Fotografia are locul ei important în viețile oamenilor, este convins Ionuț Trandafirescu, antreprenor cultural si fondatorul Bucharest Photofest. In Octombrie a avut loc a 5a editie a festivalului, care s-a desfasurat offline, dar intr-un format restrans. Ionut l-a numit un exercitiu de normalitate, a carui tema a fost solidaritatea.
Solidaritatea presupune disponibilitate, deschidere și răbdarea de a asculta, de a conștientiza câtuși de puțin vremurile pe care pe trăim, presupune și înțelegere. Înțelegere și empatie. Față de lumea în care trăim, față de oameni. Iar prin fotografie suntem avantajați să putem expune foarte ușor toate aceste subiecte.
E drept ca pandemia a generat subiecte de interes in fotografie, in special in cea documentara si in fotojurnalism, dar expozitiile din festival au abordat si alte teme, cum ar fi cea a refugiatilor sau teme culturale, precum tipologia barbatului arab in viziunea Tamarei Abdul Hadi sau expoziția Home a Feliciei Simion.
Noi am povestit impreuna despre provocarile organizarii editiei din acest an, despre lobby-ul continuu pentru fotografii internationali si despre rolul fotografiei în contextul pandemic. Apoi, Ionut ne-a mentionat si un mic teaser pentru urmatorul sau proiect, de la finalul lunii noiembrie - Festivalul Filmului Palestinian.
Bucharest Photofest
Acest festival este un proiect de suflet, unul dintre proiectele principale pe care le organizez. Încă de la început, festivalul internațional de fotografie al Capitalei și-a asumat un loc extrem de bine definit. Să se impună ca standard, să intermedieze accesul publicului la un conținut de calitate și la întâlniri importante pentru public cu nume valoroase din fotografia locală sau internațională.
Suntem conștienți că publicul de la noi nu este încă format și încă vorbim de un on going process. Adică, este nevoie de mult mai multă educație vizuală, este nevoie – îndrăznesc să spun – de mai mult curaj în ceea ce privește raportarea la fotografie pe plan local. Atitudinea aceasta în alte țări este diferită.
Noi ne adresăm, în general, unui public eterogen - unul profan, iubitor de povești și subiecte vizuale, un public cult, iar mai apoi unui public definit de fotografi sau iubitori ai fotografiei.
Ediția din acest an a fost un exercițiu de normalitate, acela de a menține formula firească a unui festival fizic, indiferent dacă asta ar fi dus la un număr mai mic al audienței. Eram obișnuiți cu câteva mii de participanți per ediție, iar anul acesta nu se putea discuta de așa ceva. Anul acesta am văzut un public prudent, mai puțin numeros ca la alte ediții, dar atent și responsabil, ceea ce m-a bucurat mult.
Lecții învățate pe parcurs
Principala lecție este aceea ce întărește o convingere, anume că fotografia este un mijloc incredibil de a comunica. Are o forță fantastică, este un limbaj în sine. Credem că fotografia poate demonta prejudecăți, stereotipuri, deci, implicit educă. Fiecare ediție de festival are o temă, iar programul ediției gravitează în jurul subiectului ales.
Nu știu în ce măsură ediția de anul acesta s-a impus prin noutate sau inedit, dar sper că tema aleasă a putut susține acel principiu simplu pentru depășirea paradigmei de fi outsideri, de a fi doar privitori... în aceea de a deveni activi, de a lua atitudine, dând dovadă de o oarecare implicare în a înțelege sau a empatiza cu subiectele prezentate în cadrul programului.
Proiecțiile de film
Programul pe care îl concepem an de an include mai multe categorii de evenimente, iar proiecțiile de film reprezintă o categorie specială. Chiar dacă vorbim, ca tematică, despre un film de nișă, un alt tip de produs cinematografic cu care publicul larg nu este familiarizat.
Conceptul este însă foarte simplu: includem în program acele filme care tratează subiectul fotografiei, fie că sunt realizate de fotografi sau că sunt despre fotografie, în general. Tocmai pentru că selecția include un număr relativ mic de titluri ne face să credem că selecția acestor filme merită atenția publicului.
