[De la IQads] Codruț Baciu: Umorul e prea puțin folosit de branduri. Din teamă, din lipsă de skill, din multe motive. Foarte rău

Și ca să ajungă la toată lumea și să se înțeleagă gravitatea lipsei de umor din domeniu, Codruț Baciu scoate la înaintare și majuscule și un semn al exclamării. FOARTE RĂU! Umorul e necesar, suntem de acord. Așa se mai îndulcește ziua, mai îmbunezi oamenii încruntați care trec pe site-ul tău, atragi atenția, ne aducem cu toții aminte să nu ne luăm prea în serios. Tocmai de aceea Codruț a scris la IQads vreo trei ani. Cu umor, dar serios. Și viceversa. A făcut interviuri, a scris despre reclame, recenzii la Cupe de gătit, opinii, a mai strecurat și glumițe care au căzut la montaj, altele care au primit aplauze, ne-am mai și contrat, dar o concluzie e clară: s-a râs mult. 

Așa că îl poftim pe Codruț pe cărarea nostalgiei să povestească despre perioada lui la IQads, despre publicitari simpatici și aroganți, fuga de clișee și lecții de management enervante și necesare. Vorbim și despre publicitate, umor, antreprenoriat de pandemie și scenarii șchioape de viitor. 

La IQads

Era prin 2015 când am venit la IQads, deci tocmai făceam 30 de ani. Plecasem de la Oracle plictisit și irosit. Jobul de la IQads a fost al doilea la care am aplicat. Mai întâi am fost la Tempo, unde mi-au dat un brief stufos, dar apoi nu au mai răspuns la mailuri. Dacă oamenii ăia erau serioși, cine știe ce traseu aveam, iar noi doi n-am mai fi purtat discuția asta. Deci să fie învățătură de minte pentru toate agențiile de publicitate: chemați oamenii la interviu și apoi ignorați-le munca și timpul! Multe lucruri bune pot ieși din asta.

Așa, ce-mi amintesc din perioada venirii mele la IQads? Entuziasmul și belșugul de subiecte. Nu-mi dau seama dacă s-au schimbat lucrurile între timp, dar resursele sunt mai puține, iar teama e mai apăsătoare.

Cât ai lucrat, ce ai făcut aici

Am scris 3 ani și ceva. Interviuri, expo-uri, branded content, editoriale, recenzii (sic) de la cupele de gătit, FIBRA stuff și așa mai departe. Good times. S-a și băut, dacă nu mă-nșel.

Cum a fost experiența, cu bune și cu rele 

Bune: am interacționat cu publicitarii și am descoperit oameni mișto. Cu unii dintre ei am rămas prieten și colaborăm pe proeicte.

Rele: am interacționat cu publicitarii, iar unii dintre ei am descoperit că-s aroganți și agramați. Surprise, surprise.

Per total, a fost cel mai mișto job pe care l-am avut în România.

(Nota redacției: Awwwww)

Amintiri

Grătarele de la munte, ”k spor”-ul lui Marius, oroarea de clișee la care Miruna a contribuit din plin (până-n ziua de azi vomit la ”firesc” și ”punem pasiune”), interviurile cu Predu și Feher (chiar dacă nu prea le făceam eu), berile din mansardă, umorul tembel al lui Andrei de care mi-e dor.

Cum era publicitatea

Îngrădită și sufocată de o mie și una de chestii. Dar nu la fel ca acum. Se pare că finalul lui 2020 ne găsește într-o perioadă de ”era mai bine atunci”. Habar n-am ce vom putea învăța din ea, că deja am obosit.

Învățături

Am avut acces la toți jucătorii din industrie – agenții, clienți, freelanceri, antreprenori, publisheri, manageri de tot felul. Și am scris mult și variat în ăștia trei ani. Mult content, multe subiecte, mulți respondenți, destule încleștări cu ”stakeholderii” despre care scriam.

Dar dacă apoi mi-am deschis o agenție de content marketing, IQads a avut un merit principal, mai ales cât privește rigoarea (de text, de brief). Tot în IQads mi s-a înșurubat convingerea că există o piață pentru ce vreau eu să fac. Am mai rămas, partial, și cu stilul de management al lui Marius, pe care n-o să-l detaliez aici, dar cu care sunt sigur că uneori îi enervez pe colegii mei. Așa cum ne enerva și Marius pe noi, uneori :))

După IQads

Voiam mai mult. Eu n-am background de ziarist, ca tine. Nici om de publicitate per se nu-s. Pentru un om de profilul lui Nici-Nici, 3 ani sunt destui, am extras ce era de extras. Am vrut să scriu mai mult și să fac bani mai mulți. That’s it.

