Efectele perioadei de izolare se resimt încă pentru mulți dintre noi. Chiar dacă avem acum libertatea de a merge unde ne dorim, știrile negative care apar de peste tot pot fi un factor de stres. În tot acest context, care ne poate afecta sănătatea mintală și emoțională pe termen lung, sunt câteva lucruri simple pe care le putem face. Nimeni nu ne garantează nimic, desigur. Dar le putem încerca. Ce ne costă?
Psihoterapeutul Andrei Hosciuc crede că o rutină zilnică, un somn bun de 8 ore și noi deprinderi ne-ar putea ajuta să menținem stresul la un nivel care să nu pornească alarma de incendiu.
”Stresul este un sindrom care apare ca urmare a unei situații, pe care cel care o trăiește, o învestește ca fiind stresantă. Cu certitudine este că ceea ce trăim acum generează stres și stresul trebuie eliberat din corp și psihic, iar asta trebuie să fie conștientizat, trebuie să fie o preocupare la fel cum ne preocupă igiena personală.”
Andrei Hosciuc este psiholog-psihoterapeut de 10 ani, iar activitatea sa reflectă noile tendinţe abordate de şcoala de psihoterapie integrativă. Printre altele, discutăm cu el în continuare despre ce ne așteaptă pe termen scurt și cum rămânem activi online în siguranță.
Un deceniu ca psihoterapeut
După absolvirea Facultății de Psihologie și Științele Educației, la Universitatea din București am urmat un program de formare în Psihoterapie Integrativă. Acest program m-a făcut să îmi dau seama cât de mult mă atrăgea o carieră în psihoterapie. De zece ani profesez ca psiholog- psihoterapeut integrativ, o profesie care continua sa mă fascineze, de care sunt mândru și pe care o tratez cu respect si dăruire. Am deschis un cabinet, în care alături de o echipă de colegi, ofer servicii de psihoterapie pentru copii, adolescenți, adulți, cupluri și familii.
Ce este psihoterapia
Psihoterapia presupune un cadru terapeutic, o relație psihoterapeutică și obiective pe care fiecare client și le stabilește de la început, dar care evoluează pe parcursul ședințelor de psihoterapie. Un principiu de bază al psihoterapiei este confidențialitatea, ceea ce se discută în cabinet rămâne în cabinet.
Este important de înțeles punctul de început dar și obiectivul final, cât și faptul că drumul dintre cele doua necesită efort psihic, implicare, disciplină și deseori frustrare. Fiecare persoană are nevoie de timp pentru a învăța să se înțeleagă, să trăiască mai conștient în relație cu ei înșiși, cu ceilalți, mai atenți la mediu, mult mai în prezent. Altfel spus, consider că psihoterapia ne ajuta să o trăim viața pe care ne-o dorim și să tolerăm cu demnitate suferința.
De ce vin oamenii la psihoterapie
În general, clienții ajung în cabinetele de psihoterapie atunci când simt că nu mai trăiesc viața pe care și-o doresc. Atunci când povestea de viață este mai mult despre singurătate, pierdere, doliu, anxietate, frică, rușine și relații disfuncționale, când viața e perceputa ca lipsită de satisfacții și împliniri.
Relația terapeut-client
Relația dintre client si psihoterapeut este foarte importanta. Este foarte important să existe chimie între client și psihoterapeut pe baza căreia să se poată construi o relație reparatorie, în care clientul să se simtă confortabil, să se deschidă și să fie vulnerabil.
Efectele perioadei curente
Parcurgem o perioadă dificilă pentru mulți. Izolare, pandemia, distanțarea socială este o perioada în care nu mai suntem foarte siguri și conștientizăm mai mult faptul că puține lucruri sunt în controlul nostru și toate acestea ne fac să ne simțim mai anxioși.
Ne adaptăm de la un stil de viață la altul și tot acest flux de informație, incertitudine, frică și nesiguranță ne solicită mai mult și atunci putem să ne simțim mai obosiți fizic și psihic. Căutăm soluții la problemele care apar și acestea pot să ne ajute să ne adaptăm mai sănătos, dar constat că există și false soluții, cum ar fi, de exemplu dependențele.
