2020 a schimbat multe. Perspectivele s-au redefinit, relația oamenilor cu orașul și spațiul din jur a fost regândită. Ne-am dat seama că avem nevoie unii de alții, avem nevoie de planeta care ne găzduiește și avem nevoie ca orașele să ne fie mai mult decât decoruri gri. Spațiul urban are nevoie de un vibe nou, de culoare și însuflețire.
În București, Iași și Brașov, pot fi întâlnite de curând murale noi și surprinzătoare. Ele au fost realizate de artiștii care au câștigat competiția "A New Now" Street Art Challenge by George. Cum arată noua galerie de artă urbană, care a fost inspirația din spatele lucrărilor și câteva imagini de culise ale procesului de creație a unui mural, vedeți mai jos.
Culori noi
În vară, George a lansat o provocare comunității creative din România: să dea culoare și viață nouă spiritului urban. "A New Now" Street Art Challenge by George a reunit artiști și designeri cu background-uri și perspective din cele mai diferite, sub o cauză comună: aceea de a augumenta orașele din România. Lucrările lor au fost surprinzătoare, iar în urma voturilor publicului și a evaluărilor juriului, au fost alese patru lucrări câștigătoare, premiate cu premii în valoare totală de 9.000 de euro.
În București, Brașov și Iași, muralele au fost realizate și își întâmpină locuitorii, dându-le ocazii de a se opri și de a privi orașul cu ochi noi. George, via Street Delivery Team, a acoperit integral logistica muralelor: vopseluri, nacele și orice alte materiale necesare.
Iată cum arată cele mai noi lucrări de artă urbană din România, murale care demonstrează că spiritul orașului are nevoie de inspirație și creativitate pentru a respira.
București: Trebuie să vrem să putem
Wanda Hutira, autoarea muralului câștigător din București, crede că arta de stradă devine mai mult un demers de serviciu public. E ceva între Pop Art, Publictate și arta de galerie.
Foto: Matei Eu
Punctul de pornire: toți zicem că e o schimbare de paradigmă în perioada asta, că lucrurile nu vor mai fi cum au fost și tot felu de expresii dinastea dramatice. Eu cred că putem să ne adaptăm destul de bine și că “o schimbare” nu înseamnă musai o schimbare în rău.
Propunerea pentru București e e chiar o metaforă a gândului și a faptului că trebuie să vrem să putem.
Foto: Matei Eu
Lucrarea Wandei are o suprafață de aproximativ 170 mp / 13 x 13 m și poate fi văzută în Floreasca, lângă Grano si Kuxa.
Iași: Pulsul orașului
Raimund Matasel are 23 de ani și a visat la un oraș colorat. Crede că spiritul unui oraș poate fi înviorat prin culoare și optimism. Așa că a propus pentru competiția George de street art o lucrare care sa arate pulsul orasului, echilibru.
Foto: Florin Prisăcariu
Ideea mea a fost clara de la bun inceput, cu inspiratie din prezent si din acuratetea lucrurilor care ar trebui sa ne inconjoare. Conceptul de baza s-a cristalizat cu locul amplasarii acestui proiect: Zidul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
Am ajuns la o idee de puls a orasului, o idee de echilibru si de armonie pentru acest timp, unde totul poate parea un haos sau unde totul poate parea o armonie.
Foto: Andrei Popa
Lucrarea din Iași are 144 mp și se află pe zidul Serviciului de Ambulana Judetean Iasi, de unde pleaca ambulantele in tot judetul. De altfel, propunerile pentru Iasi au avut o conditie speciala: sa contina si elemente legate de sanatate/ well-being.
Brașov: Când îl locuim cu adevărat, orașul ne va oferi mai mult
Muralul câștigător din Brașov a fost realizat de Maria Zurbagiu și Wanda Hutira. Ideea de la care au plecat a fost nevoia de a găsi ceva bun chiar și atunci când totul pare posomorât în jur.
Foto: Orsolya Balint
E despre ceva bun din momentul ăsta în care ne-a închis universul la noi în cameră să ne găndim la ce am făcut - avem timp să ne gândim.
Cum o clădire abandonată devine dărăpănată mult mai repede așa și oraș care nu e locuit până în cel mai ascuns colț devine dărăpănat cu timpul. Cred că ar trebui să ne asumăm habitarea mult mai intensă a locurilor pe care ni le oferă orașul și în schimb, orașul ne va oferi și mai mult, explică Wanda.
Foto: Orsolya Balint
Suprafata lucrarii din Brasov are 50 mp si cuprinde toate fetele cladirii. A fost realizata pe un transformator electric care are propria insula verde in mijlocul unei intersectii centrale.
La Constanța, din cauza lockdownului și a măsurilor de siguranță luate din cauza pandemiei, muralul își așteaptă timpul potrivit și va fi realizat anul viitor.
Efervescența, creativitatea și vibe-ul bun al muralelor George demonstrează că orice s-ar întâmpla, oamenii vor găsi mereu resurse de speranță și optimism. Iar la sfârșit de 2020, în București, Iași și Brașov, locuitorii au motive noi de a zâmbi când merg pe stradă. Prin intermediul comunității creative din România, George augumentează spațiul urban și are planuri la fel de colorate pentru 2021.
Despre George
George este primul banking inteligent din Romania si se adreseaza tinerilor profesionisti din segmentul 18-35, cu studii superioare, venituri peste medie, deopotriva barbati si femei, toti cunoscatori ai mediului digital.
Iubeste arta, tehnologia, inovatia, designul si face parte din toate conversatiile importante ale momentului.
Despre Street Delivery
Street Delivery a fost initiat in 2006 de Fundatia Carturesti si Ordinul Arhitectilor din Romania pentru a oferi cetatenilor experienta strazii in spiritul oraselor gandite pentru oameni, nu doar pentru masinile lor. Credem ca orasul poate fi o panza care merita colorata, pentru a le propune cetatenilor arta in spatiul public, a crea pasiuni si a oferi identitate vizuala unor locuri orfane. Ne revendicam orasul strada cu strada, perete cu perete!