O discuție despre scena culturală a artiștilor de artă vizuală contemporană de la noi își are locul ei binemeritat, în orice context. Cu mult mai mult însă în contextul crizei actuale. Puține locuri și puține lucruri ne-au oferit confort emoțional în acest fiasco pandemic. Publicul a vrut și a avut nevoie de artă, iar creatorii nevoie de public.
Bogdan Topîrceanu și Dragoș Silion, au creat o aplicație care să adreseze tensiunea acestui gap prin augmented reality – ArtLink. Eforturile lui Bogdan în acest sens au un istoric, începând cu studiile doctorale în arte vizuale și experiența festivalului ArtFactory, despre care povestește în rândurile de mai jos. Argumentul care l-a motivat de-a lungul timpului a fost lipsa de preocupare a muzeelor și galeriilor, pentru construcția unei comunități artistice și a unui public pe care să îl formeze din punct de vedere cultural-artistic.
”Abia odată cu sosirea pandemiei de COVID-19 și închiderea tuturor spațiilor culturale, am înțeles cu adevărat care este menirea și scopul aplicației. Într-o lume în care mulți artiști oricum nu dispuneau de multă expunere în afara zonei fizice în care se află, ArtLink putea să umple acest gol și să adreseze și imposibilitatea de a ne deplasa în afara casei, aducând experiența de galerie sau muzeu în casa fiecăruia dintre noi.”
Aplicația poate fi descărcată de aici, iar printre funcționalitățile pe care cei doi le iau în calcul, în continuare, se numără ”diferite filtre, medii de prezentare a artei, activare prin scanare de imagini, produse sau locații, suport pentru arta tridimensională modelată sau scanată, suport pentru animații și interacțiuni cu lucrarea pentru educarea publicului.”
Bogdan și Dragoș s-au înscris cu proiectul la Future Makers, unde concurează pentru un grant al cărui câștigător va fi stabilit de public. Cei care doresc, îi pot vota, și pot experimenta aplicația cu ocazia festivalului DIPLOMA, de la combinatul Fondului Plastic.
Background
Bogdan: Sunt Bogdan și sunt artist, graphic designer și doctor în arte vizuale. Parcursul meu a fost unul destul de straightforward. Desenez de la 3 ani și am început sa studiez mai serios ce e cu arta de pe la 10 ani, când părinții mei au ajuns la concluzia că aș putea canaliza toată curiozitatea și energia mea creativă într-o profesie și o pasiune ce nu au făcut decât să crească și să culmineze în 2019 cu teza mea doctorală: ”Oglinda interioară – desenul ca nevoie general umană” în care investighez dintr-o perspectivă multidisciplinară (arheologie, fiziologia creierului, psihologie, filosofie și istoria artei) originile, manifestările și efectele pe care desenul le produce în mintea umană, de la apariția lui până în prezent):
Care e treaba cu desenul? De ce noi ca specie păstrăm acest obicei, și ce anume ne face să punem mâna pe o unealtă și să trasăm vectori/lăsăm urme pe suprafețele din jurul nostru.
Am lucrat o perioadă în advertising, am fondat alături de câțiva prieteni studioul de animație și graphic design SKHUE Creative Studio, iar în prezent sunt profesor de arte vizuale la Avenor College, în București.
Dragoș: Am studiat pentru diploma de licență și cea de master la Facultatea de Informatică din Iași. Am lucrat 2 ani în alte tehnologii, insă, în ultimii 3 ani m-am focusat în principal pe tehnologii de Realitate Augmentată si Virtuală, creând inițial diverse soluții ca membru al unei echipe de R&D proaspăt formată într-o multinațională, iar în ultimii 2 ani cam același lucru, dar pe cont propriu.
Deși un domeniu fascinant, utilizările acestei tehnologii nu sunt mereu intuitive. De aceea, experiența de a lucra cu proiecte medii în diverse domenii, precum cel industrial, corporate, în marketing, educație, turism și altele a fost foarte valoroasă în a găsi aplicații cu impact, care chiar să vândă și să fie folosite ale Realității Augmentate.
