Merg prin valea umbrei morții
De malefic nu am nicio temere...
Aceasta este, în doar două versuri, esența personajului Ellie din titlul The Last of Us Part II, ce se lansează exclusiv pe PlayStation 4 pe 19 iunie. Denumit „jocul unei generații”, The Last of Us spune o poveste despre curaj, luptă pentru supraviețuire și evoluție, dar și despre emoție și vulnerabilitate, într-o lume în care cel mai de încredere aliat ajunge să fie doar propria persoană.
Versurile de mai sus o însoțesc pe Ellie în călătoria ei emblematică în care muzica îi aduce alinare, pe acorduri de chitară care au transformat Ellie’s Song într-o melodie îndrăgită de fanii jocului din întreaga lume. Pentru The Last of Us Part II, PlayStation România a pregătit un proiect special prin care melodia cântată de Ellie este reintrepretată printr-un filtru local, cu accente tradiționale, păstrând profunzimea mesajului, într-o adaptare 100% românească.
Cover-ul Ellie’s Song – Prin valea morții a fost realizat alături de Surorile Osoianu, cunoscute pentru stilul lor prin care îmbină armonios elementele culturii populare cu accente moderne și contemporane, într-un mix eclectic plin de substanță. Vocile interpretelor au fost acompaniate de instrumente populare tradiționale, punând în evidență și mai bine mesajul cântecului, ale cărui versuri au fost traduse și adaptate în limba română.
Surorile Osoianu, alături de trupa de instrumentiști, au reconstruit o atmosferă care aduce și mai aproape lumea titlului exclusiv PlayStation:
„Gamerii vorbesc aceeași limbă: cea a fericirii, a divertismentului împărtășit cu prietenii sau savurat în liniște, limba distracției, oriunde s-ar afla. Pentru lansarea în România a The Last of Us Part II, joc exclusiv PS4, am căutat să vorbim cu gamerii pasionați, dar și cu cei ocazionali, pe limba lor și în limba română. Am ales un simbol al jocului și un simbol al culturii românești, muzica folclorică, pentru că am simțit melodia Through the Valley ca pe o doină, așa cum au reușit Surorile Osoianu să o interpreteze maiestuos. Credem foarte mult în contentul relevant pentru comunitatea din România și vedem activ rezultatele acestuia în activitățile de promovare și cele comerciale pe care le urmărim local. Coverul Surorilor Osoianu vorbește gamerilor despre experiența intensă din The Last of Us Part II, dar și românilor despre frumusețea valorilor noastre locale”, Daniela Ghimpețeanu (PlayStation Balkans PR&Marketing Manager).
„Proiectul coverului românesc al melodiei emblematice Through the Valley este unul inedit din multiple perspective și este dovada incredibilă a felului în care emoțiile transcend orice fel de limite lingvistice sau stilistice. Adaptarea tradițională realizată de Surorile Osoianu surprinde perfect caracterul cântecului original și al jocului The Last of Us Part II, iar colaborarea cu fiecare dintre cei care au fost implicați în realizarea acestui proiect – de la artiste, la trupa de instrumentiști și echipa de filmare din Chișinău – a fost o provocare totală și o bucurie, în aceeași măsură”, Cristina Andrei (PR Consultant SmartPoint Consulting).
Povestea jocului The Last of Us a început în anul 2013, atunci când Sony Interactive Entertainment și studioul Naughty Dog au lansat The Last of Us, pentru PlayStation 3. Personajul principal al primului titlu a fost Joel, un bărbat care o întâlnește pe Ellie, fetiță pe care se va simți obligat să o protejeze, într-o lume necruțătoare, cei doi dezvoltând treptat o relație de prietenie, aproape paternă. În 2014 a fost anunțată versiunea The Last of Us Remastered, o variantă îmbunătățită a titlului, special adaptată pentru PlayStation 4, aducându-le pasionaților o grafică îmbunătățită, dar și mecanici de luptă superioare. La cinci ani după acțiunea din primul joc, The Last of Us Part II o aduce din nou în atenția fanilor pe Ellie, de data aceasta în rol principal, iar tânăra pornește într-o călătorie pentru a face dreptate și a-și regăsi liniștea interioară, gata să facă față oricăror obstacole, indiferent de repercusiunile fizice și emoționale ale acțiunilor sale.
The Last of Us Part II se lansează în exclusivitate pe PlayStation 4 pe 19 iunie.