[ONG de criză] Alina Kasprovschi: În ultimele două luni, mulți dintre noi și-au pus deoparte proiectele, ego-urile, și au început să lucreze împreună

Pandemia a fost un exercițiu util pentru organizațiile neguvernamentale. Multe dintre acestea s-au coalizat în celule de criză și au arătat unei tări întregi cât de puternic este un sector cu adevărat unit. În care toți jucătorii lasă la o parte orice și se consultă, învață împreună, se sprijină financiar. Scopul fiind unul singur: să ducă binele acolo unde este nevoie și să rezolve probleme grave.

Deși pandemia i-a încurcat activitatea și proiectele curente, Fundația Comunitară București s-a organizat rapid și a fost unul dintre ONG-urile foarte active în criză. A derulat două fonduri de urgență, unul medical și unul pentru comunități vulnerabile. Prin cel de-al doilea, proiecte din 22 de județe au primit până acum peste 170.000 de euro. Organizațiile finanțate au cumpărat alimente, medicamente și produse de igienă de bază pentru persoane fără nicio sursă de venit.

Greul, însă, de-abia începe, este de părere directorul executiv al FCB, Alina Kasprovschi.

"Piedicile mari aș spune că abia încep, pentru că mulți donatori mari și-au epuizat bugetele cumpărând mănuși și măști în locul statului, și vor fi nevoite să abandoneze cauzele pe care le-au sprijinit constant. Iar acest lucru se va vedea în numărul organizațiilor non-profit care vor fi nevoite să își închidă porțile în 2020. Și asta ne va afecta pe toți pentru mulți ani de acum încolo."

Continuam seria ONG-urilor de criză cu povestea ultimelor luni ale Fundației Comunitare București.

Începutul crizei

Am auzit multe povești în perioada asta despre cum 2020 trebuia să fie ”cel mai bun an de până acum”. Și pe noi tot așa ne-a prins pandemia. Cu echipa completă, după multe luni de căutări; cu o campanie mare de comunicare la mai puțin de o lună distanță de la a fi lansată; cu o echipă grozavă care urma să transforme Swimathon într-un festival urban al binelui. Și, ca în fiecare an, cu planuri să contribuim și mai mult la creșterea de comunități în București.

Pe 11 martie, când s-au închis școlile, am decis să lucrăm de acasă. A fost decizia bună și responsabilă, să începem izolarea cât mai devreme, ca să contribuim la eforturile de a opri virusul. Doar că planurile noastre, și ale tuturor, erau să facem asta pentru două săptămâni, și apoi să ne continuăm viețile. Suntem încă acasă, și nu e clar când vom opri asta. După cum ne e la fel de clar că planurile dinainte nu mai sunt deloc relevante, două luni mai târziu.

În perioada asta, am știut, și noi și alte zeci de ONG-uri, că nu putem sta deoparte. Cred că ne-a motivat responsabilitatea, dar mai ales frica. Virusul ne poate afecta pe fiecare, ne poate afecta familiile și oamenii pentru care lucrăm. A fost o problemă foarte concretă de rezolvat, pe termen foarte scurt.

Lucrurile bune făcute în starea de urgență

Ce am făcut foarte repede la Fundația Comunitară București a fost să vedem unde are mai mare nevoie comunitatea noastră să ne implicăm. Am plecat de la ce știam să facem mai bine (să strângem bani și apoi să acordăm finanțări pentru proiecte relevante din comunitate) și de la cine mai este implicat în ecosistem. Am decis că nu vom cumpăra direct echipamente medicale, pentru că alții știau să o facă mai bine, ci ne vom concentra pe strângerea și distribuția de fonduri.

Și am ajuns să derulăm două fonduri de urgență, unul medical și unul pentru comunități vulnerabile. Am lucrat în principal cu ING Bank și ING Tech România, dar și cu companii din grupul IKEA și alți donatori mai mici. Cu banii pe care i-am strâns, am susținut și proiecte mari, cum este Spitalul Modular de la Elias ridicat de Dăruiește viața, sau Unitatea de suport medical Bucureștii noi, ridicată de Auchan și Leroy Merlin; dar și proiecte mai mici, cum este cel al arhitecților și makerilor de la Plan B, care au produs echipamente medicale acolo unde ele nu erau disponibile. De exemplu, celebrele măști de snorkeling de la Decathlon, transformate în măști de protecție.

