De vreo 6 ani, berzele Ela și Cris vin în fiecare primăvară acasă, la cuibul lor din Cărpiniș, (la vreo 30 km de Timișoara) iar asta se va întâmpla cât vor trăi, ne asigură Cristian Ilea, fondatorul Wildlife Romania si omul care a montat camerele de supraveghere in cuib, accesate zilnic de mii de oameni de la noi sau de afară. Cristian e la bază director de imagine și știe mai bine decât oricine de ce o imagine, în cazul de față, o cameră care transmite non stop activitatea familiei de berze, face cât toate cuvintele.
"Sunt foarte mulți cei care se implică în salvarea puilor căzuți din cuib. Simțim că de la an la an sunt tot mai mulți cei care înțeleg pentru că văd, sunt din ce în ce mai mulți cei care se implică în protejarea mediul pentru că înțeleg", Cristian Ilea.
A filmat sub apă în Marea Roșie, a filmat și pozat în Maroc, Mauritania, Sahara de Vest, Senegal, Egipt, Uganda, Kenya sau Africa de Sud, unde s-a simțit mereu acasă. Cu toate astea, la noi crede că încă e nevoie de o pază solidă, nu ca până acum, cu lupul paznic la oi, pentru ca oamenii să bage la cap cum pot conviețui în armonie cu natura.
“Văzutul” trebuie făcut după reguli clare iar uneori bunul simț trebuie impus. Sălbăticia poate aduce venituri pentru localnici atât timp cât nu o omorâm, nu o exterminăm", spune Cristian Ilea.
Când ai început să filmezi berzele de la Cărpiniș
Camera de la Cărpiniș a fost montată în anul 2014 după ce familia berzelor de la Cărani s-a destrămat. La Cărani am montat prima cameră a proiectului Wildlife Romania. “Disperat” că debutul proiectului este afectat am apelat la cel mai important ornitolog bănățean, Andras Kiss. Dumnealui mi-a indicat cuibul de la Cărpiniș. Am cerut acordul familiei Haiduc, pe a cărei casă se află cuibul, am montat camera în ultimul moment posibil iar de a doua zi a început spectacolul naturii.
Povestea Wildlife Romania
Am pornit acest proiect cu gândul la cei care au uitat că nu suntem singuri pe lume. Am pornit acest proiect pentru a le atrage atenția oamenilor că acțiunile noastre influențează în mod direct viața confraților noștri necuvântători. Proiectul Wildlife Romania are două componente: stream-urile live și blogul Wildlife Romania. De stream-urile live mă ocup eu, Lucian Ciorbă cu infrastructura de transmisiuni live, Alin Ghiță și Dorin Stroe de partea tehnică iar de partea literară(blogul) și cu trezitul conștiințelor cu ajutorul cuvintelor se ocupă Nicolae Dărămuș.
Ce noutati ai despre berze în urma experimentului
Cei mai mulți am aflat foarte multe informații interesante și am învățat lucruri pe care le știau doar ornitologii și cei pasionați de birdwatching. Nu cred că pentru oamenii de știință am adus lucruri noi dar sigur pentru marele public contează să fie martori la viața de zi cu zi a păsărilor din proiectul nostru. Cu siguranță am fost martorii unor întâmplări speciale. Poate că oamenii de știință au fost mai curioși de viața șoimului dunărean, una dintre cele mai rare păsări de la noi. Faptul că reușim să fim singurii din România care transmit live din cuibul șoimilor ne dă satisfacția că putem contribui la înțelegerea acestor păsări deosebite. Un lucru important e că am primit solicitări de la universități din Marea Britanie și Australia ca studenții lor să-și facă anumite lucrări cu imagini din proiectul Wildlife Romania.
De unde știu berzele să vină în același loc
Acest lucru ne fascinează pe toți. Dar e simplu, se întorc acasă. Vor reveni la cuib cât timp trăiesc. Atunci când unul dintre parteneri dispare un altul îi ia locul. Sau se poate întâmpla ca un alt mascul să câștige cuibul și ciclul se reia.
Cum se schimbă comportamentul oamenilor
Cei mai mulți au devenit empatici și realizează că pot influența viața berzelor prin felul în care aleg să protejeze mediul din jurul localităților în care aceste păsări au cuiburile. Mai apoi, sunt foarte mulți cei care se implică în salvarea puilor căzuți din cuib. Simțim că de la an la an sunt tot mai mulți cei care înțeleg pentru că văd, sunt din ce în ce mai mulți cei care se implică în protejarea mediul pentru că înțeleg.
Mai multe camere
Noi ne dorim să ajungem la cel puțin zece camere montate și să dezvoltăm proiectul și mai mult. Cu cât aducem în casele oamenilor mai multe imagini, povești, cu atât mai mult o să reușim să schimbăm mentalități. Costurile de întreținere sunt între 4000 și 5000 euro pe an. Eu fac muncă voluntară. Nu am primit nimic de la autoritățile locale. E adevărat că nici nu am cerut dar nici nu ne-au contactat. Proiectul este susținut de mine și de donațiile privitorilor noștri. Proiectul o să trăiască cât timp există interes.