Cum v-ați cunoscut
Bogdan: Pe Dragoș l-am cunoscut în 2018, în cadrul unui hackathon de idei și soluții pentru probleme sociale în Bulgaria, în cadrul programului Fine Acts (dacă nu ați auzit de ei, au o serie de proiecte artistice pentru cauzele sociale contemporane foarte interesante. Puteți vedea o galerie cu un proiect recent de-al lor în aplicație, Spring of Hope, care este alcătuit dintr-o selecție de lucrări elaborate ca răspuns la efectele mentale ale izolării din pandemia de COVID-19).
Deși am lucrat în echipe diferite și am gândit soluții diferite pentru problemele sociale pe care încercam să le rezolvăm, posibilitățile realității augmentate pe care el le-a arătat în cadrul aplicației pe care a dezvoltat-o în zilele hackathon-ului, au rămas cu mine. Iar atunci când a apărut o oportunitate de a dezvolta un proiect de realitate augmentată în cadrul festivalului de artă contemporană pe care îl dezvoltam în acea perioadă, l-am contactat și i-am prezentat ideea mea de activare. De acolo a început practic colaborarea noastră.
Festivalul Art Factory
ArtFactory s-a materializat în 2015 ca răspuns la o frustrare pe care cred că o are orice student care iese de pe băncile facultății. Eu unde expun, pe mine cine mă vede? Auzisem și de succesul lui Adrian Ghenie cu galeria Plan B, prin urmare, am cooptat câțiva colegi de facultate și am fondat Asociația Fără Nume.
Am ales numele acesta aproape Dadaist, deoarece în primul rând voiam să fim cunoscuți mai degrabă prin proiectele pe care le dezvoltam sub umbrela ei, dar în același timp și imaginându-ne cum va procesa aparatul birocratic toate actele și evidențele noastre. Era varianta noastră de revoltă subliminală. Sub egida asociației am imaginat pe hârtie mai multe proiecte, dintre care, din păcate, doar festivalul Art Factory s-a materializat.
Într-o primă fază nu ne gândisem deloc la zonele industriale, ci căutasem mai degrabă să închiriem o casa cu mai multe camere în care să putem preda cursuri și să ne putem organiza o serie de ateliere. Din bursa oferită de facultate însă, nu ne puteam permite nici pe departe chiriile cerute de proprietari, așa că, am început să căutam alte variante, pe care le-am găsit sub forma spațiilor alternative. O pasiune mai veche de-a mea pentru ruine și peisaje post-umane ne-a adus până la urmă la a investiga potențialul fostelor zone industriale.
Festivalul a fost încercarea noastră de a reactiva măcar temporar spațiile industriale abandonate din România, acestea fiind ocupând în general suprafețe mari, care puteau găzdui foarte ușor un număr mare de artiști. În planul original, ne imaginasem un proiect național pe trei ani, în care să vizităm, arhivăm și convertim cât mai multe spații industriale din țară și poate și din afară, urmând ca în fiecare locație să facem o intervenție masivă de culoare asupra clădirilor, ca un semnal de alarmă la adresa potențialului lor irosit și a pericolului de a pierde un patrimoniu al unei ere care a stat în definitiv la baza modernizării întregii lumi.
Dificultăți
Mărimea redusă a echipei, bugetul redus și logistica complicată, ne-au făcut să ne restrângem, cel puțin pentru moment, ambițiile. Pe lângă aceste probleme legate de scara proiectului, am mai avut și faptul că formula inițială a asociației s-a destrămat. Prin urmare, ajutat de foarte bunii mei prieteni Andra Vlăsceanu, Cristian Bart, Claudia Ilea și Vlad Bota, care au reprezentat a doua echipă a asociației și core team-ul festivalului pentru următorii ani am început cu o variantă redusă a festivalului, organizat parțial la Make a Point, în cadrul Postăvăriei Române din București, unde am organizat expoziția principală și parțial în galeria și amfiteatrul UNArte, care ne-a oferit spațiile pentru conferințele pe marginea patrimoniului și a jurnalismului de investigație pe care le programasem în cadrul festivalului, ca de altfel și pentru o expoziție satelit, a Clubului Ilustratorilor, o altă organizație din care fac parte.
Tot festivalul a fost realizat cu 1000 de euro, un barter pentru materialele promoționale și mult voluntariat. Elementul central al expoziției de la Make a Point, a fost o inimă supradimensionată pe care am agățat-o în turnul de apă al Postăvăriei la aproximativ 7m de sol, și care a fost video mapped și animată de către prietenii noștri de la Aural Eye. S-a numit ”Heartbeating, Timekeeping” și era o reflecție asupra mortalității și a numărului finit de bătăi de inimă pe care fiecare dintre noi îl avem.
