[Povesti de fotografi] Andrei Baciu: Încerc să fiu un cât mai bun conducător de emoție vizuală

În fotografiile sale, Andrei Baciu pornește de la uimirea și bucuria pe care le resimte privind subiectul în cauză, pe care încearcă să le transmită nealterate, audienței sale. Pasiunea lui a început din dorința de a fi în pas cu tehnologia, așa că, din bursa de student, și-a cumpărat un telefon care avea și cameră foto. Detașabilă, ce-i drept, dar, asta nu l-a oprit pe Andrei să se atașeze în timp de camerele lui foto, motiv pentru care spune că ”eu și când nu am chef de fotografie, tot am chef de fotografie”.

”Banalul pe care tindem să îl asociem  atâtor momente ale vieții este numai unul aparent. Dacă te oprești și, în loc să vezi, începi și să privești și, apoi, să contempli, descoperi sensul care pulsează în fiece milimetru al ființării noastre.”

Când fotografiză oameni, îi ascultă înainte, abia apoi scoate aparatul și le spune povestea. În același timp, crede că un demers constant și onest de a posta conținut de calitate, va atrage făra dubii, un public pe măsura.

Povestim în continuare cu Andrei despre căutarile și asumările din cariera unui fotograf, relația cu publicul său și fotografiile sale preferate.

Traversarea izolării

Faptul că am petrecut mai mult timp cu familia nu mi-a facut decât bine, iar o sursă a creativității se află și în acest lucru. În ceea ce privește optimismul, mi se pare că el reprezintă o formă de orbire, complementară pesimismului. A căuta să fii realist este dezideratul cel mai înțelept, însă aceasta în măsura în care ești foarte atent cum definești realitatea.

Viața are sens, viața are nu doar final, ci și finalitate, totul este ca noi să nu ne complacem în adormire uitând aceasta. Izvorul creativității vine din frumusețea extraordinară a lumii, a omului, a simplului fapt de a fi. De ce există lumea, de ce existăm noi, când, raportându-ne la propriile cunoștințe, la propriile puteri, puteam foarte bine să nu existăm?

Cum să nu te bucuri de frumusețe, cum, deci, să nu cauți să o surprinzi fotografic, când a exista este atât de mirabil? Nu cred că e nevoie să adaug că o astfel de atitudine a devenit mai relevantă, mai necesară, mai revigorantă acum decât oricând, acum, când deznădejdea este plantată metodic în oameni. Și ea, atitudinea aceasta, este nu altfel decât elementară pentru cine se pretinde a fi artist și, în mod esențial, om.

Fotografii în izolare

Eu și când nu am chef de fotografie, tot am chef de fotografie. Am făcut fotografii, ba în propria ogradă, ca să aud măcar zgomotul pe care îl face aparatul când declanșează (la propriu, chiar are efect terapeutic asupra mea) , ba la câțiva pași, la răsărit, pe lunca râului Teleajen. Priviti fotografiile alăturate, dintr-o astfel de dimineață.

Inspirație

Înconjoară-te cu excelență. Când cauți inspirație, când nu ai idei, când te simți apăsat, înconjoară-te cu excelență. Am învățat cândva, demult, această lecție fundamentală, iar aplicarea ei își arată mereu roadele. Caut să ascult, deci, muzică excelentă, citesc, deci, cărți excelente, și așa mai departe. Cum stabilim ce este excelența? Păi să începem de la marii clasici.

Am terminat de curând „Casa umbrelor” a lui Dickens (fabuloasă), am ascultat mult Mozart, încep să îl descopăr pe Enescu (dincolo de compozițiile cele mai cunoscute, ele însele surse de noi uimiri), citesc „Sculptând în timp” a lui Tarkovski și „Percepții privind satul românesc. Antologie din clasici ai culturii naționale”, coordonată de Ionuț Butoi și Mircea Platon, răsfoiesc revista americană „LensWork”, parcurg fotografiile marilor maeștri și am multe alte lucruri de făcut pe listă. Dacă vrei realmente, nu ai cum să te plictisești, mai ales când cauți compania Maeștrilor. Și, sigur, nu sunt paseist, sunt mulți mari artiști contemporani pe care îi urmăresc.

Recomandări

Recomand acele albume de fotografii ce caută Frumosul în starea sa autentică, anume ca manifestare copleșitoare, imposibil de fixat rațional, de dincolo de cuvinte, a lui Dumnezeu (dacă tot vorbeam de cărți mai sus, adaug aici pe listă, legat de această temă, cărțile „Gramaticile creației” și „Real Presences” semnate de eminentul, fenomenalul, mult-mai-mult-decât-inspiraționalul filolog George Steiner). Ca să dau un titlu de album, primul care îmi vine în minte este „André Kertész”, de Michel Frizot și Annie-Laure Wanaverbecq.

