[Stand-up pe bune] George Adrian: În România se cam evită subiectele politice şi cele „edgy”. Dar scena de comedie devine din ce în ce mai mare şi mai complexă

Poti sa faci umor si din lucruri obisnuite. Ba chiar acolo e maiestria, parca. Sa faci oamenii sa rada vorbindu-le despre vieti normale, ca ale lor. George Adrian face stand-up comedy si povestea lui e o poveste ca oricare alta. E comic, dar se considera si putin mizantrop. A locuit mult timp cu parintii si a petrecut izolarea singur. Dupa o despartire. Dar asta nu inseamna ca povestile oarecare n-au momente misto, ca atunci cand George si-a dat demisia de la job pentru ca a inceput sa faca suficienti bani din stand-up; sau momente in care sa-si spuna ”Nu-mi vine să cred! Chiar se întâmplă ce am visat!”. 

În mod cert, am evoluat. Sunt un artist mai bun, mai complet, mai complex şi mai nuanţat faţă de cel care eram atunci când am plecat din Craiova. Şi lucrul cel mai important acum: nu îmi mai e teamă. Teamă să încerc lucruri noi, de exemplu. 

Pariul nostru e sa trecem din stand-by-ul acestui an in stand-up. Incepem cu o serie in care discutam cu stand-up-eri despre cariera lor si despre tot ce se poate glumi din pandemie. 

Povestea ta

Mi-ar plăcea să pot fi unul dintre oamenii uşor aroganţi, care la o astfel de întrebare se lasă în fotoliu, zâmbesc uşor nostalgic, apoi privindu-l în ochi pe interviator îi spun: „Hm! De unde să-ncep?”. Dar nu sunt. Sunt un băiat care s-a născut în Craioviţa Nouă, Craiova, care a locuit muuuuuult prea mult timp cu părinţii (până la 27 de ani, în caz că vă întrebaţi) şi care a avut noroc şi a ajuns unde este acum.

Am terminat Facultatea de Teatru la Craiova, am făcut 2 ani de Master tot acolo, dar nu mi-am dat disertaţia fiindcă mi-am dat seama că nu îmi va folosi la nimic, lucru care s-a demonstrat a fi adevărat. Cât am stat în Craiova am făcut şi teatru, am făcut şi improvizaţie, dar am avut şi job-uri, să le spunem, „civile” (deşi nu îmi place termenul).

Am fost recepţioner la un hotel, referent cultural la o Casă de Cultură, apoi când m-am mutat la Bucureşti am fost o vreme Tester de Jocuri. Norocul meu a fost că la foarte scurtă vreme după ce am ajuns în Bucureşti am început să fac bani din comedie şi mi-am dat demisia.

În prezent, dacă nu ar fi această pandemie care mă face să fiu şomer, aş spune că sunt Comediant. Şi Improvizator. Şi uneori Actor. Dar cel mai mult sunt Comediant şi Improvizator.

Începutul tău în stand-up

Drumul meu în stand-up a început cu nişte încercări în Craiova în 2014, încercări care au avut mai mult sau mai puţin succes. Dar după câteva luni de astfel de încercări, la început de 2015, am renunţat. Am renunţat faptic, în sensul că nu am întreprins nimic concret, dar în mintea mea a rămas o luminiţă aprinsă, un soi de scânteie care îmi spunea că la un moment dat, când voi întâlni oamenii potriviţi, voi face asta la nivel profesionist. Şi asta, din fericire, s-a întâmplat.

În 2018, undeva prin Februarie am întâlnit oamenii potriviţi şi în Septembrie făceam primele încercări în Stand Up-ul profesionist.

Declick-ul a fost necesitatea de a face ceva în sens artistic, în condiţiile în care, în 2014, posturile în Teatrele de Stat erau blocate, iar Teatrul Independent era aproape inexistent în Craiova. Asta pe de-o parte.

