Tot ce construim de acum înainte – de la clădiri, orașe până la idei – trebuie să aibă în vedere un context global, să aibă un rol foarte bine definit și empatic, crede Monica Sebestyen, manager cultural, arhitect și co-fondatoare Urban Eye, partener Beta 2020. Bienala timișoreană de arhitectură ajunsă la a treia ediție, are loc în această perioadă la Timișoara, sub tema responsabilității.
Aș vrea ca responsabilitatea să fie asumată atât de individ, cât și de marile companii și guverne, să existe un efort comun. Pandemia ne-a arătat că în fața naturii nimeni nu este total ferit, că virusul nu ține cont de vreun statut social sau de granițe, spune Monica
Vorbim cu Monica Sebestyen în rândurile următoare despre relația oamenilor cu spațiul din jur, natural sau construit, despre necesitatea regândirii lui, efectele pandemiei și scenarii de viitor responsabile.
Ce ai descoperit despre responsabilitate în pandemie
Pandemia este pentru mine, cum cred că este pentru foarte multă lume, un moment de chestionare și regândire a modului în care lucrez, a unor situații pe care le credeam fixe, dar care s-au dovedit a fi flexibile. Concentrându-mi eforturile în ultimii ani spre sectorul cultural, în particular cel al filmului, m-am găsit într-un blocaj la începutul acestei pandemii, dar lucrez, cum face, de fapt, toată industria și toată planeta, pentru a-l depăși și pentru a găsi noi forme relevante de a continua proiectele Asociației Arta în Dialog.
Mă refer aici la reactivarea Cinematografului Arta din Cluj-Napoca sau la festivalul de film UrbanEye de la București, două proiecte care își bazează existența pe aducerea spectatorilor în sălile de proiecție, ceva atât de banal la începutul acestui an, dar care acum pare aproape imposibil.
Ca și până la venirea acestei crize, cred că responsabilitatea este despre asumarea găsirii unor soluții în perioadele pe care le numeam ”normale”, dar mai ales pe timp de pandemie, în așa fel încât proiectele tale să poată funcționa bine, să poată crește.
Cum s-a schimbat ideea de responsabilitate în ultimii ani
Cred că a devenit mult mai clar că avem toți o responsabilitate individuală, că așa cum facem parte din multe dintre problemele macro ale societăților și comunităților în care trăim, putem să facem parte și din soluții. Se vorbește mult despre cum fiecare gest, vot, decizie contează, atât la nivel politic, cât și la nivel social. Cred că am devenit mai responsabili în ceea ce privește mediul în care trăim, ne pasă mai mult de orașele sau pădurile noastre. Aș vrea ca responsabilitatea să fie asumată atât de individ, cât și de marile companii și guverne, să existe un efort comun.
Pandemia ne-a arătat că în fața naturii nimeni nu este total ferit, că virusul nu ține cont de vreun statut social sau de granițe.
Ce e bine și ce lipsește în România la nivel de responsabilitate
Cum spuneam, cred că ne-am dat seama că dacă vrem să evoluăm, e important să ne fie bine tuturor. A apărut și la noi o conștiință a comunității și a responsabilității civice, dar mai e mult de lucrat aici. Ca să fim responsabili pentru ce se întâmplă în jurul nostru, avem nevoie de resurse, de educație, de un anumit nivel de trai.
În România există intenții preluate din alte părți, dar implementate de multe ori doar formal. Cum e reciclarea și colectarea selectivă a resturilor menajere despre care știm că în majoritatea zonelor nu funcționează așa cum ar trebui. La nivel de responsabilitate socială, grupurile vulnerabile sunt de cele mai multe ori invizibile și în multe cazuri discriminate major, chiar de către autorități. „Integrare” e doar un cuvânt folosit fără nicio bază reală.
Bienala de la Timișoara
UrbanEye este partener al BETA de mulți ani. Acest eveniment a reușit de fiecare dată să construiască în jurul unor teme importante nu doar pentru comunitatea arhitecților, ci pentru întreaga societate. Tema de anul acesta, responsabilitatea, punctează o tendință globală și necesară. Ne este clar tuturor că tot ce construim de acum înainte – de la clădiri, orașe până la idei – trebuie să aibă în vedere un context global, să aibă un rol foarte bine definit și empatic.
Cum s-a schimbat relația oamenilor cu mediul înconjurător
Cu cât am construit mai mult și orașele noastre ocupă tot mai mult mediul înconjurător, cu atât ne dăm seama cât de mult avem nevoie, de fapt, de soluții sustenabile, de natură. Cum spuneam mai sus, sper că tendința construirii să meargă tot mai mult spre responsabilitate față de natură și de planetă.
Impactul perioadei de criză asupra proiectelor voastre
În cadrul Asociației ARTA în dialog, ne ocupăm de două proiecte principale, care au fost semnificativ afectate de pandemie:
Festivalul UrbanEye va avea loc anul acesta între 4 și 8 noiembrie, la București, ca în fiecare an. Am adaptat ediția de anul acesta la condițiile prezente, atât curatorial cât și organizatoric, iar UrbanEye 2020 va fi un hibrid online – offline. Foarte curând vom începe comunicare și vom da mai multe detalii, încercăm să fim cât mai relevanți.
Cel de-al doilea proiect al nostru este cinematograful ARTA din Cluj, pe care a trebuit să îl închidem o perioadă lungă de timp din cauza restricțiilor impuse. Pandemia ne-a făcut să ne gândim ce e cu adevărat important din ceea ce făceam și cum putem continua activitatea. Sigur, mediul online este o variantă, dar nu va fi niciodată un înlocuitor al experienței fizice. Lucrurile sunt destul de neclare în continuare, dar vom găsi soluții.
Sectorul cultural independent a avut întotdeauna un grad mare de incertitudine, care acum a crescut și mai tare. Fără implicarea autorităților prin sprijinirea financiară a cinematografelor, teatrelor și artiștilor independenți, mă tem că multe dintre acestea nu vor supraviețui pandemiei. Aceste arte se bazează pe contactul direct cu publicul și pe vânzarea de bilete, aspecte care vor fi restricționate probabil pentru mult timp de acum înainte.
Un scenariu de viitor
Mi-aș dori să spun că din această pandemie vom ieși mai înțelepți și responsabili, apreciind mai mult lucrurile pe care le luăm ca un dat. Dar sunt rezervată. Vom trăi și vom vedea care vor fi efectele acestei pandemii, pe care încă o traversăm.