Cel mai mult, însă, am lucrat în Fondul pentru comunități vulnerabile susținut de ING Bank și de clienții HomeBank, prin care am acordat până acum peste 170.000 de euro pentru proiecte din 22 de județe. Din banii strânși, organizațiile pe care le-am finanțat au cumpărat alimente, medicamente și produse de igienă de bază; dar mai ales, au cumpărat timp pentru mii de persoane care s-au pomenit deodată fără nicio sursă de venit.

Impactul pandemiei asupra organizației

Pandemia a venit cu costuri ridicate pentru noi, ca pentru toată lumea. A venit cu nesiguranța în ceea ce privește proiectele noastre nu peste doi ani, ci peste două luni. A venit cu costuri mari în echipă, pentru că nimic nu înlocuiește discuțiile față în față și timpul petrecut în același birou.

Dar dacă e o lecție pe care știu deja că mulți dintre noi au învățat-o, asta e cooperarea. În ultimele două luni, mulți dintre noi și-au pus deoparte proiectele, ego-urile, brandurile și au început să lucreze împreună. ONG-uri între ele, companii mari între ele, societatea civilă și administrația locală – pentru că a fost un pericol pe care nici unul dintre noi nu îl putea rezolva de unul singur. Sper că vom reuși să păstrăm lecția asta vie în noi și în anii care urmează.

Foto: Alex Galmeanu, DOR

Comunicarea de criză

Din primele două săptămâni, când am știut că ne vom implica în eforturile de conținere a pandemiei, am împărțit munca noastră în două arii. În prima zonă, au intrat proiectele care ajutau în perioada crizei. În a doua, a intrat transformarea programelor noastre curente, astfel încât să putem rezolva probleme din comunitate fără legătură cu criza sanitară. Cum spunea foarte bine Cristina Săvuică, de la Lugera, pe Facebook – ”life goes on, and so do we”.

Comunicarea a urmat cele două direcții. A fost important pentru noi să vorbim despre subiectul important al zilei și să invităm oamenii și companiile să doneze. Dar a fost la fel de important, dacă nu cumva încă și mai mult, să vorbim despre celelalte domenii ale industriei non-profit care au rămas neglijate în această perioadă.

Pentru că, în timpul pandemiei, nu s-au oprit abuzurile asupra femeilor, tot au fost bolnavi cronic, sau copii care au avut nevoie de tratamente complexe, sau proiecte de cultură care aveau nevoie să ajungă la publicul lor. O comunitate este construită din toate aceste probleme, nevoi și oportunități – și dacă ne uităm la un singur loc, riscăm să dereglăm ecosistemul. 

Proiectele la care ați putut lucra

Am lucrat în principal în Fondul pentru comunități vulnerabile, pe care l-am descris mai sus. În fiecare săptămână, pe baza sumelor strânse de la clienții HomeBank, am selectat noi proiecte care aveau nevoie de ajutor. Am cunoscut comunități despre care nu știam nimic, din Brăila și până la Satu Mare, și am văzut un nivel de sărăcie pe care ne este foarte greu să ni-l imaginăm. Dar am și aflat despre oameni și organizații care fac lucruri minunate.

Mă tot gândesc, de pildă, la Ionel Melinte, de la Asociația Bunul Samaritean din Nicorești, județul Galați. Cu 20 de ani în urmă, Ionel a fost printre primii beneficiari ai asociației, deschise în România de un grup de irlandezi. Acum el conduce asociația care are un centru de zi în comună, iar în zilele când mergea să împartă pachete, purta nu doar combinezon și mănuși, dar și pălării și măști amuzante. Pentru că oamenii au nevoie și să se simtă bine, în mijlocul perioadei grele.

Am lucrat apoi, în perioada asta, să ajutăm proiectele finanțate prin fondurile noastre tradiționale, să se transforme pentru a trece cu bine de această perioadă. Proiecte din Fondurile IKEA pentru mediu, IKEA pentru educație și dezvoltare, IKEA pentru egalitate de gen sau Științescu, aveau nevoie să își reconsidere planurile și felul în care ajungeau la beneficiarii lor – fie că vorbim de educație pentru științe, femei în relații abuzive sau proiecte de mediu din cartierele bucureștene.