Ceea ce am învățat din această primă ediție, a fost că nu este necesar ca evenimentul să fie vizitat de către aceiași oameni care vizitează de obicei evenimentele culturale, ci mai degrabă, fiind atât de excentric plasați față de centrul cultural al orașului, am atras oamenii din cartier, din jurul fabricii, care nu reprezentau publicul obișnuit de artă. Ceea ce ne-a ambiționat să mergem mai departe cu și mai multă determinare și energie, știind că putem chiar să aducem o schimbare în zonele marginale ale orașelor, dominate de arhitectura comunistă a fostelor cartiere muncitorești și să atragem public nou pe care îl putem informa despre arta contemporană și artiștii noi.
Ediția a 2a
La cea de-a doua ediție, am plusat și am mizat pe această descentralizare a culturii și mai mult, mergând la Uzinele Camexip din Băicoi. În proporție de 75% închis și aflat în insolvență la momentul respectiv, mamutul industrial a reprezentat un fundal impresionant pentru expoziția noastră. Pentru această a doua ediție am reușit să accesăm fonduri AFCN. Prin urmare am făcut o tabără de creație de două săptămâni la finele căreia, am expus rezultatele muncii noastre într-o galerie construită în interiorul complexului industrial. Tema, aceeași ca în primul an: Urmele omului în împrejurimile sale.
Am reușit să construiesc cu această ocazie cele mai mari două instalații de până acum. Un zid luminos de 6 m lungime si un cilindru negru, suspendat de podul rulant al fabricii, în interiorul căruia construisem un spațiu senzorial de autoreflecție, în care suspendasem un cer care se reflecta la bază într-o oglindă, eliminând și cu ajutorul sunetului aferent orice senzație de direcție sau spațiu.
Suspendat între Zenit și Nadir, izolat de restul lumii, erai tu, împreună cu cerul nopții, atât deasupra, cât și dedesubtul tău. Pentru cea de-a treia și respectiv a patra ediție a festivalului, ne-am mutat înapoi în București și cu ajutorul HaHaHa Production și al Asociației Creatorilor Independenți am reușit să închiriem un spațiu în Uzinele FAUR și pentru prima data să completăm trio-ul imaginat inițial de artă contemporană, conferințe și concerte, preferabil ale unor trupe cât mai noi și mai experimentale.
De asemenea, am mai făcut un alt pas important, am reușit să aducem sponsori privați care ne-au ajutat să construim un eveniment mai mare și mai bun. Validarea eforturilor în 2017, pe lângă numărul mult mai mare de vizitatori, a fost poate un comentariu al domnului Andrei Borțun de la The Institute, care a zis că un astfel de spațiu expozițional s-ar putea regăsi la fel de bine și în Berlin. Ceea ce pe mine personal m-a motivat și mai mult să continuu ceea ce fac. Iar dacă ne-a rămas un lucru foarte valoros în urma festivalului, aceasta a fost comunitatea de artiști strânsă în jurul proiectului.
2018 a reprezentat și anul în care am introdus în festival și realitatea augmentată. Deși spațiul era generos, cumva ne doream să aducem mai mulți artiști laolaltă, iar soluția tehnică cea mai potrivită părea să fie realitatea augmentată. Prin urmare l-am contactat pe Dragoș și i-am făcut un pitch al ideii mele, iar împreună am conceput o aplicație pentru ediția 2018 a festivalului. Aceasta își oferea două posibilități: să explorezi conținut exclusiv în perimetrul festivalului, prin scanarea unor triggere vizuale sau să scanezi eticheta de bere Gambrinus, (care în 2018 si 2019 a fost sponsorul nostru principal) și să explorezi direct pe eticheta o cu totul altă expoziție, care era de asemenea accesibilă și la scanarea oricărui afiș sau siglă Art Factory. Această primă experiență în realitatea augmentată ne-a lăsat așa cu impresia că da, a fost frumos, dar sigur se poate merge mai departe.
Din păcate, nu am reușit să găsim un model sustenabil financiar pentru festival. Am încercat să îl lăsăm la liber, fără bilet de intrare, tocmai pentru ca oricine să poată să aibă acces la conținutul festivalului. Prin urmare, în 2019 am mai organizat doar o serie de expoziții satelit la Galeria Artera și o expoziție de grup la NAG. Iar în 2020 am început să dezvoltăm ArtLink.
