[Cine a furat Craciunul] Raluca Mihalachioiu & Simona Dan: Am observat o dorinta a clientilor de a umple acum golul lasat de lipsa interactiunii directe

[Cine a furat Craciunul] Raluca Mihalachioiu & Simona Dan: Am observat o dorinta a clientilor de a umple acum golul lasat de lipsa interactiunii directe

Ne-am intrebat cum abordeaza creativii briefurile de Craciun. Sunt mai relaxati si o iau ca pe o distractie sau presiunea sarbatorilor isi spune cuvantul? Raluca Mihalachioiu si Simona Dan, Managing Partners The Public Advisors, spun ca aceste sarbatori genereaza un mindset pozitiv, ludic. Se povesteste mai mult, se fac mai multe glume, iar procesul de creatie dureaza mai mult. Totusi, asta nu inseamna ca rezultatele sunt mereu creative:

”Am remarcat niste clisee de Craciun in reclamele la jucarii pentru copii care arata inevitabil fetitele jucandu-se cu bucatarii si ustensile de curatenie miniaturale roz si pe baietei folosind mini bormasini sau construind sine de tren. Este o incadrare sexista, in niste patratele predestinate pentru viitorul fiecarui gen.”

Am povestit cu Raluca si Simona despre cum au intrat anul acesta in atmosfera festiva, cand a venit primul brief de sezon si despre provocarile perioadei, precum cele din direct mailing.  

 

Campaniile de Craciun

Business-ul clientilor nostri ne provoaca sa gasim concepte adaptate fiecarei industrii. Astfel, in acest material nu vom vorbi despre activari melodioase cu glasuri de copii, cu Moșul, cu decoratiuni sau animatii, ci despre abordari de business in minunata perioada a Craciunului.

Si noi, la The Public Advisors, avem campanii, proiecte sau evenimente realizate contextual cu referire la sarbatorile de Craciun.

In mod specific anul acesta exista briefuri “craciunești”. Poate chiar mai multe decat in alti ani. Am observat in contextul acesta o dorinta a clientilor de a umple acum golul lasat de lipsa interactiunii directe cu stakeholderii lor de anul acesta. Vor ca prin activarea de sarbatori sa compenseze cumva aceasta departare fizica inevitabila care a caracterizat anul 2020.

Mai mult decat atat, anul 2020 este pentru comunicare anul efervescentei responsabilitatii sociale si unei explozii a numarului de companii cu adevarat implicate in comunitate.

Craciunul a fost intotdeauna cel mai bun prilej de a ajuta, iar brandurile si companiile stiu ca acum nevoia este mai mare ca oricand.

 

Proiecte in derulare

In momentul acesta, cea mai draga campanie de sarbatori o pregatim alaturi de Melania Medeleanu si Luciana Zaharia pentru cauza lunii decembrie curatoriata de Asociatia Zi de Bine. Este vorba de „Perna cu Tihna” - un pachet plin cu bunătăți care încap într-o față de pernă și care le-ar putea face sărbătorile mai frumoase bătrânilor care își vor petrece sărbătorile de iarnă singuri. Astfel, cu sprijinul UniCredit Bank și Kaufland România, asociatia va distribui 700 de pachete pentru 700 de bunici din județele Bacău și Brașov. Rolul nostru este sa ducem vestea cat mai departe prin intermediul unei campanii intense de media si influencers relations.

In ceea ce priveste celelalte proiecte, timingul este similar cu anii anteriori. La fel de tarziu au venit briefurile sau aprobarile pe propuneri. Durata de implementare a crescut, situatia fiind cauzata de limitarile logistice imupse de pandemie. Productia a fost adaptata.

 

Atmosfera festiva

Orice am face, distanta fizica ingreuneaza relationarea dintre noi ca echipa in contextul activitatilor non formale. E usor sa ai o sedinta operativa sau chiar un brainstorming pe videocall, insa e extrem de complicat sa dai o imbratisare, sa atingi o mana, sa trimti o urare, sa bei un vin fiert. Toate par goale de sentimente, online. Cu toate acestea, ne straduim.

Pentru echipa, vrem sa ne tinem de traditiile anilor anteriori si suntem bucuroase de performanta noastra de business ca am putut mentine, intr-o proportie multumitoare, bugetul de cadouri si bonusuri de final de an. In ceea ce ii priveste pe parteneri, clienti si furnizori, decizia a fost sa valorizam beneficiile digitalului si evitam cadourile fizice.

