Concerte din balcon, instalații de artă în scări de bloc, proiecții de film pe ziduri sau grădinărit urban în spațiile verzi din jurul blocului, unde acum se aruncă gunoaie și chiștoace. Anul acesta, Street Delivery intră în epoca Resoluțiilor. Inițial, echipa se gândea să amâne evenimentul, dar după mai multe re-gândiri ale situației, și-a dat seama că acum e nevoie de Street Delivery mai mult decât oricând. Acum, când perspectiva asupra lui Afară și Acasă s-a schimbat profund și spațiul public a căpătat semnificații noi, Street Delivery va experimenta o ediție descentralizată, cu evenimente-insulă prin cartierele orașelor. În acest sens, s-a dat startul unui apel public de proiecte pentru un oraș mai pregătit în fața unor crize viitoare și în funcție de Resoluțiile înscrise.
Acele spații liminale, la granița subțire dintre intimitate și exterioritate, dintre Acasă și Afară, s-au dovedit salvatoare pentru moralul umanității: acolo am cântat pentru vecini, am vorbit, ne-am jucat, ne-am consolat, am redescoperit alteritatea pe care o ignoram, am ieșit din propria bulă și ne-am dat seama că în jurul nostru sunt oameni deosebiți pe care pur și simplu nu-i vedeam, dar de care avem nevoie și pentru care putem fi, la rândul nostru, un sprijin esențial, explică Cristian Neagoe, co-fondator Street Delivery
În rândurile de mai jos, vorbim cu Cristi despre oraș și drepturile uitate ale locuitorilor lui, despre mașini, intimitate, spațiul public, izolare, granițe de tot felul și Street Delivery, acest eveniment-manifest care reușește să se întâmple fără întrerupere de 15 ani.
Impactul perioadei de criză
Îți aduci aminte imaginea aia, care apare prin filme sau desene animate, cu un om al străzii care poartă după el o pancartă pe care scrie ”Sfârșitul e aproape”? De obicei, lumea trece pe lângă el și-l ia de nebun. Mai sunt și alții care zic — mai mult sau mai puțin ironic — ”Bine că se termină!”.
Cam în poziția aceea ne-am găsit și noi, laolaltă cu mai tot globul: nu se aștepta nimeni ca, în decursul a doar câteva săptămâni, miliarde de oameni să intre în izolare, motoarele economiei mondiale să frâneze brusc, iar omul, specie eminamente socială, să fie obligat să stea la distanță față de ”aproapele” (dacă permiteți un termen religios).
Puși de pe-o zi pe alta în fața noului context, am fost nevoiți să regândim din rădăcini CE facem și CUM facem, fără să uităm vreo clipă DE CE facem Street Delivery.
Stări, pași, alternative
Cred că stările prin care a trecut echipa Street Delivery nu-s foarte diferite de cele care i-au cuprins pe cititorii acestui text: nedumerire, șoc, supraîncărcare cu informație, anxietate, deznădejde, frică pentru viitorul nostru ca indivizi și ca societate, grijă pentru cei mai vulnerabili, epuizare, nevoie de conectare și de mișcare, căderi emoționale, speranță, oportunitate, regăsire, bucurie. Izolarea asta ne-a arătat cât suntem de legați, de fapt, cu toate diferențele dintre noi.
Inițial, ne-am gândit că Street Delivery nu va mai putea avea loc timp de vreun an sau doi. Apoi am început să chestionăm ideea că Street Delivery ar trebui să însemne o adunare publică de zeci de mii de oameni. Și așa am revenit la nevoia de la care am pornit: vrem orașul înapoi pentru oameni, nu doar pentru mașinile și clădirile lor de birouri!
Cum ați regândit Street Delivery
Cum putem să ne revendicăm spațiul public? Asta a fost întrebarea care a impulsionat crearea Street Delivery acum 15 ani. Răspunsul inițial a fost să mobilăm străzile cu idei și să le facem pietonale, să le redăm oamenilor pentru interacțiuni față în față, nu doar bară la bară. Sistemul auto ne-a răpit spațiul public până într-un punct în care am ajuns să trăim într-o imensă parcare.
A avea unde să te plimbi, a găsi un petec de verdeață sau un copac la umbra căruia să poți citi, a respira aer curat sunt drepturi fundamentale care s-au dovedit vitale în pandemie. Ca un oraș să prospere, nu de parcări și extinderi de bulevarde avem nevoie, ci de comunitate, bună vecinătate, spațiu public real în care să ne întâlnim în siguranță.