Aplicația ArtLink
ArtLink s-a materializat din mai multe nevoi. Ea există pe hârtie și ca design încă din 2013, când o prietenă m-a întrebat cum se poate orienta prin oraș pentru a găsi galeriile de artă contemporană. Am încercat să îi descriu locațiile și am promis că revin cu o listă, însă mare mi-a fost surpriza când am realizat în fața calculatorului că, dacă nu faci parte din industrie, este foarte dificil să găsești informații despre galerii, muzee și artiști sau locația acestora, dacă nu știi din start cum se numesc și cum să îi cauți. Pe scurt, dacă ești pasionat de artă și dorești să descoperi ceea ce are de oferit Bucureștiul, nu există niciun portal care să te ajute să te orientezi.
Prin urmare, prima variantă a aplicației arăta puțin diferit, și ar fi urmat să devină, în imaginația mea, principala modalitate prin care comunitatea artistică putea să se facă văzută în online. Un fel de Pagini Aurii pentru mediul artistic. Artiștii sunt cumva mai solitari, însă eu vedeam atunci un potențial mare al comunității și al grupurilor de artiști. Prin urmare, platforma trebuia inițial să facă o punte de comunicare între artiști, galerii/muzee și public.
Am făcut un prototip de interfață si am gândit un flow de navigare, apoi am încercat să găsesc investitori, însă fără un MVP funcțional pe care să îl testez, ideea a rămas mai mulți ani la sertar. Apoi a venit anul 2018, când pe lângă ce imaginasem pentru Art Factory, i-am prezentat lui Dragoș și această primă variantă a conceptului de aplicație, pe care s-a apucat și el, la rândul lui să o rumege.
Experiența aplicației dezvoltată pentru festival ne-a stârnit amândurora mai multe idei de continuare, însă nu ajunsesem la o concluzie finală. Abia odată cu sosirea pandemiei de COVID-19 și închiderea tuturor spațiilor culturale, am înțeles cu adevărat care este menirea și scopul aplicației. într-o lume în care mulți artiști oricum nu dispuneau de multă expunere în afara zonei fizice în care se află, ArtLink putea să umple acest gol și să adreseze și imposibilitatea de a ne deplasa în afara casei, aducând experiența de galerie sau muzeu în casa fiecăruia dintre noi. Există într-adevăr multe medii în care se pot urca portofolii, însă acestea rar sunt urmărite de publicul larg.
Ingredientul principal s-a dovedit a fi cel al realității augmentate, care este un mediu vizual foarte ofertant pentru artiștii ce doresc să reprezinte lucrări create in mediul fizic, în cel digital. În momentul actual, poți urmări zeci de lucrări din confortul propriului apartament, putându-le plasa propriu-zis în interiorul acestuia, și să te plimbi pe lângă ele, să poți să te apropii pentru a urmări detalii etc. Pașii următori vor fi în a adăuga mai multe funcționalități. Încercăm să experimentăm cu artă animată, cu interacțiuni mai complexe cu mediul augmentat, dar și introducerea de artă tridimensională.
Prin urmare am scos idea de la naftalină, i-am scris lui Dragoș, am regândit interfața la nivel de UI și UX, și am început să facem teste. Am invitat o serie de artiști care ne plac foarte mult într-o primă galerie și am lansat în luna iulie MVP-ul, iar primul pas a fost să trimitem mailuri către potențiali colaboratori. Pasul numărul doi a fost să ne înscriem la inițiativa Future Makers unde chiar acum suntem în competiție cu celelalte idei și proiecte din incubator pentru un grant de 2800 de euro al cărui căștigător va fi stabilit de public.
Prin urmare, dacă vă place ideea noastră și doriți să ne ajutați să o dezvoltăm mai departe, ne puteți susține aici cu un click pe butonul Voteaza aici.
Și începând de joi, odată cu deschiderea porților festivalului DIPLOMA, de la combinatul Fondului Plastic, chiar dacă nu veți putea ajunge fizic la eveniment, veți putea explora expozițiile tinerilor artiști din confortul propriilor case prin intermediul ArtLink.
