[Povesti de fotografi] Calin Ilea: Încerc pe cât posibil să spun adevărul prin fotografiile pe care le fac

Am întrebat fotografii din seria noastră, ce simt când se uită pe primele lor fotografii. Majoritatea ne-au răspuns că li se par banale, unele chiar clișee, iar altele, câteva, reușite. Se pare că există această etapă în construcția tuturor și atunci, poate că n-ar trebui să judecam, în general, prea dur clișeele, poate ar trebui să le privim ca etape în devenirea cuiva, sau cel puțin, să deosebim clișeul de persoană.

Călin Ilea a studiat fotografia peste ocean, a cochetat cu fotografia pe film și documentară, iar acum abordează domeniul comercial, prin fotografie de produs, corporate, și coordonează echipe de fotografi la festivaluri de muzică - Untold, Neversea sau Street Food Festival.

“Dacă vorbim de artă, poate e mai bine ca intenția fotografului să rămână învăluită în mister. Pentru fotografia documentară în schimb, cred că este extrem de important să înțelegem mesajul fotografiilor.”

Atunci când face portrete, îi place să se conecteze cu omul din față și să îi înlăture orice îndoială din categoria “eu nu ies bine în fotografii”. Prima fotografie pe care a făcut-o a rămas chiar fotografia lui preferată. Ne povestește despre ea, în continuare, despre trenduri și despre o sesiune foto aparte cu fondatorul IKEA, venit în vizită în România.

Pasiunea pentru fotografie

Nu pot să spun că a existat un moment anume în care să zic gata, mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie. Țin minte că în școala generală și în liceu îmi plăcea să-mi fotografiez colegii de clasă și să mă joc un aparat pe film. În facultate am avut ocazia să învăț mai multe și să încep să folosesc corect un aparat de fotografiat. Momentul în care am realizat importanța fotografiei a venit, în schimb, mult mai târziu, atunci când am urmat un master in State și am intrat în contact cu oamenii și informațiile dintr-o țară cu tradiție mult mai mare decât avem noi în fotografia de presă și documentară.

Primul aparat de fotografiat

Cred că eram în clasa a VII-a, când am primit pentru prima dată un aparat de fotografiat de la niște prieteni de familie. Era ceea ce numim noi, între fotografii, o săpunieră. Aparatul ăsta nu trăgea filmul prea bine, suprapunea cadrele și costa o grămadă de bani să developezi filme și să printezi fotografii, motiv pentru care părinții mei au decis că poate nu e ea cea mai bună investiție. Am mai cochetat un pic cu un aparat pe film în liceu, dar lucrurile au devenit ceva mai serioase abia în facultate atunci când am avut acces pentru prima dată la un atelier de fotografie și am putut să descopăr ce înseamnă fotografia pe film.

Câteodată devin nostalgic și încep să caut prin folderele vechi de fotografii. Am prostul obicei să nu șterg aproape niciodată bruturile, iar asta îmi ocupă foarte mult spațiu de stocare. Atunci când revăd fotografii făcute pe film îmi aduc aminte de plăcerea și nerăbdarea cu care așteptam să văd dacă fotografiile sunt bune. Acum, unele dintre ele mi se par simple clișee, fotografii banale de începător, dar printre ele mai găsesc și cadre foarte bune, pe care nu le-am observat. Evoluăm și asta ne face să privim lucrurile cu alți ochi.

Tehnica fotografiei

În anul doi de facultate, am avut un atelier de fotojurnalism la care a fost invitat Ion Petcu, fotograf de presă din Cluj. De la el am învățat partea tehnică, am învățat să developez filme și fotografii alb negru. A doua persoană extrem de importantă pentru mine este David Rees, fost profesor la Missouri School of Journalism și director al Missouri Photo Workshop. De la el am învățat ce înseamnă modestia, pasiunea pentru poveștile spuse prin fotografii și cât de important e să înțelegi și să respecți persoanele pe care le fotografiezi.

Lecții învățate pe parcurs

Fotografiile nu trebuie să fie niciodată despre fotograf și ego-ul lui, ci despre ceea ce se află în fața aparatului.

Primii clienți

Am avut norocul să fiu angajat ca fotograf încă din facultate. Mai exact acum vreo 17 ani. Am făcut voluntariat 3 luni la ediția de Transilvania a Pro Sport, iar când și-au mărit echipa mi-au oferit un loc de muncă. A fost o perioadă foarte frumoasă cu meciuri de fotbal în fiecare weekend, campionate europene de handbal feminin și competiții la care altădată doar visam să particip. Tot în perioada aceea am început să colaborez cu organizatorii Peninsula/Félsziget Festival, unul dintre primele festivaluri mari de muzică din România, desfășurat la Târgu Mureș. Între timp, acest festival nu mai există, în schimb avem Untold, Neversea, Electric Castle.

Tip de fotografii

În ultima perioadă am făcut mai multă fotografie comercială. Fotografiez sau coordonez echipe de fotografi la festivaluri de muzică sau festivaluri culinare, fotografie de produs și corporate. Îmi place să fotografiez oameni, iar când sunt în vacanță întotdeauna colind străzile cu un aparat de fotografiat.

