”Poți să faci animație de oriunde, atâta vreme cât ai un echipament decent și sănătate.” Se simte o anumită recunoștință în tonul celor de la VÂNĂ Studio, Anca Manolache și Horia Manolache, cand spun cele de mai sus. Proiectele lor nu au fost oprite, nici nu au fost amânate. Desigur, putina confuzie tot a existat, dar s-a rezolvat cu sesiuni de pizza night pe Zoom, sharing emoțional și creație. Probabil că așa s-a întâmplat în domeniul animației, în general. Dar, rămân încă multe lucruri nerezolvate, dinainte de pandemie:
”În realitate, piața românească de animație este foarte slab reprezentată. Ne-ar trebui o asociație sau un studio de manageriere de talente care să reprezinte mai cu forță drepturile animatorilor, care să intermedieze contracte fair de toate părțile între animatori și clienți.”
Am povestit în acest interviu, cu Anca si Horia, despre șansele de afirmare ale tinerilor animatori, despre new media art și despre aniversarea a 100 de ani de animație în România. Dar nu am încheiat discuția fără să atingem câteva puncte și învățăminte pe care cei doi le-au extras din această perioadă, cum ar fi că ”normalitatea pe care o trăim se datorează unor circumstanțe de moment, care se pot schimba peste noapte, și că nu e nici rău, nici bine în asta. Este ceea ce este.” Sau că ”e bine să ai în jur oameni cu care poți dansa, cânta, râde tare și schimba idei tâmpite.”
Noutăți
Ne-am mutat anul trecut într-un spațiu pe care îl simțim al nostru. După 6 luni de acasă, am fost fericiți că am găsit o formulă să revenim și la birou.
Studioul VÂNĂ e într-un punct bun, așa se simte, și muncit, dintr-un drum întreg, care cine știe ce ne pregătește în față.
Știi când urmărești dezvoltarea unui bebeluș și-l vezi cum are tot felul de reușite minuscule și apoi, într-o zi, îl vezi că scoate primul cuvânt sau stă în fund sau face primii pași. Și-nțelegi atunci cum toți pașii ăia mici dinainte l-au dus în punctul ăsta, că fără toate micro milestone-urile alea nu existau momentele pe care le ține minte toată lumea.
Cam așa simțim și noi. Suntem într-o călătorie de descoperire, de evoluție constantă, în care avem pași mai mici și pași mai mari, toți la fel de importanți (de multe ori cred că pașii mai mici sunt mai importanți).
Echipa
Acum suntem 8 oameni în studioul nostru, însă colaborăm în continuare cu mulți artiști pe proiecte, în funcție de specificul sau cerințele proiectului. Și suntem foarte bucuroși de rețeaua asta de oameni minunați și foarte talentați, care ne dorim să se tot mărească.
Toți oamenii care au intrat în echipa noastră, a cărei componență a tot crescut în fiecare an, sunt oameni pe care i-am cunoscut înainte, nu i-am recrutat propriu-zis. Fie îi știam dinainte, îi admiram pentru munca lor și-am aflat că vor un switch către animație, cum a fost cazul lui Andrei (Câmpan).
Sau am avut ocazia să-i cunoaștem lucrând pe diferite proiecte, cum a fost cu Andrei (Berculescu) sau Ionuț (Anghel) și Oana (Vasile) - pe Ionuț și pe Oana i-am cunoscut când împărțeam un birou cu Fat Fox Animation. Pe Mădă (Belu), project manager-ul / producer-ul nostru o știm de pe vremea când lucram la Webstyler cu toții (eu, Horia, Mădă), iar Adèle (Coulloudon) a legat o relație puternică atât cu România, cât și cu VÂNĂ de când a venit în internship și acum she’s here to stay. Suntem o comunitate, de fapt.
Colaboratorii noștri sunt oameni foarte mișto, artiști talentați, cu care ajungem să lucrăm și să legăm prietenii. Sunt o grămadă de profesioniști foarte buni în țara asta cu care ne dorim să ne intersectăm.
New media art
Tehnologia în sine este artă. Sigur, o folosim, de cele mai multe ori ca unealtă, ca means to an end. Dar ea, la bază, e creativitate, provocare de limite, rupere de limite și setare a unora noi. Cei care o creează sunt artiști. E o combinație de minte curioasă, spirit jucăuș, perseverență, pasiune, exprimare, craft. E artă.