Pasiunea pentru fotografie

Pasiunea pentru fotografie m-a descoperit pe mine, cred, nu eu pe ea. Eram student și, din banii de bursă, voiam să îmi iau telefon mobil. Și, dacă tot dădeam banii, am zis să îmi iau unul care face și fotografii – pe vremea aceea era ultimul răcnet tehnologic. De acolo a început, deci, totul.

Primul aparat de fotografiat

Am anticipat răspunsul la întrebarea precedentă. Adaug aici că telefonul de care vorbeam nu avea camera foto încorporată ca astăzi, ci era una atașabilă. O cutiuță de plastic pe care scria undeva f:2,8, iar eu le explicam superior prietenilor că de atâtea ori micșorează imaginea aparatul. (Pentru cititorii nefotografi ai acestui interviu, precizez că eram complet pe lângă, în bălăriile cele mai mari și sănătoase. Am aflat abia după ceva vreme ce însemna acea notație tehnică).

Simt o anume nostalgie când îmi revăd primele poze, îmi amintesc mai mult entuziasmul de atunci decât să îmi sară în ochi lipsurile lor.

Tehnica fotografiei

Îmi vine să răspund că sunt autodidact, dar nu mă lasă impreciza semantică a termenului. Nu m-am învățat singur eu pe mine fotografie, doar că nu am avut niște instructori formali. Internetul, revistele, apoi cărțile au reprezentat – și încă reprezintă – sursa mea de (in)formare. Mentori, deci, nu am avut, însă am avut și am doi maeștri: Dan Mititelu, de la Iași, și Brooks Jensen, de la „LensWork”. Bine, ei nu au aflat că-mi sunt maeștri decât relativ recent, dar slavă Domnului că s-a întâmplat și acum, nu?

Lectie invate pe parcurs

Sunt extrem de multe lecții, aș umple spațiul interviului nostru doar cu răspunsul la această întrebare.  Să spunem că fotografia m-a învățat și mă tot învață că banalul pe care tindem să îl asociem  atâtor momente ale vieții este numai unul aparent. Dacă te oprești și, în loc să vezi, începi și să privești și, apoi, să contempli, descoperi sensul care pulsează în fiece milimetru al ființării noastre. Fotografia are harul de a-și dezorbi (și dezrobi) privitorii, e un lucru pe care îl spun mereu.

Primii bani din fotografie

Nu sunt fotograf profesionist, banii pe care îi câștig din fotografie sunt doar ocazionali. Nu mai țin minte exact de unde au venit primii bani, parcă dintr-un concurs foto. 

Tip de fotografii faci

Fotografiez tot ce (mă) mișcă, mai ales în sensul în care termenul „emoție” vine din cuvântul latin „mișcare” (a sufletului, pe verticală, așadar). În ultima vreme am fotografiat mai mult colțuri de natură, însă cine îmi răsfoiește proiectele fotografice de pe site găsește acolo subiecte extrem de variate, inclusiv oameni, naturi moarte, încăperi, gări și chiar... poduri.

Stilul tău

În linie cu ce notam mai sus, caut acele părți din vizibil ce revelează supravizibilul. Pornesc de la uimirea și bucuria mea, căutând să le transmit cu cât mai puține pierderi privitorului. Încerc să fiu, decupând spațiu, decupând timp, un cât mai bun conducător de emoție vizuală.

Nu aș folosi, totuși, termenul „stil”, întrucât el desemnează folosirea particulară și conștientă a unor anumite instrumente ale mediului cu scopul transmiterii unui anume mesaj. Mai potrivit mi se pare cel de „timbru (vizual)”, pentru că, așa cum timbrul tău vocal este aceleași orice ai rosti, așa și timbrul vizual este cel propriu modului tău de a vedea, simți și reda vizual lumea, orice mesaj ai da mai departe, în orice stil folosit.

Aparatul tău foto despre tine

Ha-ha, păi poate ar spune să îl las să își facă treaba și să nu mai tot verific obsesiv cât de bine a făcut focalizarea. Și să stau liniștit, ține suficient bateria. Mă rog, cel puțin în măsura în care nu verific obsesiv cât de bine a făcut focalizarea. Am scuza că e relativ nou și încă nu ne cunoaștem atât de bine, dar recunosc că de acum ar cam fi cazul să trecem la nivelul următor. 

Trick-uri pentru relaxarea subiecților

Încerc să nu îi tensionez deloc, astfel încât să nu am motive apoi să îi fac să se relaxeze. Oricum, copacii pe care îi pozez în ultima vreme sunt destul de relaxați (mai ales că nu-s lemn bun de mobilă). Când fotografiez oameni, mă interesează persoana lor, pentru că nu sunt niște ținte fixe pe care eu trebuie să le dobor cinic. Văd ce poveste au de spus și abia apoi scot aparatul la vedere, dacă e să îl scot, mai ales că astfel și aflu cam ce anume vreau să fotografiez la ei.