Pe de altă parte, fără să sune a laudă, am fost întotdeauna un om cu un simţ al umorului dezvoltat, deci ştiam despre mine că sunt amuzant şi că pot să fac oamenii să râdă. În plus, de câţiva ani Stand Up-ul de dezvoltase bine şi la noi, veneau des show-uri de Stand Up la Craiova, găseai mult Stand Up din afară pe Youtube. Toate astea au constituit atât un declick, cât şi un mediu prielnic pentru cultivarea dorinţei de a face Stand Up Comedy.

Cel mai mult m-a motivat conştiinţa faptului că am ceva de spus şi dorinţa de a bucura oameni. Plus că aş mânca materii fecale dacă nu aş spune că şi posibilitatea unor câştiguri financiare şi obţinerea celebrităţii s-au aflat printre lucrurile care m-au motivat.

Primele show-uri

La Craiova, prima urcare pe scenă a fost excelentă! Atât eu, cât şi colega şi prietena Ada alături de care am urcat, am avut un debut fulminant, lucru care ne-a adus şi invitaţia de a participa la Stand Up Fest-ul de la Braşov. Apoi au urmat aşa: 1 show prost la Stand Up Fest, 1 show prost la FISC, la Cluj, 2 show-uri bune, 3 show-uri proaste, 2 show-uri anulate şi asta a fost tot. După ultimul show anulat nu am mai urcat ca şi stand up-er până în 2018.

În 2018 i-am cunoscut pe Micutzu şi Călin Creţu, managerul nostru, care m-au ajutat să ajung în Bucureşti şi m-au primit cu braţele deschise. Prima dată ţin minte că am urcat la un spectacol caritabil la Mediaş, unde a fost relativ decent. Apoi am făcut un soi de tabără de creaţie, de testat material, la Ploieşti, unde lucrurile au mers foarte bine şi de acolo au început show-urile la club, la The Fool, apoi turneele.

Legat de debutul de la Craiova îmi amintesc entuziasmul şi speranţa cu care priveam spre viitor. De la debutul din Bucureşti îmi amintesc un sentiment de emoţie constantă, ca şi cum aş fi permanent îndrăgostit şi gândul că „Nu-mi vine să cred! Chiar se întâmplă ce am visat!”.

Evoluția ta

Pe parcurs, am devenit mai matur, mai aşezat în gândirea artistică. În mod cert, am evoluat. Sunt un artist mai bun, mai complet, mai complex şi mai nuanţat faţă de cel care eram atunci când am plecat din Craiova. Şi lucrul cel mai important acum: nu îmi mai e teamă. Teamă să încerc lucruri noi, de exemplu.

Perspectiva despre viaţă şi societate a rămas în linii mari aceaşi, cu modificări aproape imperceptile. Poate am devenit uşor mai cinic, dar într-o manieră sănătoasă, la modul „nu tot ce zboară se mănâncă”, nicidecum fatalistă sau nihilistă.

Poate am mai puţină răbdare, poate sunt mai puţin dispus să tolerez prostia, poate nu mai cred chiar atât de mult în dragoste la prima vedere. Dar în esenţă sunt acelaşi tip retras, aproape mizantrop, care are un cerc foarte restrâns de prieteni şi care se bucură de o lume mică, dar extrem de complexă.

Materialul tău 

Materialul îl scriu sub formă de monolog, îl învăţ, apoi îl testez fie la serile de Open Mic, fie în spectacole de testat material cum au fost cele de la Ploieşti. În funcţie de reacţiile publicului, modific materialul în consecinţă, adăugând sau eliminând elemente. Nu îl testez niciodată pe prieteni, nici măcar pe cei avizaţi, din domeniu.

Ca timp, n-aş şti să spun. Contează foarte mult numărul de urcări. Să zicem că în 10 urcări pe scenă, materialul ar trebui să capete o formă. Apoi, în alte urcări, materialul se aşează şi tu capeţi siguranţă în a-l spune. După un alt număr de urcări îţi devine confortabil materialul, poţi chiar să „te mai joci”, să improvizezi ici şi colo. Şi cam aici materialul şi-a atins maturitatea deplină.