Am avut o selecție de patru filme, iar trei dintre acestea au fost în premieră în România, desfășurarea proiecțiilor având loc în cele mai bune condiții, chiar în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român.
Provocările
Prima și cea mai importantă provocare a fost incertitudinea. În cel mai obiectiv mod cu putință. Incertitudinea că nu cunoșteam în profunzime efectele generate de „noul context” și nici comportamentul tuturor entităților implicate și din partea cărora așteptam răspunsuri ferme, răspunsuri de care depindeam.
Mai apoi, incertitudinea în ceea ce privește comportamentul publicului – un element foarte important în tabloul macro. Pe lângă toate astea, am fost extrem de afectați de toate limitările caracteristice perioadei pe care am traversat-o. În mod special mă refer la libertatea de a călători internațional, iar acest lucru a generat lipsa prezenței invitaților din străinătate.
Faptul că la interior nu puteam avea un număr mare de persoane, așa cum eram obișnuiți până acum, a fost o altă problemă. Sigur, cea mai mare provocare a fost să facem față incompetenței autorităților de la noi de a manageria situația de criză – fiecare decizie, de multe ori în contradictoriu cu altele în vigoare, reprezenta pentru noi o schimbare de abordare și un nou plan.
Și spun asta, într-un fel, fără să demontez efortul autorităților de a gestiona această criză, doar că aproape două luni am lucrat remote la organizarea festivalului din Islanda sau alte țări unde lucrurile arătau mult mai coerent și nu mi-a fost ușor să accept haosul generat de autoritățile de la noi și toate implicațiile unor decizii. Fără doar și poate a fost cel mai intens an, plin de provocări, atipic și neașteptat.
Totuși, suntem foarte bucuroși că ne-am putut baza pe partenerii tradiționali – brandurile din zona comercială, dar și partenerii instituționali, cei care înțeleg atât de bine importanța demersului nostru cultural și de aceea și măsurile de protecție au fost foarte ușor de implementat. Nu au fost măsuri speciale, ci mai degrabă ne-am asigurat ca cele în vigoare să fie respectate cu strictețe.
Echipa
În primul rând, Miluță Flueraș, un om pe care mă bazez în mai multe proiecte pe care le coordonez, un profesionist care poate acoperi cu eleganță activități din mai multe domenii. Mai apoi amintesc pe Irinel Cîrlănaru – fotograf, videograf, producător, Antonia Ispas, Vladimir Gheorghiu, Răzvan Popescu și Andreea Munteanu.
Anul acesta a fost tare complicat, au fost momente, recunosc, când m-am îndoit de organizarea fizică a ediției 2020. Trecusem deja prin experiența unui proiect mutat forțat în online în prima parte a anului și ar fi fost prea mult să vorbim despre încă o activitate în același mediu – mediu care, trebuie să recunoaștem, are anumite limitări și particularități în ceea ce înseamnă o experiență completă. Fotografia își merită locul în forma fizică, tipărită, iar discuțiile sau întâlnirile sub pretextul fotografiei au o mai mare însemnătate când sunt offline.
Pregătirile pentru noua ediție, de obicei, încep chiar din momentul în care se termină ediția în curs și acestea implică fixarea perioadei de desfășurare, a temei, a liniilor generale, chiar și reiterarea intențiilor pentru unele parteneriate. Procesul de organizare pentru ediția de anul acesta a avut mai multe scenarii, ba am renunțat la unele dintre acestea, ba am reactualizat anumite activități.
Tema solidarității
Solidaritatea este o temă generală, o temă ce poate fi exploatată pe multe planuri.
Solidaritatea presupune disponibilitate, deschidere și răbdarea de a asculta, de a conștientiza câtuși de puțin vremurile pe care pe trăim, presupune și înțelegere. Înțelegere și empatie. Față de lumea în care trăim, față de oameni. Iar prin fotografie suntem avantajați să putem expune foarte ușor toate aceste subiecte.