Există artă care provoacă evoluția tehnologiei - cum a fost cu Disney și camera multiplană, apoi apariția tabletelor grafice, apoi 3D-ul. Există tehnologia care provoacă arta, o naște - studierea anatomiei care a dus sculptura pe niște piste nebănuite, microbiologia care inspiră continuu, spațiul care a dat naștere filmelor science-fiction - Le Voyage dans la lune.
Și natura care e sursă mereu pentru toate cele de mai sus.
Colaborare cu ONG pentru Appleton:
E o linie foarte subțire între tehnologie și artă, în sensul în care ele se întrepătrund până la punctul de contopire de foarte multe ori. Luăm ca un dat aparatele electrocasnice din viața noastră, dar dacă le povesteai și desenai / animai cuiva acum 300 de ani, ai fi fost probabil considerat un artist de avangardă, nu un inginer.
Acum trăim o perioadă interesantă, pentru că suntem atât de familiarizați cu tehnologia ca parte din viața noastră, încât ne simțim suficient de confortabil să o explorăm în multele ei forme, să o ducem și în alte domenii decât cele bătătorite deja. Și asta cred că face new media art acum.
Incită imaginația, mută locul de joacă și în altă parte decât în realitatea palpabilă, oferă noi unghiuri din care să privești. Și aceste unghiuri noi conduc și către niște soluții noi. Cum s-a întâmplat, de curând, cu printarea măștilor 3D pentru personalul medical și pentru oamenii vulnerabili. Makerii care au făcut treaba asta au găsit o soluție la o problemă reală, imediată și gravă.
Conexiunea asta e foarte importantă. Un unghi diferit prin care privești lucrurile la un show de new media art, să zicem, îți poate schimba optica într-o problemă din viața de zi cu zi. O problemă din viața de zi cu zi îți deschide altfel ochii în raport cu arta pe care o creezi. E un schimb continuu, un flux permanent de idei între zonele astea două.
Tinerii animatori
N-ar mai trebui să fie atât de greu să se remarce, teoretic, pentru că platformele de portofoliu și social media ar trebui să ajute destul de mult. Poți să scrii unor oameni pe care-i admiri și pe care i-ai vrea mentori, să zicem. Poți să scrii către studiouri. Dar asta nu înseamnă că te remarci, de fapt, nu? Adică like-urile nu îți aduc neapărat lucrări și încrederea unor parteneri.
În realitate, piața românească de animație este foarte slab reprezentată. Ne-ar trebui o asociație sau un studio de manageriere de talente care să reprezinte mai cu forță drepturile animatorilor, care să intermedieze contracte fair de toate părțile între animatori și clienți (ne-am tot gândit cum să o facem, însă deocamdată este un efort pe care nu-l putem susține ca timp investit, însă așteptăm doritori cu care să ne asociem sau doritori care să preia inițiativa).
La UNATC Matei Branea face o treabă foarte bună, organizând pitch-ul anual prin care se străduiește să pună în contact profesioniștii din studiouri cu studenții la animație. Dar cred că eforturi ca ale lui trebuie ajutate de oamenii care profesează, ca noi.
Și am văzut și determinarea unor elevi de generală și liceu cu care am vorbit sau care ne-au scris, așa că acum ne străduim, mai ales în condițiile actuale, să vedem cum putem face un program de internship pe perioade mai lungi, în care un animator în devenire să învețe animație și să capete experiența procesului și a lucrului în studio.
Pe scurt, nu este greu să se remarce pentru că piața este relativ mică la noi și oamenii se cam știu între ei. Însă este greu să obțină work bine plătit, să obțină clienți care să aprecieze sau să vrea să aprecieze o animație bine gândită și bine făcută. De-asta ar fi minunat să stick together.
Producțiile de animație de la noi
Piața e mică, iar producțiile (vorbim de scurt și lung metraje) sunt făcute, de cele mai multe ori, cu colaboratori de-afară. Pentru că există o mare nevoie de finanțare care nu-și găsește răspunsul în țară. Sau mai sunt făcute ca lucrări de licență sau passion projects.
Piața de animație din România e un spațiu numai bun de crescut - în care să crești ca animator și ca studio, e de crescut în sine piața de animație și, automat, nivelul competiției constructive în animația românească.
