[Povesti de fotografi] Constantin Opris: Deontologia fotografului ar trebui, in cazul ideal, sa fie una simpla si singura. Sa fie onest fata de el insusi

I-am intrebat pe toti fotografii din seria noastra ce ar spune aparatul lor foto despre ei. Unii au raspuns creativ, altii ironic, iar altii au glumit. Constantin Opris a raspuns simplu, mentionand ca aparatul lui ar spune ca il iubeste. Citind tot interviul, intelegi usor ca nu a spus-o intr-un mod sententios. Si parca tot acest interviu nu e decat o pregatire pentru o fotografie, fiindca la final, Constantin incheie cu un “Clic!”. Doar ca, de data asta, subiectul este chiar el.

“De ce poti gandi de exemplu ca Platon in anul 2020 si asta e extraordinar, dar nu poti fotografia ca in anii 1970, pentru ca inseamna ca esti prafuit?”

Prefera exclusiv fotografiile digitale. A experimentat multi ani pe film, developandu-si singur pozele, dar a renuntat din lipsa de timp. Totusi, crede ca filmul e un exercitiu bun, pentru ca “nu iti permiti sa ratezi zeci de mii de cadre pe an”.

As incheia introducerea cu teasere din povestea lui, dar Constantin a facut o observatie contextuala, care-si merita locul aici:

"Pandemia si restrictiile, criza economica prezenta si care urmeaza, au sansa de a ne reaminti intr-o oarecare masura ca nu e vorba mereu numai despre noi. Iar cand oamenii vor tine cont de ceilalti oameni, vor fi mai apropiati."

Traversarea izolarii

Sincer sa fiu, nu am simtit o foarte mare diferenta de cand cu izolarea sau de cand cu virusul. Locuiesc in Suedia de 4 ani, iar aici, restrictiile au fost mult mai mici decat in Romania. Si cred ca restrictiile, cel putin in zona unde traiesc eu ar fi fost inutile. Traiesc intr-o casa la marginea padurii, intr-un sat cu 450 de locuitori, la 12km distanta de doua orase ”mari” de aproximativ 20.000 de locuitori.

Fotografii in izolare

Nu am avut o pornire extraordinara de a face poze. Asta nu inseamna ca nu am facut. Dupa ce ai trait atat de mult cu fotografia ca partener de viata, fotografiatul a devenit pentru mine ca si rutinele de imbracat/dezbracat: pur si simplu o fac. Sau nu. Am iesit in natura destul de mult, acolo nu exista nici o restrictie ci doar recomandari din partea autoritatilor - de a petrece timp afara, in natura, atata timp cat nu esti la mai mult de 2 ore de casa.

Resurse

Cel mai mult m-au inspirat cateva cursuri online pe care le-am parcurs si reparcurs: Introduction to psychology, Moralities of everyday life, Social psychology, Effective altruism, Introduction to neuromarketing, plus inca altele tehnice de Lean, Six Sigma, Electricitate. Apoi am citit multe articole despre metalurgie, aplicata facutului de cutite - noul meu hobby.

Am vazut si cateva seriale, dintre care as mentiona doar Unorthodox. Ca intotdeauna am rasfoit nenumarate albume foto si portofolii, in special fotografii Magnum si VII Agency, dar si seriile despre razboi ale lui Eugene Smith - inspirat poate de vremurile pe care le traim. Am revazut, impreuna cu nepotul meu care e interesat de fotografie, documentarul War Photographer despre James Nachtway si din seria Master Photographers de la BBC, episodul cu Ansel Adams.

Recomandari

Despre recomandari, incercand sa fiu sumar, sfatuiesc orice pasionat de fotografie sa ia pe rand fotografii Magnum Photos si sa le rasfoiasca albumele si portofoliile, in plus sa se uite la Bill Brandt, Ernst Haas, Andre Kertesz, Sebastiao Salgado, Nobuyoshi Araki, Hiroshi Sugimoto, polaroidele lui Tarkovski si sa citeasca, daca nu au facut-o deja, Fotocompozitia lui Eugen Iarovici, On Photography - Susan Sontag, Fotograful Creator - Andreas Feininger, Light Science and Magic si Pentru o filosofie a fotografiei - Vilem Flusser.

