[Viața la țară] Raluca Ocean & Radu Alexandrescu: "Amintirile de vară de la bunici sau blogurile de lifestyle cu domnițe în rochițe boho nu corespund neapărat realității”

Ea a renunțat la Cluj, el la București. Au lăsat deocamdată cele două orașe mari, în care puteau să se stabilească împreună, și s-au mutat anul trecut într-o colibă de pe un deal, chiar pe 30 decembrie. A fost o întreagă aventură până la tihna vieții în doi de la țară, pentru că locul era plin de buruieni, nu exista curent și nici drum de acces pietruit în zonă. Iar casa, veche de peste 100 de ani și nelocuită de 15, fusese invadată de muri.

Raluca Ocean și Radu Alexandrescu și-au suflecat mânecile, și-au pregătit spatele pentru cărat și s-au apucat de curațirea celor 2 hectare de deal și de pregătirea casei, din care au păstrat tot ce se putea folosi, pentru o restaurare cât mai aproape de original. Au avut și meșteri constructori pe lângă ei, dar nu au fost atât de norocoși la acest capitol cum și-ar fi dorit. Pentru cine vrea să dea orașul pe sat, Raluca are un sfat:

”Să testeze, să găsească un loc în care să stea o săptămână, două, trei să vadă cu adevărat ce înseamnă satul românesc acum și viața la țară. Amintirile din vacanța de vară la bunici sau blogurile de lifestyle cu vestitele „farm table” și domnițele în rochițe boho nu corespund neapărat realității”

Raluca Ocean povestește despre viața ei și a partenerului său pe Dealul Miețului din Caraș-Severin. Traiul lor la țară, în vecinătatea comunei Târnova, înseamnă printre altele faptul că cel mai apropiat vecin se află pe următorul deal.

Despre voi

Am crescut în Baia Mare. Am studiat în Cluj Napoca și în Florența. Proiectele mele sunt pe consultanță, strategie și comunicare în real estate, retail și publishing. Pe lângă proiectele fixe, din când în când mai ajutam la producție spoturi TV și în timpul liber lucram la proiecte ca și decorator pentru apartamente AIRBNB. În ultima vreme cea mai mare descoperire e stilul Shaker. De un an de zile am renunțat la centrul Clujului și m-am mutat împreună cu Radu pe Dealul Miețului, situat în afara comunei Târnova, jud. Caraș-Severin.

Radu e din Piatra Neamț. A studiat în Hanovra, s-a stabilit în București, a lucrat în corporații, a plecat din corporații și administreaza mai multe apartamente pe AIRBNB.

Cum era viața la oraș

În oraș pentru mine diminețile începeau la 5 cu cafea muuultă, citit și răspuns la e-mail-uri, liste de „to do” și multe întâlniri de lucru. Același program pe care cred că îl are orice om care lucrează în publicitate.

Cel mai bun moment al zilei erau pastele pentru cină și telefonul pe mod avion de la ora 20.00. În Cluj ne plăceau cinele cu prietenii acasă și plimbările cu bicicleta prin oraș.

Ne sâcâia lipsa locurilor de parcare și faptul că trebuia să facem plimbări la stadion, unde era parcată mașina, să verificăm dacă e totul ok.

Radu știa încă de când l-am întâlnit de ce vrea să ia o pauză de București: aglomerația și lipsa de siguranță a clădirilor, construcțiile neconsolidate. Mie îmi place Bucureștiul și cred că aș lăsa Clujul pentru București, dar, când mai stăteam la el, mă atenționa mereu să merg pe marginea trotuarului, să nu-mi cadă vreo bucățică de clădire în cap.

Decizia de a vă muta la sat

Pentru mine mutatul în natură era un vis, avusesem până să ne mutăm un proiect de curatorie de carte şi citeam tot mai mult în reviste independente despre oameni care au schimbat viața de la oraș pe cea din natură. Colegul meu Bogdan de la Vastmix se mutase de ceva vreme în afara Băii Mari în casa bunicilor pe care o restaurase. Urmăream povestea lui Matt&Lentil de la Grown and Gatherd. Dar, mutatul la țară era pentru mine un proiect de pensie, atât de departe îl simțeam.

Când l-am întâlnit pe Radu, el era deja în căutare de terenuri. Știa exact ce-și dorește: un teren sau o casă cu pădure, izvor și, dacă se poate, fără vecini. Deci nu era neapărată nevoie să fie într-un sat. Avea deja o autorulotă, bicicleta, rachetele pentru tenis și o „bază de date” la propriu despre terenuri.