Vorbim în privat dacă ești curioasă cât din astea două mi-a ieșit :))) 

Ce faci acum

Am o agenție de content marketing, unde scriem și rescriem. I-am spus ”Nerds & Words” și prestăm pentru businessuri mari și mici. De la Jidvei și 2Performant până la start-up-uri și ONG-uri pe care uneori uit să-i facturez. Ne e bine așa deocamdată.

Îți spun sincer că speram (și credeam) că businessul va crește mai repede decât a făcut-o. Progresul a fost mereu prezent, de la lună la lună, încă din 2018. Dar e atât de lent, încât uneori îmi vine să fac freelancing și cu asta basta. Sau să mă angajez iarăși la Oracle pe un salariu de patru ori mai mare.

Schimbări în domeniu

Trei chestii pe care le găsesc importante azi.

1. Oamenii înțeleg că au nevoie de profesioniști pentru businessul lor. În cazul nostru, e vorba de comunicarea scrisă – texte de tot felul, descriere de produs, copy, social media, strategie etc.; dar cred că, ușor-ușor, responsabilitatea asta față de propriul proiect, față de propriul business se extinde ireversibil peste tot. Nu se mai apelează la prieteni pentru un logo, pentru un site, pentru o prezentare. Bună de tot treaba asta, acum câțiva ani nu cred că era așa.

2. Site-ul vinde. Și dă naștere unor așteptări. Se investește mult în promovarea pe Google și în social media, iar site-ul e lăsat undeva la coada priorităților, pentru că e ”doar de prezentare”. E păcat să fie așa. Un site bun - adică optimizat, ușor de parcurs, arătos și scris bine - face ca lucrurile să se-ntâmple.

3. Umorul e prea puțin folosit de branduri. Din teamă, din lipsă de skill, din multe motive. Foarte rău. No buts about it, dragi cititori, FOARTE RĂU! Evident, nu trebuie să te hlizești non-stop pe pagina de companie, dar toate straturile de umor au aplicabilitate în comunicare – de la memes și alte astfel de exemple mai ”in your face” până la un tone of voice mucalit sau subtilități de verb. Trebuie doar să fii atent, să înțelegi brandul. Ca să vinzi, ca să atragi atenția, ca să intri-n vorbă cu audiențele tale. Că asta e miza și de-aia ne dăm carieriști în marketing pe-aici.

Noi am reușit să convingem clienți să fie mai puțin scorțoși, mai fun; iar pentru asta, colegii mei merită aplauze – Monica, Irina, Androo și, mai nou, Radu.

Peisajul industriei de comunicare în Ro

Îmi place când suntem lăsați să ne facem jobul pentru care suntem plătiți. Îmi place când apar clienți cu care facem click instant. Îmi place când se fac plățile la timp. Îmi place când colegii îmi spun ”ce proiect fain!”. Îmi place când apar oameni pentru care aș scrie și pe gratis. Îmi place că încă am chef să scriu pentru clienți, chiar dacă munca asta de cârmuire a businessului te golește, de multe ori, de resurse creative.

Nu-mi place când clientul îmi suflă-n ceafă, iar la final cere o mie de revizii, ”ca parcă n-am surprins vibe-ul acela”. Mă mai enervează și ceata celor care tarifează la preț de dumping orice proiect, dar despre asta, într-un alt episod.

Efectele pandemiei

Aș vorbi mai degrabă despre efectele pandemiei asupra nervilor mei, dar vorbim despre proiecte dacă vrei, sure :)) Din martie până-n vară, am pierdut jumătate de clienți. Unii au explicat fair-play, alții au pus on-hold treaba și am reluat apoi, în vreme ce câțiva au dispărut cu facturile noastre cu tot. Noi să fim sănătoși, că-i ținem minte pe toți. Cum spunea Stuntman Mike în Deathproof? ”You know how people say "You're okay in my book" or "In my book, that's no good"? Well, I actually have a book”. Sau, ca să rămânem la publicitate, vorba lui Alexandrescu, într-un comentariu la postarea de mai jos: ”Acum ies la iveala muistii, cum ies cacatii de caine cand se topeste zapada”.

Ce va urma

Ce-a fost mai greu a trecut. Cred. Suntem înapoi pe creștere și am început să-mi iau și eu salariul din nou, deci bravo, Codruț! Dar alte firme nu-s la fel de norocoase și cad pe capete. Unele merită, altele nu, nu-i treaba mea să spun. Dar eu sunt mândru că-n toată perioada asta am reușit să păstăm echipa intactă, fără scăderi de salarii. Iar luna trecută, am făcut prima angajare din februarie încoace. Sunt optimist.