[Minte & suflet] Laura Ilinca: În Romania stresul era cotidian, acum doar și-a mai luat o porție “bonus”

În România mai avem încă de lucrat la rușine, crede psihoterapeutul Laura Ilinca. Si la prejudecata de a apela la un psihoterapeut doar în ultimă istanță, ca și cum sănătatea mintală ar fi pusă „pe ultimul loc”. Dar în cei 12 ani de când profesează în acest domeniu, Laura a observat o preocupare crescută pentru sănătatea mintală.

Ce cred că a ajutat și accesul mai mare la informații, tot felul de campanii media de conștientizare și normalizare, mai multe forme de terapii și automat mai multi specialiști în domeniu. Oamenii chiar au început să nu mai vadă terapia ca un subiect “tabu” și încep să spună cu voce tare cât îi schimbă în bine sau cât i-a ajutat și o recomandă mai departe cunoscuților sau rudelor.

 În rândurile de mai jos vorbim cu Laura despre efectele pandemiei, stres, rețele sociale, dar și despre ce înseamnă acest proces al îngrijirii mintale, ce nu ar trebui să facă un psihoterapeut, care sunt neliniștile acestei perioade. 

Scurtă istorie personală

Mă numesc Ilinca Laura, am 31 de ani, sunt căsătorită de 4 ani și avem o fetiță în vârstă de 2 ani.

De cand mă știu am vrut să îi ajut pe cei din jurul meu, am vrut să fiu acolo pentru ei, mai ales la nevoie. Am înțeles de mica faptul că, pe lângă abilitățile mele native sau poate intuitie, voi avea nevoie și de o pregătire teoretică și practică, așa că drumul psihologiei a venit ca turnat pentru mine. Am pornit pe acest drum încă din facultate (Facultatea de Psihopedagogie Specială), m-am înscris singură la diferite stagii de voluntariat și practică, am lucrat în ultimii 12 ani în domeniu, atât în mediul de stat cât și în cel privat, am facut ore de dezvoltare personală, am urmat un master (Master de Consiliere Școlară și Dezvoltarea Carierei) și o școală de formare de bază în psihoterapie la Asociația de Hipnoterapie și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală. Am continuat procesul de învățare prin participarea la workshop-uri, conferințe, sesiuni de supervizare și intervizare în psihoterapie.

Toate astea pentru a deveni eu însămi un om mai bun, un profesionist, un adevarat psihoterapeut.

Pentru că am mai urmat cursurile a încă 2 formări complementare, pe terapie sistemică de cuplu-copil-familie și terapie de cuplu centrată pe emoții, pentru clienții mei, pot să folosesc astfel tehnici de lucru și metode de intervenții diferite, în funcție de problematica cu care vin în cabinet.

Ce înseamnă să lucrezi cu un psiho-terapeut

Lucrul în sine cu un psihoterapeut înseamană multă muncă de echipă, în care relația terapeutică este o piatră de temelie în întâlnirile ce vor urma. Deși contrar așteptărilor, cea mai mare parte din efort o va face clientul, în timp ce terapeutul va avea mai mult rol de suport, sprijin, îndrumare.

Orice persoană are capacitatea și resursele necesare de a trece peste orice hop în viață, doar că uneori este nevoie de o persoană pur obiectivă care să te ajute sa le accesezi. Pur și simplu este o alegere în a trăi o viață mai liniștită, în a-ți oferi șansa de a te dezvolta armonios, de a (re)descoperi abilități (noi/vechi) împreună cu terapeutul tau, de a învață cum să îți folosești "aripile" pentru a "zbura" peste obstacolele întâlnite de noi toți la un moment dat în viața noastră sau doar dacă îți dorești relații funcționale cu cei din jur și mai ales cu cei dragi.

Să ajungi la psihoterapeut nu este o "bătălie pierdută", nu este "o ultimă soluție", "un rău necesar", cum din păcate am mai auzit. Nu înseamnă nici măcar o secunda că ești o persoană slabă, ca nu ești în stare să treci peste de una singură sau ca ești "deplasată"!