 

Primul brief

Primul proiect de acest gen a fost de fapt o initiativa proactiva a noastra pentru un client din domeniul real estate, in contextul in care isi dorea sa aduca bucurestenilor un zambet. S-a intamplat in octombrie. S-a muncit mult la el. Cu toate acestea, noile limitari cu privire la evenimente publice ne-au obligat sa punem proiectul pe hold si sa speram ca-l vom putea materializa de Craciunul viitor. Astfel, daca ne veti intreba acelasi lucru si la sfarsitul anului viitor, vom putea spune ca avem clientul care a trimis cel mai devreme brieful pentru Craciunul din 2021: din octombrie 2020. 

Pe langa proiectele de tipul acesta, in agentie avem multe direct mailing-uri pe specificul fiecarui client. Unele cu ingrediente si retete de bere festiva si sanatoasa consumata moderat, unele cu produse locale cu #positiveimpact in comunitate, unele cu cele mai stylish instrumente de scris personalizate numai bune de semnat contracte profitabile in viitorul an.

 

Provocarile

Provocarile vin din lipsa intalnirilor de briefing cu furnizorii, de la derapaje cauzate de lipsa nonverbalului in interactiunile cu decidentii si din reglementarile impuse de pandemie care te obliga la adaptari si limitari. In proiectele de direct mailing, neprevazute au aparut la capitolul serviciile de curierat.

Un proiect de acest gen este per ansamblu cu cel putin 50% mai scump decat unul similar de anul trecut. Diferenta este generata de fenomenul work from home care iti disperseaza prin tot Bucurestiul sau chiar prin toata tara destinatarii care in trecut erau concentrati in grupuri in zonele de birouri din oras.

 

Procesul de creatie

In general, Craciunul genereaza un mindset pozitiv, ludic, veselie. Se povesteste mai mult, se fac mai multe glume, dureaza mai mult de dragul procesului.

 

Cea mai misto amintire de Craciun

Cea mai frumoasa amintire a noastra de Craciun din agentie este chiar de anul trecut cand o colega a avut geniala idee de a ne “sorcovi” clientii pe post de cadou. Am creat o sorcova tailor made pentru The Public Advisors si am rescris versurile obiceiului strabun. A fost delicios! 

Sorcova, vesela vine de la TPA!

Sorcova, vesela,

Să trăiţi, să-mbătrâniţi:

Ca un măr, ca un păr,

Ca un fir de trandafir.

Ca proiectul dat cu mir

Ca PR-u cel mai fin.

Cu motanul tolanit

Cu bugetul nesfarsit

Sa aveti numai profit

Sa va cumparati margele

Sau safire, sau inele,

Sau cravate de matase

Cu fire de aur groase!

Sa aveti mult vant din pupa

Fix pe target sa va duca

Ca pe vechii buni corsari

Navigand corabii mari!

Si la anul ce-o veni

Concurenta s-o zgai

Ca mata la poarta noua

Ce bine va merge voua.

Douazeci si douazeci

Anul in care petreci

Cu colegi, cu furnizori,

Si arati lumii intregi

Cum esti tu in noul an,

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata.

Tare ca fierul,

Iute ca oţelul.

La anul si la multi ani!

Din cele facute in agentie la The Public Advisors, imi amintesc cu drag de:

- un proiect video pentru Centru de Studii despre Bere Sanatate si Nutritie care a generat o discutie relaxata intre un specialist medical (Alin Popescu) si un renumit creator de continut online iubitor de bere (Cristi China) despre integrarea sanatoasa a berii in povestea sarbatorilor de iarna.

- si de comunicarea facuta de noi pentru turneul din Romania al celei mai cunoscute trupe de balet pe gheata din lume, Saint Petersburg State Ballet on Ice. Artisti premiati, coregrafii de exceptie, costume fastuoase si 2 tone de gheata. A fost de poveste!

 

Cliseele din reclamele de Craciun

Am remarcat niste clisee de Craciun in reclamele la jucarii pentru copii care arata inevitabil fetitele jucandu-se cu bucatarii si ustensile de curatenie miniaturale roz si pe baietei folosind mini bormasini sau construind sine de tren. Este o incadrare sexista, in niste patratele predestinate pentru viitorul fiecarui gen, care se bazeaza pe niste stereotipuri ale societatii si care nu face decat sa le adanceasca si perpetueze.

 

Cea mai crazy idee pe care ati avut-o pentru o campanie de Craciun

O oala gigantica de ciocolata calda, in parcarea unui centru comercial. Se pare ca e foarte scumpa si in acelasi timp riscanta.

 

Trendurile

Adaptarea la situatie (ton, muzica, happening), auriul la podoabele de Craciun, familia restransa.

 

Ce va place cel mai mult de Craciun

Reuniunile cu familia si prietenii de pe toate continentele, pe care ii vezi in Romania inapoi, doar de sarbatori.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related