[Povesti de fotografi] Sorin Rechitan: Într-o fotografie bună, există mai mult suflet decât matematică

L-am intrebat pe Sorin Rechitan despre o sesiune foto atipică, sperând să ne facă să râdem puțin. A reușit. Și a povestit-o bine. S-a întamplat în Maroc, când a fotografiat un bătrân pe stradă, căruia i-a displăcut acest lucru. Să fi tot fost vreo 15 metri între ei, iar bătrânul să fi tot avut vreo 70 de ani. Cert e că Sorin a fost prins și forțat să șteargă fotografia. Povestește el cum, în rândurile de mai jos.

Subiectul lui predilect în fotografie este natura, dar Sorin subscrie conceptului de fotografie de călătorie, care cuprinde şi fotografia de reportaj, socială, sau de arhitectura. Imaginile care l-au inspirat cel mai mult în cariera poartă semnatura National Geographic.

”Mulţi dintre fotografii de natură din România fac din stilul lor imagistic, curat şi abstractizat, un instrument eficace în conştientizarea de către public a fragilităţii mediului înconjutător.”

Continuand ideea titlului, Sorin argumentează că o fotografie reușită are potențialul de a intra în istorie, iar asta nu neapărat datorită caracteristicilor tehnice. Povestim cu el despre cariera lui, despre cum tehnologia digitală a condus fotografia către un soi de consumerism, și descoperim mulți fotografi care îl inspiră.

Traversarea izolării

În mod evident, traiul între betoane nu e benefic pe termen mediu şi lung, imposibilitatea practicării activităţilor asociate pasiunilor (în cazul meu fotografia și alpinismul) fiind resimţită. Însă comunitatea fotografica și alpină din România s-a mobilizat puternic în mediul online, creând noi grupuri și odată cu ele, oportunitatea unei socializări mai intense pe tematica pasiunilor împărtaşite și subiectelor comune de discuţie. Mie personal, timpul liber creat de acest context mi-a permis să redeschid câteva cărţi restante și să editez cadre foto mai vechi.

Din păcate, stilul meu de fotografie nu este unul ”domestic”. Dar am editat masiv cadre mai vechi. Și am rescanat câteva sute de imagini făcute pe film în urmă cu aproximativ 15 ani, în munții României și Alpii din Franța (Haute Savoie). În mod sigur, doza de nostalgie a fost în acest caz creativă, determinându-mă să repet în această vară (sunt optimist aici, știu, câteva din traseele imortalizate).

Recomandări

Internetul oferă o multitudine de posibilităţi în privinţa consolidării culturii vizuale fotografice. Fiecare mare fotograf contemporan are un site personal care se află la un click distanţă. În ton cu preferinţele mele, recomand paginile web ale lui Galen Rowell, Michael Kenna, Frans Lanting, Michael Nichols, Art Wolfe, Peter Lik, Max Rive,  Alex Noriega, Ted Gore, Mihai Moiceanu, Dorin Bofan, Laurenţiu Pavel, Cosmin Ionescu, Adrian Petrişor, Sorin Onişor... şi lista ar mai putea cuprinde cu uşurinţă alte câteva zeci de nume.

Iar ca apariţii publicistice, îmi este imposibil să nu amintesc mensualul National Geographic, albumul de fotografie ''În spatele camerei - cei mai mari fotojurnalişti ai vremurilor noastre'' (Editura Didactică Publishing House), Reinhold Messner - Dincolo de limită (Editura Humanitas), Susan Sonntag - Despre Fotografie (Editura Versant) şi Mike Horn - Latitudine Zero (Polirom).

Pasiunea pentru fotografie

Imboldul de a surprinde fotografic măreţia naturii şi  de a o impărtăşi celorlalţi, se leaga fără indoială de copilaria petrecută în satul bunicii mele, pe malulul Mureşului şi nesfârşitele plimbări pe colinele  împădurite ale Munţilor Zărandului. Primul meu traseu alpin serios l-am făcut relativ târziu, în luna februarie a anului 1997, în Munţii Făgăraş: Cabana Poiana Neamţului - Cabana Bârcaciu - Vf. Scara. Eram entuziast, cu o conditie fizică bună, dar nepregătit din punct de vedere al unei echipări corespunzătoare.

