Teatrul online capătă formă odată cu restricțiile de pandemie impuse de autorități. Deși sunt vremuri foarte grele pentru artiști, există printre ei unii care s-au adaptat și au găsit noi mijloace de exprimare. Este drept, nimic nu poate înlocui interacțiunea live cu publicul, schimbul de emoție și energie, dar este nevoie de artă. Iar oamenii o caută, chiar și virtual.
Anul trecut, un grup de artiști s-a strâns în satele Telciu și Romuli din Bistrița-Năsăud, unde a documentat tema familiei în mediul rural. S-a stat de vorbă cu oamenii locului, s-a mers la meciuri și târguri, s-au luat interviuri printre vecini. În prima fază, istoriile de familie adunate au dat naștere unui spectacol lectură, urmând să se monteze ”Celule de bază” în 2020. Premiera era programată în vara acestui an, la Telciu, însă vremurile s-au schimbat, iar platoul de filmare a luat locul scenei din sat.
Producătoarea Laura Trocan vorbeste despre rolul artei în vreme de criză pandemică :
”Rolul artei rămâne același, indiferent de pandemie sau nu. Sau cel puțin ar trebui să rămână același, de chestionare a diferitelor fenomene sociale. Artele performative sunt foarte mult despre sentimentul de a fi împreună, prezență, liveness, fizicalitate, interacțiune, lucruri care sunt tot mai greu de atins acum, dar rolul în sine rămâne același”
Continuăm cu dramaturga Petro Ionescu, producătoarea Laura Trocan, cercetătoarea Adina Marincea și actrița Lucia Mărneanu despre teatru-documentar și arta performativă. Aflăm întreaga poveste a spectacolului ”Celule de bază”, de la documentare și până la forma prezentată publicului într-un turneu virtual. Următorul spectacol din turneul virtual este sâmbătă, 31 octombrie.
Echipa ”Familii și migrație. Perspective din rural”
Ne-au adus împreună atât tema proiectului cât și interesul comun pentru teatrul documentar și analiza subiectelor din câmpul lexical al familiei. Pe lângă asta, majoritatea dintre noi a participat la diferite ediții ale Școlii de vară de la Telciu în calitate de artiste/artiști sau pe partea organizatorică, unde am intrat în legătură cu un anumit mod de a înțelege dinamici sociale, în care componenta de cercetare antropologică e strâns legată de felul în care facem artă și pentru cine o facem.
Din aceste experienţe s-au născut anumite moduri de lucru interdisciplinare, abordări sociale, politice şi culturale şi problematizări care au dat formă spectacolului pe care l-am produs în cadrul proiectului Familii și migrație. Perspective din rural, un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Primăria și Consiliul Local Telciu - de unde a pornit totul.
Echipa proiectului este formată din: Petro Ionescu, dramaturgă și Raul Coldea, regizor, care au realizat cercetarea în comuna Telciu și Romuli.
Distribuția este formată din: Ioana Chițu (actriță), Lucia Mărneanu (actriță și artistă vizuală) și Bianco Erdei (actor).
Hermina Csala, scenografă. Adrian Cimpoeșu / Văzduh, compozitor.
Iar din echipa de suport fac parte: Adina Marincea, cercetătoare în științe sociale, cu experienţă de lucru în proiecte culturale din zona de teatru politic şi artă contemporană - se ocupă de comunicarea proiectului. Emil Florea are studii în sociologie și este pasionat de partea tehnică a teatrului, motiv pentru care s-a alăturat echipei pe partea de coordonare tehnică. Laura Trocan este producătoare independentă, având studii de sociologie și artele spectacolului.
Începuturi
Petro Ionescu: Prima etapă a acestui proiect a început, de fapt, în 2019, când împreună cu regizorul Raul Coldea, am fost invitați în rezidența Culese din Telciu, pentru a documenta tema familiei, timp de o lună, în comuna Telciu. Am petrecut luna iunie acolo și am interacționat cu oamenii, am încercat să ne amestecăm printre ei, să găsim contexte prin care să stăm la povești. Am mers la terase, am văzut meciuri de fotbal, am fost la târg, am stat de vorbă cu vecine și vecini, până când am început să cunoaștem tot mai multe persoane și să începem încet încet să luăm interviuri despre istorii de familie.
Am ajuns și în comuna vecină, Romuli, unde am povestit și acolo cu diferite persoane. Cu ajutorul Gabrielei Elena Herța, al lui Victor Mureșan (Coco) și al lui George Valeriu Henciu (Ucu), ne-am integrat mai ușor în comunitate și am reușit nu doar să ne facem munca de cercetare, dar să și avem parte de niște experiențe foarte frumoase.