Apoi, pentru cine are timp sau nu se grabeste, trebuie avut in vedere ca studiul vizual incepe de fapt cu pictura - deci istoria artei si a picturii, tot ce se gaseste! Si cand in sfarsit ati ajuns la concluzia ca intelegeti cum sta treaba si lucrurile capata sens, faceti rost, de la buchinistii de pe strada poate, de Geometria Secreta a Pictorilor - Charles Bouleau, o carte in care sunt defacute si analizate compozitiile din spatele unor tablouri renumite ale umanitatii si Forta centrului vizual - Rudolf Arnheim.

Pasiunea pentru fotografie

Am fost surprins de maretia fotografiei intr-un mod total neasteptat. In una dintre cele mai grele perioade ale vietii mele, am hotarat sa imi schimb viata si iau decizii importante legate de propriul viitor. M-am lasat de facultatea de constructii, m-am despartit de prietena de la vremea aia si in incercarea de a gasi ceva ce imi place sa fac, mi-am dat seama ca am facut poze, mai multe sau mai putine, de la varsta de 6 ani. Am decis, oarecum trufas sa ma implic in fotografie , sa invat si sa ating maximul de performanta pe care il pot atinge in domeniu. La un an, doi dupa asta, am avut revelatia imensitatii fotografiei si totodata a trufiei mele si a neinsemnarii gandurilor pe care le avusesem la inceput. Fotografia a devenit una dintre marile iubiri ale vietii mele.

Primul tau aparat de fotografiat

Nu mai stiu de ce exact, dar probabil pentru ca mi-am exprimat dorinta asta, cand aveam 6 ani, am primit cadou de la tata un aparat foto, Zorki 4. Primele fotografii nu au fost nimic poate, insa am reusit cumva sa regasesc una cu sora mea mea mica, pe atunci bebelus. Mai tin minte inca, desi fizic pozele nu cred ca mai exista, una cu muscatele de pe terasa casei de la Breaza si inca una in care se vede neclar cainele de vanatoare, Dora, al unui vecin al nostru.

Acum, din punct de vedere tehnic, pozele mele de la inceput mi se par de neluat in seama. Ce simt cand le privesc, e o alta poveste. Am facut cumva, ca de la inceput si pana acum, sa inglobez in imaginile pe care le fac, spiritul nevazut al unui loc, al unui moment si o bucatica din spiritul meu. Stiu ca suna pretentios, dar ma refer la o nisa sau o frecventa de exprimare si intelegere a mea si poate - desi nu musai - a altora. Fotografiile mele sunt o colectie de amintiri, care incorporeazaa in spatiul bidimensional care le defineste, oameni, stari, ganduri pe care le aveam atunci cand am facut poza, muzica pe care o ascultam la vremea aia, sau pe scurt o bucatica din mine. E extraordinar sa ma pot intoarce la mine din trecut si sa vad cum am evoluat sau sa imi aduc aminte de lucruri importante pe care le-am uitat.

Tehnica fotografiei

Nu am avut mentori in sensul propriu al cuvantului, sunt mai degraba un fotograf self-made. Insa asta nu inseamna ca nu sunt oameni sau fotografi care m-au influentat. Dintre ei i-as mentiona pe Dan Mititelu - poate cel mai mare fotograf roman in viata, care din pacate nu mai are nici un portofoliu online in prezent, Mihai Vasile - un editor foto fenomenal, Bill Brandt, Andre Kertesz, Eugene Smith si intr-o oarecare masura James Nachtwey.

Apoi, nu pot sa nu ii mentionez si pe Caravaggio, Wassily Kandinsky si poate mai mult povestea decat pictura lui Jackson Polllock. De invatat am invatat enorm citind cartile despre care va spuneam mai sus, plus inca multe altele. Complementar cu asta, am privit si analizat multe milioane (la propriu) de imagini de la nivelul zero la plus infinit.

Lectii invatate pe parcurs

Acum multi ani, pe vremea cand hotaram eu pueril, sa ating un maxim in fotografie, mi s-a oferit, prin niste cunostinte (clasicul nepotism sa zicem) sa expun la MNAC si intr-o alta galerie privata, de arta. Am vorbit cu Mihai Vasile si m-am dus la el sa ma ajute cu selectia unui portofoliu. Prima lectie, in timp ce selectam si vazandu-ma ca sunt contrariat de unele alegeri ale lui, Mihai mi-a spus ca daca mie imi place o poza anume si consider ca ar trebui sa intre in expozitie, atunci nu conteaza ce crede el. Ce om intelept! Care intelegea ca in spatele pixelilor la care ne uitam se afla sufletul cuiva, care intelegea ce important e sa nu ma ghideze dupa propriile principii.