Dintr-o altă perspectivă, pentru mulți oameni, putem observa o schimbare de percepție asupra aspectelor legate de importanța familiei și prietenilor.
De ce au nevoie oamenii acum
Din punctul meu de vedere izolare a accentuat mai mult anumite probleme cu care oamenii se confruntau și în perioada anterioară izolării. Altfel spus, a fost un catalizator pentru conținuturi reprimate. Clienții au nevoie să-și îmbunătățească relațiile cu ceilalți, să se adapteze, să-și găsească soluții optime, să fie părinți mai buni, să trăiască o viață cu sens. Traversăm o perioadă de criză și psihoterapia își poate oferi suportul si sprijinul de care mulți au nevoie, iar rolul psihoterapeutului în societate este mai bine înțeles.
Probleme care au apărut în izolare și recomandări
În ultima perioadă clienții au prezentat probleme de relație, nesiguranță financiară, oboseală fizică și psihică, tulburări de somn, dependențe, plictiseală, devitalizare, lipsa de sens, incertitudine, singurătate etc. Cred că este important să realizăm o listă cu activități care ne fac plăcere și ne aduc satisfacție, să ne găsim o rutină zilnică, să învățăm lucruri noi care ne relaxează, să fim atenți la alimentație, mișcare fizică și 8 ore de somn și nu în ultimul rând, a construi relații sănătoase.
Copiii au nevoie de o rutină zilnică și foarte multă joacă astfel încât să se formeze un atașament sigur. Când spun joacă nu mă refer la momentele prelungite în fața unui ecran, ci la un contact direct cu părintele, care să provoace râsul și o atmosferă familială prietenoasă.
Părinții trebuie să-și gestioneze dinamica emoțională ca apoi să fie disponibil pentru joacă. Numai fiind atenți la cum se joacă copilul, părinții pot înțelege ce nevoi trebuie împlinite. De exemplu, copiii se simt adesea neputincioși și caută să obțină puterea și atunci este în regulă ca părintele să își arate neputința sau stângăcia.
Ce ne așteaptă pe termen scurt
Observăm cu îngrijorare tensiunea socială, oamenii sunt mult mai nervoși și orice scânteie poate reaprinde conflicte nerezolvate. Ambiguitatea, nesiguranța, neajunsurile financiare, relațiile toxice, problemele medicale pot complica mai mult problemele de sănătate mintală. Trebuie să urmărim semnalele pe care corpul le transmite, dar să fim atenți cum evoluează bucuria, vitalitatea și pofta de viață.
Preocuparea oamenilor față de sănătatea lor mintală și emoțională
În curând se împlinesc 10 ani de când am intrat în profesie și observ o creștere semnificativă a interesului pentru psihoterapie. Accesul la informație, cercetarea, literatura de specialitate, deschiderea culturală a influențat pozitiv evoluția psihoterapiei în România.
Avem multe resurse pentru a deveni mai buni în ceea ce facem și asta se vede în satisfacția clienților, care sunt esențiali în popularizarea psihoterapiei. Viața este o luptă pentru fiecare și este firească căutarea unei noi paradigme de a o înțelege și a o trăi, așadar psihoterapia poate fi o soluție, dar nu un tratament universal.
Comunicarea actuală și efectele ei
Toată viața învățăm să comunicăm și adesea conștientizăm că nu ne ajung cuvintele să ne exprimăm fericirea și suferința, de exemplu. A pune în cuvinte ceea ce este în interiorul nostru este dificil, o limbă pe care învățăm să o ascultăm și să-i dăm putere și adevăr, un glas care să exprime atunci când suntem răniți, dar fără să rănim la rândul nostru, să spună nu când este nu. Comunicarea trebuie susținută de gândire, autenticitate și intuiție și de înțelegere faptului că suntem responsabili de ceea ce spunem și nu de ceea ce înțeleg ceilalți.
În acest secol al vitezei, comunicarea interumană este mult mai facilă. Avem la dispoziție canale de comunicare care ne aduc mai aproape de ceilalți și în această situație constatăm că reușim să ne adaptam profesiile într-o dinamică performantă. De exemplu, psihoterapia s-a adaptat la mediul online și pentru mulți clienți funcționează.