Cei de la Animest au făcut o treabă grozavă în cei 15 ani de când cresc festivalul. Au fost consecvenți, iar perseverența lor și a oamenilor strânși în jurul lor s-a văzut. Pentru că e un festival făcut din pasiune, care atrage nume din ce în ce mai mari și care a ajuns la nivelul la care poate trimite o propunere de nominalizare la Oscar.
Piața de animație 3D de la noi e mai dezvoltată decât cea de 2D și frame by frame, aș spune. Sunt mai multe studiouri pe 3D față de frame by frame și 2D, dar tot pe degetele de la o mână le numeri.
Ce simțim noi că lipsește din piața de animație românească e îndrăzneala de a face pași mai mari, producții mai puțin de autor, dacă vrei. Și mai mult pe placul unui public mult mai larg. Desigur, asta e în strânsă legătură cu bugetul pe care îl are o animație.
Dar pare că suntem într-un punct bun să o tot creștem, noi toți din comunitatea animației românești. Sau suntem noi foarte doritori să facem asta. Poate sunt și mai înflăcărată acum, după ce am avut șansa unei discuții colective cu creatorul The Animation Workshop - omul ăsta a reușit să transforme micul oraș Viborg din Danemarca într-un adevărat centru de creație și experimentare vizuală, un punct de referință și are un suport extraordinar pentru animatori.
Proiecte recente
Chiar acum am terminat lucrul la un spot animat pentru McCafé Collectibles, care deja a început să ruleze pe TV. Cu o atmosferă crăciunească de vremuri bune și un proces de lucru foarte plăcut, spotul este a doua colaborare cu MME și prima cu DDB.
Pe 14 noiembrie, foarte scurtul metraj de animație Zburătorii s-a putut vedea în premieră națională la Festivalul Internațional de Film de Animație Animest. Proiectul este o coproducție RADAR Kids și Aural Eye, cu suportul Lidl România. Animația, cu rădăcini în realitatea aviației românești, este debutul unor scenariști și animatori cu vârste între 7 și 14 ani.
Animația este rezultatul palpabil al colaborării dintre artiști și copii, în cadrul unui curs de animație alături de copiii de la Școala Step by Step, cât și ca urmare a materialelor făcute pentru Biblioteca de New Media Art pentru copii și a unui concurs pentru copii.
Am făcut un videoclip pentru Deliric și Silent Strike feat. EM , în colaborare cu Alina Marinescu și One Night Gallery.
Am intrat în zona proiectelor culturale alături de One Night Gallery și-am construit prima Bibliotecă de new media art pentru copii.
.
Am scos primele 24 de secunde din primul nostru scurtmetraj de animație, Romică și Perete.
Ne pregătim să dăm drumul unui nou sezon de Petit Book Animé de Bucarest. Și am început lucrul la primul nostru scurtmetraj lung, trecut și printr-un pitch de bun augur la Școala Gobelins.
La jumătatea lui septembrie am lansat, împreună cu Headvertising (prima dată când am colaborat cu oamenii ăștia foarte mișto, cu simț discret al umorului) și MME, două animații călduroase pentru campania “Brico îți ține de cald” pentru BRICO DEPÔT, unde bine am avut șansa să colaborăm cu Noper pentru ilustrații.
Pe 20 septembrie ne-am întors de la Târgu Mureș, din al treilea și ultimul oraș în care a fost proiectat basmul Făt-Frumos din Tărâmul de Azi - o animație 3D + 2D mapată pe 3 clădiri din 3 orașe diferite. Am lucrat alături de Aural Eye, într-un proiect al Asociației DATE.
A fost o reinterpretare de basm, cu Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana în rolurile principale. Moștenirea locală a zonelor unde a fost proiectată animația a făcut diferența stilistică în materie de haine și elemente decorative specifice. Noi am semnat povestea scrisă, scenariul, am făcut designul de personaje și am setat stilul ilustrației, al elementelor de decor.
În octombrie am fost alături de Re:Think:Analytics, o conferință și o comunitate nou-nouță care explorează data & analytics. Am construit identitatea, logo-ul și stilul de ilustrație, plus animațiile de prezentare. Și provocare, și multă recompensă, plus o echipă care a apreciat foarte mult munca noastră.