Așa că am pornit un apel public de proiecte pentru un oraș mai pregătit în fața unor crize viitoare, mai prietenos, mai verde. Viața în oraș nu se întâmplă doar în centru: vom experimenta cu o ediție Street Delivery descentralizată, cu evenimente-insulă prin cartierele orașelor, fie ele concerte din balcon, instalații de artă în scări de bloc, proiecții de film pe ziduri sau grădinărit urban în spațiile verzi din jurul blocului, unde acum se aruncă gunoaie și chiștoace. Ai o ”ReSoluție” pentru bucata ta de oraș și vrei un mic Street Delivery la tine-n cartier? Zi-ne ideea ta pe http://street.delivery și poate reușim s-o facem să se-ntâmple!
Identitate vizuală 2020: Alina Bohoru
Politicile publice românești pretind, în schimb, că orașele au nevoie de mai multe betoane în detrimentul parcurilor, de bulevarde mai largi, de o fluidizare a traficului care nu face decât să aducă și mai mult trafic, mai multă poluare și o fragmentare care dăunează grav comunităților. ”Nu vă convine? Mutați-vă! Străzile sunt pentru mașini!”, ni se tot spune, ba chiar am fost amendați pentru ”ocuparea spațiului public”, cu toate că nici o treime dintre orășeni nu dețin automobile. De ce este șoferul un cetățean cu privilegii mai mari decât pietonul, chiar dacă suntem cu toții mai întâi pietoni?
Cum va influența pandemia comportamentele viitoare ale oamenilor
Mi-e greu să cred că două luni de izolare vor schimba fundamental mentalități la nivel macro. Totuși, am avut ocazia rară de a vedea cu ochii noștri o alternativă la cursa de șoareci în care ne-am angajat și din care, iată, doar o tragedie pare să ne mai poată scoate.
Poate că vor fi mai mulți oameni care își vor aminti că orașele pot mirosi proaspăt dacă ne lăsăm mașinile acasă și mergem pe bicicletă, dacă nu ne mai ardem gunoaiele și dacă alegem să consumăm mai puțin și să ne bucurăm mai mult.
Starea de izolare
Mi-am permis ca pe la începutul izolării să compun o listă de ”wishful thinking”, o înșiruire de lucruri pozitive la limita dintre imaginar și realitate. N-o voi relua aici, dar dacă e cineva curios, iat-o:
Cât privește modul de funcționare al Street Delivery (fiindcă ne-am gândit mult și la asta), am avut parte de o reconfirmare plăcută a conceptului cu care am pornit la drum. Faptul că din 2006 încoace organizăm un eveniment cu intrare liberă, fără garduri, la care oricine poate participa cu prezența fizică sau cu o viziune, care se reinventează la fiecare ediție (de la temă la identitate grafică și la proiectele susținute), toate astea ne-au făcut mult mai rezistenți și mai flexibili, chiar și în fața unei tragedii precum cea în plină desfășurare.
Street Delivery nu se bazează pe bilete, pe line-up, pe sponsori, pe banii pe care-i cheltuie publicul la baruri sau tarabe, ci pe dorința oamenilor de a se întâlni cu alții, de a interacționa, de a co-crea, de a participa la actul artistic, nu doar de a-l consuma. Pandemia a evidențiat destul de clar evenimentele pornite din dorința de profit versus acelea care au în spate o motivație intrinsecă.
Acasă și afară
Strada, adunările publice, spațiile comunitare, obiectele pe care le atingem în comun au devenit potențial mortale. Un organism minuscul, de 1o0 nanomicroni, se depune pe suprafețe din exterior și pătrunde în interiorul corpului nostru prin atingere, unde se înmulțește exponențial și poate face ravagii. Nu afară în sine e periculos, ci felul în care putem aduce acest afară înăuntru, purtând cu noi inamicul invizibil ca pe un cal troian.
Nu vrem să punem pe nimeni în pericol. Nu ne dorim ca un nou focar de infecție să pornească în urma unui eveniment public precum Street Delivery, care la un moment dat ajunsese atât de popular încât nu mai apucai să vezi proiectele pe care dorea să le susțină. Mai mult de-atât, izolarea a creat o schimbare majoră a percepției pe care o avem despre spațiul public. Acesta s-a retras pe balcon, pe terasă, în grădină, în scara blocului, la magazinul din colț, locuri pe care cu puțin timp înainte le ignoram sau le consideram insipide. Prin ele, strada intră în casă.