Apoi, a doua lectie si poate cea mai importanta, e ca, la finalul selectiei, cand portofoliul era gata, Mihai mi-a spus cam asa ceva: “Nu te supara pe mine, dar eu nu cred ca esti gata inca sa expui. Decat sa te duci acolo si sa le arati oamenilor ceva ce s-a mai facut si ceva care s-a facut mai bine de catre altii, mai bine mai astepti”. L-am iubit ca a spus asta. O lectie despre onestitate, pasiune, rabdare, educatie, prietenie si incredere, care o sa ramana cu mine toata viata.

Daca pot face un comentariu acum, cred ca, intors in timp, as decide de o mie de ori la fel ca si atunci, sa nu expun. Insa pentru mine ca fotograf - nu ala care eram, ci ala care aveam sa devin - era mai bine daca expuneam.

Primii clienti

Primii bani i-am castigat pozand un catalog de moda pentru Funky Fashion. Poze proaste, bani putini. Apoi am inceput sa lucrez la Salvati Dunarea si Delta si am castigat ceva extra job, ca fotograf la evenimentele lor, apoi am fost angajat editor foto la o agentie de microstock (Dreamstime.com) si am inceput totodata sa produc poze stock - din care o vreme s-a castigat bine, pana cand domeniul a devenit inert pentru fotografi, punand accent exclusiv pe volum. 10 ani am fost editor foto senior la Dreamstime si oarecum omul de baza al agentiei cand venea vorba de PR de specialitate - scris articole, dat interviuri, scris bloguri, etc. Din 2016, de cand am decis sa ma mut in Suedia, am decis si ca fotografia nu va mai fi pentru mine un job.

Tip de fotografii

Fac fotografii exclusiv digitale. Am tras multi ani pe film, mi-am developat si marit singur pozele. Am renuntat la film din lipsa de timp, altfel, pentru educatie, cred ca e mult superior digitalului: pe film nu iti permiti sa ratezi zeci de mii de cadre pe an.

Subiectele mele preferate pot fi orice imi atrage atentia. Nu pot pune degetul pe un subiect anume si nici nu le caut cu lumanarea, ma intalnesc pur si simplu cu ele. Si cel mai des ma intalnesc cu familia.

O tema care ma atrage insa in mod special e religia sau in sens mai larg spiritualitatea. In familia mea, barbatii pana la tata, au fost preoti timp de cateva sute (450) de ani. Vrand-nevrand, in atata vreme, aproape la fel de lunga cat istoria Statelor Unite, sa spunem si ca paralela si ca gluma, cred ca s-a dezvoltat in mintea noastra o bucatica speciala care se ocupa, daca nu direct cu spiritualitatea, macar cu intrebari legate de asta.

Stilul tau

Stilul meu cred ca e un hibrid intre romantic, abstract si conceptual. Altcineva mi-a spus odata ca sunt retro sau clasic. Si poate ca asa e. Nu inteleg de ce in arta, sa fii clasic e ceva rau si mereu trebuie sa faci parte dintr-un curent recent. De ce poti gandi de exemplu ca Platon in anul 2020 si asta e extraordinar, dar nu poti fotografia ca in anii 1970, pentru ca inseamna ca esti prafuit?

Aparatul tau foto despre tine

Ar spune ca ma iubeste.

Trick-uri pentru relaxarea subiectilor

Am simtul umorului si asta ajuta foarte mult. Deci mereu incep shootingul cu o gluma proasta si eventual misogina. Apoi, nu sunt invaziv, las mai degraba lucrurile sa decurga de la sine si daca dau sfaturi le dau sub forma de ce ar trebui sa faca, nu ce NU ar trebui sa faca un model. Cand subliniezi pozitii sau expresii urate/nenaturale nu faci decat sa stresezi.

Pe vremea cand faceam poze in studio, experimentam mult - shootingul devenea ca un joc in care modelele veneau cu idei si se implicau. Toata lumea era relaxata si aveam acelasi scop.