Astfel, dacă amintim despre solidaritate, amintim despre câteva expoziții sau dezbateri ce au avut ca numitor comun situația refugiaților, efectele sau evenimentele în jurul Covid-19 și nu numai. A fost oarecum firesc să ne îndreptăm atenția către acest subiect și nu a mai fost cazul de alte opțiuni.
Relația cu artiștii
Bucharest Photofest este un festival on going pe aproape toată perioada unui an, iar o nouă ediție se organizează cu mult timp înainte. Pentru fiecare invitat în parte de multe ori e nevoie de corespondențe care se pot întinde pe o perioadă de luni de zile. În unele cazuri, chiar mult mai mult. Am câteva exemple de fotografi importanți cu care suntem în contact de câțiva ani pentru că sperăm să ne putem bucura de prezența lor la un moment dat la București.
E un lobby continuu pentru că dorințele sunt foarte mari. Ne-am fixat de la bun început misiunea de a intermedia accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale și relevante repere din fotografia autohtonă și internațională, dar și acel rol de a ne raporta la standardele internaționale ale marilor expoziții și festivaluri de fotografie.
Nu știu dacă există o rețetă pentru a convinge pe cineva, dar dacă ar fi să menționez ceva, ceea ce mă bucură enorm, de fiecare dată când ni se întâmplă asta, este că mulți dintre ei spun că vor să participe și pentru că văd că este multă pasiune la mijloc din partea noastră.
În mod specific, anul acesta a fost mai ușor să convingem pe cineva de afară să facă parte din programul ediției. Pe de-o parte, pentru că pe toți cei care au participat îi cunoșteam deja, iar pe de altă parte programul ediției s-a limitat la aproximativ 25 de evenimente, mai puține ca în mod obișnuit. Mai adaug aici și imposibilitatea de a participa fizic la București invitații din străinătate. Deci, cumva natural, am colaborat mai mult cu artiștii locali.
Festivalurile de fotografie din 2020
Anul acesta eu am avut privilegiul să fiu prezent fizic și am interacționat cu câteva dintre organizațiile noastre partenere din Polonia și Letonia și am văzut cum au organizat ei, local, aceste manifestări. Lucrurile au fost diferite tocmai pentru că reglementările sau restricțiile privind pandemia au fost aplicate diferit local, existând diferențe majore de la țară la țară.
Pe de altă parte, un aspect foarte important este acela că majoritatea festivalurilor sau evenimentelor similare au, de regulă, o perioadă fixă în care se organizează, deci, cumva, cei care au fost norocoși sunt cei care organizează aceste manifestări vara sau la început de toamnă.
În prima parte a anului, de exemplu, s-au amânat sau s-au mutat în online evenimente de referință, neexistând altă soluție. Este clar că cei care au reușit să organizeze un eveniment fizic anul acesta sunt privilegiați cumva. De aici și bucuria noastră foarte mare că am putut avea o ediția fizică a Bucharest Photofest în 2020.
Vibe-ul fotografilor
Sunt două categorii de fotografi, cei din România și cei din străinătate, pentru că sunt diferențe și diferențele sunt date de multe ori de mentalitate, iar mai apoi de contextul social politic sau cultural al fiecăruia. Poate nu este fair să menționez asta, dar este o realitate, în România încă este un proces mai greoi. Și de aceea îmi place să colaborez mai mult cu fotografii străini, neînsemnând că neglijăm fotografii locali – pentru că sunt foarte mulți valoroși, fără discuție.
Deși sunt semnale foarte bune, în multe cazuri, din partea fotografiei românești, trebuie să ne asumăm că este loc de mai bine. Sigur, aici cred că e nevoie să ne asumăm faptul că fotografia românească are nevoie de mai multă susținere, fie că vorbim de zona instituțională, fie că vorbim de cea independentă.
Poate sunt dur, dar cred că imaginea care întărește ce spun acum este că noi încă nu avem galerii de artă dedicate exclusiv fotografiei sau că, de cele mai multe ori, fotografia pierde lupta, la nivel de percepție, în comparație cu alte forme ale artelor vizuale.
