Black Sea Arts Festival, evenimentul care ridică granițe și apropie oameni, va avea loc din 2021 la Călărași

Black Sea Arts Festival, evenimentul care ridică granițe și apropie oameni, va avea loc din 2021 la Călărași

Graniţele au fos mereu un concept volatil pentru țările din jurul Mării Negre iar impunerea lor a delimitat mai mult decât simple hotare teritoriale – câteodată desparte familii, rupe relaţii şi pornește războaie. Tot mai greu sesizăm cât de apropiaţi sunt oamenii de lângă noi – vecinii și acesta este contextul în care a apărut Black Sea Arts Festival în 2016, un eveniment ce și-a propus să aplaneze divergenţele interumane şi interetnice dintre popoarele din jurul Mării Negre prin intermediul artei.

După două ediții desfășurate la interval de câte doi ani în București, festivalul internațional și multidisciplinar Black Sea Art Festival (BSAF) urma să aducă în toamna lui 2020 o infuzie de artă pe malul Dunării, în Călărași, asumându-și misiunea de a aduce conținutul curatoriat în cadrul evenimentului într-o comunitate cu mai puțin acces dar cu o deschidere chiar mai mare către evenimente culturale și artistice.

Până la derularea festivalului în condiții de siguranță pentru public, organizatorii au făcut primii pași pentru integrarea evenimentului în comunitate și au pus la cale o sesiune strategică, menită să aducă împreună oamenii creativi din Călărași pentru a împărtăși idei și planuri de dezvoltare culturală a orașului, dar și a regiunii și de a-i implica în cea de-a treia ediție a festivalului, programată pentru 2021.

În cadrul sesiunii, speakerii Krolikowski Art, un duo artistic multidisciplinar din Ucraina, Anca Spiridon, PR cultural, Constantin Ioniță, fondator al festivalului 3 Smoked Olives și Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 15 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale, au povestit despre arhitectură socială și practicile conștiente care duc la o autonomie competentă și la dezvoltarea comunității din resurse proprii, despre felul cum influențează festivalurile dezvoltarea localităților în care au loc și despre surse de finanțare pentru evenimentele culturale.                           

  

Printre planurile de viitor pentru Călărași, în afară de festival, care va fi unul anual, alături de gazdele Karina Staicova, fondatoarea Black Sea Arts Festival și Marta Pogorila, directorul artistic al festivalului, au povestit  despre intenția de a deschide o reședință de artă interdisciplinară la Călărași, care va accepta artiști din diferite domenii și care vor fi de acord, în cadrul rezidenței, să creeze obiecte cu mesaj social (sculpturi în parc, arhitectură, streetart, etc.). De asemenea, o condiție obligatorie pentru participanții rezidenți  va fi organizarea de masterclasses  pentru copiii și tinerii locali.

 

„Pentru orice proiect de acest fel, echipa este extrem de importantă. Echipa noastră include manageri culturali cu experiență din România, Armenia și Ucraina. Interesul lor personal este de a influența situațiile sociale dificile, de a găsi modalități de reconciliere între părțile aflate în conflict folosind limbajul artei care este de înțeles fără cuvinte, ceea ce face proiectul nostru unic și extrem de viabil.", povestește Karina Staicova, fondatoarea BSAF.

 

Marta Pogorila, directorul artistic al festivalului:

„Rolul geopolitic al României în regiune este mai relevant ca niciodată căci România are tot ce este necesar pentru a forma stări de spirit pozitive și legături de prietenie între reprezentanții țărilor din regiunea Mării Negre."

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related