Stilul tău

E un stil natural, bazat foarte mult pe reacții surprinse și mai puțin pe momente create, un stil prin care încerc să descopăr oameni și povești. Mă inspiră munca celor de la documentaria.ro sau CDFD, iar dintre fotografii străini Elliot Erwitt și Alex Webb.

Aparatul tău foto despre tine

Te rog scoate-mă mai mult din casă.

Trick-uri pentru relaxarea subiectilor

De cele mai multe ori, prefer să privesc și să aștept momentul potrivit pentru a surprinde un gest, o interacțiune sau o emoție. Atunci când fac portrete îmi place să vorbesc cu oamenii pe care îi fotografiez, să le spun că povestea cu “nu ies bine în poze” e doar un mit și că tot ceea ce trebuie să facă e să zâmbească.

O sesiune foto de povestit

Lucram la Evenimentul Zilei și am primit un pont că fondatorul Ikea, Ingvar Kamprad, se află în vizită de lucru la o fabrică din Huedin. Am mers la poarta fabricii, am încercat niște cadre peste gard, dar distanța era mult prea mare pentru a avea niște cadre folositoare. Grupul fotografiat s-a urcat într-o mașină și a plecat spre Cluj. Pentru că era în drumul nostru, am decis să rămân foarte aproape de acea mașină, să devină evident că o urmărim, dar fără să fim agresivi.

Mașina din față a oprit pe marginea drumului, am oprit și noi și a început un dialog în care am explicat cine suntem și ce facem. Spre surprinderea noastră, am fost invitați să continuăm drumul până la Alba Iulia, vreo 200 de km, să vizităm o fabrică de produse din ceramică împreună cu domnul Kamprad și să primim un interviu cu acesta. Am fost impresionat de simplitatea și modestia acestui om. Putea să fie bunicul oricăruia dintre noi. La final, am avut impresia că am făcut parte dintr-un film de acțiune în care totul se termină cu bine.

Fotografii preferate

Prima fotografie aleasă este chiar prima fotografie făcută de mine. Cei din imagine, familia Clipea, sunt cei care mi-au făcut cadou primul aparat de fotografiat.

Imaginea asta a fost făcută înainte de a deveni fotograf profesionist: e făcută pe film, undeva în Paris și pot spune că am fost norocos să câștig cu ea un telefon mobil cu cameră undeva în a doua jumătate a anului 2004. Pe atunci, un telefon mobil pliabil cu cameră era visul oricărui student.

A treia fotografie a fost realizată tot în perioada petrecută în Statele Unite, mai exact în 2010.

La 42 de ani, Mark Anderson are 8 copii, dar numai 3 dintre ei trăiesc în prezent cu el și cu mama lor. În ultimii zece ani a măturat trotuarele din centrul orașului Columbia, Missouri. Dar asta nu e tot ceea ce face. Toată lumea îl cunoaște pe Broadway și se referă la el drept „personajul” din centrul orașului. Știu că ar face tot ce este necesar pentru a obține bani.

„Spatele mi-a adus o casă, spatele mi-a luat mașină și nimeni nu mi-a dat nimic. Am avut și perioade lejere, dar a trebuit să muncesc.” Tot ceea ce face într-o perioadă de 24 de ore, e gândit în interesul copiilor și la modul în care ar putea să-i ajute. „Copiii sunt importanți. Cel mai important lucru, cu trei copii așa cum sunt eu, este o negație de sine. Nu poți fi egoist, pur și simplu nu poți fi, pentru că nu va funcționa.”

Intenția autorului

Depinde foarte mult de tipul de fotografie. Dacă vorbim de artă, poate e mai bine ca intenția fotografului să rămână învăluită în mister. Pentru fotografia documentară în schimb, cred că este extrem de important să înțelegem mesajul fotografiilor, să ne punem întrebări și să deschidem dialoguri pornind de la fotografii.

Publicul de la noi a crescut împreună cu fotografii. Chiar dacă multă lume reacționează încă la fotografii ultra editate, lipsite de conținut, există și o categorie de public care a evoluat, care se informează, care urmărește anumiți fotografi și apreciază un anumit stil sau o anumită categorie de fotografii.

Ghid personal de etică

Prefer să văd partea frumoasă a lucrurilor decât să scot în evidență mizeria. Încerc pe cât posibil să spun adevărul prin fotografiile pe care le fac. Lucrul acesta e dificil atunci când lucrezi în fotografia comercială, iar fotografiile tale trebuie să fie întotdeauna pline de viață, bucurie și culoare, chiar și atunci când lucrurile stau poate un pic diferit. Fotograful trebuie să înțeleagă și să își asume povestea pe care o spune prin imaginile sale.

Trenduri în fotografie

Mereu vor exista perioade în care anumite lucruri sunt la modă pentru ca mai târziu să devină demodate. Fotografia nu face excepție, mai ales acum când suntem atât de influențați de tehnologie, social media și tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru datorită pandemiei. Dacă până anul trecut majoritatea fotografiau sau doreau să fotografiez nunți și alte evenimente de familie, acum fotografii se orientează spre fotografia de produs.

Recomandări de albume foto

Magnum Contact Sheets, Sequentially Yours - Elliott Erwitt, Richard Avedon Portraits.