Cât despre ce e diferit față de ceilalți ani, fără discuție anul acesta a afectat foarte mult acest domeniu. Fotografii și artiștii, în general, fac parte dintr-o categorie extrem de vulnerabilă, destul de dependentă de evenimentele publice, iar pentru mulți dintre artiști activitatea a avut de suferit foarte mult.
Rolul fotografiei în contextul pandemic
Fotografia este un domeniu care poate fi abordat pe foarte multe direcții și de aceea există multe tipuri, ca stil, de fotografie. Fiecare formă are un grad specific de profunzime. Cred în fotografie ca mijloc de a comunica evenimente, locuri, situații și povești și mă raportez la ea ca la un generator de conținut de calitate.
Paradoxal, mai ales pentru fotojurnalism sau pentru fotografia documentară, pandemia aceasta a putut genera subiecte și situații de interes. În aceeași categorie, se poate încadra și fotografia comercială pentru că multe industrii chiar au beneficiat de pe urma pandemiei. Am observat că fotografii se pot adapta ușor și am văzut că mulți unii au găsit soluții în perioada aceasta.
Eu mă raportez la fotografie ca la un instrument de educație extrem de important. Fotografia are locul său important în viețile oamenilor.
Ce urmează pentru tine
Trebuie să recunoaștem că la începutul anului nu ne-am imaginat cât de inedit va fi acest an.
Pe mine, ca antreprenor cultural, m-a afectat enorm. A fost un adevărat rollercoaster emoțional și profesional.
E ciudat să vorbesc despre viitor, deși sunt extrem de pozitiv și îmi fac planuri cu multe luni înainte. Trebuie să recunosc că în perioada asta e mai greu, mai ales că anul acesta mi-a dat majoritatea planurilor peste cap. Acum, că s-a finalizat festivalul de fotografie – deși mai sunt câteva raportări și bilanțuri de definitivat – primul și cel mai important proiect pe care vreau să-l amintesc este Festivalul Filmului Palestinian.
Un proiect fresh, ajuns anul acesta la a treia ediție, ce se va desfășura la final de noiembrie. Un proiect ce trebuie să continue, în ciuda perioadei complicate pe care o traversăm, de aceea o ediție online este minimum în ceea ce privește așteptarea mea pentru acest proiect. Însă, pe lângă festivalul de film, am ajuns în perioada aceea din an care-mi va permite să definitivez două proiecte editoriale personale, două albume de fotografie pe care le voi semna în calitate de coautor, un fel de vis pe care-l port cu mine de aproape zece ani, atunci când m-am ambiționat să fondez propria editură. Și pentru că tot am amintit de publishing, mai există în lucru la Editura Filos câteva titluri pe care le vom publica până la finalul anului.
Optimist convins, îmi place să cred că îmi pot menține tradiția ca în luna decembrie să îmi pot așterne pe foaie și planurile de călătorie pe care le organizez în noul an. Fie ele călătorii individuale sau de grup. Pentru mine călătoria este un trademark, un stil de viață și mă ambiționez să cred că anul ce vine voi călători mai mult ca în 2020.
De fapt, sper ca noul an să mă prindă chiar aproape de Arctic, biletele de avion sunt luate deja. Nu vreau să fiu nedrept, chiar și anul acesta - atât de dificil cum a fost el – mi-a permis să călătoresc în multe țări: Palestina, Egipt, Iordania, Maroc, Islanda, Polonia, Finlanda, dar și în cele trei Țări Baltice – și, ca să fac o glumă, tranzitul și escalele nu se pun la socoteală.
Tot în luna decembrie îmi fac și calendarul concertelor live pe care le organizez de data acesta prin platforma Alternative • Culture. O parte dintre concerte erau stabilite pentru anul acesta, dar au fost amânate datorită contextului, iar altele sunt noi. Nu pot să spun că mi-a lipsit călătoria anul acesta, dar muzica live cu care eram obișnuit cu siguranță a lipsit.