Alături de echipa Orange Money am construit o comunicare deschisă și lejeră pentru app-ul lor și produsele adiacente, prin zona de ilustrație și animație. Pentru ei avem în fiecare lună câte ceva de gândit și de făcut, mai ales de când au început să comunice constant pe social media prin mici animații și ilustrații. Oamenii ăștia sunt de pe la începuturile lor în România alături de noi, și pentru noi colaborarea asta a însemnat o încredere foarte mare.
Și aș mai vrea să zic de o mică, dar mare realizare pentru noi: cam 20 de secunde de episod pilot pentru prima animație creată și produsă de studioul nostru - un mic moment magic, A Merry Foxy Christmas.
100 de ani de animație românească
Pentru noi, această aniversare înseamnă responsabilitate și șansă, în același timp.
Animația în România a avut niște momente foarte bune, în care se producea mult. Stăteau oamenii de la Animafilm cu nopțile pe-acolo, din câte am citit, din pasiunea de a-și vedea poveștile prinzând viață. Gopo a arătat unei lumi întregi că poți câștiga la Cannes și cu o idee și o poveste puternică, nu doar cu execuții excepționale.
Avem o moștenire de povestitori și animatori buni, pe care cred că am putea să o vorbim mai mult, dar și să o folosim ca sursă motivațională.
În continuare, sunt regizori care reușesc lucruri foarte mișto, ca Anca Damian care e recunoscută în comunitatea internațională. Paul Mureșan are o minte și skill-uri minunate și mai sunt nume aici, desigur. Dar e nevoie de mai multe nume. Atât în animațiile de cinema, cât și în cele comerciale, de advertising, ca să vorbesc de formele clasice. Cât și în new media și alte forme și medii de exprimare artistică.
Am văzut și la Făt-Frumos din Tărâmul de Azi, și la RADAR anul trecut cum animația creează o legătură intimă cu privitorul, un safe space în care omul râde, plânge, se bucură sau se întristează în fața ecranului cu o sinceritate de copil.
Pentru noi e foarte limpede că avem de construit acum, cu toții. Și că avem foarte multe talente în țara asta care trebuie doar să fie încurajate sau să aibă ele curajul să ajungă în locurile potrivite, unde se pot exprima în voie.
Îmi tot imaginez sala de la Elvira Popescu la proiecțiile de la MiniMest. O sală plină de copii și părinți, răzând zgomotos, întrebând cu voce tare, întristându-se, lucindu-le ochii curioși.
Asta se întâmpla la trăitul unor animații foarte bune care se derulau pe ecran. Și mă tot gândesc cât bine face animația, că trezește o zonă de emoție pură și spirit curios și ludic în noi toți, ne raportează la jocurile și visele copilăriei. Imaginează-ți sala aia de la Popescu înmilionită și capeți publicul pe care l-am vrea noi pentru animațiile românești.
Impactul crizei
Măi, proiectele noastre nu au fost oprite, nici nu au fost amânate. În timp ce auzeam că în agenții sau case de producție sunt blocate filmările și clienții își retrag proiectele, la noi a existat acest grad mare de noroc, că poți să faci animație de oriunde atâta vreme cât ai un echipament decent și sănătate. Proiectele care erau deja în lucru continuau și cererea pentru altele noi era și ea acolo.
În martie eram la începutul lucrului pentru seria Kinder Chocolate și ne-am bucurat să aflăm că îi dăm înainte cu proiectul, clientul fiind fericit că are proiect de animație în lucru și nu trebuie să-și facă nicio grijă.
Noi nici înainte nu aveam prea multe întâlniri cu clienții, adică fizice. Așa că mutarea lor în online sau la telefon nu a fost vreo situație dramatică. În plus, la nivel uman treceam cu toții prin stări și experiențe similare și atunci cred că treaba asta ne-a făcut mai deschiși și firești, cel puțin până s-a intrat și aici pe niște automatisme.
Cred că tuturor ne-a luat un pic să ne adaptăm, însă ne-am dat seama că tot noi ăia de dinainte eram, și că proiectele pot fi regândite sau readaptate și ele, acolo unde era cazul.
Atâta vreme cât eram toți sănătoși, aveam încredere unii în alții că ne străduim să iasă bine și fiecare își face bine bucata, nu avea de ce să nu meargă. Asta a funcționat ca algoritm de bază și cu clienții, și cu echipa noastră.