Dezvoltarea aplicației
Bazele au fost puse încă din luna Aprilie. Dificultățile au fost în principal în a sedimenta ideile suficient de mult, încât aplicația să fie suficient de simplă, cât să aibă un scop clar în ce privește interacțiunea publicului cu ea cât și să rămână în același timp și suficient de ofertantă și relevantă pentru artiști. Credem că am găsit o variantă echilibrată pe care dorim să o îmbunătățim însă, și în urma feedback-ului primit de la useri.
Finanțare
Am început din resurse proprii, pentru ca în aprilie să prindem primul nostru contract B2B, iar în prezent suntem în negocieri pentru al doilea. Deși ideea este proaspătă, observăm că suscită interes, ceea ce ne bucură și ne motivează. De asemenea, după cum am menționat anterior, suntem între finaliștii Future Makers, program în cadrul căruia concurăm pentru mai multe granturi. Pe lângă premiul publicului la care v-am invitat să ne votatați mai sus, există și un premiu oferit de juriu cu care ne vom întâlni și în fața căruia vom susține un pitch în luna noiembrie, așa că puteți să ne țineți pumnii pentru marea finală.
Intenționăm să ne înscriem și la alte competiții și incubatoare/acceleratoare, în funcție de cum va evolua aplicația odată ce mai mulți useri vor interacționa cu ea. Avem un business plan croit deja pe o perioadă mai lungă, și din zona de B2B în care acșionăm momentan, dorim să ne extindem cu o serie de servicii și către zona B2C. Target-ul nostru este să ajungem să îi putem susține și pe artiști, însă acest lucru va fi posibil abia într-o fază mai avansată a proiectului.
Afirmarea tinerilor artiști
După cum spuneam inițial, șansele sunt destul de puține și depinde și de domeniul în care dorește să se specializeze. Eu am absolvit secția de Grafică în cadrul UNArte București și am tot pivotat între arte plastice, graphic design și pedagogie. Am să încerc să fac însă, o listă. Odată cu terminarea facultății, absolvenții au căi destul de limitate de dezvoltare în domeniu, însă niciuna nu le va garanta prezență într-o galerie. Una dintre ele, și poate cea mai bine remunerată pe termen lung, este aplicarea pentru un interviu în agențiile de publicitate. Din păcate, majoritatea cunoscuților care lucrează în agenție își dedică tot timpul pentru proiectele agenției și rareori mai găsesc timp și pentru creația proprie.
O a doua rută, este să găsească un job în companiile ce activează în zona industriilor creative, loc de unde am început și eu, lucrând doi ani și jumătate pentru HaHaHa Production, casa de producție muzicală a lui Smiley. Deși mai rare, joburile de acest gen oferă o posibilitate de dezvoltare atât profesională cât și timp liber suficient pentru continuarea ideilor personale. Trebuie să le mulțumesc pentru că nu doar m-au susținut la locul de muncă, ci m-au ajutat să duc mai departe și Art Factory, ceea ce a însemnat foarte mult pentru mine.
O a treia rută ar fi cea pedagogică, drumul pe care mă aflu acum, și care tot așa, îmi oferă un echilibru între job și timpul meu personal.
O a patra variantă ar fi freelancing-ul sau înființarea unei firme, în cazul în care absolventul are și apetit pentru graphic design. La început de drum, acest lucru poate fi destul de dificil, însă după câțiva ani de practică lucrurile se reglează, iar contractele încep să apară într-un ritm destul de constant. Eu am hotărât să nu depind de un singur revenue stream și prin urmare, momentan am două joburi în educație, dezvolt aplicația și fac și freelance în paralel.
Nu e un program pe care îl recomand altcuiva, însă această diversitate mă ajută să îmi și păstrez creierul și imaginația vii și să nu mă plafonez. După cum spuneam însă, niciunul dintre aceste joburi nu garantează o relație cu galeriile. Relațiile cu curatorii și galeriștii apar în special la alte expoziții și este oricum o zonă în care este foarte greu să pătrunzi. Am reușit să vând și lucrări unor clienți din străinătate, și am aflat ulterior că 5 lucrări de-ale mele stau la câțiva metri de un Tintoretto într-o casă privată din Londra, de asemenea am avut o altă serie expusă chiar la târgul de Artă Vienna Contemporary in 2016, însă niciunul dintre aceste lucruri nu mi-au garantat o prezență constantă în portofoliul unei galerii.