O sesiune foto neobisnuita

Faceam poze pentru un catalog de moda la inceputuri. Aveam niste lampi de gradina cu halogen ca surse de lumina si asistenta mea de lumini era Ingrid, pe atunci prietena, in prezent sotie. Una dintre modele era o fata cu implanturi de silicon. Domne, se vedea ca e foarte mandra de sanii ei. La un moment dat, o intreaba Ingrid daca nu vrea sa isi dea gecuta, care oricum abia ii putea cuprinde pieptul, jos. Ea spune ca da, usor smierit si apoi se lasa de la brau in sus asa cum era de la mama natura, plus implanturile. Ingrid, cand o vede, intreaba: sunt pusi? Ea zice: da! Ingrid, curioasa de fel, intreaba: pot sa pun mana? Ea zice: da! Ingrid, lasa lumina deoparte, se duce si-i pipaie sanii, apoi reia lumina si shootingul continua.

Trei fotografii preferate

Ca sa dau un fel de unitate alegerii si pentru ca e foarte greu sa aleg din zecile de mii de fotografii de pe harduri - eu neavand inca un portofoliu selectat, voi alege 3 poze din anul 2018. Iar pozele mele de portofoliu din interviu sunt toate facute in anul 2008.

David naturhistoriska: vizitam cu familia Muzeul de istorie a naturii din Götheborg, care e un fel de Antipa dar mai saracacios si mai prost prezentat. Citind etichetele unora dintre animalele impaiate sau bagate in formol , mi-am dat seama ca pe cand toata lumea era in razboi cu toata lumea si anume al doilea razboi mondial, in Suedia cercetatorii isi vedeau nestingherit de treaba si descopereau si adunau fosile si animale pentru studiile lor.

Am trecut pe langa niste camere facute din geamuri in care erau expuse diverse mamifere. In geamuri se vedeau reflexii si prin spatele lor a trecut fiul meu, David. Mi-am dat seama ca vreau sa fac o poza cu asta si l-am rugat sa stea intr-un loc, apoi am facut poza.

Cred ca, desi ni se pare ca viata copiilor e simpla, angoasele si trairile lor sunt de multe ori mai puternice decat ale adultilor. In afara de asta, fiind lipsiti de experienta vietii, sunt inca multe lucruri foarte dificile la care urmeaza sa fie expusi.

Si oarecum poza asta, macar pentru mine, incorporeaza in ea gandurile astea, legate de dificultate, de evolutie, de diferentele dintre ce vedem si ce simtim, de diferentele dintre oameni si mai ales despre copilarie.

Smögen. Intr-un sat pe coasta de vest a Suediei, unde lumea face plaja pe stanci si se scalda in Marea Nordului, am mers pe o faleza de-a lungul tarmului, descoperind ici si colo perechi sau familii sau indivizi care isi gasisera coltisorul lor de liniste unde sa stea intinsi ca niste placinte la soare.

Cand am vazut imaginea asta si patul de scanduri singur, pe care daca as fi stat, valurile mi-ar fi stropit cand si cand picioarele, am simtit ca ala ar fi fost locul meu daca as fi ales un loc. Mai frumos de atat devine kitch.

Abatia Ganagobie. Asa cum am spus, sunt foarte atras de religie si spiritualitate ca teme. Eram in Franta in vizita la niste prieteni foarte buni si unul dintre locurile pe care au vrut sa ni le arate a fost asta. Am fost impresionat de starea locului si am hotarat impreuna cu Stefan sa mergem acolo si sa facem poze pe seara. Inainte sa plecam a inceput o furtuna de fulgere extraordinara si pe principiul ca fotograful bun se cunoaste pe vreme rea, am mers inainte cum planuisem.

Toata experienta a fost extraordinara: mergeam prin semi-bezna cu lanterne, in timp ce fulgerele luminau cand si cand padurea, constructiile manastirii si crucile cimitirului care aratau in conditiile astea infricosatoare, chiar si pentru cel mai puternic dintre indivizi.

La marginea unui versant drept, cu o cadere de zeci sau poate sute de metri, se afla o cruce la care se ajungea pe o alee printr-o padure. Am mers acolo, am facut poze cu orasul vazut de sus si cu fulgerele cazand peste el, apoi pe drumul inapoi, am intors capul si am vazut un fulger urias in dreptul crucii. I-am spus lui Stefan, ca asta ar fi fost o poza incredibila, dar care sa fie sansele sa mai prind un fulger si in poza? Am pus aparatele pe trepiede, am dar drumul unei expuneri de 30 de secunde si dupa o clipa fulgerul din imagine s-a intamplat. Odata cu lumina lui au incremenit in noi imaginea si starea aia, drumul, padurea, cimitirul, vara si prietenia.

