Multe lucruri am învățat în ultimele două luni de stat în casă. Că solidaritatea nu este doar un cuvânt. Că adaptarea și reinventarea nu ne întreabă niciodată dacă suntem pregătiți. Că atunci când e cel mai greu, la baza piramidei nevoilor umane nu e doar pâine, ci artă și apropiere umană. Că poate râsul nu vindecă, dar sigur ne ajută să trecem mai ușor peste situații de criză.
Ultimele două luni ne-au mai învățat ceva: că oamenii și-au apropiat arta și au adus-o în casă, sub forma a tot felul de provocări, au transformat-o după chipul nevoilor lor și a infinitelor repere virtuale, au dus-o într-un punct nou, unde jocul și umorul au făcut-o accesibilă tuturor.
Și acum, la această răscruce, glo vine cu o mare provocare pentru creatorii din România:
Ai ceea ce e nevoie ca să transformi un gif într-o operă de artă?
Uninterrupted GIF Festival by glo e aici și te așteaptă să faci artă din gif și gif din artă.
Un festival în căutarea artiștilor gif
Ah, ce poftă, chef și nevoie aveam de un festival cu care să sărbătorim cele două luni de trăit în casă.
Uninterrupted GIF Festival by glo este cea mai mare competiție de gif art din România, situată la intersecția în care arta se întâlnește cu gif-ul.
E locul în care creatorii dau la o parte inhibițiile și transformă reperele digitale, descoperind oportunități creative, și în urma lor, arta ia forme noi.
De ce Uninterrupted Festival:
Pentru că gif-ul este una dintre cele mai underrated și ofertante formate artistice.
Pentru că vrem să punem în lumină și să contribuim la crearea primei comunități de gif artists din România.
Pentru că vrem să oferim artiștilor un teritoriu fresh de experimentare.
Cum participi
Te-am convins. Știam noi :)
Urmează pasul urmator și cel mai important.
Cum participi la provocarea glo: Creezi un gif art și îl înscrii AICI
Când? Chiar acum. Înscrierile pot fi făcute până pe 19 iunie, ora 23:59:59, dar noi știm că timpul pe internet e unul singur. Chiar acum.
Ideea principală a competiției:
să exprimi prospețimea într-un endless loop atât de visually pleasing, încât publicul ar putea să îl privească on and on and on.
Pornește de la un lucru sau un sentiment care îți inspiră senzația de freshness neîntrerupt și exprimă-l într-un oddly satisfying gif sub tematica “Forever Fresh”.
Competiția se adresează artiștilor vizuali, ilustratorilor, graphic designerilor, motion designerilor sau oricărui tip de creator în mediul digital.
Indiferent care e background-ul tău, te provocăm să uiți de gif-urile clasice și să ne ajuți să demonstrăm că gif-ul e una dintre cele mai fresh și neașteptate forme de artă with #nointerruptions.
Competiția
Perioada de desfășurare a Competiției este 19 mai - 5 iulie 2020.
Prima etapă a competiției se va desfășura pe TheCreator, unde așteptăm înscrierile tale.
În urma evaluării juriului (70%) și a publicului (30%), vor fi selectați 15 finaliști.
Juriul este format din:
Bianca Dumitrașcu - Designer & Lettering artist @biancadumitrascu.com
Alex Nimurad – Artist & Designer @nimurad.com
Banii pe Type - Typograffer @baniipetype
Lucrările finaliștilor vor fi expuse pagina de Instagram @glo_romania, iar câștigătorii vor fi aleși în urma votului acestei comunități.
Timingul competiției:
Perioada de desfășurare a competiției este 19 mai - 5 iulie 2020, cu următoarele etape:
- Perioada de înscrieri: 19 mai – 19 iunie 2020
- Stabilirea finaliștilor prin votul juriului (70%) și al publicului (30%): până în 24 iunie 2020.
- Acest vot stabilește topul înscrierilor și primele 15 cele mai apreciate lucrări merg în finală.
- Anunțarea finalistilor: 25 iunie
- Stabilirea câștigătorilor prin Votul comunității IG glo_romania: 28 iunie – 2 iulie
- Anunțul câștigătorilor: 5 iulie
Premii:
Locul 1: 1000 eur
Locul 2: 800 eur
Locul 3: 500 eur
Cei 15 finaliști rezultați în urma etapei TheCreator vor primi fiecare câte o tabletă.