Acesta a fost un alt motiv pentru care am făcut Art Factory, încercând să găsesc un workaround pe lângă sistemul de galerii deja existent, care reprezintă de fapt interfața dintre artiști și colecționari. Mai există și o a cincea varianta, aceea de artist full-time, pe care am văzut-o în rândul mai multor artiști cu câțiva ani mai mari decât mine care aveau însă sprijinul integral a cel puțin o galerie, însă chiar și așa, unul dintre ei povestea că face o expoziție, vinde câteva tablouri, din suma câștigată își asigură traiul pentru câteva luni, apoi când câștigurile se termină, se împrumută alte câteva luni de la prieteni, pentru ca mai apoi să mai aibă o expoziție în care vinde câteva lucrări, și ciclul se reia.
Am un mare respect pentru cei care reușesc să facă acest lucru full-time. Firea mea anxioasă însă, nu ar suporta stresul unei asemenea incertitudini financiare și de aceea, cel puțin deocamdată, nu am reușit să mă dedic 100% creației personale.
ArtLink, în definitiv, urmărește să faciliteze și relația dintre artiști și clienți, scurtând drumul între tableta grafică sau planșeta de lucru și publicul cu putere de cumpărare.
Selectarea artiștilor
Căutăm artiști cu portofolii interesante din punct de vedere vizual sau conceptual. Ne interesează atât produsul finalizat, cât și povestea din spatele lui. Am ales ca cel puțin în acest moment al proiectului să facem selecția personal, deoarece o deschidere a aplicației către publicul larg ar putea genera o grămadă de background noise, dacă îi pot spune așa, respectiv, reclame, propagandă, hate speech, posibile înșelătorii, conținut care ar îngreuna lucrurile pentru toată lumea, atât pentru utilizatori, cât și pentru noi în partea de backend, care, în loc să ne concentrăm pe dezvoltarea aplicației, am fi prea ocupați cu a face maintenance și curățenie non-stop.
În ceea ce privește oportunitățile, din punct de vedere pragmatic, vrem să oferim mai mult exposure în mediul online, oferindu-le un diferențiator destul de puternic, dar și noi followeri care să îi urmărească și să se familiarizese cu munca lor pe viitor. Pe lângă asta, oferind acest mediu nou, vrem și să ne mulăm pe creativitatea lor și să le dăm șansa să se exprime în mod cât mai creativ, fără a fi nevoie, din partea lor, de cunoștințe tehnice aprofundate. Idealul pentru aplicatia noastră, așa cum o vedem noi acum, este ca artiștii să ajungă să poata crea și vinde lucrari direct prin intermediul aplicației și de la un punct încolo, chiar să primească un revenue pe măsura activității, pe principiul platformelor de streaming.
Tehnologia AR
Realitatea augmentată este deja suficient de matură ca tehnologie pentru ceea ce încercăm să oferim, dar suficient de nouă, cât să reprezinte un mediu neașteptat de ofertant pentru mulți utilizatori. Dorim să adăugăm feature-uri partener cu partener, artist cu artist, și să o creștem pe termen lung ca un tool puternic de exprimare artistică în Realitatea Augmentată.
Deocamdată suntem direct implicați în urcarea oricărei expoziții, dar nu neapărat din considerente tehnice, ci pentru că dorim să oferim calitate și să înțelegem cum putem ajuta cât mai mult fiecare eveniment.
Printre cele mai importante funcționalități la care ne gândim sunt diferite filtre, medii de prezentare a artei, activare prin scanare de imagini, produse sau locații, suport pentru arta tridimensională modelată sau scanată, suport pentru animații, dar și interacțiuni cu lucrarea pentru educarea publicului și exprimarea ideilor din spatele acesteia. Par multe, însă plănuim să adăugăm cel puțin o parte din ele în următorul an, în funcție și de cererea din partea artiștilor și a publicului.
ArtLink în context global
Ne dorim să ieșim în afară prin conectarea cu diferite galerii, muzee și festivaluri de artă, al căror public și comunități de artiști sunt gata formate. Credem că este important să demonstrăm că poate merge bine în România în următorul an, și că un astfel de mediu chiar aduce valoare artistului, nu numai ca mediu de exprimare, dar și ca expunere: să demonstrăm că îți poate oferi un avantaj atragerea atenției consumatorilor de artă.
