![[Sound & Light] Bogdan Nedelcu: Există momente în care strâng 48 sau mai multe ore de nesomn și sute de kilometri petrecute în dubă](https://media.iqads.ro/2020/10/cover18-cover-850.jpg)
Cică ar exista o vorbă printre oamenii din industria spectacolelor, zilele astea, zice Bogdan Nedelcu, VJ & Video Designer: așa cum tehnicienii pot avea grijă de sute de mii de oameni într-un mini oraș făcut de ei, doar cu bandă adezivă, mașinuțe și walkie-talkie, probabil că s-ar putea ocupa și de criza Corona.
Mai în glumă, mai în serios, activitatea oamenilor din spatele showbiz-ului a stat și ea pe loc, de aici fiind decizia fiecăruia în parte cum se adaptează sau retrainuiește, vorba englezilor. Bogdan e printre fondatorii A.L.I.S. (Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor din România), cu niște ani de Untold, Electric Castle, Awake sau Neversea în spate și cu multe povești din industrie de la mic la mare. A lucrat cu Smiley, Andra, Grasu XXL, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes, Subcarpați, Vița de Vie și alții, dar fraza de mai jos vorbește poate și mai bine despre ce face de fapt.
În mijlocul unui festival vezi hamace sau paturi improvizate unde tehnicienii se odihnesc sau așteaptă următorul shift sau următorul TIR care trebuie descărcat. Pe scenă bubuie muzica în fața a zeci de mii de oameni, iar în “underworld” un technician se învelește cu o husă de bass și încearcă să se odihnească până la următorul change over. Dar zâmbește.
Prima lumină
Am ajuns așa cum au ajuns foarte mulți oameni în acest domeniu, aproape din întâmplare. Povestea a început în liceu, când ascultam și eram fan al muzicii electronice, în special Tiesto și Armin van Buuren. Prin urmare, veneam de câte ori aveam ocazia la București să îi ascult live la evenimentele organizate la Sala Polivalentă de către The Mission. Am continuat să urmăresc evenimentele lor și în anul II de facultate, prin 2009, am aflat ca cei doi vor veni la un concert The Mission la mare. Și pentru că student fiind nu-mi permiteam să dau banii pe bilet și cazare, am căutat o variantă de a ajunge la eveniment, oricum ar fi. Și am ajuns ca helper pentru partea de video. Nu știam nimic despre domeniu sau despre video în general, dar eram oarecum familiarizat cu partea elecronică pentru că studiam la Politehnică, ceea ce mi-a fost util într-o oarecare măsură și îmi este în continuare.
Primul job a fost, deci, de helper și sarcina pe care am avut-o a fost să car 100 de plasme prin nisip pentru amenajarea unui lounge al sponsorului principal de acolo… A fost o lecție bună de rezistență la efort. Ceea ce era, însă, fascinant la acea vreme pentru mine era că pot sa fiu pe scena lânga Tiesto. Atunci am luat prima dată contact și cu ce se întâmplă în backstage și datorită profilului firmei prin intermediul căreia am ajuns acolo, am reușit să văd ce se întampla și la “butoane”. Mi s-a deschis un nou univers și am vazut oportunitatea de a îmbina ceva ce îmi place cu o muncă care parea fun.
Job # 1
Primul proiect a fost cel de la mare cu Tiesto, iar primul job a fost la compania care m-a dus acolo, unde l-am întâlnit pe Valentin Obretin. Acolo m-am angajat pe un salariu de entry level suficient cât să supraviețuiesc la Bucuresti și am început să învăț. Am trecut cred, prin toate etapele de la helper, tehnician, cameraman, editor, grafician și operator și am avut norocul să interacționez, în perioada în care am lucrat acolo, cu unii din cei mai buni profestioniști din domeniu și să am acces la evenimente diverse de la concerte, spectacole de teatru sau turnee până la conferințe corporate.
Evoluția și traseul meu în acest domeniu se datorează în mare parte lor și faptului că am reușit să “fur” cele mai bune secrete și tehnici de la ei. Munca s-a transformat în pasiune și mereu mi-am dorit mai mult. Am început sa îmi iau în paralel alte joburi și așa am ajuns că fac VJ-ing în cluburi. Practic ziua mergeam la evenimente, iar seara lucram ca VJ. M-a prins foarte tare partea de VJ-ing și am folosit timpul petrecut la club să experimentez, să exersez și să îmi formez automatisme, iar acasă faceam propria mea interpretare pentru Tiesto luând concrete de pe Youtube și lucrând pe laptop diferite abordări personale pentru acesta. Când mă gandesc acum… cred că era ceva groaznic ce faceam eu acolo Nu exista nici tehnologia de acum și nici nu mă pricepeam, dar încercam să replic unele lucruri și astfel am învățat cum sa folosesc anumite softuri în cele mai mici detalii.
