2020 a fost un test de reziliență pentru toți. Și fiecare i-am răspuns după puteri. Unii au devenit maeștri în banana bread, alții și-au făcut seră pe balcon, am descoperit serialele din 1990 sau talente ascunse, care așteptau să le dăm atenție. Dora Cerin, alături de băiatul ei, Mihai, a creat o jucarie. Se numește Taumatrop și este dedicată copiilor care doresc să înțeleagă principiul de iluzie optică și să își creeze și ei, la rândul lor propriile iluzii optice. Dora spune că se gândește să testeze această jucărie și pe adulți.
Din categoria experimente de încercat este să testăm această jucărie în companii care vor să aibă angajați mai curioși și mai curajoși. Genul de companii deschise să aibă un kit de creativitate accesibil, prin care angajații să se amuze sau să genereze idei folosind desenul pe taumatropi, desenând și ștergând la infinit.
În interviul de mai jos, povestim cu Dora despre Taumatrop, drumul de la idee la implementare și celelalte provocări ale acestui proiect, dar și despre site-ul de promovare a literaturii pentru copii, lansat la începutul pandemiei.
O bicicletă roșie și o profesoară
Deși niciodată nu mi-aș fi imaginat, ceea ce mă face astăzi să dau acest interviu este un amestec de beton, o bicicletă Pegas roșie și o profesoară. Sigur că mai sunt și multe alte ingrediente, însă acestea sunt o explicație în cinci cuvinte pentru atracția mea spre creativitate. Am crescut într-un oraș mic (Onești), într-un bloc gri și am fost sub efectul „anesteziei” școlii până când am cunoscut-o pe doamna Emilia Munteanu, profesoara mea de franceză din liceu. Prin trupa de teatru pe care a creat-o și din care am făcut parte, prin prima călătorie în afara țării pe care ne-a facilitat-o, dar mai ales prin felul său ireal de a fi am realizat că vreau să fiu în preajma oamenilor buni și creativi.
Așa am ajuns să studiez și apoi să profesez ca manager și consultant pentru proiecte culturale. Însă, după zece ani plini de provocări specifice mediului cultural nonprofit din România, după un proiect finanțat din bani publici pentru care am fost nevoită să ștampilez 500 de pagini și să scriu „conform cu originalul”, m-am decis să văd lucrurile prin prisma antreprenoriatului făcut cu inima. Mi-a luat însă câțiva ani să depășesc credința limitativă pe care am moștenit-o de copil, în anii ’90, când antreprenoriatul era în era întunecată a lăcomiei. Dar am depășit-o. Și astăzi, nu mă pot abține să nu îi transmit fiului meu de opt ani și jumătate un mesaj care sper să îl însoțească în viață: că poți să creezi, dăruiești, înveți lucruri noi plecând de la o idee mică, resurse puține, având însă curaj.
Ideea jucăriei
În urmă cu cinci ani, răsfoiam o carte groasă cu 1001 cele mai importante invenții ale lumii și, la pagina 281 am rămas teribil de surprinsă să găsesc o jucărie al cărei principiu a pus bazele cinematografiei și animației. Din acel moment, am creat-o în casă și apoi am și folosit-o la o lansare de carte. Deși anii au trecut, ceva inexplicabil mă tot atrăgea la această jucărie și am realizat cât de puțină lume știe despre ea.
Mi-a plăcut prea mult reacția adulților și a copiiilor când o vedeau și, cumva, ideea de a o recrea într-un proiect alături de fiul meu m-a entuziasmat. Cu atât mai mult cu cât această jucărie transmite ideea că lectura inspiră la noi conexiuni, că trecutul este foarte interesant și că micile descoperiri pot influența istoria.
Cea mai grea parte
Este o vorbă în managementul proiectelor: un proiect niciodată nu se va termina la timp, cu bugetul și resursele planificate. Nici al nostru nu a fost altfel. Pentru un produs care părea atât de simplu de creat, drumul a fost neașteptat de întortocheat. După mai multe ateliere cu copii făcute în ianuarie și februarie 2020, am ales să punem pauză proiectului odată cu pandemia.
Însă după șase luni de stagnare, pur și simplu am văzut proiectul ca o cale de ne bucura de viață și de a exersa curajul. După mai multe probleme cu producția, după săptămâni de așteptări, în mod nesperat am avem jucăria în acest final de 2020. În România, tipografiile nu se complică să producă în tiraj de 150 de bucăți un proiect atipic. Fapt pentru care am fost privilegiată că un furnizor a acceptat bătaia de cap. Timp de două luni și jumătate, mă uitam cum rulau comenzi de câte zeci de mii de afișe și calendare, cum ieșeau de la tipar cu prioritate, în timp ce eu așteptam să primesc puțin câte puțin câte o mică tranșă din tot ceea ce conținea setul. Însă a fost mai complicat decât mă așteptam.