Și după cum am aflat și prin intermediul festivalului, calea cea mai scurtă de a ajunge la un artist fie el autohton sau internațional, este să îi scrii personal, ceea ce și intenționăm să facem.
Sincronizarea cu scenele culturale din Vest
Am vizitat destul de multe țări atât în Occident, cât și în vecinătatea României. Cehia, Polonia, sunt exemple mai apropiate de noi care se apropie foarte mult de standardele din Vestul Europei. În România, deși oferta s-a mai diversificat în ultimii ani, prin deschiderea mai multor galerii independente, a mai multor spații alternative, iar publicul larg e mai receptiv față de inițiativele artistice, cumva, cu mici excepții, suntem foarte departe de efervescența scenei culturale din alte țări.
În Polonia, spre exemplu, în Katowice am găsit gravuri originale de Picasso într-o galerie amenajată într-o stație de tramvai, în Poznań un cinematograf care rula filme experimentale, în piscina unei galerii care funcționa în clădirea unei foste baze sportive care fusese inițial sinagogă și care păstra încă particularitățile arhitectonice ale funcției sale inițiale.
În Cracovia, expoziție cu lucrări originale Andy Warhol în piața centrală a orașului. În Praga, câțiva ani mai târziu, la fel. În Sofia, mai aproape de noi, am văzut spații alternative în foste spații industriale care funcționează ca huburi creative pentru artiști cu interes pentru cauze sociale.
În Vest, nici nu știu de unde să încep. Viena e plină atât de artă clasică, cât și contemporană, Strasbourg, Barcelona, la fel. Și asta doar din ce am reușit eu să vizitez. În ce privește spațiile de expunere a artei autohtone, Bucureștiul, Clujul, Iașiul, Timișoara, Sibiul și Brașovul, fac anumite eforturi în special datorită unor artiști, grupări artistice sau curatori dedicați care se luptă pentru a aduce arta locală pe pereții galeriilor, însă, din păcate, avem mult prea puțin contact cu arta externă.
Din nou, Art Factory își propusese ca obiectiv aducerea de artiști străini, lucru care aproape s-a întâmplat în 2018, când găsisem un partener care se oferise să aducă aproximativ 10 artiști suedezi din diferite domenii, însă din păcate, nu s-au putut ține de cuvânt până la capăt și am rămas doar cu selecția de artiști autohtoni. Ceea ce am încercat și prin festival, și acum prin aplicație, și ceea ce mi se pare că lipsește din comunicarea muzeelor și chiar și a unora dintre galerii, este construcția unei comunități atât artistice, cât și a unui public pe care acestea să îl informeze și în timp, chiar să îl formeze din punct de vedere cultural-artistic.
În România lipsește din păcate această solidaritate între artiști, public, muzee, și galerii. Împreună, dacă ar lucra ca o rețea, ca un organism de producere și răspândire a artei, cred că ar reuși în timp să construiască un țesut urban cultural care ar putea să se extindă mai apoi și către zonele mai defavorizate, facilitând apariția de proiecte culturale și în orașele mai mici, sau poate chiar în sate.
ArtLink încearcă să elimine aceste bariere geografice și să aducă arta de pretudindeni, oamenilor din toată lumea, pentru ca oricând, la orice oră, artiștii locali și publicul lor să poată fi la curent și cu ce se întâmplă la capătul opus la globului. Se se provoace reciproc la dialog pe marginea creațiilor lor, să observe asemănări și diferențe culturale și să înțeleagă rădăcinile acestora, iar în timp, să încurajăm colaborări și proiecte internaționale, care datorită distanței geografice, ar fi fost altfel, imposibile.
Planuri & promovare
Vom continua seria de parteneriate cu diferite entități culturale, ne vom updata permanent propria selecție de artiști din aplicație, ne vom promova în social media, vom continua sa particpam la incubatoare si acceleratoare de afaceri si vom adauga mai multe feature-uri cum ar fi urcarea de lucrari 3D, de animații 2D + 3D, tracking, și, pe baza inputului utilizatorilor, vom îmbunătăți flow-ul și interfața aplicației.
Avem de asemenea și backup plans, cu diferite zone de AR către care am putea pivota în funcție de cerințele utilizatorilor și ale clienților, în ceea ce privește contractele B2B și recent am primit și o primă ofertă de seed. Prin urmare, suntem încrezători că vom putea crește proiectul mai departe, așa cum ne-am dorit.