În fine, am lucrat să transformăm, și vom organiza la finalul lunii iunie, Swimathon, evenimentul nostru de strângere de fonduri prin înot. Suntem în al optulea an în care, cu ajutorul a sute de fundraiseri-înotători, strângem bani pentru proiecte din oraș. În strâns până acum 500.000 de euro de la mai mult de 15.000 de donatori, și nu avem de gând să ne oprim chiar în acest an. Deși avem restricții de a organiza evenimentul în forma pe care o cunoaștem, am decis să păstrăm din Swimathon strîngerea de fonduri și faptul că ne simțim bine când facem bine împreună. Și anul acesta, organizăm SwimAtHome.

Avem 25 de proiecte care strâng bani în acest an, iar nevoia lor cu e cu atât mai mare cu cât donatorii lor tradiționali și-au folosit o bună parte din bugetele lor anuale pentru echipamente medicale și de protecție.

Comunicarea cu autoritatile romane, branduri si beneficiari

Acolo unde lucrurile au funcționat, ele au funcționat datorită cooperării și încrederii între oameni. Acolo unde nu au mers, nu au mers din lipsă de transparență și claritate. Și e vorba despre orice – de la autorități la branduri.

M-aș uita la exemplele care îmi dau speranță, mai degrabă. La Un singur Cluj, acolo unde organizatorii de festivaluri locale mari și-au pus eforturile împreună cu autoritățile locale și au cumpărat centralizat și cu cap echipamente medicale direct din China, cu un avion închiriat de la Tarom.

Sau la Fondul de urgență, pornit de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Dăruiește viață și rețeaua de fundații comunitare, în care au donat mai multe companii, fără ego-uri despre poziția în lista de sponsori sau felul în care va arăta brandul lor în comunicare.

Piedicile mari aș spune că abia încep, pentru că mulți donatori mari și-au epuizat bugetele cumpărând mănuși și măști în locul statului, și vor fi nevoite să abandoneze cauzele pe care le-au sprijinit constant. Iar acest lucru se va vedea în numărul organizațiilor non-profit care vor fi nevoite să își închidă porțile în 2020. Și asta ne va afecta pe toți pentru mulți ani de acum încolo.

Coalizarea mediului non-guvernamental

Mediul non-guvernamental se poate coaliza atunci când este nevoie. În ultimele luni, am văzut un nivel de cooperare pe care nu l-am întâlnit în ultimii zece ani. Iar acest nivel nu a fost organizat prin cine știe ce program fancy de dezvoltare de rețele, sau de creștere organizațională; ci de responsabilitatea pentru comunitățile pe care le deservim împreună. Ne-am consultat împreună pe nevoi; am învățat împreună despre furnizori de echipamente medicale; am comandat de multe ori împreună. Ne-am consultat pe mesaje de comunicare, campanii sau proiecte prioritare. Ne-am oferit sprijin financiar și am fost acolo să ne ascultăm de multele dăți când am simțit că nu mai putem.

Poate îți amintești declarația, nefericită sper eu, a ministrului muncii, Violeta Alexandru, care a spus că organizațiile non-profit au avut o contribuție ”firavă” la pregătirea spitalelor pentru pandemie. Acest lucru a generat o centralizare în timp record a informațiilor din peste 80 de organizații non-profit, care s-au implicat direct acolo unde a fost nevoie. Cifrele sunt aici – peste 15 milioane de euro și mii de echipamente care au prevenit extinderea pandemiei și salvarea de vieți omenești, de multe ori înaintea statului.

Implicarea sectorului privat

Implicarea a fost incredibilă. Enorm de multe companii s-au grăbit să doneze și să își implice clienții sau angajații în eforturile lor. Am întâlnit de multe ori derogări de la birocrație, pentru că oamenii din companii au știut că orice zi în plus salvează vieți. Și am întâlnit de asemenea o comunitate de donatori corporate, care au lăsat deoparte rațiunile de business și concurența și s-au consultat, pentru a nu-și dubla eforturile și a ajunge în locurile în care era cea mai mare nevoie de ei.