Muntele a fost aspru, iar vremea neprietenoasă. Condiţii neprielnice, cu care urma să mă reîntâlnesc, de atâtea ori, în viitoarele  ture alpine. Dar în ciuda acestui fapt, muntele m-a educat într-un mod aparte... mi-a schimbat viața, atât prin maniera didactica de te pune la punct, cât şi prin modul în care m-a apropiat de  majoritatea actualilor prieteni, majoritatea iubitori ai naturii.

Primul tău aparat de fotografiat

Primul meu aparat fotografic care mi-a pus la încercare creativitatea a fost, ca pentru mulți alţii, un Zenit E cu obiectivul Helios 58mm f2. Un SLR simplu și robust, în spatele căruia au prins viaţă multe viziuni și experimente fotografice. Primele fotografii le-am facut pe Valea Mureşului şi Munţii Zarandului. Dar mă simţeam atras de toate genurile acestei arte... fotografiam atât oameni, cât și munţi, stele, și... ace de cusut... Privindu-le acum, nu pot să nu fiu critic cu mine însumi. Dar mă încearcă și un puternic sentiment de nostalgie. Pentru că, în final, rolul unei imagini este de a trezi emoţie. Indiferent de registrul senzorial prin care o face.

Tehnica fotografiei

Am fost un autodidact... forţat de împrejurări, întrucât cursuri foto nu se organizau în Arad în anii 90’, iar internet-ul nu era încă disponibil. Am şi astăzi o colecție masivă de cărţi şi reviste foto, de care nu mă pot desparţi. Însă am admirat dintotdeauna stilul fotografic concis și desăvârşit al fotografilor care lucrau pentru National Geographic. Aş spune că imaginile NG au inspirat cel mai mult elanul meu fotografic.

Lecții învățate pe parcurs

Faptul că într-o fotografie bună, există mai mult suflet decât matematică. Mai multă pasiune decat convenţional. Mai multă simplitate şi francheţe decât falsă poleială. Sunt subiectiv scriind aceste rânduri, dar istoria ne-a dovedit că o imagine, prin mesajul ei, poate însufleţi şi anima idealuri (şi nu o face prin detaliile sale tehnice). 

O fotografie este până la urmă imaginea unui fragment de realitate, un instrument, un mediu cu o admirabilă forţă de convingere, ce poate depăşi notorietatea autorului ei, prin valoarea sa universală (avem în memorie atâtea fotografii renumite, asociate unor evenimente importante, dar ale căror autori nu îi mai reţinem sau nici nu i-am aflat vreodată... )

Mie, simpla privire a  unor fotografii desăvârsite, de natură şi nu numai,  îmi trezeşte imboldul şi promisiunea aventurii din spatele realizării unor imagini similare. Îmi animă şi stimulează pasiunea care de multe ori, trebuie să recunoaştem, este secundară rutinei zilnice, profesionale.

Primii bani din fotografie

Eu mă consider norocos pentru că îmi pot păstra fotografia la nivel de pasiune, nefiind constrâns să o practic pentru subsistenţă. Şi  nici nu aş putea-o vedea ca meserie...

Primul meu cadru vândut? Se întâmpla în anul 2007, ca rezultat al participării mele la Concursul Nikon. Nu m-am numărat printre câştigători, dar juriul mi-a selectat un cadru de iarnă din Munţii Semenic pentru a ilustra luna Decembrie a calendarului Nikon din acel an. Îmi amintesc că a trebuit să trimit diapozitivul în Japonia, pentru a fi scanat la calitatea necesară printării... şi nu l am mai primit înapoi. Evident, a existat şi o recompensă financiară modestă, suficientă însă pentru a-mi cofinanţa un obiectiv foto dorit.

