Nimic nu spune mai bine – acum e timpul sa fotografiem – decat o furtuna pe timp de noapte. Trecut sau nu de miezul noptii, Florin Gîlcanu isi pune aparatul si obiectivele in rucsacul special compartimentat, se imbraca in graba si iese la vanatoare de fulgere. Sau trasnete. Explica el mai tarziu, care e diferenta.
”Uneori m-am apropiat prea mult de o furtuna, chiar undeva pe camp, si simteam riscul, pentru ca trepiedul e din metal; dar instinctul de conservare castiga si ma intorceam in masina ca sa actionez aparatul de la distanta.”
Florin crede ca o fotografie trebuie sa aiba substanta, dar ca nu trebuie sa pretinda ceva in mod special de la cel care o priveste. E suficient ca fotograful sa simta ceva autentic in momentul in care declanseaza, iar emotiile se vor transmite de la sine, fara ca el sa faca eforturi pentru a arata audientei, intr-un fel sau altul, ca a simtit un fior.