Vor primi, de asemenea, râsetele sau uimirea internetului, like-uri și share-uri, faima strălucitoare din Social Media.
Brieful. Detalii tehnice
Știm, știm, festivalul ăsta sună foarte bine. Nu mai rămâne decât să faci parte din el.
Toate informațiile despre competiție se regăsesc aici.
Înainte să pornești pe urmele inspirației și să îți antrenezi creativitatea gif-escă, iată câteva lucruri de care trebuie să ții cont în opera ta de artă:
Design DOs
• Descarcă kit-ul de participare - KIT_UNINTERRUPTED.zip, unde găsești toate resursele necesare.
• Respectă conceptul, tema competiției și guide-urile de culoare
• Integrează în lucrarea ta butonul de boost glo, pe care îl poți găși în kitul de participare, editat astfel încât să se potrivească stilului și viziunii tale
• Ia în calcul posiblilitatea ca lucrarea ta să fie postată in Galeria de GifArt de pe pagina de Instagram glo_romania.
Design DON’Ts
• Lucrarea ta nu trebuie să fie atractivă pentru minori
(de exemplu nu poți folosi elemente precum jucării, copii, imagini puerile, etc)
• Lucrarea ta nu trebuie să facă în niciun fel referire la sport și/sau sănătate
• Lucrarea ta nu trebuie să includă imagini sau mențiuni despre țigarete
• Lucrarea ta nu trebuie să includă imagini cu mâncare sau băutură. Orice referire la mentă, menthol, se va face prin imagini stilizate, care să sugereze, nu să arate explicit
• Lucrarea ta nu trebuie să fie de natură indecentă
Condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească lucrarea ta
Să fie înscrisă în cele două formate:
a) Formatul de prezentare a lucrării (în primul câmp de upload):
- format .gif, în modul infinit loop
- dimenisunea de 1200x1200 pixeli
- durata animației rulate integral să fie sub 5 secunde
- gif-ul trebuie să cuprindă un maxim de 100 de cadre
- rezoluția imaginilor să fie de min 72dpi
- dimensiunea maximă a fișierului gif să fie sub 20 MB.
b) Formatul sursă a lucrării (în ultimul câmp de upload):
- să conțină toate cadrele lucrării/gif-ului
- într-unul dintre formatele .ai, .psd, .cdr
- dimensiunea maximă a fișierului să fie sub 100 MB.
Înscrierea o vei face AICI.
Și acum, totul ține de ține. Lasă-ți gândurile să zboare spre câmpiile internetului și să adune cele mai neobișnuite surse de inspirație, vorbește cu muzele tale digitale, creează GIF-ul acela perfect și înscrie-te la Uninterrupted GIF Festival by glo.
Internetul te așteaptă, are nevoie de artă și gif-uri noi!
glo
glo este e o alternativă la fumatul tradițional destinată persoanelor peste 18 ani, cu potențial redus de risc.
glo e despre experimentare constantă și satisfacție with #nointerruptions.
Prin produsele sale, glo oferă consumatorilor săi satisfacția unică a tutunului încălzit, amplificată prin tehnologia inovatoare glo.
TheCreator
TheCreator este platforma de branded user-generated content a IQads.
Prin intermediul TheCreator, brandurile dau briefuri comunității creative IQads, obținând sute de rezolvări creative, mii de interacțiuni și sute de mii reach.
Brandurile obțin soluții pe care le pot implementa și conținut branded pe care îl pot folosi în social media. Prin intermediul TheCreator, IQads a dezvoltat și derulat zeci de competiții creative de design, scurtmetraje, benzi desenate, spoofuri, filme, ilustrații etc pentru companii precum AVON, BCR (George), Heineken (Desperados, Ciuc), Unilever (AXE, Dove, DERO), PUMA (Jacheta T7), Nokia, Leroy Merlin, Mondelez (Milka), Carrefour, Samsung, Ursus Breweries (Timișoreana, Ursus), Honda România (Honda Civic), EPSON, Nestle (Nescafe Dolce Gusto, Nescafe Alegria, JOE), TELEKOM, Orkla Food (Ardealul), Bergenbier.