Mai târziu, în 2014, după un turneu național la care am participat ca angajat la firma unde lucram, Trupa Vunk m-a abordat să lucrez pentru concertul lor “Vunk în Orașul Minunilor”. De aici a început o nouă etapă în care am luat contact cu diferite trupe. Am devenit VJ rezident la Vunk, care era la momentul acela printre puținele trupe care aveau echipă completă luminist-VJ-sunetist-tehnicieni de scenă, iar prin concertele lor anuale de la Polivalentă setau un standard la nivel de producție și show.
Apoi, tot mai multe trupe au început sa își facă producții tot mai complexe și să își dezvolte propriile echipe de operatori-tehnicieni. Așa am ajuns să colaborez cu Smiley, Andra, Grasu XXL, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes, Subcarpați, Vița de Vie și alții.
Mai departe, lucrând cu un număr mare de trupe am ajuns să mă ocup de VJ-ing, dar și implementarea aspectelor care țin de video la mai multe evenimente mari din Romania și astfel, împreună cu mai mulți colegi de breaslă, am creat o echipă care se ocupă de diferite evenimente publice sau private, concerte sau festivaluri, de la design de scenă, light-video-sound design la implementare/operare. Practic ne-am dat seama că drumurile noastre se intersectează în cele mai multe cazuri și acum lucrăm împreună “sub același acoperiș” (între timp acoperișul fizic a dispărut din cauza pandemiei și ne-am mutat online). Din echipă fac parte Diana Stan, Lucian Frâncu (AtLast), Alex Mihuț (Sound Crew), Andrei Preduț (Apart), Adrian Vișenoiu (ABT Motion Rig) și Petrus Rogojinschi (M3Studio).
De unde înveți
Asta e o întrebare bună pentru că real, în meseria asta, înveți doar la locul de muncă, practicând-o efectiv. Ceea ce spune multe despre cât de departe suntem de o profesionalizare reală a domeniului. Sigur că te ajută dacă ai studiat electronică, poate și alte meserii tehnice, sau dacă termini un curs de editare video sau animație 3D, dar ce fac eu, VJ-ing adică, nu știu să se învețe ca atare undeva. Și nevoia pe piață nu e deloc mică.
Eu, după cum spuneam, am făcut Politehnica, dar de învățat în studio, la concerte și în club. :) Și, în plus, ceea ce m-a ajutat într-adevăr a fost un curs de video design, pe care l-am făcut în 2010-2011, în cadrul unui proiect de formare profesională în domenii conexe artelor spectacolului, implementat de Teatrul Național de Operetă și Accademia Teatro alla Scala din Milano. A fost cred singurul proiect dedicat acestor meserii de backstage, dar aplicat mai degrabă pe domeniul teatrului. Și noi am încercat un proiect de tipul ăsta, mult mai mic evident, pentru câteva meserii, la Alba Iulia, acum 2 ani. Tot în ideea de a da mai departe din ce știm noi tocmai pentru că din altă parte nu prea poți să înveți.
Ca idee generală, cred că meseria pe care o practic este mai degrabă una vocațională, adică trebuie să ai deja niște date sau o înclinație spre zona vizuală și/sau muzicală. Asta înseamnă, de exemplu, că te ajută foarte mult să ai ureche muzicală, să poți să numeri din 4 în 4, cum zic de multe ori. Te mai ajută să ai și minime cunoștințe despre cum se combină culorile, despre contraste, despre accente de culoare și, evident, o bună cunoaștere a soft-urilor pe care le folosim. Iar pe mine personal, m-a ajutat foarte mult că sunt o persoană curioasă. :) Adică petrec ore în șir documentându-mă pe internet, pe youtube, pe grupuri, pe Facebook despre tot ce se întâmplă nou în acest domeniu. Există foarte multă informație, există și cursuri și training-uri de unde poți să afli ce e nou atât la nivel de tehnologie, cât și la nivel de concept sau tendințe.
Pentru cine vrea să învețe, cred că ar trebui sa apeleze la oameni care performează în domeniu, să meargă la cât mai multe evenimente, să stea pe lângă tehnicieni și operatori străini care ne vizitează la diferite evenimente sau festivaluri și, cel mai important, să pună întrebări. Există o mare deschidere din partea oamenilor care lucrează în domeniul pentru cei care se arată interesați. Cel puțin eu asta am experimentat.