În urma acestei rezidențe, s-a născut o primă variantă de text de teatru și așa a apărut proiectul „Familii și migrație. Perspective din rural”, care și-a propus să transforme acest text într-un spectacol. Planul era ca acest spectacol să fie repetat și prezentat în premieră la Telciu, ca întreaga echipă să se mute timp de 2 luni la Telciu, în perioada iunie-august 2020, să implicăm adolescenți din Telciu în producția de spectacol, dar a venit pandemia și acest lucru nu a mai fost posibil. La fel ca toată lumea, a trebuit să regândim tot demersul și să îl mutăm în cele din urmă, la Cluj.
Spectacolul lectură
Petro: Din fericire, spectacolul-lectură chiar a avut premiera la Telciu, în august 2019, în cadrul Școlii de Vară, apoi am mai avut prezentări în Cluj, la Casa Tranzit, în Târgu-Mureș, la Teatru 74, în Sibiu, la Teatrul Gong și în Zalău, la Colegiul Național Silvania. Ne-am întâlnit cu un public foarte variat, de la adolescenți, la studenți, la oameni din breaslă sau specialiști în diferite domenii, până la pensionari.
Cele mai mari emoții le-am avut atunci când o parte din persoanele intervievate erau în sală și își auzeau povestea. E un moment delicat, pentru că simțeam foarte puternic responsabilitatea pe care o avem față de aceste istorii personale. Din ceea ce am documentat în timpul șederii noastre la Telciu, au rămas câteva povești dure, în care componenta de gen e foarte relevantă. Ne-am dorit să facem vizibile experiențele unor femei care, în ciuda vieții destul de grele pe care au dus-o, sunt niște învingătoare.
Foto: Ioana Ofelia
Am primit reacții foarte bune, am avut și discuții cu publicul și ne-am bucurat să avem parte de dezbateri foarte consistente ca feedback, dar și ca schimb de idei. Spectatorii se recunoșteau în unele bucăți din text sau identificau întâmplări similare în comunitățile din care făceau parte. Cumva asta a fost și una din mizele noastre, să arătăm că anumite lucruri nu sunt valabile doar în mediul rural, ci au un grad destul de mare de universalitate.
Finalul turneului, înaintea pandemiei
Laura Trocan: Finalul turneului cu spectacolul lectură ne-a prins așteptând rezultatele primei sesiuni AFCN. Proiectul presupunea producția spectacolului de teatru, care urma să se întâmple exclusiv la Telciu, timp de două luni, loc în care aveam planificată și premiera. Ulterior, urma să itinerăm spectacolul în 4 orașe (Cluj, București, Bârlad, Piatra-Neamț). Ne-am reorientat prin mutarea producției la Cluj, unde locuiește aproape toată echipa, pentru a diminua numărul deplasărilor, și, bineînțeles, prin mutarea în online a reprezentațiilor spectacolului și a discuțiilor cu spectatorii.
Turneul online, din pandemie
Petro: A fost un proces destul de greu. Cum ziceam și mai sus, pandemia ne-a forțat să tot regândim lucrurile, să mutăm locul de desfășurare a repetițiilor de la Telciu la Cluj. A trebuit inclusiv să ne mutăm dintr-un spațiu în altul. Am repetat în 3 locuri diferite: la ZUG, la Casa Tranzit și la Urania. Iar înainte să ne apucăm propriu-zis de repetiții, am avut niște discuții în care am hotărât să luăm în calcul acest plan B, în care ar trebui să avem și o filmare profesionistă a spectacolului, care ulterior s-a transformat într-o direcție mai clară.
Am început să gândim conceptul de spectacol ca pe o instalație video-performativă și să povestim cu Mihai Stanciu și Paul Luchian, cei care au filmat, editat și montat acest spectacol, despre cum se va desfășura această filmare. A fost o muncă atipică față de cum se lucrează de obicei la o producție de teatru, pentru că scena a devenit platou de filmare pentru câteva zile, în care s-au tras duble, s-au mutat camere - am lucrat cu 4 camere de filmat-, a trebuit să avem grijă la detalii care nu contează atunci când prezinți un spectacol live. Abia așteptăm să îl aratăm și în offline, în sălile de teatru, cu public.
Conceptul artistic al spectacolului Celule de Bază
Petro: O curiozitate care ne macină un pic e cum ar fi arătat acest spectacol dacă era produs în condițiile inițiale, repetat în Telciu. Împreună cu Raul, am tot discutat să căutăm un alt concept. Ne bătea deja gândul să încercăm altceva, forțați și de contextul pandemiei. Era evident că nu putem să ne raportăm la acest proiect ca la orice altă producție de teatru și atunci am zis să vedem ce ne oferă zona asta de incertitudine. Așa am ajuns să ne dorim să experimentăm mai mult pe partea video și să facem un produs hibrid video-performativ.