Acele spații liminale, la granița subțire dintre intimitate și exterioritate, dintre Acasă și Afară, s-au dovedit salvatoare pentru moralul umanității: acolo am cântat pentru vecini, am vorbit, ne-am jucat, ne-am consolat, am redescoperit alteritatea pe care o ignoram, am ieșit din propria bulă și ne-am dat seama că în jurul nostru sunt oameni deosebiți pe care pur și simplu nu-i vedeam, dar de care avem nevoie și pentru care putem fi, la rândul nostru, un sprijin esențial.
Cu ce speri să rămână oamenii după pandemie
Cu niște ReSoluții! De fapt, asta e și tema pe care au ales-o colegii din 10 orașe în care se desfășoară Street Delivery anul ăsta. Aș vrea să tragem niște concluzii, să venim cu niște soluții și, într-un final, să ajungem la niște rezoluții pe care să le și respectăm. Unele care să nu ne aducă înapoi pe buza prăpastiei în fața căreia tocmai ne-am oprit de nevoie.
Am rămas cu senzația incredibilă a unui oraș fără trafic auto. Doar oameni pe jos, pe biciclete, trotinete sau care folosesc transportul în comun. Aerul a mirosit iar bine ca în copilărie, iar tăcerea claxoanelor și a motoarelor a fost ireală. În ultimele zile, însă, orașul a redevenit cancerigen. Aș vrea să rămânem măcar cu amintirea că un oraș pentru oameni e posibil.
Mai sper ca semenii noștri să nu rămână speriați și sărăciți. Suntem cu toții loviți de pandemie, se întrevede deja umbra unei crize economice majore, iar peste toate planează amenințător criza climatică. Tocmai de aceea am hotărât să ajutăm la reconstrucție unde putem noi mai bine, în mediile creative care nu au parte de sprijin guvernamental sau sindical. Sunt foarte mulți muzicieni, artiști, actori, oameni de cultură care au rămas fără venituri. Le-am propus finanțări de câte 500 de euro pentru idei bune de dat restart la orașe. Nu e mult, dar e un început. Iar dacă proiectele lor au potențial de creștere și replicare, le promitem extra-susținere financiară, logistică și morală de la parteneri, sponsori, voluntari și rețeaua noastră națională.
Solidaritatea ONG-urilor
Cred că se poate, chiar dacă există diferențe de viziune, direcție, strategie și obiective în societatea civilă, la fel ca în orice comunitate diversă. Ceea ce e un lucru bun — din confruntări de idei se nasc argumente mai bune. O încercare interesantă în sensul ăsta vine dinspre coaliția inițiată de Greenpeace România în jurul unui manifest pentru o recuperare verde și echitabilă pe care l-au numit ”Mâine se decide azi”.
De ce ți-a fost cel mai dor în timpul izolării
De senzația pe care o aveam în fiecare an la Street Delivery: curiozitate, revelație, prietenie, cunoștințe noi, libertate în comunitate. În acele zile de vară am reușit să creăm zone temporar autonome, cu propriile reguli, rescrise pentru o societate în care bucuria e mai importantă decât profitul.
Anul ăsta ne vom juca cu grijă, de la distanță, dar alături de vecini, în cartiere și în locuri mai puțin umblate. Va fi un soi de ”Balconiadă”, cum a poreclit-o Dorothee Hasnaș, reprezentanta Ordinului Arhitecților din echipa noastră. Un eveniment-manifest în care să ne putem spune răspicat ofurile, revendicările, expresiile artistice, soluțiile și ”ReSoluțiile”.
Aș vrea să mai adaug ceva, niște mulțumiri pentru faptul că acest eveniment-manifest reușește să se întâmple fără întrerupere de 15 ani. Știu că mai nimeni nu citește creditări și mulțumiri, dar fără încrederea unor oameni și organizații, străzile noastre ar fi fost mult mai triste:
Street Delivery este un eveniment organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, proiect strategic OAR finanțat prin #TimbrulDeArhitectură. George, primul banking inteligent de la BCR, susține proiectele creative, fiindcă e ca tine. În 2020, Street Delivery va avea loc în 10 orașe: București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bacău, Craiova, Sibiu, Oradea, Chișinău. Manifestul ediției poate fi citit integral pe: http://street.delivery.