Sesiunei foto atipice

Cu siguranță, mi s-au întâmplat o sumedenie de lucruri. Odată, la un răsărit, am sărit gardul în grădina unei stâne, neputând să mă abțin de la pozarea unui copac. Când ne-au prins ciobanii (eram cu un bun prieten), în loc să ne ia la ciomăgeală ne-au luat la... micul-dejun, mai mult decât delicios.

Altădată, fotografiam noaptea , pe câmpul de lucernă, calul unui vecin. El a văzut lumini dându-i târcoale animalului său și, cu bâta în mână, și-a dat seama în timp util (pentru mine extrem de util) că e fotograful de vecinu-său, nu vreun hoț. Și mai amuzant e că eu nu am aflat ce era să pățesc decât la ani buni după aceea. În fine (ca să fie trei întâmplări), m-am întors odată foarte încântat, dar extrem de obosit de la pozat. Ajuns acasă, am pornit aparatul și am formatat mașinal cardul, deși săracul aparat mă întrebase în mod repetat dacă asta vreau. Să le dea Cel de Sus sănătate la cei care au făcut programele de recuperat date!

Trei fotografii preferate

„Breaking News” e o fotografie realizată în satul Paloș din Brașov în vara anului 2008, într-o tabără fotografică. Oamenii din sat știau că venim și erau foarte deschiși la a fi fotografiați. Astfel, imediat după momentul în care au stat să fie pozate „ca la fotograf” și neștiind că respectivul continuă să le fotografieze, două bătrâne au trecut rapid la distribuirea celor mai fierbinți știri.

Am făcut fotografia „Cabalin haiku” chiar în ajunul Crăciunului, în 2012. Întâlnisem cei doi cai cu două zile mai devreme. Îi fotografiasem, dar simțeam că pot obține cadre și mai bune. Am revenit, așadar, în Ajun și, spre marea mea bucurie, am găsit caii în același loc. Era un frig teribil, dar nu l-am simțit, întins pe burtă în zăpadă și concentrat să surprind mișcările celor doi cai. La un moment dat, în vreme ce ei pășteau liniștit, tot schimbându-și pozițiile, m-am gândit ce grozav și magic ar fi să se sincronizeze, măcar o clipă. Câteva secunde mai încolo, s-a întâmplat exact acest lucru. Am primit, fără să merit, un minunat dar de Crăciun.

Imaginea cu copaci sub ninsoare e de acum un an și face parte din proiectul „Caractere”. Am făcut-o, la propriu, dintr-o parcare de autostradă, la cincisprezece minute de casă. A început să ningă imediat după ce am ajuns. Am pornit aparatul și am fotografiat fără să mă depărtez mai mult de câțiva metri de mașină.

Autorul si publicul 

Fotograful și privitorul se întâlnesc la jumătatea drumului, de unde contemplă împreună taina revelată prin fotografie. Relația dintre cele trei vârfuri ale acestui triunghi e una deosebit de delicată, jocul libertățiilor, reacțiilor, emoțiilor, personalităților și așa mai departe definind reușita întâlnirii. Precaritatea unuia dintre aceste elemente riscă să anuleze întregul, după cum armonizarea lor duce spre muzica inefabilă a trăirii estetice. Sigur, ars longa, vita brevis, dar cu cât înțelegi mai bine aceste raporturi, cu atât înțelegi efectele acestei întâlniri, din orice parte ai veni. Mai mult – și aici e miezul –, cu atât ajungi să te înțelegi mai bine pe tine însuți. Iată de ce iubim fotografia!

De asemenea, depinde cum vrem să punem problema, calitativ sau cantitativ. Constat doar că, în timp, când încerci să pui pe primul loc fotografia de dragul fotografiei, nu fotografia ca pretext de afirmare a egoului ca vedetă pe rețelele sociale, îți poți coagula un public care rezonează cu fotografiile tale, în mod consistent, sensibil și autentic. Calitatea aduce public de calitate. El există, să nu disperăm.

Ghid personal de etică

Voi răspunde sapiențial-provocator. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Fii om. Albul e alb. Negrul e negru. Griul e gri și nu e nici alb, nici negru. Foarte simplu, nu? 

Trenduri în fotografie

Există contexte generale care produc, fără ca acest lucru să fie bun sau rău, anumite contexte fotografice. Totodată, există tot felul de mode, așa cum au existat și vor exista întotdeauna, ca și în celelalte domenii. A te raporta la ele ca să li te aliniezi te face la fel de efemer ca ele. A te raporta la ele ca să le contrazici înseamnă, practic, același lucru, autenticitatea trăirii personale fiind ratată în ambele cazuri.

La un moment dat – lucrul cel mai greu, dar care te face cu atât mai viu –, este să își asumi propriul drum. Să cauți, să îți asumi, să suferi, să te limpezești, să devii tu însuți. Să lupți să nu uiți. Fotografia e mediul perfect pentru toate aceste lucruri. Cum să n-o iubești?