Despre documentarul “Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni”
“Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni” poate fi văzut pe canalul de youtube al WWF- Romania și aduce în prim-plan zona de sud-vest a României.
Filmul urmărește să scoată în evidenţă importanţa conservării sălbăticiei pentru comunităţile locale punând accent pe activităţile bazate pe folosirea resurselor naturale care pot să genereze beneficii economice în mod sustenabil.
Cum e România: prea sălbatică sau ar trebui să fie și mai expusă turismului?
Cred că în prezent sălbăticia României nu e respectată și că este exploatată fără cap. Expunerea ei trebuie făcută cu responsabilitate și bun simț. Din păcate lipsa de educație se răsfrânge și asupra felului în care respectăm și ne raportăm la natură. Da, oamenii au nevoie să vadă pentru a înțelege. Dar “văzutul” trebuie făcut după reguli clare iar uneori bunul simț trebuie impus. Sălbăticia poate aduce venituri pentru localnici atât timp cât nu o omorâm, nu o exterminăm. Uneori ea trebuie păzită de oameni responsabili. Din păcate, până în prezent a fost păzită doar de oameni care au fost puși lupi paznici la oi. Și aici mă refer în primul rând la autorități.
Cred că în România este nevoie în anumite zone de pază armată. Jaful și distrugerile sunt așa de mari că doar cu arma în mână mai poți proteja ceva. Până să ajungem să ne bazăm pe educație ca în Suedia, amenințarea cu arma de către o structură responsabilă a statului cred că e singura soluție. Spun asta cu foarte mare tristețe. Nu sunt adeptul soluțiilor radicale dar din păcate nu văd o alta în acest moment.
De ce ONG-urile mari din afară se implică mai mult în fauna României decât cele românești?
ONG-urile din România nu au forța financiară ca a celor din afară. ONG-urile mari sunt rețele la nivel mondial, nu ai cum să “concurezi” cu ele. Mai mult, ele reușesc să strângă fonduri la nivelul fiecărei țări astfel că ONG-urile mai mici supraviețuiesc greu. De exemplu, o firmă din România preferă să se asocieze cu un brand puternic la nivel mondial decât cu un ONG local.
Câtă realitate e în documentare
În multe din documentarele străine vedem “dramatizări” cu viața sălbatică. Sunt recreate habitate în studio pentru a putea filma anumite comportamente. Pentru a spune o poveste cu impact foarte mare uneori nu ai cum să faci altfel. Totul depinde de onestitatea realizatorului. Alteori e mai important mesajul transmis decât faptul că ai filmat niște prim-planuri la grădina zoologică. E o echilibristică pe care trebuie să o faci tot timpul. Mai trebuie să iei în calcul și factorul financiar. Poate, uneori, nu mai ai buget ca să mai aștepți un an cadrul perfect. După cum am mai spus, până la urmă onestitatea e cea care întreține credibilitatea.
La cursul de Wildlife Filmmaking din Africa de Sud
A fost o lună cât un an. Am învățat în primul rând despre etică și despre felul în care să mă apropii de animale. Am învățat că nu trebuie să interferez cu viața lor atunci când sunt la filmare. Un cadru “autentic” îl surpinzi atunci când animalul nu te observă sau atunci când te tolerează ca pe ceva care nu-i afectează existența. Experiența de acolo m-a determinat să încep proiectul Wildlife Romania.
Filmările subacvatice
Sunt foarte speciale. Trebuie să stăpânești tehnica de scufundare la perfecție. Atunci când filmezi sub apă de multe ori riști să neglijezi regulile de scufundare. Dacă “te fură cadrul” poți să mori. Din păcate nu am avut ocazia să filmez prea des în România. Ultima dată am fotografiat sub apă în Marea Roșie pentru a-mi completa portofoliul ultimei mele expoziții foto.
Ce a presupus experiența SOS Malta
A fost un proiect special. Împreună cu Marian Voicu am fost prima echipă de jurnaliști români prezenți în Uganda. Am filmat despre accesul la educație în una dintre cele mai sărace regiuni din Africa.
Datorită celor de la FDSC România și SOS Malta am avut șansa să trăiesc una dintre cele mai puternice experiențe din viața mea. A fost o săptămână în care am făcut în medie 300 km pe zi și am străbătut Uganda în lung și-n lat. Ce am trăit și ce am văzut se poate vedea în reportaj.
Ce ai descoperit în Africa
Eu am trăit tot timpul cu sentimentul că m-am întors acasă indiferent că a fost Maroc, Mauritania, Sahara de Vest, Senegal, Egipt, Uganda, Kenya sau Africa de Sud.
Africa este în plină dezvoltare. Războiul, dictaturile și corupția sunt la fel ca oriunde în lume. Performanțele, lucrurile bune, oamenii frumoși sunt ca peste tot în lume. Diferențele culturale sunt fascinante dar nu am simțit că suntem diferiți.
O specie care merită mai multă atenție
Omul educat este specia pe cale de dispariție. Pentru a nu deveni o plagă pentru Terra omul trebuie să fie educat. Iar noi la Wildlife Romania credem cu tărie că mai avem o șansă cu ajutorul tehnologiei să înțelegem ce e dincolo de marginea satului sau a orașului nostru.