Momente speciale din show-uri

La modul punctual, adică „atunci când s-a întâmplat asta...”, nu cred că am o astfel de amintire. Dar îmi amintesc cu emoţie de foarte multe spectacole. De pildă, cel de la Sala Palatului. Sau cel de la Cluj, unde au fost 7.000 de oameni. Sau la Craiova, unde au fost ai mei să mă vadă pentru prima oară pe scenă şi implicit pentru prima oară făcând stand-up. Şi multe altele...

La Botoşani, de exemplu, când spre finalul show-ului s-a oprit lumina şi am continuat aşa. Sau la Oneşti, când microfunul s-a oprit de 125309248518101 ori (şi nu exagerez). Şi, cu toate astea, atât la Botoşani, cât şi la Oneşti, oamenii au fost cu mine. Au râs şi mi-au dat o energie fantastică! Ştiu că e nedrept să menţionez doar show-urile astea, chiar am avut multe show-uri minunate la care mă gândesc de multe ori şi le mulţumesc oamenilor care m-au făcut să mă simt atât de bine pe scenă!

Show-uri dificile

Am avut şi show-uri grele, cu heckleri, dar niciodată un show la care nu a râs absolut nimeni.

Într-o astfel de situaţie, e bine să îţi spui textul până la capăt, apoi să mulţumeşti, să pleci de pe scenă şi să mori încet sufleteşte în spate. După care te ridici, te scuturi, tagi învăţămintele care sunt de tras şi te urci iar pe scenă.

Umorul românesc

Nu cred că există un specific al umorului românesc. Subiectele sunt diverse, stilul de abordare este divers, de fapt nu cred că există un specific al umorului în general. Publicul râde cu plăcere la diversitate, nu este neapărat închistat într-un tip anume de umor.

Ca observaţie generală, în România se cam evită subiectele politice şi cele care ar putea fi considerate „edgy” (nu am un echivalent în limba română). Dar scena de comedie din România devine din ce în ce mai mare şi mai complexă, iar pe viitor e de aşteptat să apară şi oameni care să abordeze cu succes şi astfel de teme, mai controversate, să le spunem.

Subiecte tabu  

Nu am niciun subiect tabu, atâta timp cât gluma e bună.

Dacă n-ai mai putea să faci stand-up...

Aş muri încet într-o slujbă care nu mi-ar aduce niciun fel de satisfacţie. Asta dacă nu aş putea face nimic artistic. Dacă nu aş mai putea face, dintr-un motiv sau altul, doar Stand Up, m-aş concentra pe Improvizaţie şi Actorie.

Ce te-a surprins cel mai mult în pandemie

Am fost surprins de cât de reticenţi sunt oamenii la a se spăla regulat pe mâini şi la a purta mască, am fost surprins de cât de puţin le pasă de binele colectiv faţă de un mic confort personal, am fost surprins de cât de repede şi bine îşi revine Planeta dacă doar stăm un pic mai mult în case şi astfel am constat cât de nocivi suntem de fapt.

Am fost surprins de cât de repede promitem că vom învăţa din greşeli, dar uităm această promisiune, am fost surprins de cât de ipocriţi şi uituci sunt oamenii în general.

Ce ți-a lipsit

Cel mai mult mi-au lipsit show-urile, contactul direct cu publicul. Iar vis-a-vis de perioada de izolare pot spune că, într-un fel, am avut noroc: faptul că sunt un tip retras, căruia îi place să petreacă timpul în casă, m-a ajutat, într-un fel; evident, nu am fost ferit de depresie şi angoase, dar nici nu mi-a lipsit atât de tare ieşitul din casă. În plus, având un cerc restrâns de prieteni am păstrat o legătură strânsă cu ei în toată această perioadă. La fel şi cu familia, care locuieşte în Craiova.

