[Scoala ADC*RO] Ioana Adamescu: E nevoie de mai mult umor real, mai mult insight și mai multă ieșire din rețete, fără frica de ce o să zică lumea

Totul e bine când se termină în online. Așa funcționăm de ceva vreme, așa s-a întâmplat și cu absolvenții Școlii ADC*RO, ediția cu numărul 12, care au început cursurile offline, dar au continuat pe un ecran, inclusiv festivitatea de absolvire. Anul acesta au fost 27 de cursanți, îndrumați de tutori precum Andrei Tripșa, Laura Nedelschi sau Liviu Ţurcanu. Îi vom cunoaște pe cei care au ocupat primele trei poziții în clasamentul competiției interne, și începem cu Ioana Adamescu, care s-a clasat pe locul 3 și a obținut premiul special Best Digital.

”Am înțeles ce înseamnă cu adevărat un insight, cum să îl cauți, cum să încerci să construiești o campanie în jurul lui. E practic sufletul reclamei, dacă nu îl are, nu stârnește decât o emoție superficială, uitată prea curând împreună cu produsul la care se face reclama.”

Ioana studiază la masterul de publicitate de la SNSPA, dar a absolvit biochimie la UB. Așa că știe ce înseamnă un twist, și crede că, orice execuție, chiar dacă nu e supercreativă, are nevoie de twisturi. Își descrie procesul de creație ca o suită de ”mici scântei de idei, întrerupte de multe pauze, care la un moment dat iau foc”. Povestim, în continuare, despre experiența Scolii ADC*RO și despre internshipul pe care Ioana l-a obținut după.

Prima ta întâlnire cu publicitatea

Auzisem de copywriter de când eram mică, de la mama, și știam că era ăla care făcea reclamele. Mi se părea cool și luam cuvântul, la origine compus, de-a gata, ca un întreg, nu înțelegeam că vine de la copy și writing. Mă întrebam ce legătură are cu “copil” și-mi explicam că poate e ca la copiii de mingi, care se numesc așa chiar dacă sunt adulți.

Fast forward to liceu, când mă gândeam cum să-mi continui viața frumos, dar să mă și hrănesc în același timp, am trecut de la ideea de arhitectură, la medicină, la care am și dat și picat la limită, la biochimie, pe care am terminat-o, cu gândul că o să mai fac eu ceva creativ on the side, poate niște proiecte de graphic design.

La sfârșitul licenței a venit iarăși momentul deciziei pe care am amânat-o 3 ani, sperând că nu va mai fi nevoie să o fac, că lucrurile se vor așeza la locul lor. Dar nu s-au așezat, dilema a rămas în picioare. Glasul științei sau glasul artei? M-am îmbărbătat și, de data asta, am ascultat glasul creativității, am început masterul de publicitate la SNSPA, am făcut Şcoala ADC și am încălecat pe-o șa și vă spusei povestea-șa.

Școala ADC*RO

Fără nicio experiență anterioară în ceva care să aibă tangență cu domeniul publicității sau al comunicării, nu m-ar fi luat nimeni într-o agenție. Asta era singura mea șansă să ajung unde voiam, pe repede înainte, fără să trec prin diverse job-uri care nu aveau legătură cu ce voiam cu adevărat să fac. Poate a fost lipsă de răbdare, dar după 3 ani de făcut ceva în care nu mă regăseam decât parțial, nu am mai simțit că îmi permit să aștept.

Cursurile au fost îmbibate de knowledge, mai ales pentru un noob ca mine. Și pe lângă asta, simțeai că ești în business, erai printre unii dintre cei mai buni publicitari, care te investeau pe tine cu puterile lor.

Take-aways

Am înțeles ce înseamnă cu adevărat un insight, cum să îl cauți, cum să încerci să construiești o campanie în jurul lui. E practic sufletul reclamei, dacă nu îl are, nu stârnește decât o emoție superficială, uitată prea curând împreună cu produsul la care se face reclamă. Și multe inside-uri de branșă, xoxo gossip girl.

Briefurile

Eu și colegii mei ne chinuiam mereu ca totul să plece de la un get, to, by stabil, care era scheletul întregii idei. După, dacă era aprobat de tutori, începeam să mai punem carne pe el, până când ieșea ceva pe care îl puteai pune în portofoliu.

Am avut brief-uri la care nu am găsit vreo idee de care să fiu mulțumită, să mi se pară cea mai bună rezolvare, până la sfârșit, și a trebuit să pun o idee care mi se părea average, și brief-uri la care dintr-o dată, când nu mă așteptam, a venit peste mine o scăpărare și am știut că e o idee super mișto. Important e să menții un standard și la execuțiile care nu fac click din prima, și să le dai, totuși, un twist.

