A imprumutat un aparat foto ca sa faca poze la mare cu prietena lui si de atunci, Silviu Ghetie s-a indragostit de fotografie. Este freelancer in Baia Mare, dar fotografiile lui au ajuns departe, fiind publicate, printre altele, in Der Spiegel, sau expuse la Parlamentul European. Specializarea lui este fotojurnalismul, iar asta ii permite luxul de a-si fotografia subiectele, de cele mai multe ori, fara ca acestea sa stie.
”Am invatat ca viata bate imaginatia si ca ce se intampla in momentul prezent e cea mai directa si valoroasa sursa de inspiratie”
Pentru el, expresiile de pe fata unor oameni, intamplari, coincidente sau contraste, reprezinta tot atatea surse de inspiratie. Povestim in continuare, cu Silviu, despre primul lui aparat foto, cine l-a inspirat in domeniu si fotografiile preferate.
Traversarea izolarii
A fost interesant, am invatat sa fac o multime de lucruri noi, cu optimistul stau bine si fara antrenament, iar creativitatea nu se prea poate antrena. Munca fizica m-a inspirat si am evadat in ea. Nu m-am dus cu gandurile nicaieri, am stat acasa cu ele indreptate inspre ce faceam in momentul ala. Nu am prea facut poze in izolare. Va arat totusi doua.
Pasiunea pentru fotografie
Am descoperit prin fotografie o noua modalitate de exprimare, am imprumutat acum vreo 30 de ani un aparat ca sa fac poze la mare cu prietena si de atunci am ramas prieten si cu fotografia.
Primul tau aparat foto
Primul aparat a fost un Smena, dupa care am primit un Zenit, iar mai apoi un Practica nemtesc. Primele fotografii nu cred ca le mai am, dar pastrez inca multe fotografii de la inceputuri care imi par la fel de bune si acum. Diferenta e ca acum pot face mult mai multe poze satisfacatoare intr-un timp mult mai scurt.
Tehnica fotografiei
Am fost autodidact, am invatat prin incercari si erori precum si din cartile care se gaseau in vremea comunismului. Imi placea mult si ma inspira Josef Koudelka un fotograf care pe vremea aia nu prea il gaseai decat pe sub mana.
Lectii invatate ca fotograf
Am invatat ca viata bate imaginatia si ca ce se intampla in momentul prezent e cea mai directa si valoroasa sursa de inspiratie.
Primii bani din fotografie
M-am agajat dupa 89 fotograf la Universitatea din Baia Mare, asa ca pot sa zic ca ei au fost primii clienti. Faceam poze la microscop si poze pentru promovarea institutiei.
Tip de fotografii
Fac in general fotografii instantanee cu oameni, de un timp incoace explorez tema mortii si a amintirii mortii, adica poze care sa iti aduca aminte ca vei muri.
Stilul tau
Nu stiu daca am un stil, ma inspira expresiile de pe fata unor oameni, intamplari, coincidente, contraste...
Aparatul tau foto despre tine
Ultimul pe care l-am cumparat cred ca se simte neglijat. In general, nu am mare succes la aparate pentru ca nu le dau prea mare importanta.
Trick-uri pentru relaxa subiectilor
Am un sigur trick si anume sa le fac poze pe nepregatite.
3 fotografii preferate
Trecand des prin cimitir, la un moment dat am observat un mormant pe care era gravat un caine pe nume Frida care a fost imormantat in 2007. Fac o poza si plec. Peste ceva timp revin cu un prieten in acelasi loc ca sa ii arat si lui chestia asta si in apropiere apare un motan. Chem motanul, vine la mine il pun pe mormant si fac poza. Ulterior am aflat ca era mormantul administratorului care era inca in viata si a iubit mult cateaua asa ca a inmormantat-o pe locul lui.Pisica era tot a lui.
Eram fotoreporter la un ziar local si am fost trimis sa fac poze la un meci de divizie mica. Cel din imagine este un arbitru de tusa care tocmai luase o palma de la suporterii echipei adverse.
Barza din imagine a fost salvata de un angajat al garzii de mediu. Cum venise primavara, salvatorul a hotarat sa o elibereze la marginea unei paduri. A chemat si presa
considerand ca este un subiect interesant. Nu s-a gandit insa sa lege aripile pasarii in timpul transportului astfel ca barza s-a zbatut si si-a rupt o aripa. Peste o saptamana ea a murit.
Relatia autor-public
Nu stiu cat de important e sa intelegi intentia autorului. Cele mai bune poze ale mele sunt facute spontan fara vreo intentie. In momentul cand ajungi sa iti constientizezi vreo intentie momentul decisiv e dus de mult.
Ghid personal de etica
Nu am ghid de etica, dar incerc sa fiu de bun simt si sa nu fac altora ceea ce mie nu imi place. In general subiectele mele nu realizeaza ca sunt fotografiate. Deontologia unei imagini este direct relationata de deontologia fotografului.Pana acum nu am avut reclamatii majore asa ca probabil deontologia mea functioneaza :).
Trenduri in fotografie
Nu urmaresc asa atent fenomenul fotografic din Romania. Am cativa prieteni fotografi si ii urmaresc pe ei.