Brain 4 Strategy, o creștere aproape dublă a cifrei de afaceri în 2019

Brain 4 Strategy, o creștere aproape dublă a cifrei de afaceri în 2019

Brain 4 Strategy, agenție de comunicare și relații publice, și-a crescut cifra de afaceri în 2019 la  252.585 euro de la 143.640 euro în 2018. Creșterea s-a datorat extinderii portofoliului agenției, măririi numărului de evenimente, dar și creșterii solicitărilor din zona de prevenție și gestionare a situațiilor de criză. 

De la mijlocul anului trecut,  numărul evenimentelor a crescut considerabil, ceea ce a avut un impact vizibil asupra cifrei  de afaceri. Pe de alta parte, serviciul de gestionare a situațiilor de criză a început să fie accesat din ce în ce mai mult. Astfel, încă din 2019, companiile au început să investească mai mult în planurile de prevenție și gestionare a situațiilor de risc, în training-uri și simulări ale situațiilor de risc și media training. 

 

"Când am lansat agenția în 2018 am plecat la drum cu gândul de a oferi clienților servicii de PR furnizate de o echipă de consultanți seniori din România și de peste hotare. Mi-am dorit ca interfața cu orice client să fie la un nivel ridicat de expertiză și mă bucură să văd că abordarea a dat rezultate. Rezultatele de anul trecut ne ajută acum să facem față cu brio provocărilor cu care a venit  2020. Zona de comunicare de criză este extrem de solicitată în perioada aceasta – chiar dacă planurile poate nu mai sunt la fel de relevante ca până acum, planificarea rămâne vitală. Astfel ceea ce ne propunem pentru 2020 este să fim atenți la oportunități, să adăugăm servicii la cele de comunicare de criză pe care le oferim deja și să fim curajoși în luarea deciziilor privind dezvoltarea agenției”, spune Ana-Maria Diceanu (Managing Director Brain 4 Strategy și Președinte Global Women în PR România).

 

2019 a fost și un an al investițiilor, agenția investind într-o platformă de simulare de criză din Australia și în servicii de monitorizare social media din UK și Germania. Datele rămân in continuare o prioritate și cu cât brand-urile cer o evaluare mai completă și o analiză clară a investițiilor în comunicare cu atât e nevoie de instrumente din ce în ce mai complexe. Tehnologia devine un prieten din ce în ce mai bun nu doar pentru business-urile pentru care lucreaza Brain 4 Strategy ci și pentru completarea serviciilor agenției.  

 

"Aș vrea să mulțumesc clienților alături de care am crescut în acești ani pentru că au avut încredere în calitatea serviciilor noastre. Dacă ne uităm la acest an din perspectiva comunicării, o sa fie cu siguranță unul al crizelor și al reputației, dacă privim prin ochelarii de business, atunci ne uitam la un an al inovației și al deciziilor îndrăznețe. O sa fie un an greu, dar e momentul ca PR-ul să arate că stie să facă cea mai bună limonadă din livada de lămâi a anului 2020, " a mai afirmat Ana-Maria.

 

Brain 4 Strategy oferă servicii în cinci zone principale: managementul reputației, comunicare financiară, comunicare de criză, media training și simulări de criză, măsurare și evaluare. Abordarea multidisciplinară în dezvoltarea strategiei de PR oferă clienților certitudinea unei comunicării coerente ce plasează reputația și rezultatele în prim plan.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related