.