La câteva căutări am fost și eu cu el. Datorită „căutărilor lui” am reușit să realizez că poți să fii mai productiv și mai inspirat în natură. Decizia să cumpărăm terenul și casa împreună a venit în București la o pizza bună cu trufe și un Aperol.

Documentarea

Așa cum spuneam, Radu a fost cel cu căutatul, a fost în Deltă, Sibiu, Brașov, Șirnea, Fundata, Peștera, Vâlcea, Cluj, oricum aproape în toată țara, exceptând Maramureșul. Ruloțica a ajutat mult la partea de documentare deoarece reușea să stea un pic în zona respectivă. Așa îți dai seama dacă în weekend mai vin petrecăreți, dacă sunt câini vagabonzi sau pur și simplu oameni care nu-ți transmit un sentiment de siguranță.

Isprava cu Târnova a fost neașteptată. Era luna iulie, în Cluj, primele zile de căldură după o primăvară mult prea ploioasă, aveam a doua zi zbor către București și m-am trezit cu Radu la ușă. Avea o urgență la Cluj și pleca să vadă un teren care părea să aibă toate „ingredientele” și era lângă Reșița. Am hotărât să renunț la zbor și să mergem împreună.

În Reșița, la Peco, ne-am întâlnit cu Domnul Puiu, care pentru noi a devenit Domnul „Târno”. Până pe Dealu Miețului, am trecut printr-o pădure fantastică, acum îi spunem „Strada Ralucăi”, modest, nu? Deja eram cuceriți, am ieșit din Târnova, satul cu faianță cu pattern colorat, am străbătut drumul cu piatră cubică, de pe vremea austro-ungarilor și am lăsat mașina la batoză. Pentru că plouase, drumul, și așa impracticabil în condiții normale, devenise o mlaștină.

De acolo am urcat pe jos pe terenurile oamenilor, 800 de m, la Sălaș. Sălașurile erau construcții temporare, de dimensiuni mici, sezoniere, folosite ca adăpost pentru oameni și animale. Aici stăteau sătenii pe timpul verii urmând ca iarna să se retragă în sat. Fiecare sălaș are o poreclă, cel pe care-l vedeam îi spunea a lui Târziu.

Foto: Andrei Moldovan @thanatonautii

Radu s-a hotărât pe loc, la văzul priveliștii și la faptul că acoperişul şi obloanele intacte ale casei o protejaseră destul de mult. Era deja nelocuită de peste 15 ani și veche de peste 100. Terenul pe care era poziționată casa, care are și o șură și un grajd, măsoară 2 hectare jumate, la capătul terenului e un izvor, și dacă traversezi izvorul, intri într-o pădure de mesteacăn, salcâm, alun și cer; o parte din pădure aparține terenului.

Radu plătise și semnase un pre-contract pe loc. Era zi de vineri așa că am făcut contractul de mână, eu atunci nefiind implicată în partea de cumpărare, așa că împreună cu un amic de-al lui „Domnul Târno” am fost martori.

Primele momente la țară

Am început lucrările la casă la jumătatea lunii septembrie deoarece Domnul Târno acceptase să plătim cealaltă parte din bani în noiembrie. Noi am avut parte de proprietari cumsecade. Chiar am fost super norocoși cu această parte. Mai puțin norocoși am fost cu constructorii, am schimbat două „echipe”, iar la final am ajuns să vopsim, să finisăm și să șlefuim destul de mult.

Totuși, știam că e o ”gălușcă” mare când ne-am hotărât să cumpărăm „la Târziu”. Aveam de urcat 800 de metri de drum pe care-l traversa doar tractorul și mașinile 4X4; Radu avea pe atunci un Mini Cooper. Casa nu fusese locuită și totul era blocat de muri invazivi. Era o gospodărie care nu fusese întreținută de 15 ani, deci nu exista nici curent electric.

Din septembrie am stat jos la batoză cu cățelușa noastră Roua, copoi ardelenesc.

Dimineața urcam la casă, seara coboram la ruloțică. Cel mai fain moment a fost când am văzut ruloțica sus, lângă casă, ne-a scutit de așa multe drumuri. În rest, cel mai greu și mai greu a fost tot ce am cărat cu Radu în mâini până la casă, boiler, calorifere, geamuri și tot ce poți să-ți imaginezi că ai nevoie pentru a restaura o casă.

Cea mai mare surpriză a fost descoperirea că există șoareci la țară. Roua a învățat ce înseamnă Prichindel șoricel, eu am învățat să-mi placă pisicile, prin urmare acum o avem pe Sparta, Aracet și Kamikaze să păzească „Moșia”. Situația Prichindel șoricel e rezolvată.