Stresul în 2020
Stresul este un sindrom care apare ca urmare a unei situații, pe care cel care o trăiește, o învestește ca fiind stresantă. Cu certitudine este că ceea ce trăim acum generează stres și stresul trebuie eliberat din corp și psihic, iar asta trebuie să fie conștientizat, trebuie să fie o preocupare la fel cum ne preocupă igiena personală. Cred că acolo unde este atenția se întâmplă și lucrurile, iar dacă privim doar la blocaje, atunci omitem resursele. Este important să evaluam corect anumite situații și să gândim în termeni de alegeri personale și posibile opțiuni.
Cuvântul anului pentru tine
Speranță.
Cum rămânem activi online în siguranță
Fiecare dintre noi ar fi important să aleagă conștient ce face în mediul online, astfel stabilirea unor limite personale sunt importante pentru a ne proteja. Atitudini negative putem întâlni nu doar în mediul online, așa că suntem responsabili pentru ceea ce transmitem, dar nu este în puterea noastră să controlăm ceea ce vor experimenta ceilalți. Pentru a nu cădea în capcana dezinformărilor este esențial să ne construim un set de reguli pe care să le aplicăm, de exemplu a verifica sursa unor informații.
Influența rețelelor de socializare
Partea bună ar fi că putem să ne conectăm cu persoane care nu sunt în proximitatea noastră, avem acces la informație și într-o măsură ne conferă un sentiment de apartenență. Partea mai puțin bună apare atunci când rețelele de socializare sunt utilizate pentru a ne simți speciali. Societatea și mediul online promovează ideea că oamenii sunt speciali, atitudine care ne îndepărtează de la ideea de a fii.
Copiii trebuie pregătiți și informați cu mult timp înainte ca aceștia să aibă acces la rețele de socializare, astfel îi protejăm de diverse pericole. De exemplu, dacă un copil nu se simte suficient de bun, atunci prin numărul de like- uri poate să-și confirme contrariul, ceea ce este o falsă soluție pentru problemă.
Rețelele de socializare sunt instrumente de socializare, dar oamenii au nevoie de contact real, dar când acesta este înlocuit de cel virtual, putem presupune că este o problemă.
Preocuparea oamenilor de imagine
Consider că oamenii care sunt mai preocupați de interior, ajung să își construiască o imagine în exterior, coerentă, armonioasă și autentică. Cei care sunt preocupați mai mult de exterior, urmăresc să își împlinească anumite nevoi neîmplinite.
Schimbări actuale față de statutul profesional
Societatea actuală, de consum, cu accent pe performanță și productivitate influențează dinamica noastră profesională. Atunci când muncim avem putere, control, sens, satisfacție și siguranță elemente cheie pentru un teoretic viitor mai bun. În realitate, dacă am o poziție profesională bună, nu este egal cu o viață trăită din plin sau dacă muncești mai mult de 8 ore pe zi și apoi încă cel puțin o oră cu capul pe pernă, nu este egal cu un angajat performant.
România lui 2020, la capitolul sănătate mintală
Un subiect sensibil deoarece sunt conștient de cât de multe lucruri lipsesc. În primul rând ne lipsește educația. Ne lipsesc programele prin care putem educa copiii să devină conștienți de partea bună din ei și să îi susținem să o dezvolte. Astfel vor merge acasă și își vor învăța și părinții să devină mai toleranți. Ne lipsește un sistem de sănătate performant și o mentalitate mai deschisă spre colaborare. Cred că ar fi de ajutor ca oamenii să aibă acces la servicii de psihologie prin programe finanțate de stat.
Orice societate ca să funcționeze optim are nevoie de indivizi sănătoși. De exemplu, să privim la o familie atunci când un membru se află într-o suferință, atunci întreg sistemul familial are de suferit. Așa se întâmplă și la nivel social, avem de suferit când comunitatea este bolnăvicioasă.
Poate astăzi mai mult ca oricând, vom deveni mai conștienți de legăturile invizibile care ne unesc și vom acorda un plus de sensibilitate celorlalți și astfel, ne vom vindeca pe noi înșine.