[Povesti de fotografi]: Vlad Cupșa: Gândesc ca un fotojurnalist, dar compun și încadrez ca un minimalist convins

Locul potrivit, oameni relaxați și un asistent calm. Sunt aspectele pe care ține să le aibă Vlad Cupșa, într-o ședință foto. Ideea de a deveni fotograf i-a venit la o petrecere, când a avut revelația aceea valabilă pentru mulți, la începutul multor cariere - ”și eu aș putea face asta”. Despre primele fotografii spune că nu sunt satisfăcătoare tehnic, dar că poate simți aceleași emoții ca și la cele pe care le face acum: entuziasmul de a fi acolo și bucuria de a face fotografie.

”În unele fotografii vorbesc cu oamenii pentru a regiza un pic scena. Mi se pare important să fie imaginea cât mai aproape de adevăr, sau măcar de un adevăr doar un pic mai frumos.”

Vlad subscrie la ideea că totul este un remix și crede că în tipul de fotografie pe care îl face, este important ca intențiile lui artistice să fie suficient de clare pentru public. Povestim cu el, în continuare, despre fotografiile lui preferate pe care le-a făcut la Electric Castle, Summer Well și TIFF, sau despre temele abordate, ce includ momentul trăit, simplitatea vieții și bucuria descoperirii a ceva uimitor.

Pasiunea pentru fotografie

Era iarna anului 2008 și eram student in primul an, la Cluj. Încercam să cunosc orașul, iar petrecerile și concertele din diverse locații erau parte din explorare. Una dintre aceste petreceri a fost la Club Midi. Bineînțeles, acolo se făceau fotografii, iar fotograful de atunci m-a salutat și m-a întrebat dacă îmi poate face o fotografie care va apărea pe un anumit site. În momentul acela, mi s-a aprins un bec: aș putea face și eu asta. Să îmbin pasiunea pentru muzică cu fotografia. Așa a început pasiunea mea pentru fotografie, ca un efect secundar al celei pentru muzică.

Primul aparat de fotografiat 

A fost un Kodak de unică folosință pe film primit cadou prin liceu de ziua mea. M-am entuziasmat timp de 2-3 zile fotografiind tot ce prindeam: familia, pisica noastră, pomii fructiferi din grădină, prietenii de pe stradă.

Povestea interesantă este cu al doilea aparat foto primit de la site-ul pentru care am început să fotografiez în 2008; era un Sony DSC-F717. L-am primit când am început și încă îl am. Deși nu e nici măcar DSLR, cu el am lucrat timp de 2-3 ani la multe evenimente din Cluj, adunând amintiri dragi mie la primele festivaluri. 

Tehnica

Am învățat singur, dar am avut bucuria de a cunoaște mulți profesioniști din domeniu, reușind astfel să primesc feedback și sfaturi pentru proiectele noastre. Nu pot spune că am avut un mentor anume.

Lecții învățate pe parcurs

Toată lumea arată bine în fotografii, dacă se simt relaxați cu tine. Un zâmbet ajută oricând. Fă ceea ce zici că faci.

Primii clienți

Prin 2010, am reușit să conving câteva cluburi să aloce bani pentru fotografiile făcute de mine. Nu era o sumă mare, dar a fost începutul profesiei mele. Primii clienți au fost Boiler Club, Club Midi și alte câteva locații din Cluj.

Tip de fotografii

Aș putea spune că fac fotografie de concert, fotografia corporate fiind specializarea secundară. Temele includ momentul trăit, simplitatea vieții și bucuria descoperirii a ceva uimitor, ratat de ceilalți.

Stilul tău

Un fotojurnalism “curățat” — gândesc ca un fotojurnalist, dar compun și încadrez ca un minimalist convins. Mă inspiră mult lumea filmelor, cărțile din seria Dune și ideea că “Everything is a remix”.

Aparatul tău foto despre tine

Mă bucur că nu faci rafale multe, dar ce-ai zice să îmi cureți senzorul?

Editarea

Încerc să editez ca să aduc imaginea digitală la ce am văzut eu prin vizor. Asta înseamnă că editez curat și realist față de ce văd. E adevărat, nu e mereu realitatea unul la unul, dar aici se simte mâna mea. În timp, am învățat să reduc partea de editare fix la ce am nevoie.