Foto: Andrei Moldovan @thanatonautii

Obiceiurile și rutinele de acum

Acum dimineața începe cu o singură ceașcă de cafea, ce-i drept mare, și o felie de pâine cu miere de albine (obicei dobândită datorită lui Radu). Citim știrile, pe aplicație desigur, și la obiceiul ăsta am cam renunțat în ultima vreme, toate-s cenușii. Mai ascultăm Radio Guerrilla sau Radio Monocle „The foreign desk” a lui Andrew Mueller.

Tot dimineața dăm drumul la „Vedete”, așa le numim noi pe cele 7 rațe și 5 găini. Pentru mine, cea mai mare realizare e că nu am mai cumpărat pâine de mai mult de o jumate de an și că am învățat să o gătesc singură cu aprecieri din partea tănticilor cărora le-am mai făcut cadou câte o pâine. Mă gândesc să adaug „skill-ul” ăsta la profilul de LinkedIN.

Nu mai cumpărăm atât de multe lucruri, am ajuns în sfârșit la concluzia că avem tot ce ne trebuie. Cred că acesta este cel mai bun obicei, să îți amintești şi reaminești că ai tot ce îți trebuie sau chiar mai mult decât ai nevoie.

Diferit e și faptul că suntem interesați să descoperim și să comunicăm ce înseamnă viața în natură. Revista Modern Farmer, articole despre sustenabilitate, iazuri naturale și upcycling sunt acum parte dintre noile noastre obiceiuri.

Pentru Radu e diferit faptul că taie și aduce lemne; aici găsești mereu ceva de făcut, mereu vrei să restaurezi, să îmbunătățești locul în care ești. Radu spune întotdeauna că acesta e un proiect pe termen lung.

Distracțiile de weekend

Sunt aceleași ca peste săptămână, de la rachetele de tenis, acum folosim doar mingile, și jocul e cu câinii noștri de-a prins mingile, iar fiecare masă pentru noi e o sărbătoare. La fel ca și atunci când eram mici, la țară se mai ia curentul, autoritățile locale au veșnic program scurt, dar pare-se că toată lumea e obișnuită cu asta.

Schimbarea vieții

Viața e aceeași, pentru că și noi suntem aceiași oameni, doar că ne-am adus pasiunile cu noi într-un mediu mai sănătos, în natură. Relațiile devin mai însemnate și cred că suntem mai prezenți cu cei apropiați chiar dacă nu reușim să facem atât de multe vizite. E o sărbătoare când avem familia sau prietenii în vizită și fiecare masă e un festin.

Rutinele se schimbă, nu mai cobori până la magazin, ci te organizezi cu lista de cumpărături temeinic când mergi la Reșița, renunți la bobul perfect cu breton sau la pasiunile pentru mașini de oraș în cazul lui Radu.

În ceea ce privește jobul, acesta s-a schimbat în perioada pandemiei, nu neapărat când ne-am mutat aici. Trebuie să recunosc că am încă un gol în stomac când menționez că stau pe un deal. Din ceva motiv, la noi în România, nu e așa „glamour” ca și în alte țări. Și poate unii dintre clienți uită că atât competenţa cât și ambiția vin cu tine pe deal și, mai mult, te fac și mai dornic de muncă, pentru că distragerile inutile din oraș, ghici ce? Dispar.

La ce nu v-ați adaptat încă

Încă încerc să mă obișnuiesc cu faptul că cei veniți din alte țări mutați la sat sunt făcuți cetățeni de onoare, și meșterul le va lucra mai bine, pentru că e pentru „străin” pe aceeași sumă de bani pe care o cere unui „orășean”, iar unii dintre noi, tineri mutați la sat care-și deschid ONG-uri și care se implică în școli sau ajută punctual în comunitate, mai harnici și mai curajoși decât mine și decât Radu, sunt puțin ajutați.

Încă încerc să mă obișnuiesc cu faptul că tu din banii personali și cu resurse proprii trebuie să împrăștii piatră pe un drum public.

Fericiți suntem în primul rând noi. Suntem destul de departe de Baia Mare și de Piatra Neamț, și atunci când trebuie să te împarți între 4 orașe la care se adaugă și locația de aici e mai complicat. Iar familia uneori nu e cea mai entuziastă.

Foto: Andrei Moldovan @thanatonautii

Oamenii din comunitate

Încă din primele zile am convenit să nu lucrăm în zilele de sărbătoare și Duminicile. E felul nostru de a respecta comunitatea, chiar dacă noi stăm în afara satului; singurul vecin pe care-l avem e pe celălalt deal. Ne-am împrietenit cu Ade și cu Bogdan de la Căsuța de pe Deal, tineri de la oraș mutați la țară ca și noi, ambițioși, harnici și generoși peste măsură.