Ce nu știm despre voi
Nu prea e bine să ai sensibilități în meseria asta. :) Dar există momente în care strâng 48 sau mai multe ore de nesomn, sunt sute de km petrecut în dubă, de la Baia Mare la Constanța, apoi la Iași și înapoi la București. Există niște poze celebre în lumea noastră pe care aproape orice technician le are cu “hotelul” de sub scenă. În mijlocul unui festival vezi hamace sau paturi improvizate unde tehnicienii se odihnesc sau așteaptă următorul shift sau următorul TIR care trebuie descărcat. Pe scenă bubuie muzica în fața a zeci de mii de oameni, iar în “underworld” un technician se învelește cu o husă de bass și încearcă să se odihnească până la următorul change over. Dar zâmbește. A contribuit la tot ce e deasupra lui și la bucuria oamenilor.
Din ciclul piele de găină
Nu aș putea să fac o ierarhie a evenimentelor la care am fost, toate au ceva special indiferent de amploare și dimensiuni. Ce pot spune este că pentru mine printre cele mai mari provocări sunt festivalurile. La Untold, de exemplu, sunt resposabil de toată partea video a festivalului, atât main stage cât și second stage-uri, iar munca începe cu 4-5 luni înainte, cu preproducție și advancing, două săptămâni de montare, apoi 4 zile de eveniment propriu-zis și încă 2-3 zile de strâns. E un eveniment foarte complex unde am grijă de nevoile pe partea video a câtorva sute de artiști și coordonez o echipă mare de tehnicieni și VJ pentru 6 scene.
Un alt proiect de suflet este Electric Castle unde am pornit de la ediția I ca asistent la echipa de aftermovie, pe urmă technician suport pentru video la anumiți ariști, am ajuns apoi VJ la second stage și anul trecut VJ la main stage. Am văzut cum festivalul a crescut de la an la an și am simțit cum am evoluat și eu odată de el. Dar cum ziceam, toate evenimentele au ceva aparte, aș putea să menționez aici și AWAKE cu aerul lui chic și o locație foarte faină, Neversea cu vibe-ul lui de libertate sau Afterhills care crește de la an la an.
O altă parte a activității mele sunt concertele cu trupele, unde producțiile pot fi foarte complexe și unde pot să mă manifest mai creativ, pe partea de concept video, mai ales că aici lucrez cu aceeași oameni, artiști, dar și operatori și tehnicieni, de ani de zile, ne cunoaștem și avem încredere unii în alții.
30 de ani de tragempinge
Eu am prins domeniul în plină dezvoltare. Simt că am crescut foarte mult în ultimii 10 ani atât la nivel de calitate a producțiilor trupelor, cât și ca număr de evenimente și festivaluri. Tot mai multe trupe au echipe proprii de tehnicieni, avem mai multe turnee iar festivalurile aduc pe aceeași scenă sute de artiști internaționali, iar tu ca technician ai astfel ocazia să lucrezi și sa vezi la lucru cei mai buni oameni din domeniu. Cel puțin așa se întâmpla înainte de martie 2020. Nu știu cum va fi în continuare, încă nu se vede luminița de la capătul tunelului și cred că nimeni nu poate spune cum și în ce măsură se vor schimba evenimentele. Știu sigur, însă, că oamenii din spate scenei sunt și mâine pregătiți să ofere aceleași servicii și aceeași calitate ca și până acum.
Discuția despre ce ne lipsește e destul de complexă. Cred că per ansamblu, la nivel de domeniu și cu siguranță și la nivel de țară, ne lipsește gândirea pe termen lung și organizarea. Asta însemnând foarte multe, de la lipsa de investiții în infrastructură sau educație în domeniu la evenimente apărute de pe o zi pe alta, la proiecte făcute fără nicio logică sau fără nicio strategie, la multe altele. Și poate ne mai lipsește și o mai mare încredere în capacitățile noastre, dar și unii în alții. Pentru că în ciuda tuturor acestor lucruri, cred cu tărie că mulți dintre noi pot sta alături de profesioniști din alte țări oricând și fără probleme.
O zi dinainte de virus
Înainte de pandemie aveai un calendar plin, știai ce aveai de facut mâine sau zilele următoare. Exista un plan și o predictibilitate. Erai pe drum, făceai un eveniment, te vedeai cu băieții, împărțeai aceeași dubă și aceeași cameră de hotel, telefoane și ședinte de preproducție pentru festivaluri, planuri de turnee. Timpul trecea foarte repede.
Înapoi la normal
La început a fost foarte greu. Pandemia pe mine m-a prins în plină organizare pentru sezonul de vară și parca cineva ca în Men in Black a apăsat butonul roșu și gata, de acum uiți tot ce ai făcut. E greu să te obișnuiești cu ideea că nu știi ce o să faci mâine fiind obișnuit cu un calendar plin, în care oricând aveai ceva de făcut. E dubios când cineva îți ia nu numai obiectul muncii, dar și pasiunea. A trebuit să mă obișnuiesc cu ideea, au fost perioade de depresie și de nesiguranță, dar am cautat să fac ceva util cu timpul meu și să mă ocup de proiecte de care nu am avut timp în trecut.