Reacțiile
Nu-mi dau seama dacă povestea noastră sau povestea jucăriei în sine a atras atenția, însă a călătorit virtual mai mult decât ne așteptam noi. Reacția care mi-a plăcut cel mai mult a fost a unei mame care a zis că jucăria este ca un zmeu: din afară nu pare nimic special, însă, când ai experiența de a-l înalța e magic.
Altfel, din ce ne-am dat noi seama până acum, setul cu jucăria noastră optică a prins, până acum, în special în rândul celor cărora le place să deseneze.
Promovarea
Comunicarea și promovarea nu au fost niciodată „felia mea de tort”. Noroc că am prieteni și oameni de bine care mă tot împing de la spate să nu ne oprim aici. Nu sunt eu din categoria antreprenorilor care visează ca produsul lui să ajungă în fiecare casă, însă sunt din categoria oamenilor care vor să vadă mirarea pe chipurile oamenilor.
Acum nu avem mai mult de o schiță de plan pe un șervețel și acolo plănuim să explorăm spațiile în care copiii se joacă, se plictisesc sau au emoții noi.
Însă gândul cel mai surprinzător este să facem din această jucărie optică pentru copii o jucărie pentru dezvoltarea creativității adulților. Din categoria experimente de încercat este să testăm această jucărie în companii care vor să aibă angajați mai curioși și mai curajoși. Genul de companii deschise să aibă un kit de creativitate accesibil, prin care angajații să se amuze sau să genereze idei folosind desenul pe taumatropi, desenând și ștergând la infinit.
Câțiva prieteni ne șoptesc în cască să încercăm să vindem pe piețele externe, dar deocamdată nu îi luăm în serios.
Jucăriile tale preferate din copilărie
Când am împlinit patru ani, ai mei au dat o petrecere mare la care au intrat cu greu toți copiii din incintă, printre care și prietenii mai mari ai soră-mii. Atunci am primit o rățușcă cu cheiță pe care am folosit-o până i s-a stricat mecanismul. Pe la șase ani îmi plăceau păpușile și seturile tematice de bucătărie. Însă o jucărie specială de care să nu mă pot despărți nu-mi amintesc să fi avut.
Jucăriile preferate ale lui Mihai
De foarte mic, în topul preferințelor lui sunt plușurile. De când avea doi ani, ne spuneam că o să fie regizor. Ca orice copil la acea vârstă, limita lui de atenție era de maximum 10 minute, însă, joaca cu plușurile se putea extinde lejer la 2-3 ore, timp în care noi, ca adulți eram cu ochii bulbucați. Acum, deși are opt ani și jumătate, tot după povești cu plușuri se dă în vânt, în timp ce diverse seturi scumpe primite cadou stau noi nouțe în dulapuri. Tot cocoșul roșu de pluș primit la un an și jumătate este jucăria lui preferată.
Cum a fost 2020 pentru voi
2020 a fost un an plin de surprize și un an în care am descoperit mai multe despre noi. Ne-am agitat, bucurat, întristat și jucat. Am evitat grijile: eu prin muncă, fiul meu prin jocuri online. N-am reușit să vedem încă nimic urât în 2020, ci doar ocazii de a ne cunoaște mai bine în condiții atipice. Poate ne-a fost greu să nu ne luăm nici măcar o zi de vacanță, să facem școală și teme acasă, să stăm lipiți de monitoare atât de mult. Însă încheiem fericiți anul pentru că suntem sănătoși și reușim să ne entuziasmăm mai mult unii de ceilalți și pentru că am avut un strop de îndrăzneală să îndemnăm la joacă în vremuri în care nu prea ne mai e mintea la joacă.
Ce a ajutat cel mai mult anul acesta
Cărțile, înghețatele, bicicleta mea ruginită și umorul. Dar de departe, cărțile sunt motorul meu de inspirație, de a vedea altfel lumea și de a-mi trăi viața mai senină. Poate nu întâmplător, am și creat în primăvară, la începutul pandemiei un site de promovare a literaturii pentru copii (www.trambulinadecitit.ro) care m-a ajutat să îmi canalizez temerile spre ceva constructiv. În vară mi-am compensat nevoia de a interacționa prin ateliere online prin care am încurajat adulții să reînceapă să deseneze. Iar în toamnă am decis să punem pe roate proiectul prin care am recreat jucăria care a inspirat inventarea desenelor animate.