Învățăm multe de la Lelia și de la Dragoș și îl avem aproape pe Domnul Barbu, electricianul, pentru noi un model al eleganței și al înțelepciunii fine de la sat. El ne suna pe vânt puternic și ne spunea „copii nu disperați”, el mobiliza lumea și el ne-a recomandat cei mai buni meşteşugari din sat. Îl mai avem aproape pe Domnul Ionel care ne citește curentul și care ne-a întâmpinat cu o sticlă de lapte de la Milka și câte alte bunătăți. Pentru noi, ei toți sunt comunitatea de aici.

Contribuția voastră

Încă încercăm să cunoaștem comunitatea, dar în anul petrecut aici ne-am dat seama că terenurile incendiate, lâna de la oi și gunoaiele aruncate „pe vale” sunt câteva dileme care ar merita să fie înaintate spre rezolvare.

Ne-ar entuziasma ca DeMerisier să devină un spațiu de „degustare” pentru cei care vor să se mute la țară. Așa cum înainte de a te înscrie la o facultate e indicat să participi la câteva cursuri să vezi ce informații și ce vibe îți poate oferi specializarea aleasă, tot așa credem că înainte de a-ți vinde tot și a te muta definitiv la țară e bine să poți să testezi dacă realitatea corespunde așteptărilor.

În ce priveşte incendiile, suprafețele de teren sunt mari, tinerii din sat au plecat la oraș sau cei mai mulți în străinătate, și pentru că nu mai e cine să lucreze pământul, suprafețe mari de teren sunt incendiate. Așa ard sălașe, uneori animale sunt arse de vii, iar fauna și flora sunt afectate.

Târnova e cunoscută pentru creșterea oilor și cultivarea merilor, îndeletniciri ilustrate încă de pe panoul de intrare în comună. Cea mai mare parte din lână este aruncată pentru că nimeni nu mai dorește lână neprelucrată sau prețul de achiziție e foarte mic.

Ne-ar plăcea să găsim o soluție să folosim lâna pentru compost, asemeni englezilor de la Dalefoot Composts.

Foto: Andrei Moldovan @thanatonautii

Neajunsuri

Infrastructura și lipsa pubelelor pentru aruncarea gunoiului.

Am câștigat timp, aer curat și mai multă independență. Libertatea și bucuria de a-ți cultiva propriile alimente și de a trăi în pas cu anotimpurile. În ceea ce privește întreținerea unei case la sat, încă descoperim. Panourile solare sau un generator, o sursă de apă proprie și încălzire sunt din experiența noastră cele mai importante facilități.

Situația devine mai dificilă dacă te entuziasmezi și îți iei niște „Vedete” pe lângă casă.

Revelațiile și învățăturile

Revelația și învățătura sunt una și aceeași atâta vreme cât nu faci rău nimănui; gura și așteptările lumii în privința ta sunt neimportante.

Primii pași pentru cine vrea să se mute

Primul pas e să testeze, să găsească un loc în care să stea o săptămână, două, trei să vadă cu adevărat ce înseamnă satul românesc acum și viața la țară. Amintirile din vacanța de vară la bunici sau blogurile de lifestyle cu vestitele „farm table” și domnițele în rochițe boho nu corespund neapărat realității.

O experiență pe AirBNB la țară e altă poveste decât realitatea. Mi-a plăcut o afirmație a Amandei Brooks - fost director de fashion la Barneys, care la 38 de ani s-a mutat în zona rurală a Angliei - într-un interviu pentru Kinfolk, ea spunea că la țară ea se simte un entuziast, nu un expert. Ei bine, dacă reușești să-ți păstrezi entuziasmul o mare parte din timp, ai toate șansele să trăiești o epopee.

Pandemia de pe deal

Noi la DeMerisier nu prea „vedem” pandemia. Cel mai dificil e că nu putem ajunge la familiile noastre. Ulițele din sat sunt goale, ce-i drept e și frig acum.

Oamenii se comportă ca peste tot, mai responsabil și mai puțin responsabil. Doar autoritățile locale sunt neschimbate și toți știm cum sunt ele la sat.

Vă mai vedeți la oraș

Sigur că da, planul nostru era să stăm sezonier aici sau oricum să mai stăm prin București, să mai călătorim din când în când. Să variem locurile, situațiile și țările care pot să ne învețe ceva și să ne inspire. Viața de dinainte a fost generoasă cu amândoi. Cred că o să fie fantastic să întâmpinăm noile situații cu experiențele de aici. Negreșit dorim să facem cunoscut DeMerisier și să reușim să ajutăm cu sugestii oameni curioși, ambițioși să locuiască în natură.