Legat de cum vei ști că ai găsit terapeutul potrivit, cred că e mai important de știut ce NU ar trebui să facă un psihoterapeut: să te judece, să te eticheteze, să te simți ironizat, criticat, mustrat, să ofere sfaturi clare în legătură cu deciziile tale majore, cea mai mare parte a ședinței să vorbească despre viața sa și nu a ta, să îți propună concepte legate de energii, chakre, vieți anterioare; din păcate, aceasta nu este psihoterapie. De asemenea, dacă simți că tehnicile propuse /folosite îți fac mai mult rău sau că pur și simplu nu te simți pregătit sau îți sunt incomode unele subiecte, este chiar indicat să îi semnalizezi toate acestea terapeutului și să îi ceri o altă abordare, mai potrivită pentru tine.

Efectele pandemiei asupra sanatatii mintale

Din păcate, în concordanță cu vremurile pe care le trăim, mereu am fost și vom fi ființe sociale. Oamenii au supraviețuit tot timpul în grupuri și au stat unul lângă altul. Cei ce leagă relații frumoase au parte de stabilitate emoțională, un psihic echilibrat, fac mai puține afecțiuni sau le fac mai târziu, trăiesc mai mult și mai bine. Viața socială este unul din cei 4 piloni ai vieții fiacăruia dintre noi, pe lângă viața de familie, viața profesională-educațională și viața personală. Exact ca la un scaun – e suficient ca doar unul dintre picioare să fie mai scurt și vei avea senzația că te clatini: că ceva este în neregulă, că ceva îți lipsește, deși aparent ai de toate.

Viața socială este cea care, de regulă, vine la pachet cu voie bună, dar și cu o eliberare de griji și tensiuni acumulate, cu o „dezbrăcare” de unele straturi rigide ale societății, cu discuții dar și cu activități caraghioase. Așadar, lipsa lor poate duce la un dezechilibru, la o senzație de însingurare, la copleșire și suprasolicitare. Probabil cel mai stresant lucru este că suntem nevoiți să punem în balanță anxietatea absolut normal provocată de virus și o viață socială mai puțin activă.

De ce au nevoie oamenii acum

Cea mai mare nevoie pe care am observat-o a fost să audă și să înțeleagă faptul că stările prin care trec, senzațiile pe care le au, poate chiar unele tulburări legate de somn sau alimentație, sunt absolut normale, având în vedere că toată această situație este una absolut nouă, debusolantă, consumatoare de energie și chiar înfricoșătoare. Personal, pot spune că am observat o ușoară creștere a numărului de clienți după perioada de izolare.

Care sunt nelinistile lor 

Cei mai mulți au întâmpinat dificultăți legate de somn (aveau coșmaruri, vise ciudate la începutul pandemiei), au experimentat atacuri de panică pentru prima oară sau la cei care au mai avut în trecut, din pacate au avut epsioade mai intense, practic teama în sine de moarte a crescut sau a reapărut (pentru sine sau pentru cei dragi), și bineînțeles că și-a „spus cuvantul” și oboseala acumulată din cauza tuturor schimbărilor aproape peste noapte la care am fost supuși (de exemplu noul stil de a lucra de acasă și de a sta și cu copiii în același timp).

Ca recomandări standard pe care le-am făcut și continui să le fac ar fi:

· continuă să faci zilnic tabieturile, lucruri pe care le făceai doar pentru tine și sufletul tău, lucruri care te binesdispun, te fac să te relaxezi, te fac să zâmbești;

· exercițiile „Ca și cum” – sunt exerciții prin care vei face tot posibilul să îți imaginezi / să te comporți „ca și cum” ești/sunteți în altă parte (de exemplu puteți să încercați să amenajați în casă un spațiu ca și cum mergeți la restaurantul preferat / la un picnic / la cinema și nu numai – lăsați-vă purtați de imaginație)

· planurile de viitor (mai ales pentru că nu știm cât va dura această situație, creierul are mare nevoie de aceste puncte de reper pe care le avea înainte):

- Planuri pentru weekend (chiar și online putem sta la povești cu prietenii, rudele, putem juca diverse jocuri de societate, putem urmări un meci sau un film împreună și îl comentăm, să râdem împreună);

- Planuri de Sărbători (Crăciun, zile de naștere etc) - „Ce rețetă de cozonaci să încerc?”, „Ce cadou să aleg?”

- Planuri pentru concedii (pe cât posibil să fie planuri pe care le poți face în interiorul casei sau al curții); de exemplu planuri de reamenajare, grădinărit.

· Legat de muncă /școala de acasă

- Amenajează-și (sau improvizează) un birou acasă.