 Trick-uri pentru relaxarea subiecţilor

Nu le-aş numi trick-uri... dar o comunicare sinceră, relaxată poate spori încrederea şi familiaritatea dintre subiect și fotograf... stări de cele mai multe ori indispensabile pentru obţinerea naturaleţii şi dezinvolturii în  portretul regizat.

În fotografia de reportaj sau de stradă, povestea şi arta este cu totul alta: şi anume, de a fi invizibil, absent la faţa locului, pentru a surprinde documentar şi firesc scenele și portretele vizate.

Sesiuni foto de povestit

În periplurile mele în zone musulmane, fotografia socială a fost nu de puţine ori însotiţă de suspans. Bunăoară, în urmă cu mulţi ani, în vechea medina din Meknes - Maroc, un bătrân m-a observat că l-am fotografiat, deşi ne despărţeau aproximativ 15 metri. Supărat nevoie mare, a început să vocifereze şi să alerge către mine. Nu înţelegeam o iotă din ce striga, însă, lipsit de inspiraţie, am găsit de cuviinţă că e mai sănătos să.... o iau la sănătoasa.

Nu mă poate prinde, mi-am spus, e mult prea în varstă (peste 70 de ani, apreciam eu). Ce nu am luat însă în calcul a fost spiritul civic... vocea străzii... sau empatia publicului, cum s-o numi. Astfel încât, după vreo 25 metri de alergătură, m-am trezit fără voia mea într-un joc ad hoc de '' Ţară, ţară, vrem ostaşi '', "Public busted", mai precis.

În concepţie mahomedană, fotografiatul este un gest agresiv, care nu are de-a face însă cu juridica violare a dreptului la intimitate... ci cu o tentativă de răpire a sufletului. Pare primitivă interpretarea, dar este încă frecvent întâlnită la musulmanii în etate. Evident, am fost straşnic muştruluit în limbaj autohton şi nu am reuşit să părăsesc locul faptei până nu am făcut dovada ştergerii fişierului de pe card. Păcat de acel cadru, mi-l amintesc şi acum ca fiind unul bun, autentic. Însă am sesizat ulterior acestui episod şi o parte bună a acestei păţanii: că nu am folosit pentru a imortaliza acea scenă aparatul pe film din rucsac. La cât de prietenoşi erau localnicii, e posibil să nu fi scăpat fără film voalat.

Fotografii preferate

Tabăra de corturi Laguna Carhacuocha, Cordiliera Huayhuash, Peru. Circuitul acestei cordiliere este pe bună dreptate considerat unul dintre cele mai fotogenice trasee de trekking montan. Lacul Carhuacocha este de geneză glaciara (altitudine 4150m), fiind atins în a treia zi a traseului. Imaginea aleasă este un cadru nocturn, cu  expunere de 6 minute, interval de timp în care ceilalţi turişti din tabără s-au perindat printre corturi, desenându-şi plimbarea cu lanternele lor frontale.

Dimineaţa pe Lacul Hallstatt. Destinaţie foarte apreciată din punct de vedere turistic / fotografic şi totodată foarte aglomerată, Lacul Hallstat oferă oportunităţi fotognice indiferent de anotimp. Cel mai potrivit moment pentru fotografie este dimineaţa (şanse ridicate de ceaţa şi număr redus de turişti).

Nocturnă în Dolomiţi. Fotografia este făcută la final de octombrie, de pe Vf. Piz Boe (3152m), Masivul Sella în Alpii Dolomiţi. Luna plină şi marea de nori au contribuit la  condiţiile ideale de lumină ale acestui cadru (expunere de 7 minute). La fel de viu mi-a rămas însă în minte şi gerul năprasnic, de aproximativ -20 grade (totuşi, bine că a fost o noapte relativ calmă, fără rafale de vânt problematice). 

Relația autor-public

Sunt de părere că o fotografie bună nu are nevoie de completare textuală. Fiind supusă interpretării subiective, fiecare privitor va prelua mesajul cel mai apropiat educaţiei şi convingerilor sale. 

