Asociația Zi de Bine dă start proiectului “Perna cu tihnă” și va pregăti în luna decembrie 700 de pachete, pentru 700 de bunici, cu tot ce încape într-o față de pernă

Asociația Zi de Bine dă start proiectului “Perna cu tihnă” și va pregăti în luna decembrie 700 de pachete, pentru 700 de bunici, cu tot ce încape într-o față de pernă

După acest an plin de incertitudine și îngrijorare, decembrie este luna în care oamenii iau o pauză, își trag sufletul și își găsesc liniștea alături de familie. Însă pentru bătrânii care își vor petrece sărbătorile de iarnă singuri, lucrurile vor sta diferit.  Mai afectați de pandemie decât oricare altă categorie de vârstă, tot ce îndrăznesc să își mai dorească este să pună liniștiți capul pe o pernă. În luna decembrie, Asociația Zi de Bine le-a pregătit „Perna cu tihnă” – un  pachet plin cu bunătăți care încap într-o față de pernă și care le-ar putea face sărbătorile mai frumoase. Astfel, cu sprijinul sponsorilor UniCredit Bank și Kaufland România, 700 de pachete vor ajunge la 700 de bunici din județele Bacău și Brașov.

 

“Anul ăsta ne-am văzut tot mai rar părinții și ne-a fost cumplit de dor. Și mai rar ne-am văzut bunicii (cei care-i mai au!) și, paradoxal, nu i-am strâns în brațe ca să nu le facem rău. Mulți bătrâni au fost în 2020 mai singuri ca oricând. La ei ne e gândul în decembrie. La cei care nu mai au pe nimeni sau pentru care sărbătorile nu vor fi prilej de bucurie ci doar un dor nesfârșit de ai lor, cei de departe, care nu vor reuși să-i viziteze. Lor le trimitem Perna cu tihnă, să simtă că cineva se gândește la ei și le e alături”,  au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.

Pentru a ajunge la și mai mulți bunici, sărbătoriții lunii decembrie își pot dona ziua de naștere aici: ziuata.galantom.ro/mystory/fundraising_pages/create 

Suma necesară pentru proiectul lunii decembrie este de 75.000 de euro, bani care vor fi investiți în pregătirea celor peste 700 de perne cu tihnă.

 

„Situația dificilă de anul acesta ne-a afectat, dincolo de consecințele ei economice, în cele mai profunde moduri, la nivel personal, pe fiecare dintre noi. Facem tot ce ne stă în putere pentru a ne susține comunitățile și a răspunde nevoilor lor. A fi alături de vârstnicii noștri, care sunt printre cei mai afectați, și mai ales de cei care nu își mai au familiile aproape, este un gest pe care îl facem cu mare bucurie și cu speranța de a le face sărbătorile mai frumoase. Ne dorim să fim parte din soluția concretă la problemele actuale - dintr-o soluție care să ne ajute să depășim cu bine provocările pe care le avem cu toții în această perioadă”, a declarat Anca Ungureanu, director Identitate și Comunicare UniCredit Bank.

 

Valoarea inițială a pachetului a crescut de la 500 lei, la 600 lei cu ajutorul Kaufland România.

„Ne-am alăturat proiectului „Perna cu tihnă” fără să stăm pe gânduri, înțelegând cât de mare este nevoia pentru sprijin. Cu fiecare pachet oferit, ne exprimăm recunoștința față de bunicii țării, atât de încercați în acest an. Noi, la Kaufland România, avem un motto: Fii mai bun, nu doar de Crăciun! Prin fiecare acțiune în care ne implicăm, zi de zi, ducem mai departe acest mesaj și un strop de bucurie în suflete”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

 

Pentru ca „Perna cu tihnă„ să poposească în 700 de locuri e nevoie și de brațe de nădejde. Fundația de Sprijin Comunitar Bacău (F.S.C.) și Asociația BertaLand din Brașov și-au trimis deja voluntarii la cumpărături.

Fundația de Sprijin Comunitar Bacău (F.S.C.) este unul dintre cele mai mari ONG-uri din România, ce își desfășoară activitatea într-o zonă cu mari probleme sociale, regiunea estică a Județului Bacău. De-a lungul timpului, cu ajutorul oamenilor de bine, FSC a putut să se implice și să contribuie la îmbunătățirea vieții a peste 25.000 de copii și bătrâni din Bacău, aflați în nevoie și marginalizați social.

Asociația BertaLand dezvoltă programe sociale care ajută la integrarea socială și îmbunătățirea calității vieții pentru copii din familii cu situații financiare precare, pentru seniori care au nevoie de ajutor și de un adăpost, dar și pentru animale abandonate sau abuzate, prin asigurarea terapiilor conexe între cele trei categorii vizate. Obiectivul asociației pe termen lung este Centrul "BertaLand", o soluție de găzduire temporară sau definitivă a celor care au nevoie de un cămin și/sau de supraveghere - bătrâni abandonați în spitale sau care trăiesc singuri, bolnavi și izolați;  copii din centre de plasament care nu se pot integra în afara sistemului.

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.                                                                       

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related