Apoi, alături de întreaga echipă artistică, ne-am dat acest timp de laborator, în care să lucrăm altfel. Am avut noroc că Ioana, Lucia și Bianco au intrat în jocul ăsta cu noi și s-au deschis foarte mult în repetiții. Am lucrat mult pe povești personale de familie ale echipei care ocupă o bună bucată din spectacol. În plus, am mizat mult pe partea asta non-verbală, performativă, a acțiunilor care, deși par aleatorii, au o logică și o durată foarte clar determinată.
Pornind de la interviurile luate în timpul documentării, am identificat tematici care dau structura spectacolului: relații de gen, ritualuri, copilărie, migrație, raportul naștere-moarte sau rural-urban. O parte din timpul repetițiilor, am lucrat pe aceste concepte pe baza cărora actrițele și actorul au improvizat. Hermina, scenografa noastră, venea în fiecare zi cu alte obiecte și alte propuneri care populau spațiul de joc, iar Adi improviza muzical în funcție de ce vedea în scenă. Practic am transformat spațiul scenic într-un loc de joacă în care ne-am jucat de-a familia și ne-am emoționat. Poate în versiunea filmată nu se vede foarte bine asta, dar spectacolul-live presupune foarte multă libertate și improvizație, atât pe partea de text, cât și pe cea de mișcare sau de interacțiune cu obiectele. Dacă s-ar fi jucat cu public în sală, fiecare reprezentație ar fi arătat diferit și ar fi avut, parțial, conținut diferit.
Reprezentațiile online
Laura: „Celule de bază” a fost prezentat în premieră online, pe 14 octombrie, la invitația Casei Tranzit în cadrul programului euroregional de artă contemporană Tranziții, iar pe 15 octombrie a fost difuzat în parteneriat cu Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț. Pe 19 octombrie a avut loc o difuzare pentru un grup de elevi din Bârlad, eveniment online organizat alături de partenerii noștri de la Bârlad, Asociația Constantin Hamangiu.
Urmează încă 3 reprezentații online, organizate în parteneriat cu Centrul de Teatru Educațional Replika, Asociația Constantin Hamangiu și Primăria și Consiliul Local Telciu. Ne dorim ca prin aceste parteneriate să ajungem chiar și așa, în mod virtual, la comunitățile locale din orașele în care planificasem turneul fizic.
Pentru toate difuzările accesul este liber. Înscrierile la vizionări se fac pe platforma Eventbook, pe bază de bilet cu valoare 0.
Reacțiile publicului
Laura: Empatizarea cu cel puțin o poveste de familie dintre poveștile prezentate în spectacol este, cred, cel mai des feedback pe care l-am primit și asta este foarte fain căci indiferent de backgroundul fiecărei persoane care l-a văzut, există această raportare directă pe câte o componentă a spectacolului. Pe lângă asta, au fost multe aprecieri pentru felul în care a fost făcut montajul, pentru muzică și scenografie.
Adina Marincea: Cel mai mult m-au impresionat reacţiile liceenilor din Bârlad, care au participat la discuţiile de după vizionarea spectacolului. Am văzut la ei o sete de a afla şi a vorbi despre subiecte care încă reprezintă un tabu în societatea noastră, subiecte dificile ca violenţa şi rolurile de gen, feminism, viziunile mai puţin idilice privind căsătoria, familia şi multe altele. Subiecte cu care sunt surprinzător de conectaţi.
S-au născut dezbateri aprinse, în special între participante, polemici pe care le regăsim, într-o formă sau alta, şi în discuţiile mai ample din feminism, de exemplu despre relaţia dintre victimizare şi « empowerment ». Şi un interes crescut spre un fel de psihologizare, de înţelegere a mecanismelor psihologice care ne fac să acţionăm în anumite feluri. E clar că există o mare nevoie şi dorinţă de astfel de discuţii care privesc direct viaţa şi experienţele lor şi a persoanelor apropiate, într-un cadru educaţional non-ierarhic, mai puţin formal, în care să poată participa liber la discuţie şi învăţa lucruri noi în moduri inedite, interactive şi captivante. Teatrul documentar e un instrument numai bun pentru asta.
Ultima proiecție, una specială
Laura: Turneul se va încheia cu o proiecție specială pentru comunitatea din Telciu, urmată de o discuție online cu întreaga echipă a proiectului. Prin proiecție specială mă refer la popularizarea informației focusate pe comunitatea telceană, astfel încât cât mai multe persoane să afle despre proiecția spectacolului și să ne asigurăm că se pot conecta atât pentru vizionare, cât și pentru discuția cu echipa.