Relaxarea subiecților

E important să ajungi să interacționezi ca un prieten cu subiecții. Pentru asta, încerc să mă mulez pe stilul lor de comunicare și să le dau cât mai multe detalii despre ce facem, cum facem și, mai ales, cum îmi pot da ei feedback instant.

Lucrurile la care țin într-o ședință foto, fără a fi într-o ordine anume, sunt: locație potrivită, oameni relaxați și un asistent calm.

O altfel de sesiune foto

La un moment dat am scăpat camera din mână, știu, nu e o idee bună, iar persoana fotografiată a rămas mai afectată de ce s-a întâmplat, decât am fost eu. Pentru mine, aparatura este doar aparatură. Încerc să am grijă de ea, dar nu o voi pune înaintea oamenilor. 

Fotografii preferate

2017, Electric Castle, Doamnele castelului.

Era o “dimineață” ca oricare alta la festival, când mă îndreptam spre cafeaua necesară după 4 ore de somn. Până să ajung la Booha, unde aveau cafenea băieții de la Steam, am văzut două doamne venite cu un scop foarte precis în incinta festivalului: să vadă ce se întâmplă. Asta e tot ce am putut afla de la ele, fiind adormit și entuziasmat în același timp. Acum parcă îmi pare rău că nu am stat la o discuție mai lungă cu dânsele.

2018, Summer Well, JUSTICE, una din trupele mele preferate all time, motivul pentru care am venit la festival. 

Povestea este că PR managerul festivalului și-a dat acceptul ca eu să fotografiez concertul după ce a auzit povestea mea de dragoste pentru această trupă. După cele 10 minute în fața scenei noi nu mai avem voie să fotografiem, așa că m-am dus pe la mijlocul peluzei, ascuns între oameni, și am fotografiat tot show-ul ca să îl am pentru mine. Bineînțeles, nu m-am putut abține și am share-uit cu festivalul și această fotografie “interzisă”. Bucuria mea a fost că această fotografie, împreună cu altele din seria aceasta, au fost folosite de festival în comunicare. 

2019, TIFF, cam tot ce înseamnă festivalul pentru mine — oamenii.

În timpul ultimei proiecții de film din Piața Unirii, duminică seara, eu voiam neapărat niște fotografii cu totemul, pentru că îmi plăcea super mult cum arată. Stând în zonă cu trepiedul vreo 15 minute, am fost văzut de colegi din echipă care m-au rugat să le fac o poză la totem; când o persoană, când alta. Așa mi-a venit ideea de a pune câte o persoană în dreptul fiecărei litere, și de a-i ruga să sară pentru a fi integrați în literă, așa cum sunt și în festival. Așa că avem o colegă de la Guest, un coleg de la Comunicare, un coleg de la Protocol Special și un coleg de la Logistică. Ai putea spune că avem reprezentanți de seamă a echipei TIFF.

Ghid personal de etică

Ghidul ce îl are cam orice fotojurnalist, cu câteva excepții. Încerc să mă țin de el, cât îmi permite proiectul respectiv: în unele pot să nu intervin deloc și chiar prefer să fac asta, iar în altele, mai mișc câte un obiect, vorbesc cu oamenii pentru a regiza un pic scena. Mi se pare important să fie imaginea cât mai aproape de adevăr, sau măcar de un adevăr “doar un pic mai frumos”.

Trenduri în fotografie

Sunt trenduri în fotografie, dacă ne luăm după ce se întâmplă și la nivel global, dar eu le cam ignor — prefer să am imagini timeless editând curat sau spre adevăr. O perioadă, acum câțiva ani, a fost mult cu editare retro (de exemplu, filtre VSCO). Apoi, s-a ajuns la colorizare în 2 culori, albastru deschis și portocaliu, ce o tot vedem și acum. 

Recomandări albume foto

Recomand doar un album pentru că este atât de bun: “Picture Perfect Practice” de Roberto Valenzuela. Îmi place mult cum explică Roberto, dar îmi plac mai ales exercițiile de la finalul de fiecărei lecții. E un must read pentru orice fotograf de eveniment care vrea să aibă ochi de fotojurnalism.