Cochetând cu industria

Până acum am făcut doar 2 încercări de a intra în domeniu, înainte chiar să încep masterul. Una s-a materializat cu un internship pe comunicare la un ONG, unde am scris articole pe blog, iar cealaltă a fost un interviu la o firmă mică de PR, la care speram că voi fi luată, dar nu s-a întâmplat. Acum, aproape un an mai târziu, fiindcă am intrat în top 10 al școlii ADC, am primit o ocazie de internship într-o agenție a unuia din traineri.

Viata de agenție

Îmi imaginez viața de agenție așa cum ar trebui să fie orice locușor de muncă, dar, din păcate, nu e. Friendly, oameni ca o familie, care se sprijină unii pe alții ca să dea ce-i mai bun, mediu relaxat și, totuși, challenging. Frumos.

Procesul tău de creație

Mă asigur că am destule lucruri interesante de făcut în jur: chestii de care sunt curioasă și despre care vreau să mă informez, videos pe youtube pe care vreau să le văd, articole pe care vreau să le citesc. Asta pentru momentele în care sunt într-un mic mental slump sau într-o cumpănă și am nevoie să mă detașez de ce fac și să mă concentrez pe altceva care mă interesează.

După, pornesc să mă informez pe subiectul pe care am de creat cât pot de mult și când mi-am format o imagine, încep să fac legături, să vin cu idei, le scriu, mai trec la altă activitate complet, ca să las creierul să se relaxeze, iar dacă tot nu vin, mai continuu să mă informez. Și tot așa, până sunt mulțumită de ceva.

Cum îmi dau seama că sunt mulțumită? Iau altă pauză, după care mă întorc cu o privire proaspătă, ca să văd cu ochi “obiectivi” ce am făcut. Fac asta de câteva ori și dacă, chiar și după mai multe zile, mi se pare ok ce am făcut/gândit, atunci e ok. Dacă nu, cu privirea asta din exterior reușesc să îmi dau seama ce aș mai vrea să adaug, în ce direcție aș vrea să trag mai mult ideea, etc. Basically, mici scântei de idei, întrerupte de multe pauze, care la un moment dat iau foc.

Mediile preferate

Bineînțeles că online-ul e viață. Iar pe locul 2, cred că OOH-urile au o putere mare să lase o impresie.

Inspirație & mentori 

Laura Nedelschi, care a fost ca o mamă, care m-a învățat prima gamă. Și mama reală care m-a învățat aproape tot ce știu și cum să gândesc. Cât despre inspirație, e peste tot dacă ai o stare bună și nicăieri, dacă ai o pasă proastă. Trebuie ocrotită cu atenție pentru că se poate spulbera în secunde. Dar revine, în alte forme. Așa că, don’t give up. Ideile vin când nu te gândești foarte mult, ca la lapsusuri, la care sunt as (am avut un lapsus cu cuvântul lapsus, scriind asta).

Proiecte

Banana bread din timpul izolării, se pune? Am făcut și cozonaci destul de pufoși cu îndulcitor și făină integrală, cu asta mă mândresc cel mai mult. On a serious note, nu mă mândresc momentan decât cu lucrările din portofoliul ADC, pentru că până acum am mai lucrat doar niște proiecte de uz intern, ca să învăț programele Adobe.

Creativitatea

Ceva ce a mai fost, într-o combinație care n-a mai fost. O are toată lumea, în măsură diferită, și se poate antrena. Mai importantă decât creativitatea, însă, care este materia brută, zic eu că este finisarea ideilor, ajustarea și adecvarea lor la context.

Generația ta

O generație e făcută din aceleași tipologii care există dintotdeauna, deci lucururile nu se schimbă cu adevărat, prea mult, ci, poate, doar forma lor. Stăm pe net mai mult, dar ne dorim aceleași lucruri ca precursorii noștri, ne temem de aceleași lucuri.

Top personal reclame

Mi se pare că există deja un consens în ce privește cele mai bune reclame ale tuturor timpurilor și că nu mai ține de gust sau părere personală. Ce-mi place mie, îți place și ție și le place și lor. Totuși, am o preferință spre un anumit gen de reclamă, acela care abordează diverse probleme sociale, simt că au un scop mai înalt decât cel al publicității clasice. Aici s-ar încadra cea de la Heineken, Open Your World sau de la Momondo, The DNA Journey.

Nivelul reclamelor din România

E nevoie de mai mult umor real, mai mult insight și mai multă ieșire din rețete, fără frica de ce o să zică lumea. Dar asta nu e rezolvată nici la nivel individual, încă.