Relatia autor-public

Daca ne gandim ca fotografia descinde din pictura si ca pictura la baza e un mijloc de exprimare, atunci putem spune ca si fotografia e un mijloc de exprimare. Desigur, discutia asta e lunga si intortocheata, insa incerc sa urmaresc un singur fir.

Ca mijloc de exprimare, initial s-a inteles ca un artist isi pune intr-o poza ganduri si sentimente pe care apoi publicul le percepe. Ca in rationament, interlocutorii trebuiau sa se puna in locul si sa parcurca intr-o oarecare masura, aceeasi cale cu autorul pentru a intelege pe deplin ce incearca el sa spuna. Fotografia era un lucru care spunea ceva despre ceva (subiectul) si despre cineva - anume artistul.

In istoria recenta, s-au intamplat, individual unul de celalalt, doua fenomene care au influentat enorm felul cum e privita fotografia in prezent.

Primul fenomen a fost digitalizarea imaginii si inflatia enorma pe care fotografia a suferit-o odata cu asta. Al doilea fenomen, de mai lunga durata, este propagarea cultului individualitatii si evolutia omului spre egocentrism. Fiecare om e special, unic si irepetabil si e frumos asa cum l-a lasat Dumnezeu si asa mai departe.

Asta, la nivel de privitor de imagine, inseamna ca oamenii vor mai degraba sa se uite la o imagine care le spune ceva despre ei insisi decat despre altcineva. Vor sa isi exploreze propriile sentimente, nu ale altcuiva. Si fotografii in mare masura se conformeaza: subiectele devin suficient de directe sau de abstracte incat sa le poata declansa usor privitorilor acele reactii unice si irepetabile despre care spuneam. Pentru ca, daca imaginea te pune in vreun fel sa faci corelari, sa o parcurgi si sa o interpretezi intr-un anumit mod, atunci nu mai e vorba despre tine, atunci iei parte la lumea altcuiva.

Si acum daca as incerca sa raspund la intrebare, cred ca e foarte important ca publicul sa inteleaga intentia autorului, insa vrea publicul sa inteleaga asta? Nu cred ca are nici timp si nici suficiente resurse din cauza lucrurilor explicate mai sus. Asta nu e neaparat ceva rau, e pur si simplu evolutia actuala a lucrurilor.

Insa daca ar fi sa ghicesc, cred ca pandemia si restrictiile, criza economica prezenta si care urmeaza, au sansa de a ne reaminti intr-o oarecare masura ca nu e vorba mereu numai despre noi. Iar cand oamenii vor tine cont de ceilalti oameni, vor fi mai apropiati.

Ghid personal de etica

Cred ca despre deontologie poate fi vorba serios, numai daca ne referim la fotojurnalism. Altfel lucrurile dupa mine sunt mult mai maleabile. In principiu accept orice fel de imagine atata timp cat e buna. Practic, am o oarecare aversiune fata de fortari, fata de prelucrari excesive, fata de ilustratii servite drept fotografii.

Imi plac fotografiile construite din realitate, nu digital. Accept usor prelucrari de tonalitate, contrast pe zone sau cromatice. Accept mai greu elemente bagate sau scoase in post-procesare dintr-o fotografie. Dar astea sunt chestiuni de gust. Deontologia fotografului ar trebui, in cazul ideal, sa fie una simpla si singura: sa fie onest fata de el insusi.

Trenduri in fotografie

Trendurile, in Romania ca si peste tot, sunt de fotojurnalism si documentar, fotografie de strada si peisaj. De fotografia de nunta nu mai spun. Nud se incearca foarte mult, dar se reuseste foarte putin.

Ma bucur de fotoreportaje ca par sa fie iarasi cerute si facute. Ce as mai adauga despre trenduri e ca, desi ele pot fi importante ca forta motrica in special la inceput de cariera, adica sunt ca un tren in care te urci ca sa iei viteza, pot la fel de bine duce la plafonare - pentru ca nu o sa mai poti iesi de pe sine.

O dadeam pe Annie Leibovitz exemplu de maleabilitate de stil acum o vreme. Se vede des in diverse poze ale ei o abordare jurnalistica, documentara, comerciala, in functie de ce s-a potrivit pe moment sau de ce a avut chef. E bine sa fii sceptic la trenduri, sa faci orice si sa faci din suflet. Clic!