Flow-ul de lucru
În iunie-august a fost un flow nebun, pentru că a fost perioadă de concedii, iar noi aveam mai multe proiecte în derulare și munceam pe brânci.
Noi lucrăm de-acasă de pe 11 martie, așa că până în iunie am tot avut timp să ne obișnuim și să avem un flow fluid.
Primele săptămâni din martie au fost mai confuze, ca pentru toată lumea. Făceam pizza night pe zoom, statusurile erau foarte mult despre sharing emoțional și apoi treceam la proiecte. De altfel, și clienții noștri treceau prin niște schimbări și atunci eram cu toții într-un fel de călătorie de sharuit stări și încercam să compensăm cu online events pentru această deprivare bruscă de libertate.
După care, treptat, ne-am obișnuit foarte mult cu lucratul de acasă, de la țară, de pe unde se mai ducea fiecare (după ce s-a dat drumul la ieșiri). Am învățat să ne așezăm, să stăm cu noi, să privim frunza cum crește și apoi cum se înverzește și se îngălbenește. Adică să ne dăm și spațiu, nu să fim atât de mult online. Și-așa fiecare și-a găsit ritmul de viețuit și lucrat.
Am ținut aproape în perioada asta. Vorbeam zilnic unii cu alții, lucram împreună pe google meet, fiecare era responsabil cu ce avea de făcut. Nu-mi dau seama prin ce noroc, însă ne-am sudat bine ca echipă în perioada asta - încredere, și chiar ca nivel de intimitate, pentru că ajungi să share-uiesti mai ușor chestii casnice atunci când ești în casă.
Cu toții integram viața de zi cu zi cu munca și cred că treaba asta a ajuns să fie un fel de tabiet plăcut pentru toți. Că te oprești din muncă să te duci să faci piața sau să culegi niște legume din grădină.
Am fost recunoscători unui ritm alert de lucru, care câteodată nu ne lăsa prea mult timp liber și apreciam asta de multe ori, în condițiile în care în jurul nostru se vorbea constant de incertitudini.
Ce mi-a atras atenția a fost schimbarea fusului orar pentru orele de lucru, cel puțin o perioadă. Aveam clienți care puteau să lucreze cel mai bine de pe la 10-12 noaptea încolo, după ce adormea copilul și primeam mail-uri în toiul nopții, deja ne obișnuisem cu flow-ul ăsta.
La fel și cu participarea copiilor noștri la call-uri sau concentrarea orelor de hard work în timpul somnului de prânz al copilului. It was all part of being human. Ne adaptam.
Animația în timpul pandemiei
Chiar dacă animația a fost și rămâne privilegiată în perioada asta, pentru că atâta vreme cât ai skill-ruile și echipamentele îți vezi liniștit de treabă, nu m-aș hazarda să spun că s-a schimbat drastic mersul animației.
Cel puțin nu pentru noi, nu știu să spun cum e în alte părți. Dar nu am auzit să se fi plâns careva de un râu neoprit de cereri. Mai mult, ilustratorii, de exemplu, s-au ajutat destul de mult între ei în perioada asta, încercând să se susțină - de unde ai deduce că nu i-au invadat nici pe ei cererile.
Cred, mai degrabă, că acei clienți care oricum aveau o afinitate pentru zona de ilustrație și animație au continuat și mai convinși pe partea asta, cei ale căror business-uri au avut de suferit sau cei care și-au luat măsuri financiare de precauție nu au mai investit în nimic sau au început să folosească stock images.
Iar cererile de proiecte la noi la studio nu știu să spun dacă au venit pentru că s-a schimbat situația cu filmările sau pentru că așa a fost mersul firesc al lucrurilor. Nu mi se pare că am avut cereri pe care să nu le putem duce (să spunem că au venit cereri de trebuia să mai luăm cel puțin 3 oameni). Nu a fost cazul ăsta.
Da, am avut de lucru constant și intens. Dar noi l-am văzut mai degrabă ca o evoluție firească, venită din work-ul făcut până acum.
Poate faptul că a fost firească, prin comparație cu alte involuții din domeniu, o poate face excepțională - și-atunci să o atribui creșterii cererii în perioada asta. Dar nu aș băga mâna în foc.
Take-aways
Nimic nu e permanent.
Normalitatea pe care o trăiești se datorează unor circumstanțe de moment, circumstanțe care se pot schimba peste noapte. Și că nu e nici rău, nici bine în asta. Este ceea ce este.
