Teoretic, un artist nu este nici femeie, nici bărbat. Arta nu ar trebui să facă astfel de diferențe. Societatea, în schimb, renunță greu la prejudecăți. În ultimii ani, însă, mișcarea pentru egalitatea de gen a recuperat teren important, chiar și în cinematografia din România. Rămân însă adevăruri care trebuie confruntate și realități care trebuie schimbate. De exemplu:
În România, un bărbat regizor este validat mult mai repede, spune regizoarea Anca Damian
Anca Damian este regizoare, scenaristă și producătoare, iar cel mai nou film al ei, Călătoria fantastică a Maronei, rulează în toată lumea. Anca este și singura femeie din România care a filmat singură un întreg film. A înființat Asociația Română a Femeilor în Cinema și FemArt Film Fest tocmai pentru că a fost, pentru mult timp, singura femeie în domeniul ei. FemArt Film Fest susține egalitatea de gen și șanse în industria cinematografică prin sprijinul acordat regizoarelor de film aflate la început de carieră, promovarea creațiilor acestora și facilitarea schimbului de experiență cu specialiști din industrie.
Ani de zile am fost singura femeie care a făcut imaginea la lung metraj de ficțiune, apoi au fost ani când eram singura regizoare care făcea lung metraj. Comunitatea cinematografică era preponderent masculină. Am vrut să aduc o deschidere și o schimbare în acest sens înainte de apariția la nivel mondial a mișcărilor feministe în domeniu.
În interviul de mai jos, vorbim cu Anca Damian despre film, egalitatea de gen, efectele pandemiei în cinematografia din România și limbajul artei, în continuă transformare.
Cele mai importante momente în relația cu filmul
Relația mea cu filmul începe de când aveam vârsta de 16 ani. Astfel, pot spune că a fost o continuă evoluție și transformare, în strânsă conectare cu evoluția mea ca individ, arta și căutarea sensului vieții identificându-se în tot acest parcurs. Dacă ar fi sa povestesc etapele, de la arte plastice și cineclub, la IATC - secția imagine de film, apoi de la debutul ca director de imagine al unui lung metraj de ficțiune, până la debutul meu în regie și mai apoi descoperirea limbajului animației, toate acestea au fost doar o călătorie, un drum pe care l-am parcurs cu multă muncă, dar și cu multe satisfacții.
Cum s-a schimbat perspectiva vizavi de cinematografie
Cinematografia este o artă, chiar dacă limbajul și tehnica sunt în continuă inventare.
Sigur, filmul a devenit mai accesibil datorită evoluției tehnologice. Dar in esența lui, procesul de creație este conectat la subconștient, la căutarea adevărului și a sensului trecerii noastre prin lume, indiferent de tehnica utilizată.
Desigur cinematografia înseamnă și industria entertaiment- lui.
Însă, din perspectiva mea, filmul trebuie sa fie un spectacol cinematografic, dar trebuie să aibă un efect catarhic, formator.
Impresii & concluzii de pandemie
În perioada de lock down am lucrat la fel cum lucrez de ani de zile, non stop. Singura diferență era că nu puteam sa mă întâlnesc cu oamenii, iar comunicarea prin telefon e mult mai obositoare și anevoioasă. Nu am mai călătorit, în martie trebuia să ajung în Japonia, Grecia, Franța, Maroc și Portugalia. S-au anulat toate călătoriile, cățelul meu a fost foarte fericit și, cum lucram de acasă, mi-am instalat o rutină sănătoasă.
Lucrând la filmul meu de animație, am continuat să avansăm, dar trebuia să țin cont că nu mai puteam să fiu fizic împreună cu echipele mele împrăștiate prin lume și că se adăugau problemele personale ale echipei, copiii care erau acasă, sau depresia unora cauzată de singurătate, așa că „psihoterapia de grup”, cum numesc eu lucrul in echipă, a trebuit să se nuanțeze, ținând cont de noua situație.
Nu mi se pare că am avut altă revelație decât că avem nevoie să fim împreună, că putem lucra bine la distanță doar pe un termen scurt.
Cum stai cu inspirația zilele acestea
Creativitatea mea este o constantă, nu a fost nici diminuată, nici maximizată de criză.
De mult timp eu mă reinventez mereu, așa că nu mai era nevoie să caut un motiv de a o face. Proiectul la care lucrez s-a dovedit mai actual decât oricând, parcă conceput pentru aceste timpuri.
Poate singurul lucru care l-a modificat în mine acest lock down, a fost să maximizeze atenția la schimbarea societății, pentru că multiple resorturi s-au amplificat și societatea pare ca a intrat într-un tobogan de rostogoliri.
Efectele crizei în zona culturală
Efectele sunt de ordin financiar, în primul rând. Instituțional totul este în ralenti, și criza e abia la început. Cel mai mult suferă arta spectacolului, dar tot ceea ce înseamnă accesul la public este afectat. Singura soluție este articularea răspicată a importanței artei pentru rasa umană, protejarea ei de către factorii decizionali.