Viața departe de scenă

Viaţa mea departe de scenă a fost destul de grea. Am fost confruntat cu un sentiment profund de inutilitate, precum şi cu angoasele ce derivă din întrebarea: „Oare cum voi supravieţui fără meseria pe care o practic?”. Nu m-a ajutat nici faptul că în Februarie am trecut printr-o despărţire şi că am fost singur în izolare şi pandemie. Dar până la urmă, am ieşit la liman.

Nu fac stand up în casă, decât atunci când îmi învăţ materialul pentru show-uri. Nefiind show-uri, în consecinţă, nu am avut ce material să învăţ.

Prefer mesajele unidirecţionale pe Youtube. Sunt bune şi show-urile pe Zoom, dar sunt un surogat mult prea slab pentru contactul pe care îl ai cu publicul într-o sală de spectacole.

Glume din izolare

Nu am scris mai deloc în izolare, fiind aproape depresiv. Dar am folosit această perioadă pentru a mă cunoaşte mai bine, pentru a mă descoperi şi cred că rezultatele sunt mulţumitoare. Nu sunt neapărat un om mai bun, dar sigur sunt mai stabil psihic şi mai împăcat cu mine. 

În general, mă inspir din ceea ce trăiesc, cu predilecţie către subiectele personale, intime, mai degrabă decât observaţiile generale de tipul „Aţi observat că...?”.

Teorii conspiraționiste despre coronavirus 

Habar nu am. Nici nu ştiu dacă există o teorie a conspiraţiei pe această temă care să fie amuzantă. Dacă ar fi să inventez eu una ar fi că acest virus a fost inventat de delfini ca să aibă timp să sape tuneluri pe sub Munţii Apuseni şi să ne fure aurul dacic.

Categorii de oameni în pandemie

- Anti-Temperaţionistul, cel care se opune cu vehemenţă ca temperatura să îi fie luată;

- Neo-Maschistul, cel care crede că masca este un instrument de control al păturilor de jos de către Oculta Mondială;

- Cipistul sau Cip-Ciripistul, cel care crede că orice te poate „infesta” cu un cip (vaccinuri, 5G etc.);

- Băgăciosul, cel care se bagă în tine la supermarketuri sau în transportul în comun;

- Bulangiul Sinistru, cel care înglobează toate categoriile de mai sus.

Meme de pandemie

S-au făcut mult prea multe, iar cele bune s-au amestecat cu cele proaste şi acum e greu să le deosebeşti. Una care îmi vine în minte e cea cu „Pandemie-Pandeţie”, care a fost ok-ish, dar a devenit insuportabilă după un timp. Mai sunt memele legate de geaca lui Velea, care au avut succes.

Celebrul „It’s Corona Time” a fost o pâine de mâncat pentru toată lumea, la fel ca şi toate glumele legate de berea Corona. Cred că şi legat de izoletă sunt menţiuni notabile, dar nu îmi vine niciuna particulară în minte.

2020 pentru tine

Anul 2020 a fost un an care a început perfect, după un 2019 fulminant, apoi a continuat aproape tragic şi acum începe iarăşi să fie bine. În linii mari, am învăţat că singurătatea nu e atât de rea, că îmi place să fiu doar eu cu mine şi că nu am nevoie neapărat de cineva care să mă completeze sau să umple un gol.

Am învăţat că prietenii adevăraţi îţi vor fi alături chiar dacă vă desparte distanţa sau chiar dacă nu vă vedeţi la fel de des ca înainte şi am mai învăţat că lucrurile simple, mici, sunt preţioase, iar de multe ori cele mai scumpe lucruri sunt cele care ne sunt oferite zilnic în mod gratuit, cum ar fi un răsărit de Soare sau respiratul de aer fără mască. Toate aceste lecţii le iau cu mine în 2021.