Dar în fotografia clasică de natură/travel, încărcătura este pur estetică, documentară, de cele mai multe ori pozitivă, menită să inducă privitorului o stare de bine, vecină inspiraţiei şi dorinţei de a experimenta aievea acea trăire. Poate fi însă asociată cu succes şi unor semnale de alarmă cu privire la deterioararea mediului sub influenţă antropică...

În atare condiţii, consider că o completare referitoare la locaţie, condiţii şi uneori tehnica utilizată este binevenită, întrucât publicul este de regulă dornic să afle aceste detalii.

Ghid personal de etică

Ghidul de etică fotografică ar trebui sa fie comun celui de bune maniere, în cele mai multe multe privinţe. Exceptând, cu certitudine, indiscreţia, la care fotograful trebuie să facă apel în multe situaţii.

Sunt multe subiecte de discuţie ce ar merita dezbătute însă mă voi opri, pe scurt, la cea mai frecventă abatere de la acest cod, şi anume încălcarea drepturilor de autor sau utilizarea imaginilor fără acordul fotografului. Pentru multe persoane, fotografia este o meserie,  cu costuri semnificative, atât în ceea ce priveşte achiziţia de tehnică, cât şi deplasările în teren.

Deşi furtul imaginilor este incriminat de Codul Penal, de cele mai multe ori aceste fapte scapă ştiintei autorului acestora, iar publicul are de regulă tendinţa să minimalizeze gravitatea acestora: "În fond, este doar o fotografie, sunt cu milioanele pe internet." Personal, am sesizat de fiecare dată administratorii site-urilor de profil, când am identificat astfel de situații, dovedindu-se ulterior că în unele cazuri, cei incriminaţi erau chiar fotografi.

Trenduri în fotografie

Genurile, categoriile fotografice sunt de multă vreme stabilite. Stilul, în schimb, e o amprentă personală, pe care fiecare fotograf şi-l formează. Apreciez că România are în prezent mulţi fotografi valoroşi, cu rezultate remarcabile la expoziţii şi concursuri internaţionale. Îmbucurător şi de admirat este şi faptul că mulţi dintre fotografii de natură din România fac din stilul lor imagistic, curat şi abstractizat, un instrument eficace în conştientizarea de către pblic a fragilităţii mediului înconjutător.

Cert e insă şi faptul că "arta fotografică" se schimbă în ton cu  vremurile. În registru negativ, nu pot să nu observ că la nivel global tehnologia digitală a condus fotografia către un soi de consumerism, care diluează potenţialul originalităţii. Piaţa este efervescentă, saturată de aparate foto digitale şi obiective ieftine, considerate depăşite doar pentru că au aparut deja 3 generaţii noi, în 5 ani, ale aceluiaşi model. 

Site-urile sunt inundate cu fotografii ce par clonate. Întrucât mulţi fotografi, îndeosebi de portret şi peisaj/natură preferă să facă fotografie "preset", aplicând filtre prestabilite (puse la vânzare pe internet de multe ori de către fotografi consacraţi la nivel mondial), în detrimentul dezvoltării unui stil propriu şi cu unicul scop de a obţine aprecierea imediată. Mai pe scurt, se face multă fotografie de dragul rezultatului, pe care eu aş numi-o "steroidică", cu riscul de a inventa un termen.

Relevantă în acest sens este situaţia recent trăită într-o tură în Alpii Dolomiţi, în care un tânăr fotograf chinez mi-a arătat un cadru nocturn, salvat în memoria telefonului său, cu renumitele Tre Cime di Lavaredo, rugându-mă să îl ajut să gasească locaţia precisă din care a fost făcută fotografia, întrucât doreşte una identică. Locul cu pricina era în apropiere, dar în actualele condiţii meteo era imposibil să obţină Caleea Lactee aşa cum era în imaginea sa, fapt pe care i l-am şi spus. M-a liniştit însă, spunându-mi că a cumparat recent o colecție "night skies" pe care o are la hotel, pe notebook.