Povestea FemArt Film Fest
Prima ediție a acestui festival a fost organizată în 2015. Am înființat ARFC cu gândul de-a concretiza niște pași în direcția schimbării valorilor promovate de societate, să aduc creația femeilor în atenția unei societăți bazate pe principiul puterii. Ani de zile am fost singura femeie care a făcut imaginea la lung metraj de ficțiune, apoi au fost ani când eram singura regizoare care făcea lung metraj. Comunitatea cinematografică era preponderent masculină. Am vrut să aduc o deschidere și o schimbare în acest sens înainte de apariția la nivel mondial a mișcărilor feministe în domeniu.
Festivalul este centrat pe tânăra generație, am dorit sa fac ceva să le ajut pe cele aflate la fragilul moment al debutului.
Menirea festivalului
Prima ediție din 2015 am organizat-o integral prin resurse proprii. Anul trecut, cu ajutorul important al AFCN-ului am avut o a doua ediție, pe care însă am susținut-o și cu resurse proprii, prin societatea mea „Aparte film”, dar și personal. Având sprijinul AFCN-ului am putut acorda o bursa, am reușit să dezvoltăm proiectul câștigător, să-l ajutăm.
Anul acesta, proiectul a crescut și mai mult, avem mai mulți parteneri: AFCN-ul în primul rând, dar și UCIN-ul și Institutul Francez. Putem astfel să organizăm anul acesta o rezidență, să parcurgem 5 zile cu masterclass-uri și tutori pentru proiecte, un pitch la final și acordarea a 3 premii.
Sigur că ne dorim să creștem proiectul și mai mult, să aducem și mai mulți parteneri anul viitor. Să construim o comunitate în jurul valorilor pe care încercăm să le promovăm, într-o societate care cu siguranță are nevoie să renunțe la centrarea pe putere și lăcomie pentru a supraviețui.
Cum a evoluat mișcarea pentru egalitatea de gen în cinematografie
În ultimii ani schimbările au fost vizibile la nivel mondial. România a trebuit și ea să permită aceasta deschidere – accesul, dar și prezența femeilor a început sa fie o realitate. Femeile, prin biologia lor, dedică mult mai mult din propria persoană în momentul apariției unui copil. Este o realitate. Ele trebuie sa fie mult mai puternice pentru a reuși să lucreze, să dedice timpul necesar creației de calitate.
Festivalurile au devenit family friendly, integrarea femeii-mame în situațiile profesionale este și ea un proces care a început.
Apoi mai sunt și prejudecățile generale, ale societății, cât și ale mediului profesional – și aici, la finanțare se poate spune că se simte nevoia de-a încuraja accesul la fonduri. Prejudecățile societății cer timp sa fie înlocuite.
Cum te-a influențat pe tine faptul că ești femeie
Un artist nu este nici femeie, nici bărbat, este un artist. Țin minte ca la debutul meu în ficțiune, la festivalul de la Pusan, prima persoană care mi s-a adresat mi-a spus că nu și-a închipuit că filmul a fost făcut de o femeie. Filmul vorbea despre identitate, despre îngemănarea perpetuă a contrariilor și legăturile care ne țin pe toți conectați. Nu cred că o femeie trebuie să vorbească doar prin personaje feminine - creația reflectă umanitatea in totalitatea ei.
Unde apar însă diferențele, sunt în „modul de funcționare” al femeilor, mai intuitiv, mai apropiat de un anumit tip de sensibilitate și de valori.
Țin minte când am văzut un film german filmat de o femeie și am descoperit că e femeie înainte de generic, pentru că folosea un mod diferit de-a cadra, un alt tip de sensibilitate.
Personal, pentru mine viața este o lecție de iubire, și valoarea ei este dată de trăirea în cotidian a acestei paradigme. E un lucru pe care l-am înțeles parcurgând un drum de artist, de femeie, de mamă, și pe care îl spun in toate filmele pe care le fac. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă eram bărbat, nu am avut aceasta experiență...
În rest, diferențele sunt de percepție: în România bineînțeles că un bărbat regizor este validat mult mai repede. Dacă ne gândim la Adina Pintilie, la Ivana Mladenovici, cât de greu sunt asimilate ele la adevărata lor valoare. Cu un bărbat regizor, lucrurile ar fi stat altfel.
Efectele crizei în cinematografie
Ceea ce a adus criza, în cinematografia românească cel puțin, a fost o mai mare coeziune, în fața pericolului.
Artiștii există prin arta lor, dar arta fără public este fără sens, trebuie să existe canale între cele două grupuri, iar căutarea ar trebui să fie reciprocă.
Cu ce speri să rămână oamenii după pandemie
De sperat, sper sa rămână cu o mai clară scară de valori. Pană acum pot spune că s-a răscolit nămolul, iar speranța moare ultima :)