Că echilibrul și empatia sunt stări fără de care viața e mult mai greu de trăit.
Că suntem foarte norocoși cu echipa din care facem parte.
Că suntem foarte norocoși cu oamenii care ne sunt clienți și colaboratori de multă vreme și care au continuat colaborarea cu noi când multe poduri cădeau, din ce auzeam în jur.
Că se poate lucra de oriunde din lume în echipă, atâta vreme cât oamenii comunică deschis unii cu alții și au libertatea de a fi responsabili.
Că întâlnirile online sunt bune, doar dacă-s cu măsură.
Că nu trebuie să te vezi non-stop cu cineva ca să lucrezi bine cu el. Dar că ai nevoie să te vezi cu oamenii la un moment dat ca să nu uiți că e reală comunitatea din care faci parte.
Că natura și munca fizică sunt magie.
Că e bine să ai în jur oameni cu care poți dansa, cânta, râde tare și schimba idei tâmpite.
Că nu trebuie să stai 12 ore din zi cu fundul pe scaun ca să muncești. Că integrarea unei întrețineri, unui jucat cu copilul, unui dus de gunoi sau unui gătit în munca de birou nu strică deloc.
Că nimic nu e permanent și asta ne provoacă să ne cunoaștem mai bine.
Că sănătatea fizică și psihică = diamant.
Planuri
Creșterea de zi cu zi. Noi nu prea ne promovăm (adică nici social media nu prea facem) și de la început am știut că singura carte de vizită validă pentru noi este munca pe care o facem. Și asta e ceva ce nu negociem, nici cu clienții, nici între noi. Dacă vrem să avem ceva de zis în animația românească și nu numai (și vrem), trebuie să fim foarte buni pe ceea ce facem. Așa că la noi creșterea este egală cu o permanentă rafinare și dezvoltare a skill-urilor fiecăruia și ale tuturor ca grup.
Creșterea network-ului de talente. Noi acum suntem opt oameni in-house, însă ne propunem să tot creștem și outside the house. Nucleul studioului VÂNĂ va crește, ca și până acum, sustenabil, în ritmul în care are nevoie. Însă sunt o grămadă de profesioniști foarte talentați în țara asta cu care ne dorim să ne intersectăm, să colaborăm. Și ne bucură foarte mult proiectele în care ne adunăm mai multe echipe, pentru că sunt șanse mai mari să crești prin învățare de la alții decât doar în bula ta. Așa că încurajăm mult proiectele astea, keep them coming!
Dezvoltarea unui cuib pentru tinerii animatori. Ne propunem să ținem mai aproape de talentele în dezvoltare, atât din facultățile sau liceele de specialitate cât și din afara lor, să le oferim un mic dar bun mediu de dezvoltare a skill-urilor și posibilitatea unui lucru real de studio, cu toată dinamica și toate compromisurile artistice pe care trebuie să le asumi (mai ales în zona de advertising).
Conținut și scurt-metraje semnate de Vână Animation Studio. Acum doi ani Petit Book Animé du Bucharest, tema pe care i-am dat-o lui Adèle pentru internshipul ei, ajungea să fie proiectată la Animest. Acum o continuăm, în concordanță cu evoluția lui Adèle. Acum e full time animator la Vână și locuiește în București permanent :). Am și făcut o pagină pentru acest proiect și pentru susținerea lui, să putem să creăm în voie episoadele animate inspirate din realitatea românească distorsionată de lentila franțuzoaicei noastre.
Tot din categoria “dacă vreți să sponsorizați” mai avem un proiect super drag, Romică și Perete. Pornit de la Ursul păcălit de vulpe pe care Horia i-l tot povestea copilului nostru, cu versiuni reimaginate de ei, am început să scriu un scenariu (ancorat în niște probleme și schimbări actuale), apoi s-au conturat personajele, apoi am făcut o bucată mică pilot, cadou pentru clienții și colaboratorii noștri (o vedeai când scanai ilustrația de pe sweatshirt). După un curs și o consiliere minunată cu Gobelins School din Paris, scenariul a prins un contur pe care îl simt, în sfârșit, sincer cu ce vreau să spun. Așa că acum căutăm forme de finanțare pentru el. Țineți pumnii strânși sau join the creation.