Așa am ajuns să punem bazele A.L.I.S. – Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolului, o organizație care reprezintă interesele oamenilor ca noi, tehnicieni și operatori (și nu numai) din acest domeniu, în raport cu autoritățile publice și în raport cu alte organizații. Era nevoie de foarte mult timp de această formă de reprezentare și iată că după mulți ani acum aceasta există. Acum 70% din timpul zilei îl acord acestui demers, e foarte mult de muncă și pare că am intrat în ritmul de viață de dinante de pandemie. Telefoane, întâlniri pe zoom, scrisori către autorități, documentare cu ce se întamplă prin alte țări etc. Îi invit și pe această cale pe toți lucrătorii care vor să se implice să intre pe www.alis.org.ro, unde găsesc toate detaliile despre cum pot deveni membri și cum pot contribui la acest demers.
Per ansamblu, să zicem să sunt optimist. Există și o glumă care tot circulă pe internet în perioada asta: dacă tehnicienii pot crea un mini oraș unde vin sute de mii de oameni pe parcursul câtorva zile doar cu un walkie-talkie, bandă adezivă și câteva mașinuțe de golf cu care se plimbă de colo colo, pot gestiona și o astfel de criză dacă li se dau instrumentele necesare.
Povești de pandemie
Oamenii care lucrează în acest domeniu sunt oameni care fac acest lucru în primul rând din pasiune. E un stil de viață. Nu cred că o să renunțe nimeni și dacă renunță, cred că va fi doar temporar. Un profesionist, ca să ajungă la un nivel înalt în domeniu, are nevoie de minim 10 ani de muncă. Nu ne permitem sa îi pierdem pe cei care au ajuns acolo pentru că, din pacate, din spate nu se înghesuie prea multă lume să vină.
Dar toți acești profesioniști trebuie susținuți, de la nivel guvernamental, să poată trece peste această perioadă. Și există câteva soluții în acest sens pe care Guvernul le are în vedere și le pune în aplicare, noi ca Asociație am discutat mult despre aceste lucruri inclusiv cu reprezentanți ai Guvernului și ai Ministerului Culturii și încercăm să îi sprijinim pe toți cei care ne cer ajutorul să aplice și să beneficieze de aceste granturi și finanțări. Ca să ne putem întâlni în FOH și mai departe.
Relația cu artiștii și managerii
Nu știu ce să răspund la întrebarea asta. Cred doar că pe toți ne-a prins nepregătiți. Atât mental cât și organizatoric. Toata lumea a avut probleme și primul instinct cred că a fost să intre în modul de supraviețuire. Aceasta lipsă de predictibilitate ne-a forțat să ne închidem în casele noastre și să vedem cum vom putea supraviețui. Unii au strâns rândurile, alții nu au știut cum să reacționeze.
Cum ai rezistat financiar
Financiar este greu și foarte greu pentru mulți dintre noi. Cu atât mai mult cu cât specificului sezonier al meseriilor noastre a însemnat că lunile martie-aprilie, când a început pandemia, veneau după o perioadă de consum, nu de acumulare. Practic cam atunci începi să produci până în septembrie-octombrie și puțin după, cu mici vârfuri în perioadele de sărbători.
Statul a oferit ce poate, totuși, dar sunt unele categorii de lucrători care nu sunt acoperite. Iar pentru asta, pot spune că A.L.I.S. a făcut o serie de demersuri pentru a obține același sprijin financiar pentru toți cei care lucrează în domeniu. Ne ajutăm între noi, cei care mai prind câte un eveniment mai dau și altor colegi, știu și că unele trupe au plătit cântări în avans primele două luni de pandemie. După cum spuneam, suntem pe modul de supravietuire.
La anul și la multe dorințe
Cred că mai rău decât 2020 nu poate fi :) Mă aștept să revenim ușor-ușor la un normal, dar cred că va trebui să ne obișnuim cu ideea că o perioadă bună evenimentele se vor desfășura așa cum am văzut, cu restricții și limitări. Și noi suntem unii dintre cei care vor trebui să găsească soluții pentru a putea merge mai departe. Ce mi-aș dori, totuși, să înțelegem cu toții este că revenirea noastră și reluarea evenimentelor așa cum le știm noi nu se va întâmpla fără un efort comun: autorități, organizatori, lucrători si public. Cred că pandemia asta este un mare test de solidaritate pentru toți și sper ca măcar cu asta să rămânem după toată această furtună.