- Îmbracă-te, încaltă-te și aranjează-te ca și cum ai pleca la birou/școală (Îți va da o altă stare de spirit și vei observa că vei avea mai mult spor);

- Setează-ți alarme pe telefon (ora când începi și termini de regulă jobul, pauza de prânz, micile pauze de țigară sau de vorbit la telefon sau prin mesaje cu cei dragi)

- Pentru cei cu un copil sau mai mulți acasă, pentru momentele în care sunteți nevoiți să faceți și alte lucruri cu și pentru cei mici, încercați să vă schimbați „ținuta”: să vă puneți peste un șorț de bucătărie atunci când vă ocupați de mâncare, puteți să vă dați jos sacoul atunci când faceți lecții sau ieșiți la o mică plimbare, să vă puneți un halat când vă jucați (în felul acesta și evitați să vă murdariți hainele „bune”)

- încercați pe cât posibil să respectați aceleași program de lucru, de studiu, de masă și de somn pe care le aveați și înainte sau măcar încercați să vă faceți un alt program, cât mai echilibrat.

La ce sa fim atenti mai departe

Nu pot să prezic ce ne așteptă în continuare, și eu încerc la rândul meu să îmi reglez așteptările. Cert este că există și o parte bună în această situație și anume că începem să ne uităm mai mult „inăuntrul” nostru, ușor, ușor începem să profităm cu adevărat de lucrurile importante pentru noi și în același timp să ne crească reziliența, și anume să fim mai pregătiți pentru ce alte obstacole ne va rezerva viitorul.

Cum a evoluat preocuparea pentru sănătatea mintală 

În ultimii 12 ani de când pot spune că sunt activă în acest domeniu, am observat o preocupare mai mare a oamenilor, de toate vârstele, și pentru partea psihică, de care filozofii ne tot spuneau de mai bine de 2000 de ani “Mens sana in corpore sano” și ni s-a tot demostrat pe parcurs că fizicul este în strânsă legătură cu psihicul uman și invers.

Ce cred că a ajutat, pe lângă faptul că în alte țări acest aspect este văzut la fel de important ca setul de analize anual, este și accesul mai mare la informații, tot felul de campanii media de conștientizare și normalizare, mai multe forme de terapii și automat mai multi specialiști în domeniu, iar oamenii chiar au început să nu mai vadă terapia ca un subiect “tabu” și încep să spună cu voce tare cât îi schimbă în bine sau cât i-a ajutat și o recomandă mai departe cunoscuților sau rudelor.

Comunicarea în 2020

Efectele mai puțin vizibile ale comunicării online sunt limitările acesteia. O mare parte a comunicării este formată din comunicare non-verbală (postură, gesturi, mimica feței) și comunicare para-verbală (tonul vocii, ritmul, accentul, pauzele in vorbire), așadar, mai mult de 60% din mesaj se va pierde. Asta înseamnă mai multă muncă la job sau în mediul educațional, mai multă frustare, mai puține legături funcționale și de durată, ce va duce în timp la oboseală, izolare, nemulțumiri și superficialitate.

Stresul

Cumva, în Romania stresul era cotidian, acuma doar și-a mai luat o porție “bonus”.

Stresul reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului, e practic o adunare de încordare, tensiune, constrângere, forță, (supra)solicitare.

Ce am putut să oberv de-a lungul carierei mele este că, de regula, atunci când o persoană observă că obosește mai repede, își pierde des răbdarea sau că oboseala durează neobișnuit de mult, există riscul să cadă în două capcane, ambele extreme: fie o minimalizează spunându-și că e normal să fie obosită la câte se întâmplă în jurul său, fie caută, cu îngrijorare, o boală fizică (prin diverse investigații medicale) care să fie cauza oboselii și a altor simpotome asociate (dureri de cap, palpitații, probleme gastrointenstinale și lista poate continua). De fapt, psihicul și fizicul sunt totdeauna împreună în suferință, și nu separat.

Personal, aș înlocui cuvântul stres cu dezechilibru, suprasolicitare, copleșire.