Ce contează acum pentru creatorii de teatru
Petro: Cred că cel mai mult acum contează să existe cadre de lucru în care acești oameni să continue să facă munca asta artistică, pentru că ea este pusă în pericol de situația actuală. Mă gândesc cu precădere la artistele și artiștii care activează în mediul independent și care depind de finanțări și proiecte punctuale. În lipsa lor, aceste persoane nu își pot desfășura activitatea. Și noi facem parte din această categorie amenințată de lipsa resurselor.
Sigur, în cazul în care am beneficia de un statut legal mai bine reglementat, acest pericol ar fi diminuat și ne-am găsi creativitatea și puterea de adaptare pentru a produce în continuare teatru sau să reinventăm forme și metode de lucru. Altfel, mă tem că acest moment poate să însemne și o schimbare de direcție, în care a face teatru sau artă, în general, nu mai e sustenabil, rentabil, necesar. Lupta pentru supraviețuire prioritizează alte aspecte ale vieții cotidiene.
Urmează probabil unul din cei mai grei ani pentru multă lume și mai ales pentru artiste și artiști. Să vedem ce sevă ne tragem din criza asta și cum vom reuși în viitor să o transformăm în ceva artistic relevant. Există această idee cum că momentele de cumpănă din istorie dau și artă valoroasă.
Rolul artei în pandemie
Laura: Cred că rolul artei rămâne același, indiferent de pandemie sau nu. Sau cel puțin ar trebui să rămână același, de chestionare a diferitelor fenomene sociale. Artele performative sunt foarte mult despre sentimentul de a fi împreună, prezență, liveness, fizicalitate, interacțiune, lucruri care sunt tot mai greu de atins acum, dar rolul în sine rămâne același. Cu toate astea, merită explorate alte moduri pentru ca teatrul să-și atingă rolul și găsite noi perspective de a privi lucrurile. Bineînțeles, asta presupune energie și multă muncă, iar pentru asta este nevoie de un context propice, în sensul în care este extrem de dificil de reinventat constant procese și perspective fără un context stabil, atât emoțional, cât și material, al lucrătorilor culturali.
De asemenea, nu putem vorbi de o depășire a crizei fără suport din partea statului, căci este mare nevoie de o serie de măsuri sociale care să susțină artiștii și mediul independent, plus că șansele pentru depășirea crizelor cresc odată cu implicarea mai multor părți.
Lucia Mărneanu: Care este rolul artei în vremuri pandemice? Pentru cei care o fac, e un mecanism, o cârjă de gestionare a emoțiilor, a psihicului. În vremea asta e nevoie să-ți ocupi mintea cu ceva, sa lucrezi cu angoasele tale, e nevoie să supravietuiesti financiar - "făcând" artă. Dar mai mult decat așa ceva - în afara marilor canale, marilor producții, cele mainstream, care "rup" piața și au mare succes acum, de tipul netflix - mai mult decat așa ceva, în ceea ce privește arta în sectorul independent nu cred că se pune problema rolului artei în pandemie... e prea puțină lume care caută o artă angajată, pertinentă, lucidă, critică. E invers de fapt: e prea puțină lume care crede în rolul unei astfel de arte în pandemie, și prea multă lume ("operatorii") nevoită să-i convingă pe finanțatori de importanța rolului artei în pandemie.
Ne scufundăm. Ar fi ideal, în condiții de finanțare reale, serioase, să vorbim, prin spectacolele noastre, despre felul în care pandemia a pus o lupă pe criza în care ne aflăm deja. Politică, ecologică, socială. Pe inegalitățile dintre noi. Dar nu e cazul. Suntem cu toții într-o mare mașinărie care a frânat brusc, iar acum mai mergem cât mai mergem încă - din inerție. Se simte mirosul de asfalt și de cauciuc ars... încă ne dezmeticim, public și artiști deopotrivă.
Cum ar putea teatrul contemporan depăși criza
Lucia: Nu mă pricep la chestii administrative... nu cunosc realmente proporțiile crizei pe care o traversăm, tot ce pot să fac e să mai citesc câte o postare sau alta a cuiva care pare mai avizat, să dezbat cu câte un prieten ce anume cred că ni se întâmplă de fapt, să atenuez pe propria piele șocul financiar pe care îmi imaginez că o să-l resimt brutal la un moment dat, să închei deocamdată așa cum se poate proiectele care au fost concepute înainte de venirea pandemiei.
Dincolo de asta, oricât de abuzat și detestat e cuvântul pe care urmează să-l spun și oricât de forțat flexibil e oricum contextul muncii noastre - cred că ne vom "adapta" din nou, de data asta și mai acut, și mai violent. Vom deveni maeștri ai cameleonismului artistic, ne vom apuca de treburi care nu ne sunt familiare, nu ne sunt proprii, vom avea sclipiri geniale, super inventive, vom avea soluții proaste. Sau pur și simplu vom renunța. E dur.