De ce este nevoie în continuare

În acest moment, în care pare că am trecut de acest vârf de pandemie, e nevoie să ne mutăm din nou atenția de la urgența sanitară, către alte domenii care salvează vieți și ne fac viețile tuturor mai bune. E la fel de important acum, pe cât era în iarnă, să monitorizăm calitatea aerului în oraș, să susținem jurnalismul independent sau comunitățile de cartier care susțin creșterea calității vieții. Mi-aș dori ca, după ce ne odihnim puțin, să începem să fim din nou atenți la aceste cauze. 

Promovarea faptelor bune

Fix în această perioadă, a fost multă comunicare în domeniul faptelor bune, și uneori poate proiecte bune nu s-au auzit, în graba tuturor de a-și comunica implicarea. Altfel, în general, cred că poveștile despre fapte bune, și mai ales despre speranță, sunt din ce în ce mai vizibile în presa generalistă și în atenția publicului. Poveștile bune circulă – și ONG-urile românești sunt din ce în ce mai bune în a le spune.  De la Dăruiește viață la MagicHome, de la evenimente sportive la implicarea oamenilor obișnuiți – începem să ne obișnuim să le auzim.

Zgomotul de fundal 

Nu știu să răspund la asta foarte aplicat, pentru că într-adevăr a fost zgomot. Poate cheia în perioada viitoare va fi să respectăm și puțină liniște. Altfel, cred că principiile de bază ale comunicării publice sunt aceleași, pentru non-profit la fel ca pentru branduri comerciale. Caută interesele publicului tău. Mergi acolo unde este el. Dă-i beneficiile pe care le caută. În cazul nostru, speranță, încredere, putere, împreună.

Efectele asupra comunităților

Cred că organizațiile non-profit au avut în pandemie o oportunitate grozavă în a arăta foarte concret care este utilitatea lor pentru publicul larg. Oamenii obișnuiți au putut să afle că ONG-urile sunt cele care au ajuns de multe ori în spitale înaintea statului; că sunt organizate, și eficiente, iar banii lor sunt pe mâini sigure. Nu am cifre, dar înclin să cred că în perioada asta a crescut nivelul de încredere al oamenilor în ONG-uri. Și de asemenea nivelul de încredere al oamenilor în ei înșiși și în comunitățile din care fac parte.

Și asta e ce misiunea noastră – ca oamenii să nu mai aștepte să vină alții să le rezolve problemele, ci să își suflece ei înșiși mânecile și să înceapă să le rezolve împreună. Această pandemie nu a fost, peste tot în lume, atât un exercițiu de neputință a statului, ci în primul rând o probă de încredere a comunităților în propria lor solidaritate, putere și ingeniozitate.

Ce urmează 

La fel ca multe alte organizații, comerciale sau non-profit, nu ne mai hazardăm să planificăm viitorul. Dacă ne-ai fi spus cu trei luni în urmă că vom lucra de acasă, de pe o zi pe alta, că ne vom folosi resursele pentru a susține comunități de peste tot din țară, în nevoile lor de bază, că vom ajunge să înțelegem în amănunt diferențe între echipamente medicale sofisticate, aș fi spus că nu putem face asta mai devreme de un an. Și că, în general, nu e printre prioritățile noastre. Dar iata-ne azi aici. Orice se poate întâmpla.

După cum trebuie să mă uit și la partea înspăimântătoare a lucrurilor. Mare parte din banii de donații ai companiilor și ai românilor pentru acest an au mers în achiziția de mănuși, iar viitorul altor activități vitale este amenințat. ONG-urile nu sunt doar acei eroi care își salvează comunitățile de la criză; sunt ele însele entități vulnerabile.

Foto: Bogdan Dincă

Și e important să vorbim despre faptul că au nevoie de fonduri, constant, pentru ca să fie aici și atunci când va lovi următoarea criză.

Ce ar fi bine să învățăm cu toții din aceste zile

Nu o să mă satur de acest cuvânt – cooperarea. Venim dintr-o educație și o cultură individualiste, bazate pe competiție. Nu ne e natural să lucrăm împreună, dar iată că o facem, și chiar eficient, în vremuri de criză. Aș vrea să avem răbdarea și energia să repetăm exercițiul ăsta în timpul care vine. Nu putem face lucruri mari, sistemice, decât împreună, în ecosistem.

Și nu pentru că dă bine în prezentări. Ci pentru că, am aflat pe propria noastră piele, cooperarea asta salvează pe bune vieți.