Cuvântul anului 2020 pentru tine

ACCEPTARE

Efectele online

De regulă le recomand clienților mei, care trec prin situații grele, să evite mediul online pentru știri sau anumite postări cu iz negativ. Nu vor face altceva decât să le accentueze starea, să pună „sare pe rană”. Pe lângă asta, s-a demonstrat că motoarele de căutare active în cadrul mediului online și ale rețelelor de socializare sunt extrem de vigilente, așa că este suficient să deschizi o singură dată un link către o știre negativă și ulterior (în urmatoarele zile, săptămâni) îți vor apărea știri, postări, chiar reclame din aceeași categorie.

De-a lungul ultimilor ani, influența rețelor de socializare a căpătat un efect de „caracatiță”, în care și-a întins „tentaculele” pe din ce in ce mai multe arii.

Partea bună a fost și va fi în continuare legată de partea de socializare, mai ales cu persoanele care sunt la distanță, promovarea micilor afaceri, rapiditatea distribuirii unor informații de interes sau poate chiar vitale, succesul campaniilor de conștientizare pe anumite probleme sociale și nu numai.

Partea mai puțin bună are legătură cu limitările comunicării de care vă vorbeam mai sus, cu împrăștierea haotică de informații false, greșite sau exagerate, dar și cu munca din spate a motoarelor de căutare care e posibil sa promoveze fix ce nu ai avea nevoie într-o anumită etapă a vieții tale.

Pentru persoanele cărora le este greu să interacționeze sau sunt într-un loc mai izolat, le-am recomandat întotdeauna să folosească rețelele de socializare. Din păcate există și riscul să se „obișnuiască” cu acest tip de interacțiune, să se simtă mai comfortabil, sau pur și simplu să le fie teamă să treacă la următorul nivel. Pe de altă parte, rețelele de socializare sunt și o modalitate de a menține activă o relație (fie ea de prietenie sau profesională), dar și un punct de pornire pentru relații frumoase și de durată. Inclusiv eu și soțul meu am interacționat o mică periodă online.

Imaginea de sine

Imaginea de sine sau „cum ne vedem", se referă la modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoționale, cognitive, sociale și spirituale. Modul în care ne percepem depinde de gradul de autostimă pe care îl avem.

Astfel, dacă „vocea interioară" are un discurs pesimist, negativ și autocritic cu ambiții nerealiste, imaginea de sine a persoanei respective este negativă. Dacă are un discurs apreciativ, de acceptare de sine (cu tot cu slăbiciuni și părți mai puțin bune), de auto-toleranță, atunci persoana respectivă poate avea parte de un echilbru emoțional; pentru ca de acolo își va lua energia, determinarea și acea parte de acceptare a greșelilor umane. Din ce în ce mai mulți oameni au început să înțeleagă faptul că a greși e omenește, iar perfecțiunea nu există.

O preocupare mai mare legată de imaginea de sine a venit și de la avantajele pe care le ofera aceasta și anume că atunci când ai o imagine de sine bună poți afirma: „Pot să fac acest lucru! /Pot încerca!". Partea cea mai importantă este că, astfel, persoana respectivă va avea ocazia să-și demonstreze dacă poate sau nu, dezvoltându-și astfel o percepție realistă a potențialului său dar și a limitărilor sale.

Pe de altă parte, dacă ne referim la ceea ce se întâmplă în mediul online, vorbim de riscul de a avea o percepție falsă a pontențialului și a limitărilor, pentru că totul se întâmplă într-o lume virtuală și nu în realitate, dar și de faptul că astfel de „demonstrații” sunt scurte și trecătoare, fără un impact personal de profunzime.

Ce lipsește încă în România la capitolul sănătate mintală 

Încă mai avem de lucrat la partea de rușine, la clișee cum că ai avea o problemă gravă dacă apelezi la un psihoterapeut. Foarte mulți încă apelează în ultimă instanță la astfel de servicii, ca și cum sănătatea mintală ar fi pusă „pe ultimul loc”. E ca și cum ai avea două mâini dar folosești doar una, doar pentru că așa ai văzut că se face sau pentru ca așa și s-a spus că este în regulă. Ceea ce este absolut greșit și nu vei face altceva decât să suprasolicitezi mâna folosită intens (și anume partea fizică), în detrimentul “atrofierii” părții psihice și emoționale. Repet, ele merg mână în mână, sunt interconectate puternic, fie că îți dorești asta sau nu. Și da, chiar cred că am putea fi o societate mult mai dezvoltată, din toate punctele de vedere, dacă am putea sa ne folosim mai mult de potențialul de care dispunem.